SECȚIUNEA A TREIA CAUZA BLAGOJEVIČc. SLOVENIA (solicitarea nr. 77809/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 iulie 2006 DEFINIF 13/10/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Blagojevičc. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii. J. Hedigan, președinte, B.M. Zupančič, L. Caflisch, V. Zagrebelsky, E. Myjer, David Thór Björgvinsson, I. Ziemele, judecători, și a domnului V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 22 iunie 2006, Rend la hotărârea care a fost adoptată la această dată, adoptată la originea cauzei se găsește o cerere (n 77809/01) îndreptat împotriva Republicii Slovenia și al cărui resortisant al acestui stat, Miladin Blagojevič ( Statul membru este reprezentat de agentul său, dl L. Bembič, procuror general al statului. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul susținea că procedurile la care a fost parte au avut o durată excesivă și, în esență, a denunțat lipsa unei căi de atac interne efective care i-a permis să se plângă de durata excesivă a acestei proceduri (art. 13 din Convenție). La 16 septembrie 2003, Curtea a decis să comunice guvernului obiecțiunile întemeiate pe durata procedurii și pe lipsa unei căi de atac în această privință. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis să examineze în același timp admisibilitatea și temeinicia cererii. DE FAPT, reclamantul s-a născut în 1960 și își are reședința în Celje. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 24 septembrie 1993, reclamantul a fost rănit într-un accident rutier. Prima procedură la 7 august 1995, reclamantul, prin intermediul avocaților săi, a introdus o acțiune în despăgubire în valoare de 3 384 444 tolars (SIT) împotriva unei societăți de asigurare în fața Tribunalului de District (Okrožno sodišče) din Celje și a solicitat scutirea de la plata cheltuielilor de procedură. La 9 octombrie 1995, 25 ianuarie și 5 noiembrie 1996, reclamantul a solicitat instanței să desfășoare o ședință. 10. La 3 aprilie 1997, instanța a desfășurat o ședință. 11. La 11 aprilie 1997, reclamantul și-a completat acțiunea. 12. La 6 mai 1997, Tribunalul a ținut o audiere și a decis să numească doi experți. 13. La 23 mai 1997, experții medicali au fost numiți. 14. La 30 iunie 1997, expertul stomatolog și-a prezentat avizul și, la 17 septembrie 1997, neurologul și-a prezentat avizul. 15. La 11 noiembrie 1997, neurologul a fost invitat să-și completeze expertiza, ceea ce a făcut la 26 februarie 1998 16. La 23 martie 1998, Tribunalul a organizat o ședință și a decis numirea unui expert în domeniul codului rutier la propunerea reclamantului. 17. La 20 mai 1998, acest expert a fost numit. La 8 noiembrie 1999, acesta și-a prezentat avizul. 18. La 18 martie și 21 iunie 1999, reclamantul a solicitat instanței să desfășoare o ședință. 19. La 17 decembrie 1999, Tribunalul a organizat o ședință. 20. În cursul procedurii, reclamantul și-a depus în mod repetat memoriile. 21. La 31 decembrie 1999, Tribunalul a dat o hotărâre care era parțial îndreptățită la cererea reclamantului și l La 27 septembrie 2001, instanța superioară a dat parțial dreptul la recursul reclamantului și a modificat hotărârea de primă instanță. Restul apelurilor au fost respinse. 24. La 6 martie și 5 iunie 2002, instanța superioară a corectat o eroare materială în hotărâre. Ultima decizie a fost notificată cabinetului de avocatură al reclamantului la 27 iunie 2002. A doua procedură 25. La 12 noiembrie 1997, reclamantul, prin intermediul avocaților săi, a intentat o altă acțiune în despăgubire în valoare de 243 569,50 tolari (SIT) împotriva societății de asigurare în fața tribunalului din ś ś (Okrajno sodišče) din Celje și a solicitat scutirea de la plata cheltuielilor de procedură. 26. La 3 decembrie 1998, 18 martie și 21 iunie 1999, reclamantul a solicitat instanței să țină o audiere. 27. La 21 septembrie 1999, instanța a ținut o audiere. 28. La 3 noiembrie 1999, reclamantul a fost scutit de la plata cheltuielilor de procedură 29. La 6 aprilie 2000, instanța a ținut o audiere și a solicitat, de asemenea, o procedură penală privind accidentul rutier și prima procedură civilă inițiată în 1995. Tribunalul a amânat examinarea cererii reclamantului până la încheierea primei proceduri. 30. În 2000 și 2001, tribunalul din Québec a inițiat în mai multe rânduri tribunalul de district în cazul în care cauza era închisă. 31. La 11 ianuarie și 7 mai 2002, reclamantul a solicitat instanței să țină o audiere. 32. La cererea reclamantului, la data stabilită la 4 septembrie 2002 a fost amânată din cauza decesului în familie. 33. La 4 septembrie 2002, reclamantul a mărit cuantumul despăgubirii solicitate. Pe de altă parte, la 17 septembrie 2002, el a dimineuat la plata despăgubirii solicitate. 34. La 9 octombrie și 13 noiembrie 2002, tribunalul a închis audierile. 35. La 13 noiembrie 2002, instanța a pronunțat o sentință care dă câștig de cauză reclamantului. Această hotărâre i-a fost notificată la 3 iunie 2003. 36. La 18 iunie 2003, reclamantul a solicitat recurs la instanța superioară în ceea ce privește partea referitoare la cheltuielile de procedură. 37. La 8 septembrie 2004, instanța superioară a acordat parțial dreptul la recurs. Această decizie a fost notificată reclamantului la 21 septembrie 2004. La art. 6 alineatul (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 39. În esență, reclamantul denunță lipsa de personal a căilor de atac disponibile în Slovenia pentru a se plânge de durata excesivă a unei proceduri judiciare. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitatea 40. Guvernul exclude neobosirea căilor de atac interne. 41. Recurentul combate această teză, susținând că căile de atac disponibile nu erau eficiente. 42. Curtea arată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), n 4232/98, 2 octombrie 2001 și Lukenda c. Slovenia, 23032/02, 6 octombrie 2005).În aceste cauze, Curtea a respins excepția de neobosire a căilor de acțiune interne formulate de guvern deoarece a considerat că acțiunile de care reclamantul putea să se prevaleze nu erau efective. Curtea reamintește că aceasta a constatat în hotărârea sa Lukenda c. Slovenia încălcarea dreptului la judecată într-un termen rezonabil este o problemă sistemică care rezultă dintr-o legislație inadecvată și din lipsa de eficiență în administrarea justiției. 43. În ceea ce privește această specie, Curtea consideră că Õ n a furnizat niciun argument convingător care ar putea duce la stabilirea unei distincții între cauza pendinte și cauzele anterioare și, prin urmare, în afara jurisprudenței sale constante. 44. Curtea constată, de asemenea, că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d În ceea ce privește prima procedură, perioada care trebuie luată în considerare a început la 7 august 1995, ziua în care reclamantul a inițiat o procedură în fața Tribunalului Districtual Celje și s-a încheiat la 27 iunie 2002, data la care hotărârea instanței superioare a fost notificată reclamantului și, prin urmare, a durat mai mult de șase ani și 11 luni pentru două grade de jurisdicție. În ceea ce privește a doua procedură, perioada care trebuie luată în considerare a început la 12 noiembrie 1997, ziua în care reclamantul a inițiat o procedură în fața instanței judecătorești din Celje și s-a încheiat la 21 septembrie 2004, data la care hotărârea instanței superioare a fost notificată reclamantului și, prin urmare, a durat mai mult de șase ani și zece luni la două grade de jurisdicție. 46. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în cazul în care se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și dreptul la litigiul în cazul în care se soluționează litigiul (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43 CEDH 2000-VII). 47. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerina termenului rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenia 48. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care să permită să se plângă de o necunoaștere a obligației, impusă prin art. 6 alineatul (1) litera (d) să se audieze cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, punctul 156, CEDO 2000-XI. Aceasta arată că excepțiile și argumentele invocate de guvern au fost deja respinse (a se vedea Lukenda, hotărârea citată anterior) și nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în cazul de față. 49. Prin urmare, Curtea consideră că, în speță, a avut loc o încălcare a articolului 13 din Legea națională a unei căi de atac care i-ar fi permis reclamantului să obțină sancțiunea dreptului său de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 50. În temeiul articolului 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Guvernul contestă aceste pretenții. 53. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Statuind în echitate, aceasta îi acordă 4 000 EUR în acest scop. Costuri și cheltuieli de judecată 54. Reclamantul solicită, de asemenea, 1 688 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 55. Guvernul consideră că aceste pretenții sunt exagerate. 56. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află la baza realității lor, a necesității lor și a caracterului rezonabil al ratei lor. Curtea arată, de asemenea, că avocații reclamantului, care l-au reprezentat și pe domnul Lukenda în cauza Lukenda Mai sus menționat, au prezentat aproape 400 de cereri care, în afară de fapte, sunt în esență identice cu cele din studiu. Prin urmare, în speță, ținând cont de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR pentru procedura în fața ei și acordul acordat reclamantului. Interese moratoriu 57. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 4 000 EUR (patru mii EUR) pentru daune morale și 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe profit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 13 iulie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Modululer Președinte
TROISIÈME SECTION
BLAGOJEVIČ c. SLOVÉNIE
(Requête n
o
77809/01)
ARRÊT
13 juillet 2006
13/10/2006
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Blagojevič c. Slovénie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
président,
B.M. Zupančič,
David Thór Björgvinsson,
M
me
juges,
et de M.
,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 22 juin 2006,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
77809/01) dirigée contre la République de Slovénie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Miladin Blagojevič («
le requérant
»), a saisi la Cour le 26
novembre
2001 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par des avocats du cabinet Verstovšek. Le gouvernement slovène («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. L. Bembič, procureur général de l’Etat.
3.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant alléguait que les procédures auxquelles il était partie avaient connu une durée excessive. Il dénonçait aussi en substance l’absence de recours interne effective qui lui eût permis de se plaindre de la durée déraisonnable de cette procédure (article 13 de la Convention).
4.
Le 16 septembre 2003, la Cour a décidé de communiquer au Gouvernement les griefs tirés de la durée de la procédure et de l’absence de recours à cet égard. Se prévalant des dispositions de l’article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de la requête.
5.
Le requérant est né en 1960 et réside à Celje.
6.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
7.
Le 24 septembre 1993, le requérant fut blessé lors d’un accident de la route.
1.
La première procédure
8.
Le 7 août 1995, le requérant, par l’intermédiaire de ses avocats, intenta une action en dommages-intérêts s’élevant au montant de 3
384
444
tolars (SIT) contre une compagnie d’assurances devant le tribunal de district (
Okrožno sodišče
) de Celje et demanda à être exempté de paiement des frais de procédure.
9.
Les 9 octobre 1995, 25 janvier et 5 novembre 1996, le requérant demanda au tribunal de tenir une audience.
10.
Les 3 avril 1997, le tribunal tint une audience.
11.
Le 11 avril 1997, le requérant compléta son action.
12.
Le 6 mai 1997, le tribunal tint une audience et décida de nommer deux experts.
13.
Le 23 mai 1997, les experts médicaux furent nommés.
14.
Le 30 juin 1997, l’expert stomatologue soumit son avis et, le 17
septembre 1997, le neurologue soumit son avis.
15.
Le 11 novembre 1997, le neurologue fut invité à compléter son expertise, ce qu’il fit le 26 février 1998.
16.
Le 23 mars 1998, le tribunal tint une audience et décida de nommer un expert en matière de code de la route sur proposition du requérant.
17.
Le 20 mai 1998, cet expert fut nommé. Le 8 novembre 1999, il soumit son avis.
18.
Les 18 mars et 21 juin 1999, le requérant demanda au tribunal de tenir une audience.
19.
Le 17 décembre 1999, le tribunal tint une audience.
20.
Au cours de la procédure, le requérant soumit à plusieurs reprises ses mémoires.
21.
Le 31 décembre 1999, le tribunal rendit un jugement faisant partiellement droit à la demande du requérant et l’exempta du paiement des frais de procédure.
22.
Le 20 avril 2000, le requérant interjeta appel devant le tribunal supérieur (
Višje sodišče
). La partie défenderesse interjeta également appel.
23.
Le 27 septembre 2001, le tribunal supérieur fit partiellement droit
à l’appel du requérant et modifia le jugement de première instance. Le reste des appels fut rejeté.
24.
Les 6 mars et 5 juin 2002, le tribunal supérieur rectifia une erreur matérielle dans l’arrêt. La dernière décision fut notifiée au cabinet d’avocats du requérant le 27 juin 2002.
2.
La deuxième procédure
25.
Le 12 novembre 1997, le requérant, par l’intermédiaire de ses avocats, intenta une autre action en dommages-intérêts s’élevant à 243
569,50 tolars (SIT) contre la compagnie d’assurances devant le tribunal d’arrondissement (
Okrajno sodišče
) de Celje et demanda à être exempté du paiement des frais de procédure.
26.
Les 3 décembre 1998, 18 mars et 21 juin 1999, le requérant demanda au tribunal de tenir une audience.
27.
Le 21 septembre 1999, le tribunal tint une audience.
28.
Le 3 novembre 1999, le requérant fut exempté du paiement des frais de procédure.
29.
Le 6 avril 2000, le tribunal tint une audience. Il demanda également les dossiers d’une procédure pénale relative à l’accident de la route et de la première procédure civile entamée en 1995. Le tribunal ajourna l’examen de la demande du requérant en attendant l’issue de la première procédure.
30.
En 2000 et 2001, le tribunal d’arrondissement demanda à plusieurs reprises au tribunal de district si l’affaire était close.
31.
Les 11 janvier et 7 mai 2002, le requérant demanda au tribunal de tenir une audience.
32.
Sur demande du requérant, l’audience fixée au 4 septembre 2002 fut ajournée en raison du décès dans la famille.
33.
Le 4 septembre 2002, le requérant augmenta le montant de l’indemnisation réclamée. Par contre, le 17 septembre 2002, il diminua l’indemnisation demandée.
34.
Le 9 octobre et 13 novembre 2002, le tribunal tint des audiences.
35.
Le 13 novembre 2002, le tribunal rendit un jugement donnant gain de cause au requérant. Ce jugement lui fut notifié le 3 juin 2003.
36.
Le 18 juin 2003, le requérant interjeta appel devant le tribunal supérieur en ce qui concerne la partie relative aux frais de procédure.
37.
Le 8 septembre 2004, le tribunal supérieur fit partiellement droit à l’appel. Cette décision fut notifiée au requérant le 21 septembre 2004.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DES ARTICLES 6 § 1 ET 13 DE LA CONVENTION
38.
Le requérant se plaint de la durée excessive de la procédure. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Tout personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
39.
Le requérant dénonce en substance le caractère ineffectif des recours disponible en Slovénie pour se plaindre de la durée excessive d’une procédure judiciaire. L’article 13 de la Convention dispose
:
«
Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.
»
A.
Sur la recevabilité
40.
Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes.
41.
Le requérant combat cette thèse, arguant que les recours disponibles manquaient d’effectivité.
42.
La Cour relève que la présente requête est similaire aux affaires
Belinger
et
Lukenda
(
Belinger c. Slovénie
(déc.), n
o
42320/98, 2
octobre
2001, et
Lukenda c. Slovénie
, n
o
23032/02, 6 octobre 2005). Dans ces affaires, la Cour a rejeté l’exception de non-épuisement des voies de recours internes formulée par le Gouvernement car elle a jugé que les recours dont le requérant pouvait se prévaloir n’étaient pas effectifs. La Cour rappelle qu’elle a constaté dans son arrêt
Lukenda c. Slovénie
que la violation du droit à un jugement dans un délai raisonnable est un problème systémique qui résulte d’une législation inadéquate et d’un manque d’efficacité dans l’administration de la justice.
43.
En ce qui concerne la présente espèce, la Cour estime que le Gouvernement n’a fourni aucun argument convaincant susceptible de l’amener à établir une distinction entre l’affaire à l’étude et les affaires antérieures et donc à s’écarter de sa jurisprudence constante.
44.
La Cour constate par ailleurs que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Dès lors, il y a lieu de la déclarer recevable.
B.
Sur le fond
1.
Article 6 § 1 de la Convention
45.
En ce qui concerne la première procédure, la période à considérer a débuté le 7 août 1995, jour où le requérant a engagé une procédure devant le tribunal de district de Celje, et a pris fin le 27 juin 2002, date à laquelle la décision du tribunal supérieur a été notifiée au requérant. Elle a donc duré plus de six ans et onze mois pour deux degrés de juridiction.
En ce qui concerne la deuxième procédure, la période à considérer a débuté le 12 novembre 1997, jour où le requérant a engagé une procédure devant le tribunal d’arrondissement de Celje, et a pris fin le 21
septembre
2004, date à laquelle la décision du tribunal supérieur a été notifiée au requérant. Elle a donc duré plus de six ans et dix mois pour deux degrés de juridiction.
46.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères suivants
: la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour l’intéressé (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
30979/96, §
47.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse, est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
2.
Article 13 de la Convention
48.
La Cour rappelle que l’article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d’une méconnaissance de l’obligation, imposée par l’article 6 § 1, d’entendre les causes dans un délai raisonnable (voir
Kudła c. Pologne
[GC], n
o
30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). Elle relève que les exceptions et arguments soulevés par le Gouvernement ont déjà été rejetés précédemment (voir
Lukenda
, arrêt précité) et ne voit pas de raison de parvenir a une conclusion différente dans le cas présent.
49.
Dès lors, la Cour estime qu’en l’espèce il y a eu violation de l’article 13 a raison de l’absence en droit interne d’un recours qui eut permis au requérant d’obtenir la sanction de son droit à voir sa cause entendue dans un délai raisonnable, au sens de l’article 6 § 1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
50.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
51.
Le requérant réclame 20
000 euros (EUR) au titre du préjudice moral.
52.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
53.
La Cour estime que le requérant a subi un tort moral certain. Statuant en équité, elle lui accorde 4
000 EUR à ce titre.
B.
Frais et dépens
54.
Le requérant demande également 1
688 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
55.
Le Gouvernement considère que ces prétentions sont exagérées.
56.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. La Cour relève aussi que les avocats du requérant, qui ont également représenté M. Lukenda dans l’affaire
Lukenda
précitée, ont soumis près de 400 requêtes qui, hormis les faits, sont pour l’essentiel identiques à celle à l’étude. Dès lors, en l’espèce, compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 1
000
EUR pour la procédure devant elle et l’accorde au requérant.
C.
Intérêts moratoires
57.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention
;
4.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention, 4
000 EUR (quatre mille euros) pour dommage moral et 1
000 EUR (mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 13 juillet 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
John
Hedigan
Greffier
Président