ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7124/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7124/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Deliberând asupra recursurilor civile de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 602/2001 la data de

6 mai 2004 la Tribunalul Gorj, reclamantul L.G. a solicitat instanței ca, prin

hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 137 din 15

martie 2004 emisă de A.V.A.S. și să i se restituie în natură fondul industrial

și de comerț al fostei F.P.R.V. , jud. Gorj.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin

notificarea nr. 343/E din 27 iulie 2001 înregistrată la Biroul executorului

judecătoresc T.N. (filele 23—24 din dosarul nr. 602/2004 al Tribunalului Gorj)

a solicitat pârâtei A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S.) să-i restituie în natură fondul

industrial și de comerț al F.P.R. Vădeni compus din terenurile, construcțiile

și instalațiile menționate în notificare, care sunt deținute în prezent de SC

U. SA Tg.Jiu. A mai arătat că SC U. SA Tg.Jiu a fost privatizată și că statul

reprezentat de A.V.A.S. mai deține doar 11% și că A.V.A.S., ca re în mod

nelegal i-a respins notificarea cu motivarea că nu a depus actele doveditoare

ale calității de moștenitor, trebuie obligată la măsurile reparatorii prevăzute

de Legea nr. 10/2001.

Prin încheierea din 1 februarie 2005, Tribunalul Gorj,

secția civilă, a respins excepția de necompetență teritorială invocată de

pârâta A.V.A.S. cu motivarea că unitatea deținătoare a bunurilor ce fac

obiectul notificării, conform Legii nr. 10/2001 este F.P.R. Vădeni, care își

are sediul în Tg. Jiu.

Tribunalul Gorj, secția civilă, prin sentința nr. 122

din 22 martie 2005, a admis în parte cererea formulată de reclamantul L.G. în

contradictoriu cu A.V.A.S. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor, a anulat

decizia nr. 137 din 15 martie 2004 emisă de A.V.A.S. și a stabilit că

reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent de la pârâta

A.V.A.S. în cota de 5/8 din: 122.502.000 lei reprezentând contravaloarea

construcțiilor și 2.786.514.920 lei reprezentând contravaloarea terenului în

suprafață de 10.052 mp.

Pentru a decide astfel, instanța de fond a constatat

că reclamantul a făcut dovada că bunurile menționate în cererea de chemare în

judecată au aparținut autorului său, L.G.G., conform actului de vânzare

încheiat la data de 8 octombrie 1940, că în prezent acestea sunt deținute de

Fabrica de cărămidă U. Tg. Jiu, care s-a privatizat și că în mod corect

notificarea a fost trimisă spre soluționare A.P.A.P.S. (actual A.V.A.S.) în

raport cu art. 27 din Legea nr. 10/2001. Instanța de fond a mai reținut că din

rapoartele de expertiză efectuate în cauză rezultă că lucrările pentru care s-a

dispus exproprierea imobilelor în litigiu ocupă funcțional întregul teren

aferent iar reclamantul este îndreptățit în raport cu art. 11 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001 la măsuri reparatorii prin echivalent, corespunzător cotei de

5/8 din valoarea acestora întrucât bunurile au aparținut tatălui său L.G. iar

cota succesorală a mamei sale, L.M. a fost acceptată numai de acesta, cealaltă

comoștenitoare, nepoată de frate, D.M.D. fiind renunțătoare împreună cu L.N.

Instanța de fond a constatat, referitor la valoarea bunurilor în litigiu, că în

dosarul nr. 2544/2003 care a avut ca obiect cererea formulată de reclamanta

D.M.D. vizând aceleași bunuri, acestea au fost expertizate la suma de

122.502.000 lei, construcțiile și la suma de 2.786.514.920 lei, terenul iar prin

expertizele administrate în raportul juridic dedus judecății de către

reclamantul L.G. valoarea a fost stabilită la 207.335.427 lei, construcțiile și

la 5.127.885.760 lei, terenul și, având în vedere perioada scurtă de timp care

a trecut de la efectuarea primei expertize din dosarul nr. 2544/2003, a conchis

că nu pot fi omologate concluziile expertizelor efectuate în cauza privind pe

reclamantul L.G., bunurile fiind supraevaluate.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia

nr. 12 din 11 ianuarie 2006, a admis apelurile formulate de reclamantul L.G.,

de pârâta D.G.F.P Gorj în nume propriu și în numele Statului Român reprezentat

de Ministerul Finanțelor Publice și de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinței

civile nr. 122 din 22 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Gorj, pe care a

schimbat-o în sensul că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin

echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. A respins acțiunea față

de Ministerul Finanțelor Publice.

Referitor la apelul declarat de reclamantul L.G., ale

cărui critici au vizat cuantumul măsurilor reparatorii ce i-au fost acordate și

care ar fi fost subevaluate, instanța de apel a reținut că potrivit

modificărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în

prezent, instanțele de judecată nu mai au prerogativa de a stabili și

individualiza natura măsurilor reparatorii , întinderea sau modalitatea lor de

acordare (această competență revenind organismelor înființate potrivit Legii

nr. 247/2005, Titlul VII, Cap. V) ci doar de a stabili calitatea de persoană

îndreptățită, de a analiza dreptul de proprietate și dacă este sau nu persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent. Instanța de apel a reținut

că noilor dispoziții legale în vigoare, instanța de judecată investită cu

soluționarea unei contestații la Legea nr. 10/2001 nu mai este îndrituită să

analizeze și să stabilească cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent ,

reclamantul trebuind să urmeze procedura administrativă prevăzută în Cap. V din

Titlul VII iar în situația în care este nemulțumit de decizia adoptată de

Comisia Centrală să formuleze contestație conform art. 19 din Titlul VII la

Curtea de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază.

Instanța de apel a constatat, în temeiul acelorași considerente,

că apelul pârâtei A.V.A.S. este întemeiat numai cu privire la critica

referitoare la faptul că nu instanța era abilitată în stabilirea cuantumului

măsurilor reparatorii. Criticile vizând necompetența teritorială a Tribunalului

Gorj și împrejurarea că instanța și-ar fi depășit limitele puterii

judecătorești când a avut în vedere actele ulterioare depuse de reclamant în

dovedirea pretențiilor sale, cu depășirea termenului prevăzut de art. 22 din

Legea nr. 10/2001 au fost apreciate de instanța de apel ca nefondate, cu

motivarea că unitatea deținătoare a bunurilor își are sediul pe raza jud. Gorj

și că termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 este un termen de

recomandare și nu unul imperativ, de decădere.

Cu privire la apelul declarat de pârâta D.G.F.P Gorj

în nume propriu și în numele Statului Român reprezentat de Ministerul

Finanțelor Publice s-a constatat de către instanța de control judiciar că este

întemeiat întrucât, raportat la dispozițiile Legii nr. 247/2005, Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice nu mai are calitate procesuală pasivă în

cauză.

Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs

reclamantul L.G.G. și pârâta A.V.A.S., ambii invocând dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor sale de recurs, reclamantul a

susținut că în speță s-au aplicat greșit dispozițiile art. 16 pct. 1 și 2 ale

Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și a normelor metodologice de aplicare și

că odată ce apelul său a fost admis, instanța trebuia să se pronunțe cu privire

la cuantumul despăgubirilor stabilite în cauză în sensul constatării că este

îndreptățit la măsuri reparatorii în cuantum de 5/8 din valoarea de

5.128.000.000 ROL și de 207.335.427 ROL, astfel cum au stabilite prin

expertiză.

Pârâta A.V.A.S., în recursul său, a susținut că în mod

greșit instanțele, în stabilirea competenței teritoriale în soluționarea

acțiunii reclamantului, au considerat că în speță sunt aplicabile dispozițiile

art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 când, de fapt, competența trebuia stabilită

în raport cu dispozițiile Codului de procedură civilă întrucât dispozițiile

speciale ale Legii nr. 10/2001 sunt aplicabile doar în situația în care

emitentul deciziei este unitatea deținătoare iar în speță, notificarea

reclamantului a fost soluționată de A.V.A.S., al cărei sediu se află în

București și, așa fiind, se impune constatarea nulității hotărârilor pronunțate

și trimiterea cauzei la Tribunalul București în vederea soluționării în fond a

pricinii.

Pârâta A.V.A.S. a mai susținut că motivarea deciziei

pronunțate în apel este contrară dispozițiilor Legii nr. 10/2001 cât privește

argumentul bazat pe reglementările art. 24 alin. (3

1

) din Legea nr.

247/2005, reținând, pe de o parte, că nu mai era necesar dosarul administrativ

iar, pe de altă parte, că A.V.A.S. trebuia să acorde măsurile reparatorii deși

actul normativ menționat prevede că singura entitate investită cu acordarea

măsurilor reparatorii este Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor. A arătat

că hotărârea instanței de fond, menținută prin decizia instanței de apel este

nelegală întrucât a anulat o decizie emisă în procedura administrativă în lipsa

notificării, a actelor atașate acesteia și a referatului Comisiei de analiză

din care rezultă temeiurile soluției de admitere sau respingere a notificării.

Pârâta A.V.A.S. a mai arătat că, din analiza

dispozițiilor art. 1 alin. (1 ) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și ale

art. 13 alin. (1) din Cap. III al Legii nr. 247/2005, rezultă în mod evident că

A.V.A.S. nu mai are competența legală de a acorda măsuri reparatorii în

echivalent ci doar propune acordarea despăgubirilor în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, instituției competente, Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor conform art. 16 alin. (2) Titlului VII din Legea nr.

247/2005.

Recursurile sunt nefondate pentru considerentele care

succed.

Referitor la recursul declarat de

reclamant, este de reținut că, în principiu, legea nouă se aplică imediat

situațiilor obiective (legale), adică acelor situații juridice al căror

conținut și efecte sunt imperativ stabilite de legiuitor.

Stricto sensu

,

este avut în vedere momentul intrării în vigoare a legii noi, iar

lato sensu

,

prezentul și viitorul, ambele determinate prin prisma acestui moment și

materializate fie în situații juridice care urmează să existe, să se modifice

ori să se stingă, fie în fapte juridice pendinte ori efecte viitoare ale unor

raporturi juridice trecute.

În speță, dreptul subiectiv reclamat își

are fundamentul direct și imediat în preluarea abuzivă de stat a imobilului

pentru care se pretind despăgubiri, adică într-un raport juridic trecut.

Efectele viitoare ale acestui raport sunt imperativ stabilite, în condițiile în

care au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent potrivit Legii nr.

10/2001, nemodificată (despăgubiri), prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

lege nouă, de imediată aplicare.

În speță, legea nouă, Legea nr. 247/2005,

determină imperativ regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate abuziv, iar capitolul VI pct. 16.1 și următoarele din H.G.

nr. 1095/2005 instituie noile proceduri administrative pentru acordarea

despăgubirilor.

Întrucât, în planul dreptului

intertemporal, toate aceste dispoziții, de imediată aplicare, sunt imperative,

iar după intensitatea și puterea lor, obligatorii, rezultă că legea veche

rămâne fără aplicare.

Pentru aceste considerente se constată că,

în speță, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor noii

legii, respectiv ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv

atunci când a stabilit că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii

prin echivalent conform acestui act normativ iar susținerea

recurentului-reclamant în sensul că

instanța

trebuia să se pronunțe cu privire la cuantumul despăgubirilor stabilite în

cauză în sensul constatării că este îndreptățit la măsuri reparatorii în

cuantum de 5/8 din valoarea de 5.128.000.000 ROL și de 207.335.427 ROL, astfel

cum au stabilite prin expertiză, nu poate fi primită

.

Nu poate fi primită nici critica

recurentei-pârâte A.V.A.S. conform căreia

competența

teritorială a instanței în soluționarea contestației reclamantului trebuia

stabilită în raport cu dispozițiile Codului de procedură civilă.

Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 când, reținând că unitatea deținătoare a

imobilului în litigiu se află în jud. Gorj, a constatat că, în mod legal,

instanța de fond, în temeiul art. 24 alin. (8) al legii, în redactarea în

vigoare la data pronunțării încheierii din 1 februarie 2005, a respins excepția

necompetenței teritoriale a Tribunalului Gorj în soluționarea contestației acest

articol fiind modificat ulterior.

Instanțele de fond și apel au soluționat raportul

juridic dedus judecății având în vedere toate înscrisurile depuse de reclamant

la dosarul cauzei în dovedirea pretențiilor sale: notificarea formulată conform

Legii nr. 10/2001, titlul de proprietate al autorului său, acte de stare

civilă, certificate de moștenitor.

Astfel fiind, critica recurentei-pârâte A.V.A.S. în

sensul că decizia instanței de apel este nelegală întrucât a anulat o decizie

emisă în procedura administrativă în lipsa notificării, a actelor atașate

acesteia și a referatului Comisiei de analiză din care rezultă temeiurile

soluției de admitere sau respingere a notificării este neîntemeiată, cu atât

mai mult cu cât pentru pârâta A.V.A.S. nu exista nici un impediment de a depune

la dosar referatul Comisiei sale de analiză în condițiile în care aprecia că

acest înscris putea reprezenta o probă utilă, concludentă și pertinentă cauză,

care ar fi avut o asemenea relevanță încât ar fi putut determina instanța să pronunțe

o altă soluție.

Nici susținerea recurentei-pârâte conform căreia

instanța de apel ar fi reținut în considerentele deciziei pronunțate că

A.V.A.S. trebuia să acorde măsurile reparatorii nu este întemeiată întrucât

argumentele de fapt și de drept ale instanței vizează tocmai împrejurarea că

reclamantul, care este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent în

condițiile Legii nr. 247/2005, trebuie să urmeze procedura administrativă

prevăzută de dispozițiile Cap .V ale Titlului VII al acestei legi.

Având în vedere temeiurile care preced, se constată că

decizia atacată este legală iar recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul L.G.G. și de

pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 12 din 11 ianuarie 2006 pronunțată de

Curtea de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 septembrie

2006.