SECȚIUNEA A TREIA CAUZA RADAKOVIČc. SLOVENIA (solicitarea nr. 20290/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 iulie 2006 DEFINIF 13/10/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Radakovičc. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domni. J. Hedigan, președinte, B.M. Zupančič, L. Caflisch, V. Zagrebelsky, E. Myjer, David Thór Björgvinsson, I. Ziemele, judecători, și a domnului V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 22 iunie 2006, Rend la hotărârea care a fost adoptată la această dată, adoptată la originea cauzei se găsește o cerere (n 20290/02) îndreptat împotriva Republicii Slovenia și al cărei resortisant al acestui stat, doamna Radenka Radakovič ( Statul membru este reprezentat de agentul său, dl L. Bembič, procuror general al statului. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurenta a susținut că procedura internă la care a fost parte a avut o durată excesivă și, în esență, a denunțat lipsa unei căi de atac interne efective care i-a permis să se plângă de durata excesivă a acestei proceduri (art. 13 din Convenție). La 11 iunie 2004, Curtea a decis să comunice guvernului obiecțiunile întemeiate pe durata procedurii și pe lipsa unei căi de atac în această privință. În temeiul articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cererii. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, se pot rezuma după cum urmează. La 8 decembrie 1995, reclamanta a fost rănită în timpul activității sale. La 13 octombrie 1998, reclamanta, prin intermediul avocaților săi, a intentat o acțiune în despăgubire la data de 5 823 760 tolars (SIT) împotriva angajatorului său, întreprinderea E., și o societate de asigurări în fața tribunalului de district (Okrožno sodišče) din Celje și a solicitat scutirea de la plata cheltuielilor de procedură. La 13 noiembrie 1998, recurenta își va reitera cererea de a fi exonerată de la plata cheltuielilor de procedură. 10. La 9 martie 1999, reclamanta a solicitat instanței să țină o ședință. 11. La 10 septembrie 1999, instanța a ținut o audiere. 13. La 23 noiembrie 1999, reclamanta a solicitat instanței să țină o audiere. 14. La 12 martie și 7 mai 2001, instanța a organizat audieri. 15. La 2 iulie 2001, în cursul unei audieri, cele două părți au solicitat Tribunalului să numească un expert medical. 16. La 9 iulie, 6 septembrie și 5 octombrie 2001, reclamanta a solicitat Tribunalului să numească un expert medical. 17. La 18 octombrie 2001, expertul medical a fost numit. La 21 decembrie 2001, acesta și-a prezentat avizul. 18. La 4 februarie, 18 martie și 26 aprilie 2002, reclamanta a solicitat instanței ca expertul medical să-și completeze expertiza. 19. La 7 mai 2002, instanța a solicitat expertului medical să-și completeze competența, ceea ce a făcut la 19 septembrie 2002. 20. La 12 noiembrie 2002, reclamanta și-a modificat acțiunea, ridicând suma de la lit. (a) solicitată. 21. La 26 noiembrie 2002, instanța a ținut o audiere. 22. La 16 decembrie 2002, Tribunalul a organizat o audiere și a decis numirea unui expert în securitate la locul de muncă. 23. La 10 iunie 2003, acesta din urmă a fost numit. La 14 octombrie 2003, el și-a pregătit raportul. 24. La 12 ianuarie și 4 februarie 2004, au fost ținute audieri. 25. O audiere stabilită pentru 3 martie 2004 a fost amânată, din cauza stării de sănătate a expertului. 26. În cursul procedurii, recurenta a depus memorii în mai multe rânduri. 27. La 6 octombrie 2004, după o audiere, Tribunalul a emis o hotărâre, care a fost notificată recurentei la 3 decembrie 2004. La 23 februarie 2006, Tribunalul Superior a făcut parțial dreptul la recurs. Decizia i-a fost notificată la 20 aprilie 2006. 29. La 24 aprilie 2006, recurenta a formulat o acțiune la Curtea Supremă. 30. Lactee este încă în curs de desfășurare. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLELOR 6 alin. (1) ȘI 13 DIN CONVENȚIA 31. Recurenta se plânge de durata excesivă a procedurii. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 32. În esență, recurenta denunță lipsa de personal a căilor de atac disponibile în Slovenia pentru a se plânge de durata excesivă a unei proceduri judiciare. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care își desfășoară activitatea în exercitarea funcțiilor oficiale. Cu privire la admisibilitatea 33. Guvernul exclude neobosirea căilor de atac interne. 34. Recurenta combate această teză, susținând că recursurile disponibile nu erau eficiente. 35. Curtea arată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), n 4232/98, 2 octombrie 2001 și Lukenda c. Slovenia, 23032/02, 6 octombrie 2005).În aceste cauze, Curtea a respins excepția de neobosire a căilor de acțiune interne formulate de guvern, deoarece a considerat că acțiunile de care recurenta putea să se prevaleze nu erau efective. Curtea reamintește că aceasta a constatat în hotărârea sa Lukenda c. Slovenia încălcarea dreptului la judecată într-un termen rezonabil este o problemă sistemică care rezultă dintr-o legislație inadecvată și din lipsa de eficiență în administrarea justiției. 36. În ceea ce privește această specie, Curtea consideră că Õ n a furnizat niciun argument convingător care ar putea duce la stabilirea unei distincții între cauza pendinte și cauzele anterioare și, prin urmare, în afara jurisprudenței sale constante. 37. Curtea constată, de asemenea, că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d Perioada care trebuie luată în considerare a început la 13 octombrie 1998, ziua în care reclamanta a inițiat o procedură în fața Tribunalului Districtual Celje și nu a încetat încă și, prin urmare, a durat aproximativ șapte ani și șapte luni pentru trei grade de jurisdicție. 39. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în cazul în care se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și dreptul la litigiul în cazul în care se soluționează litigiul (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43 CEDH 2000-VII). 40. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu, în special în fața instanței de primă instanță, este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția 41. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care să permită să se plângă de o necunoaștere a obligației, impusă prin art. 6 alineatul (1) litera (d) să se audieze cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, punctul 156, CEDO 2000-XI. Aceasta arată că excepțiile și argumentele invocate de guvern au fost deja respinse (a se vedea Lukenda, hotărârea citată anterior) și nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în cazul de față 42. Prin urmare, Curtea consideră că, în speță, a avut loc o încălcare a articolului 13 din Legea națională a unei căi de atac care i-a permis recurentei să obțină sancțiunea dreptului său de a-și vedea cauza ascultată într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 43. În temeiul articolului 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagube 44. Recurenta solicită 10 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral. 45. Guvernul contestă aceste pretenții. 46. Curtea consideră că reclamanta a suferit un prejudiciu moral cert. Statuind în echitate, aceasta îi acordă 3 000 EUR în acest scop. Comisioane și cheltuieli de judecată 47. Recurenta solicită, de asemenea, 1 292 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 48. Guvernul consideră că aceste pretenții sunt exagerate. 49. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află stabiliți realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. Curtea arată, de asemenea, că avocații reclamantei, care l-au reprezentat, de asemenea, pe domnul Lukenda în cauza Lukenda Mai sus menționat, au prezentat aproape 400 de cereri care, în afară de fapte, sunt în esență identice cu cele din studiu. Prin urmare, în speță, ținând cont de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1,000 EUR pentru procedura în fața ei și acordul acordat recurentei. Interese moratoriu 50. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3 000 EUR (trei mii EUR) pentru daune morale și 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 13 iulie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Modululer Președinte
TROISIÈME SECTION
RADAKOVIČ c. SLOVÉNIE
(Requête n
o
20290/02)
ARRÊT
13 juillet 2006
13/10/2006
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Radakovič c. Slovénie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
président,
B.M. Zupančič,
David Thór Björgvinsson,
M
me
juges,
et de M.
,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 22 juin 2006,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
20290/02) dirigée contre la République de Slovénie et dont une ressortissante de cet Etat, Mme Radenka Radakovič («
la requérante
»), a saisi la Cour le 10 mai 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par des avocats du cabinet Verstovšek. Le gouvernement slovène («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. L. Bembič, procureur général de l’Etat.
3.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante alléguait que la procédure interne à laquelle elle était partie avait connu une durée excessive. Elle dénonçait aussi en substance l’absence de recours interne effective qui lui eût permis de se plaindre de la durée déraisonnable de cette procédure (article 13 de la Convention).
4.
Le 11 juin 2004, la Cour a décidé de communiquer au Gouvernement les griefs tirés de la durée de la procédure et de l’absence de recours à cet égard. Se prévalant de l’article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de la requête.
5.
La requérante est née en 1954 et réside à Celje.
6.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
7.
Le 8 décembre 1995, la requérante fut blessée lors de son travail.
8.
Le 13 octobre 1998, la requérante, par l’intermédiaire de ses avocats, intenta une action en dommages-intérêts s’élevant au 5
823
760 tolars (SIT) contre son employeur, l’entreprise E., et une compagnie d’assurances devant le tribunal de district (
Okrožno sodišče
) de Celje et demanda à être exemptée des frais de procédure.
9.
Le 13 novembre 1998, la requérante réitéra sa demande d’être exemptée des frais de procédure.
10.
Le 9 mars 1999, la requérante demanda au tribunal de tenir une audience.
11.
Le 1
er
juin 1999, la requérante éleva le montant de l’indemnisation réclamée.
12.
Le 10 septembre 1999, le tribunal tint une audience.
13.
Le 23 novembre 1999, la requérante demanda au tribunal de tenir une audience.
14.
Les 12 mars et 7 mai 2001, le tribunal tint des audiences.
15.
Le 2 juillet 2001, au cours d’une audience, les deux parties demandèrent au tribunal de nommer un expert médical.
16.
Les 9 juillet, 6 septembre et 5 octobre 2001, la requérante demanda au tribunal de nommer un expert médical.
17.
Le 18 octobre 2001, l’expert médical fut nommé. Le 21
décembre
2001, il soumit son avis.
18.
Les 4 février, 18 mars et 26 avril 2002, la requérante demanda au tribunal que l’expert médical complétât son expertise.
19.
Le 7 mai 2002, le tribunal demanda à l’expert médical de compléter son expertise, ce qu’il fit le 19 septembre 2002.
20.
Le 12 novembre 2002, la requérante modifia son action, en élevant le montant de l’indemnisation demandée.
21.
Le 26 novembre 2002, le tribunal tint une audience.
22.
Le 16 décembre 2002, le tribunal tint une audience et décida de nommer un expert en sécurité sur les lieux de travail.
23.
Le 10 juin 2003, ce dernier fut nommé. Le 14 octobre 2003, il prépara son rapport.
24.
Les 12 janvier et 4 février 2004, des audiences furent tenues.
25.
Une audience fixée pour le 3 mars 2004 fut ajournée, en raison de l’état de santé de l’expert.
26.
Au cours de la procédure, la requérante déposa des mémoires à plusieurs reprises.
27.
Le 6 octobre 2004, après une audience, le tribunal rendit un jugement, qui fut notifié à la requérante le 3 décembre 2004. Elle interjeta appel.
28.
Le 23 février 2006, le tribunal supérieur fit partiellement droit à l’appel. La décision lui fut notifiée le 20 avril 2006.
29.
Le 24 avril 2006, la requérante forma un recours auprès de la Cour suprême.
30.
L’affaire est toujours pendante.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DES ARTICLES 6 § 1 ET 13 DE LA CONVENTION
31.
La requérante se plaint de la durée excessive de la procédure. Elle invoque l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Tout personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
32.
La requérante dénonce en substance le caractère ineffectif des recours disponible en Slovénie pour se plaindre de la durée excessive d’une procédure judiciaire. L’article 13 de la Convention dispose
:
«
Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.
»
A.
Sur la recevabilité
33.
Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes.
34.
La requérante combat cette thèse, arguant que les recours disponibles manquaient d’effectivité.
35.
La Cour relève que la présente requête est similaire aux affaires
Belinger
et
Lukenda
(
Belinger c. Slovénie
(déc.), n
o
42320/98, 2
octobre
2001, et
Lukenda c. Slovénie
, n
o
23032/02, 6 octobre 2005). Dans ces affaires, la Cour a rejeté l’exception de non-épuisement des voies de recours internes formulée par le Gouvernement car elle a jugé que les recours dont la requérante pouvait se prévaloir n’étaient pas effectifs. La Cour rappelle qu’elle a constaté dans son arrêt
Lukenda c. Slovénie
que la violation du droit à un jugement dans un délai raisonnable est un problème systémique qui résulte d’une législation inadéquate et d’un manque d’efficacité dans l’administration de la justice.
36.
En ce qui concerne la présente espèce, la Cour estime que le Gouvernement n’a fourni aucun argument convaincant susceptible de l’amener à établir une distinction entre l’affaire à l’étude et les affaires antérieures et donc à s’écarter de sa jurisprudence constante.
37.
La Cour constate par ailleurs que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Dès lors, il y a lieu de la déclarer recevable.
B.
Sur le fond
1.
Article 6 § 1 de la Convention
38.
La période à considérer a débuté le 13 octobre 1998, jour où la requérante a engagé une procédure devant le tribunal de district de Celje, et
n’a pas encore pris fin. Elle a donc duré environ sept ans et sept mois pour trois degrés de juridiction.
39.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères suivants
: la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour l’intéressé (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
30979/96, §
40.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse, en particulier devant le tribunal de première instance, est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
2.
Article 13 de la Convention
41.
La Cour rappelle que l’article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d’une méconnaissance de l’obligation, imposée par l’article 6 § 1, d’entendre les causes dans un délai raisonnable (voir
Kudła c. Pologne
[GC], n
o
30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). Elle relève que les exceptions et arguments soulevés par le Gouvernement ont déjà été rejetés précédemment (voir
Lukenda
, arrêt précité) et ne voit pas de raison de parvenir a une conclusion différente dans le cas présent.
42.
Dès lors, la Cour estime qu’en l’espèce il y a eu violation de l’article 13 a raison de l’absence en droit interne d’un recours qui eut permis à la requérante d’obtenir la sanction de son droit à voir sa cause entendue dans un délai raisonnable, au sens de l’article 6 § 1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
43.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
44.
La requérante réclame 10
000 euros (EUR) au titre du préjudice moral.
45.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
46.
La Cour estime que la requérante a subi un tort moral certain. Statuant en équité, elle lui accorde 3
000 EUR à ce titre.
B.
Frais et dépens
47.
La requérante demande également 1
292 euros pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
48.
Le Gouvernement considère que ces prétentions sont exagérées.
49.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. La Cour relève aussi que les avocats de la requérante, qui ont également représenté M. Lukenda dans l’affaire
Lukenda
précitée, ont soumis près de 400 requêtes qui, hormis les faits, sont pour l’essentiel identiques à celle à l’étude. Dès lors, en l’espèce, compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 1,000
EUR pour la procédure devant elle et l’accorde à la requérante.
C.
Intérêts moratoires
50.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention
;
4.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention, 3
000 EUR (trois mille euros) pour dommage moral et 1
000 EUR (mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 13 juillet 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
John
Hedigan
Greffier
Président