- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 6 aprilie 2006
- Stat pârât
- SVN
- Articole
- Articolul 6, Articolul 13
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 13
- Préjudice moral - réparation pécuniaire
- Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
Gradic împotriva Sloveniei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A TREIA CAUZA GRADIČ c. SLOVENIA (solicitarea nr. 9277/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 6 aprilie 2006 DEFINITIVF 06/07/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Gradičc. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii Hedigan președintele B.M. Zupančič Tsatsa-Nikolovska dnii Zagrebelsky Myjer David Thór Björgvinsson, Ziemel, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 16 martie 2006, Rend la hotărâre, adoptat la această dată procedurală de la originea cauzei se găsește o cerere (n 92777/02) îndreptat împotriva Republicii Slovenia și al cărui resortisant al acestui stat, domnul Miran Gradič ( A fost reprezentat de agentul său, dl L. Bembič, procurorul general al statului.
Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul susținea că procedura internă la care a fost parte a avut o durată excesivă și că, în esență, denunța lipsa unei căi de atac interne efective care i-a permis să se plângă de durata excesivă a procedurii (art. 13 din convenție). La 11 iunie 2004, Curtea a decis să comunice guvernului obiecțiunile întemeiate pe durata procedurii și pe lipsa unei căi de atac în această privință. În temeiul articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis să examineze în același timp admisibilitatea și temeinicia cererii. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 2 iulie 1997, reclamantul, prin intermediul avocaților săi, a intentat o acțiune în despăgubire împotriva unei societăți de asigurare în fața Tribunalului Districtual Okrožno sodišče din Celje și a solicitat scutirea de la plata cheltuielilor de procedură.
La 2 iunie și 12 noiembrie 1998 și la 8 ianuarie 1999, reclamantul a solicitat instanței să țină o audiere. La 9 aprilie 1999, pe parcursul unei audieri, reclamantul a solicitat instanței să numească doi experți medicali. 10. La 13 aprilie 1999, tribunalul a numit un expert medical. 11. La 4 noiembrie 1999, tribunalul a numit celălalt expert medical. 12. La 23 februarie și 12 iunie 2000, tribunalul a ținut audieri. 13. La 14 iulie 2000, după o audiere, tribunalul a pronunțat o sentință, dându-i o parțială câștig de cauză reclamantului și … La 10 octombrie 2000, reclamantul a făcut apel la tribunalul superior. La 29 noiembrie 2001, pârâta a formulat o hotărâre, prin modificarea unei părți de judecată de primă instanță.
17. La 28 ianuarie 2002, reclamantul a introdus o acțiune extraordinară în fața Curții Supreme. La 22 ianuarie 2003, pârâta a solicitat, de asemenea, recurs. 18. La 22 ianuarie 2003, Curtea Supremă a acordat ambele părți. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DIN ARTICOLELE 6 alin. (1) ȘI 13 DIN CONVENȚIA 19. La art. 6 alineatul (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). 20. În esență, reclamantul denunță lipsa de personal a căilor de atac disponibile în Slovenia pentru a se plânge de durata excesivă a unei proceduri judiciare.
Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care își desfășoară activitatea în exercitarea funcțiilor oficiale. Cu privire la admisibilitatea 21. Guvernul exclude neobosirea căilor de atac interne. 22. Recurentul combate această teză, susținând că căile de atac disponibile nu erau eficiente. 23. Curtea arată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), n 4232/98, 2 octombrie 2001 și Lukenda c. Slovenia, 23032/02, 6 octombrie 2005).În aceste cauze, Curtea a respins excepția de neobosire a căilor de acțiune interne formulate de guvern deoarece a considerat că acțiunile de care reclamantul putea să se prevaleze nu erau efective.
Curtea reamintește că aceasta a constatat în hotărârea sa Lukenda c. Slovenia încălcarea dreptului la judecată într-un termen rezonabil este o problemă sistemică care rezultă dintr-o legislație inadecvată și din lipsa de eficiență în administrarea justiției. 24. În ceea ce privește această specie, Curtea consideră că Õ n a furnizat niciun argument convingător care ar putea duce la stabilirea unei distincții între cauza pendinte și cauzele anterioare și, prin urmare, în afara jurisprudenței sale constante. 25. Curtea constată, de asemenea, că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție.
În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d Perioada care trebuie luată în considerare a început la 2 iulie 1997, ziua în care reclamantul a inițiat o procedură în fața Tribunalului Districtual Celje și s-a încheiat la 22 ianuarie 2003, data la care a fost pronunțată hotărârea Curții Supreme și, prin urmare, a durat aproximativ cinci ani și șapte luni pentru trei grade de jurisdicție 27. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în cazul în care se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și dreptul la litigiul în cazul în care se soluționează litigiul (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43 CEDH 2000-VII).
28. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu, în special în fața instanței de primă instanță, este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care să permită să se plângă de o necunoaștere a obligației, impusă prin art. 6 alineatul (1) litera (d) să se audieze cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, punctul 156, CEDO 2000-XI. Aceasta arată că excepțiile și argumentele invocate de guvern au fost deja respinse (a se vedea Lukenda, hotărârea citată anterior) și nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în cazul de față.
30. Prin urmare, Curtea consideră că, în speță, a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenție, având în vedere lipsa în dreptul intern a unei căi de atac care i-a permis reclamantului să obțină pedeapsa dreptului său de a-și vedea cauza ascultată într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 31. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se dea la o parte mai mult decât Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
33. Guvernul contestă aceste pretenții. 34. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Statuind în echitate, aceasta îi acordă 1 000 EUR în acest scop. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 35. Reclamantul solicită, de asemenea, 1 180 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 36. Guvernul consideră că aceste pretenții sunt exagerate. 37. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află la baza realității lor, a necesității lor și a caracterului rezonabil al ratei lor. Curtea arată, de asemenea, că avocații reclamantului, care l-au reprezentat, de asemenea, pe domnul Lukenda în cauza Lukenda menționată anterior, au prezentat aproape 400 cereri care, în afară de fapte, sunt în esență identice cu cele din studiu.
Prin urmare, în speță, având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile menționate mai sus, Curtea apreciază în mod rezonabil suma de 1 000 EUR pentru procedura în fața ei și acordul acordat reclamantului. Interese moratorii 38. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru daune morale și 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Înmânat în limba franceză și comunicat în scris la 6 aprilie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.
Vincent Berger John Hedigan Modululer Președinte
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE GRADIČ c. SLOVÉNIE (Requête n o 9277/02) ARRÊT STRASBOURG 6 avril 2006 DÉFINITIF 06/07/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Gradič c. Slovénie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. J. Hedigan , président , B.M. Zupančič , M me M. Tsatsa-Nikolovska , MM. V. Zagrebelsky , E. Myjer , David Thór Björgvinsson, M me I. Ziemele, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 16 mars 2006, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 9277/02) dirigée contre la République de Slovénie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Miran Gradič (« le requérant »), a saisi la Cour le 15 février 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
Le requérant est représenté par des avocats du cabinet Verstovšek. Le gouvernement slovène (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. L. Bembič, procureur général de l’Etat.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant alléguait que la procédure interne à laquelle il était partie avait connu une durée excessive. Il dénonçait aussi en substance l’absence de recours interne effective qui lui eût permis de se plaindre de la durée déraisonnable de cette procédure (article 13 de la Convention).
Le 11 juin 2004, la Cour a décidé de communiquer au Gouvernement les griefs tirés de la durée de la procédure et de l’absence de recours à cet égard. Se prévalant des dispositions de l’article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de la requête. EN FAIT
Le requérant est né en 1975 et réside à Šentjur.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 2 juillet 1997, le requérant, par l’intermédiaire de ses avocats, intenta une action en dommages intérêts contre une compagnie d’assurances devant le tribunal de district ( Okrožno sodišče ) de Celje et demanda à être exempté des frais de procédure.
Les 2 juin et 12 novembre 1998 et le 8 janvier 1999, le requérant demanda au tribunal de tenir une audience.
Le 9 avril 1999, au cours d’une audience, le requérant demanda au tribunal de nommer deux experts médicaux.
Le 13 avril 1999, le tribunal nomma un expert médical.
Le 4 novembre 1999, le tribunal nomma l’autre expert médical.
Les 23 février et 12 juin 2000, le tribunal tint des audiences.
Le 14 juillet 2000, après une audience, le tribunal rendit un jugement, donnant partiellement gain de cause au requérant et l’exemptant du paiement des frais de procédure.
Les parties demandèrent au tribunal de district de rectifier son jugement et ce dernier, le 7 octobre 2000, le fit.
Le 10 octobre 2000, le requérant interjeta appel auprès du tribunal supérieur. La partie défenderesse interjeta également appel.
Le 29 novembre 2001, le tribunal supérieur rendit un arrêt, faisant partiellement droit aux appels de deux parties, en modifiant une partie de jugement de première instance.
Le 28 janvier 2002, le requérant introduisit un recours extraordinaire devant la Cour suprême. La partie défenderesse interjeta appel également.
Le 22 janvier 2003, la Cour suprême débouta les deux parties. EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DES ARTICLES 6 § 1 ET 13 DE LA CONVENTION
19. Le requérant se plaint de la durée excessive de la procédure. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Tout personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...). »
Le requérant dénonce en substance le caractère ineffectif des recours disponible en Slovénie pour se plaindre de la durée excessive d’une procédure judiciaire. L’article 13 de la Convention dispose : « Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles. » A. Sur la recevabilité
Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes.
Le requérant combat cette thèse, arguant que les recours disponibles manquaient d’effectivité.
La Cour relève que la présente requête est similaire aux affaires Belinger et Lukenda ( Belinger c. Slovénie (déc.), n o 42320/98, 2 octobre 2001, et Lukenda c. Slovénie , n o 23032/02, 6 octobre 2005). Dans ces affaires, la Cour a rejeté l’exception de non-épuisement des voies de recours internes formulée par le Gouvernement car elle a jugé que les recours dont le requérant pouvait se prévaloir n’étaient pas effectifs. La Cour rappelle qu’elle a constaté dans son arrêt Lukenda c. Slovénie que la violation du droit à un jugement dans un délai raisonnable est un problème systémique qui résulte d’une législation inadéquate et d’un manque d’efficacité dans l’administration de la justice.
En ce qui concerne la présente espèce, la Cour estime que le Gouvernement n’a fourni aucun argument convaincant susceptible de l’amener à établir une distinction entre l’affaire à l’étude et les affaires antérieures et donc à s’écarter de sa jurisprudence constante.
La Cour constate par ailleurs que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Dès lors, il y a lieu de la déclarer recevable. B. Sur le fond 1. Article 6 § 1
La période à considérer a débuté le 2 juillet 1997, jour où le requérant a engagé une procédure devant le tribunal de district de Celje, et a pris fin le 22 janvier 2003, date à laquelle la décision de la Cour suprême a été rendue. Elle a donc duré environ cinq ans et sept mois pour trois degrés de juridiction.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères suivants : la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour l’intéressé (voir, parmi beaucoup d’autres, Frydlender c. France [GC], n o 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse, en particulier devant le tribunal de première instance, est excessive et ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable ». Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. 2. Article 13
La Cour rappelle que l’article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d’une méconnaissance de l’obligation, imposée par l’article 6 § 1, d’entendre les causes dans un délai raisonnable (voir Kudła c. Pologne [GC], n o 30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). Elle relève que les exceptions et arguments soulevés par le Gouvernement ont déjà été rejetés précédemment (voir Lukenda , arrêt précité) et ne voit pas de raison de parvenir a une conclusion différente dans le cas présent.
Dès lors, la Cour estime qu’en l’espèce il y a eu violation de l’article 13 de la Convention a raison de l’absence en droit interne d’un recours qui eut permis au requérant d’obtenir la sanction de son droit à voir sa cause entendue dans un délai raisonnable, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention. II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
31. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
Le requérant réclame 14 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
La Cour estime que le requérant a subi un tort moral certain. Statuant en équité, elle lui accorde 1 000 EUR à ce titre. B. Frais et dépens
Le requérant demande également 1 180 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
Le Gouvernement considère que ces prétentions sont exagérées.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. La Cour relève aussi que les avocats du requérant, qui ont également représenté M. Lukenda dans l’affaire Lukenda précitée, ont soumis près de 400 requêtes qui, hormis les faits, sont pour l’essentiel identiques à celle à l’étude. Dès lors, en l’espèce, compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 1 000 EUR pour la procédure devant elle et l’accorde au requérant. C. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention ; 4. Dit a) que l ’ Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 1 000 EUR (mille euros) pour dommage moral et 1 000 EUR (mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 6 avril 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Vincent Berger John Hedigan Greffier Président