ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2063/2006

Asupra recursului, din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Constanța, secția comercială, creditoarea F. Constanța a solicitat

obligarea pârâtei SC S.C. Constanța de a adresa o cerere tribunalului pentru

declanșarea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului iar în caz de

refuz declanșarea procedurii în temeiul acestei legi precum și antrenarea

răspunderii reprezentanților societății pârâte pentru prejudiciile suferite de

creditoare ca urmare a introducerii tardive a declanșării procedurii prevăzută

de Legea nr. 64/1995.

Tribunalul Constanța, secția comercială,

prin sentința nr. 8584/ Com din 3 decembrie 2004, a respins, ca nefondată,

cererea creditoarei, cu motivarea că nu sunt întrunite cerințele art. 29 alin.

(1) din Legea nr. 64/1995 pentru declanșarea acestei proceduri.

Sentința nr. 8584/2004 a fost

recurată de creditoarea F. Constanța, iar Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

prin decizia nr. 202 din 31 martie 2005, a admis recursul și a trimis cauza

pentru rejudecare Tribunalului Constanța, secția comercială.

În rejudecare, instanța de fond a

pronunțat sentința nr. 2772/2005, prin care a respins, ca nefondată, acțiunea

reclamantei cu motivarea că, Legea nr. 64/1995 prin dispozițiile cuprinse în art.

32 alin. (1) cât și Legea nr. 149/2004 prin art. 141 alin. (1), a pus la dispoziția

creditorilor o cale specială de constrângere a debitorilor aflați în stare de

insolvență fără să prevadă că instanța poate dispune obligarea debitorului la

introducerea unei cereri de declanșare a procedurii falimentului. Pentru

aceleași rațiuni a fost respins și capătul de cerere privind răspunderea

reprezentanților statutari pentru eventualele prejudicii suferite de

reclamantă.

Sentința nr. 2772/2005 a fost

confirmată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal, care, prin decizia nr. 334/2005, a respins,

ca nefondat, apelul declarat de reclamanta F.C.

Criticile formulate pentru motive de

nelegalitate și netemeinicie au fost respinse, Curtea stabilind că prin Legea nr.

149/2004 a fost incriminată starea de pasivitate a debitorului în sensul art. 141

alin. (1) prin care a fost definită bancruta simplă și sancțiunea aplicabilă în

cazul în care reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare nu a

introdus la timp cererea pentru deschiderea procedurii reorganizării judiciare.

Față de dispozițiile art. 32 alin. (1) și art. 36 din Legea nr. 64/1995

republicată Curtea a reținut că, prin lege, nu s-a creat posibilitatea

debitoarei de a introduce o cerere de declanșare a procedurii reorganizării

judiciare, rațiune care a dus și la respingerea capătului de cerere prin care

s-a solicitat angajarea răspunderii reprezentanților pârâtei debitoare.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta F. Constanța pentru motivele prevăzute de art. 304 (8) și (9)

C. proc. civ., pe care nu le-a argumentat și dezvoltat separat așa cum dispune art.

302

1

lit. c) C. proc. civ.

În esență, recurenta a susținut că

cererea pe care a adresat-o instanței se bazează pe obligația de a face și că

instanța civilă, independent de plângerea penală pe care a formulat-o împotriva

debitoarei, are posibilitatea să-l oblige în concret să adreseze o asemenea

cerere sub sancțiunea daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere până

la declanșarea procedurii. În sprijinul susținerilor sale recurenta a citat

dispozițiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 64/1995. față de aceste susțineri,

recurenta a solicitat modificarea hotărârilor pronunțate în cauză și în fond

admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Recursul este nefondat.

Primul motiv invocat de recurentă,

cu referire la art. 304 pct. 8 C. proc. civ., privește interpretarea greșită a

actului juridic dedus judecății sau schimbarea înțelesului vădit neîndoielnic

al acestuia.

Din conținutul criticilor redate mai

sus rezultă că recurenta nu a adus nici un argument în legătură cu actul

juridic al cărui înțeles a fost schimbat.

Prin urmare, simpla afirmație a

faptului că un act juridic a fost denaturat nu este suficientă pentru a se

dispune modificarea hotărârilor pronunțate în cauză.

Prin cel de-al doilea motiv s-a

invocat nelegalitatea deciziei în raport de prevederile art. 32 alin. (1) din

Legea nr. 64/1995, cărora autoarea le-a dat o interpretare proprie în sensul că

instanța are posibilitatea să o oblige pe debitoare să adreseze instanței o

astfel de cerere.

Critica nu poate fi reținută

întrucât instanța de apel a dat o interpretare corectă acestor dispoziții

atunci când a stabilit printr-o interpretare sistematică a dispozițiilor

cuprinse în Legea nr. 64/1995 și Legea nr. 149/2004 că dispozițiile normative

nu au creat posibilitatea pentru creditoare de a solicita obligarea debitoarei

la introducerea cererii de declanșare a procedurii de reorganizare și faliment

a propriei societăți. Riscul neîndeplinirii obligației stabilită de lege este

în sarcina debitoarei și în acest sens au fost bine citate dispozițiile art. 32

alin. (4) din Legea nr. 64/1995 prin care se sancționează introducerea

prematură sau cu rea credință a unei astfel de cereri. Nu în ultimul rând,

creditoarea era în drept, potrivit aceleiași legi să introducă cererea de

declanșare a procedurii amintite dacă debitorul, în opinia sa, se află în stare

de insolvență. În consecință corect s-a reținut de instanța de apel faptul că

nu există temei legal pentru ca instanța să poată dispune obligarea debitorului

la introducerea unei cereri de declanșare a procedurii falimentului, câtă vreme

asupra stării de insolvență aprecierea îi aparține în totalitate debitorului.

În acest sens art. 32 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 dispune că „Debitorul

aflat în stare de insolvență” este obligat să adreseze o astfel de cerere

tribunalului, fapt nedemonstrat de recurentă. Nu în ultimul rând de prezumția

de insolvență a debitorului său, beneficiază creditoarea care poate să

introducă o cerere de deschidere a procedurii dacă deține o creanță certă

lichidă și exigibilă.

În consecință, întrucât și cea de-a

doua critică s-a dovedit nefondată, potrivit art. 312 C. proc. civ, recursul va

fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta F. CONSTANȚA împotriva deciziei civile nr. 334/ COM din

12 decembrie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 iunie 2006.