SECȚIUNEA A TREIA CAUZA SVETLIN c. SLOVENIA (solicitarea nr. 10299/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 iulie 2006 DEFINIF 13/10/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cazul Svetlin c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii. J. Hedigan, președinte, B.M. Zupančič, L. Caflisch, V. Zagrebelsky, E. Myjer, David Thór Björgvinsson, I. Ziemele, judecători, și a domnului V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 22 iunie 2006, Rend la hotărârea care a fost adoptată la această dată, adoptată la originea cauzei se găsește o cerere (n 10299/02) îndreptat împotriva Republicii Slovenia și al cărui resortisant al acestui stat, dl Damir Svetlin ( A fost reprezentat de agentul său, dl L. Bembič, procurorul general al statului. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul susținea că procedura internă la care a fost parte a avut o durată excesivă și că, în esență, denunța lipsa unei căi de atac interne efective care i-a permis să se plângă de durata excesivă a procedurii (art. 13 din convenție). La 11 iunie 2004, Curtea a decis să comunice guvernului obiecțiunile întemeiate pe durata procedurii și pe lipsa unei căi de atac în această privință. În temeiul articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cererii. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 1 iulie 1997, reclamantul a fost rănit în urma unui accident rutier. La 10 octombrie 1997, reclamantul, prin intermediul avocaților săi, a intentat o acțiune în despăgubire în valoare de 638 499 tolars (SIT) împotriva unei societăți de asigurare în fața instanței din Okrajno sodišče) de Celje și a solicitat scutirea de la plata cheltuielilor de procedură. La 24 aprilie și 30 septembrie 1998, reclamantul a solicitat instanței să țină o ședință. 10. martie, partea pârâtă a răspuns la cererea reclamantului. 11. La 5 martie 1999, instanța a ținut o audiere și, dat fiind că răspunsul părții adverse a fost notificat reclamantului în cadrul acestei audieri, aceasta din urmă a fost suspendată în urma cererii reclamantului. 12. La 21 aprilie, în cursul unei audieri, instanța a decis să numească un expert în codul rutier. 13. La 21 august 2002, Tribunalul a numit un alt expert în codul rutier. La 24 martie 2003, reclamantul și-a pregătit avizul la 16 decembrie 2002. La 24 martie 2003, reclamantul a plătit taxa pentru dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile. 15. La 13 martie 2003, în cursul unei audieri, tribunalul a decis să numească un expert medical. 16. La 18 martie 2003, compania de asigurări a plătit o parte din suma solicitată reclamantului 17. În urma acestui fapt, la 21 martie 2003, reclamantul a redus suma solicitată. 18. La 28 ianuarie 2004, expertul medical și-a pregătit opinia. Reclamantul a solicitat ca această opinie să fie completată. 19. La 25 mai 2004, reclamantul a informat tribunalul că nu a încheiat un regulament cu compania de asigurări și a propus continuarea procedurii. La 3 septembrie 2004, după o audiere, tribunalul a emis o hotărâre prin care se acorda parțial dreptul la cererea reclamantului. Această hotărâre i-a fost notificată la 15 octombrie 2004. La 20 octombrie 2004, reclamantul a făcut apel. Partea pârâtă a interpus și recursul la recurs. 22. La 31 ianuarie 2006, instanța superioară a respins apelurile. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLELOR 6 alineatul (1) ȘI 13 DIN CONVENȚIE 23. Reclamantul se plânge de durata excesivă a procedurii. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale civile (...) 24. În esență, reclamantul denunță lipsa de personal a căilor de atac disponibile în Slovenia pentru a se plânge de durata excesivă a unei proceduri judiciare. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitatea 25. Guvernul exclude neobosirea căilor de atac interne. 26. Recurentul luptă invocă această teză, susținând că căile de atac disponibile nu erau eficiente. 27. Curtea arată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), n 4232/98, 2 octombrie 2001 și Lukenda c. Slovenia, 23032/02, 6 octombrie 2005).În aceste cauze, Curtea a respins excepția de neobosire a căilor de acțiune interne formulate de guvern deoarece a considerat că acțiunile de care reclamantul putea să se prevaleze nu erau efective. Curtea reamintește că aceasta a constatat în hotărârea sa Lukenda c. Slovenia încălcarea dreptului la judecată într-un termen rezonabil este o problemă sistemică care rezultă dintr-o legislație inadecvată și din lipsa de eficiență în administrarea justiției. 28. În ceea ce privește această specie, Curtea consideră că Õ n a furnizat niciun argument convingător care ar putea duce la stabilirea unei distincții între cauza pendinte și cauzele anterioare și, prin urmare, în afara jurisprudenței sale constante. 29. Curtea constată, de asemenea, că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d Perioada care trebuie luată în considerare a început la 10 octombrie 1997, ziua în care reclamantul a inițiat o procedură în fața instanței judecătorești din Celje și s-a încheiat la 20 februarie 2006, data la care hotărârea instanței superioare a fost notificată reclamantului și, prin urmare, a durat opt ani și patru luni pentru două grade de jurisdicție. 31. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și dreptul la litigiul în ceea ce privește persoana în cauză (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43 CEDH 2000-VII). 32. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu, în special în fața instanței de primă instanță, este excesivă și nu răspunde la cerința de termen rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția 33. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care să permită să se plângă de o necunoaștere a obligației, impusă prin art. 6 alineatul (1) litera (d) să se audieze cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, punctul 156, CEDO 2000-XI. Aceasta arată că excepțiile și argumentele invocate de guvern au fost deja respinse (a se vedea Lukenda, hotărârea citată anterior) și nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în cazul de față. 34. Prin urmare, Curtea consideră că, în speță, a avut loc o încălcare a articolului 13 din Legea națională a unei căi de atac care i-ar fi permis reclamantului să obțină sancțiunea dreptului său de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 35. În temeiul articolului 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagube 36. Reclamantul solicită 5 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral. 37. Guvernul contestă aceste pretenții. 38. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Statuind în echitate, aceasta îi acordă suma integrală, și anume 5 000 EUR, în acest scop. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 39. Reclamantul solicită, de asemenea, 910 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 40. Guvernul consideră că aceste pretenții sunt exagerate. 41. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care acestea sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. Prin urmare, în speță, având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să acorde suma solicitată în întregime. Interese moratoriu 42. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 5 000 EUR (cinci mii EUR) pentru daune morale și 910 EUR (9 100 10 EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 13 iulie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Modululer Președinte
TROISIÈME SECTION
SVETLIN c. SLOVÉNIE
(Requête n
o
10299/02)
ARRÊT
13 juillet 2006
13/10/2006
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Svetlin c. Slovénie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
président,
B.M. Zupančič,
David Thór Björgvinsson,
M
me
juges,
et de M.
,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 22 juin 2006,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
10299/02) dirigée contre la République de Slovénie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Damir Svetlin («
le requérant
»), a saisi la Cour le 22 février 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par des avocats du cabinet Verstovšek. Le gouvernement slovène («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. L. Bembič, procureur général de l’Etat.
3.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant alléguait que la procédure interne à laquelle il était partie avait connu une durée excessive. Il dénonçait aussi en substance l’absence de recours interne effective qui lui eût permis de se plaindre de la durée déraisonnable de cette procédure (article 13 de la Convention).
4.
Le 11 juin 2004, la Cour a décidé de communiquer au Gouvernement les griefs tirés de la durée de la procédure et de l’absence de recours à cet égard. Se prévalant de l’article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de la requête.
5.
Le requérant est né en 1981 et réside à Celje.
6.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
7.
Le 1
er
juillet 1997, le requérant fut blessé lors d’un accident de la route.
8.
Le 10 octobre 1997, le requérant, par l’intermédiaire de ses avocats, intenta une action en dommages-intérêts s’élevant à 638
499 tolars (SIT) contre une compagnie d’assurances devant le tribunal d’arrondissement (
Okrajno sodišče
) de Celje et demanda à être exempté des frais de procédure.
9.
Les 24 avril et 30 septembre 1998, le requérant demanda au tribunal de tenir une audience.
10.
Le
1
er
mars, la partie adverse répondit à la demande du requérant.
11.
Le 5 mars 1999, le tribunal tint une audience. Étant donne que la réponse de la partie adverse fut notifiée au requérant lors de cette audience, cette dernière fut ajournée suite à la demande du requérant.
12.
Le 21 avril, au cours d’une audience, le tribunal décida de nommer un expert en code de
la route.
13.
Le 22 avril 1999, l’expert fut nommé.
14.
Le 21 août 2002, le tribunal nomma un autre expert en code de
la route. Ce dernier prépara son avis le 16 décembre 2002. Le 24 mars 2003 le requérant régla les frais de l’expertise.
15.
Le 13 mars 2003, au cours d’une audience, le tribunal décida de nommer un expert médical.
16.
Le 18 mars 2003, la compagnie d’assurances versa une partie de montant demandé au requérant.
17.
Suite à cela, le 21 mars 2003, le requérant diminua le montant demandé.
18.
Le 28 janvier 2004, l’expert médical prépara son opinion. Le requérant demanda que cette opinion soit complétée.
19.
Le 25 mai 2004, le requérant informa le tribunal qu’il n’avait pas conclu un règlement avec la compagnie d’assurances et proposa la continuation de la procédure.
20.
Le 3 septembre 2004, après une audience, le tribunal rendit un jugement donnant partiellement droit à la demande du requérant. Ce jugement lui fut notifié le 15 octobre 2004.
21.
Le 20 octobre 2004, le requérant interjeta appel. La partie adverse interjeta également l’appel.
22.
Le 31 janvier 2006, le tribunal supérieur rejeta les appels. L’arrêt fut notifié au requérant le 20 février 2006.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DES ARTICLES 6 § 1 ET 13 DE LA CONVENTION
23.
Le requérant se plaint de la durée excessive de la procédure. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Tout personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
24.
Le requérant dénonce en substance le caractère ineffectif des recours disponible en Slovénie pour se plaindre de la durée excessive d’une procédure judiciaire. L’article 13 de la Convention dispose
:
«
Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.
»
A.
Sur la recevabilité
25.
Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes.
26.
Le requérant combat invoquent cette thèse, arguant que les recours disponibles manquaient d’effectivité.
27.
La Cour relève que la présente requête est similaire aux affaires
Belinger
et
Lukenda
(
Belinger c. Slovénie
(déc.), n
o
42320/98, 2
octobre
2001, et
Lukenda c. Slovénie
, n
o
23032/02, 6 octobre 2005). Dans ces affaires, la Cour a rejeté l’exception de non-épuisement des voies de recours internes formulée par le Gouvernement car elle a jugé que les recours dont le requérant pouvait se prévaloir n’étaient pas effectifs. La Cour rappelle qu’elle a constaté dans son arrêt
Lukenda c. Slovénie
que la violation du droit à un jugement dans un délai raisonnable est un problème systémique qui résulte d’une législation inadéquate et d’un manque d’efficacité dans l’administration de la justice.
28.
En ce qui concerne la présente espèce, la Cour estime que le Gouvernement n’a fourni aucun argument convaincant susceptible de l’amener à établir une distinction entre l’affaire à l’étude et les affaires antérieures et donc à s’écarter de sa jurisprudence constante.
29.
La Cour constate par ailleurs que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Dès lors, il y a lieu de la déclarer recevable.
B.
Sur le fond
1.
Article 6 § 1 de la Convention
30.
La période à considérer a débuté le 10 octobre 1997, jour où le requérant a engagé une procédure devant le tribunal d’arrondissement de Celje, et a pris fin le 20 février 2006, date à laquelle la décision du tribunal supérieur a été notifiée au requérant. Elle a donc duré huit ans et quatre mois pour deux degrés de juridiction.
31.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères suivants
: la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour l’intéressé (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
30979/96, §
32.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse, en particulier devant le tribunal de première instance, est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
2.
Article 13 de la Convention
33.
La Cour rappelle que l’article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d’une méconnaissance de l’obligation, imposée par l’article 6 § 1, d’entendre les causes dans un délai raisonnable (voir
Kudła c. Pologne
[GC], n
o
30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). Elle relève que les exceptions et arguments soulevés par le Gouvernement ont déjà été rejetés précédemment (voir
Lukenda
, arrêt précité) et ne voit pas de raison de parvenir a une conclusion différente dans le cas présent.
34.
Dès lors, la Cour estime qu’en l’espèce il y a eu violation de l’article 13 a raison de l’absence en droit interne d’un recours qui eut permis au requérant d’obtenir la sanction de son droit à voir sa cause entendue dans un délai raisonnable, au sens de l’article 6 § 1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
35.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
36.
Le requérant réclame 5
000 euros (EUR) au titre du préjudice moral.
37.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
38.
La Cour estime que le requérant a subi un tort moral certain. Statuant en équité, elle lui accorde la somme intégrale, à savoir 5
000 EUR, à ce titre.
B.
Frais et dépens
39.
Le requérant demande également 910 euros pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
40.
Le Gouvernement considère que ces prétentions sont exagérées.
41.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. Dès lors, en l’espèce, compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable d’accorder le montant réclamé en entier.
C.
Intérêts moratoires
42.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention
;
4.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention, 5
000 EUR (cinq mille euros) pour dommage moral et 910 EUR (neuf cent dix euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 13 juillet 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
John
Hedigan
Greffier
Président