ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2960/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2960/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 134 din 17

februarie 2004, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpata N.I., după cum

urmează:

- 5 ani închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) și (5) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 și 76 lit. d) C. pen.;

- 6 luni închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen., și art. 74 – art. 76 lit. d) C. pen. S-au contopit

pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa de 5 ani închisoare

și 4 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a), b) și c) C. pen., în condițiile art. 71 și 64 C. pen.

Inculpata a fost obligată, în

solidar cu partea responsabilă civilmente SC C. SRL Iași să plătească sumele de

bani următoarelor părți civile, după cum urmează:

- SC R. SA Reșița, județul Caraș

Severin – 678.750.000 lei;

- SC S. SA Cacica, județul Suceava -

27.130.000 lei;

- SC S.G. SA Brașov, județul Brașov

– 275.872.922 lei;

- SC C. SRL București – 229.021.971

lei;

- A.P.A.P.S. București pentru SC I.B.

Pașcani, județul Iași – 70.000.000 lei;

- SC D. SA Roman – 1.943.060.217

lei;

- SC S. SRL Constanța – 181.700.000

lei.

S-a respins, ca neîntemeiată,

cererea de acordarea de cheltuieli de judecată, formulată de partea civilă SC R.

SA Reșița. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut

următoarea situație de fapt:

Inculpata N.I. este de profesie

economist, fiind absolventă de studii superioare.

Din anul 1994 a înființat SC C. SRL unde

avea calitatea de unic administrator. Societatea avea ca profil activitatea de

comerț angro și endetail cu produse alimentare și nealimentare.

În calitatea sa de unic administrator

al SC C. SRL Iași, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții delictuoase,

inculpata a emis în numele societății administrate mai multe file C.E.C., în

condițiile în care nu avea disponibilul necesar pentru valorificare, producând

astfel părților vătămate un prejudiciu total în cuantum de 3.753.316.358 lei.

De asemenea, s-a mai reținut că,

inculpata, în calitate de administrator al SC C. SRL Iași a folosit cu

rea-credință creditele societății într-un scop contrar intereselor acesteia.

Astfel, la 24 august 1999,

societatea administrată de inculpată a încheiat un contract de

vânzare-cumpărare cu SC A. SA Iași, conform căruia prima societate cumpăra de

la cea de a doua un imobil, spațiu comercial situat în Iași, în suprafață

construită de 668,69 mp, cu terenul aferent în suprafață de 119,92 mp.

Valoarea contractului era de

105.498,32 dolari S.U.A. cu un TVA calculat de 23.209,63 dolari S.U.A. care

trebuia achitată de cumpărător în echivalentul lei la cursul de schimb leu –

dolar, comunicat de B.N.R. în ziua efectuării plății prin virament sau orice

alt instrument de plată ori prin compensarea facturilor reciproce.

În loc de luna iulie 2000, când era

prevăzut termenul final de plată, inculpata l-a achitat în totalitate în luna

decembrie 1999.

Pentru achitarea spațiului

comercial, inculpata a folosit fonduri provenite din creditele acordate de B.C.R.

Iași, din încasările zilnice provenite din vânzări, situație ce a rezultat din

raportul de expertiză contabilă și recunoscută de inculpată.

Din același probatoriu a mai

rezultat că, la 22 decembrie 1997, SC C. SRL Iași, reprezentată de inculpată, a

încheiat cu D.A.F. T. Olanda contractul de leasing nr. RO 089984004 prin care

firma olandeză îi livra un auto-sașiu în leasing.

Valoarea totală a camionului era de

150.100 mărci germane din care trebuia achitată în avans suma de 38.463 mărci

germane, iar diferența de 128.625 mărci germane urmând a fi plătită în 12 rate

trimestriale a 9375 mărci germane.

SC C. a achitat suma de 60.758 mărci

germane echivalentul a 507.530.893 lei, sumă achitată din creditele bancare și

din banii obținuți ca urmare a vânzărilor zilnice a mărfurilor primite și

neachitate.

Sentința de mai sus a fost apelată

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și de inculpata N.I.

Prin decizia penală nr. 308 din 22

septembrie 2005, Curtea de Apel Iași a admis apelurile declarate de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Iași și de inculpata N.I., a desființat în parte

hotărârea atacată și rejudecând cauza:

- a descontopit pedeapsa rezultantă

de 5 ani în pedepsele componente;

- a constatat, în baza art. 1 din

Legea nr. 543/2002, grațiată integral și condiționat pedeapsa de 6 luni

închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 266 pct. 2

din Legea nr. 31/1990 și s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.

7 din Legea nr. 543/2002 privind revocarea grațierii;

- s-a înlăturat aplicarea pedepsei

accesorii prevăzută de art. 64 lit. d) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C.

pen.;

- în fine, s-a dispus ca inculpata

să execute pedeapsa negrațiată de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.;

- au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței apelate.

În motivarea soluției de mai sus,

instanța a reținut că din probatoriul administrat a rezultat fără echivoc

intenția evidentă a inculpatei de a induce în eroare beneficiarii; în

materializarea rezoluției de inducere în eroare, un rol determinant l-a avut

emiterea de instrumente de plată fără acoperire, consecințele folosirii lor

fiind cunoscute de inculpată, care avea studii superioare de specialitate și

experiență în activități comerciale.

Pe de altă parte, s-a reținut de

instanța de apel, în motivarea criticii formulată de inculpată, că acțiunea de

folosire a creditelor a fost săvârșită de inculpată într-un scop contrar

intereselor societății pe care o administra, că aceasta nu s-a comportat ca un

administrator de bună credință, atâta vreme cât, sumele mari de bani achitate

anticipat pentru cele două bunuri a determinat intrarea societății în

interdicție bancară prin imposibilitatea achitării daunelor datorate

partenerilor de afaceri, în final fiind declanșată și procedura de lichidare

judiciară a societății.

În termen legal, împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs inculpata, care prin motivele scrise, a susținut, în

esență, următoarele:

- hotărârea pronunțată în apel nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția iar motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii prin aceea că, deși în considerentele

deciziei se reține că motivele formulate de inculpată sunt nefondate, instanța

de apel admite totuși apelul declarat de inculpată, caz de casare înscris în art.

385

9

alin. (1) pct. 9 C. proc. pen.;

- instanța nu s-a pronunțat cu

privire la unele probe sau asupra unor cereri esențiale, respectiv, asupra

expertizei tehnice contabile întocmită de S.D., expertiză prin care s-a

concluzionat că, societatea condusă de inculpată nu avea obligația de a

constitui fonduri speciale pentru plata imobilizărilor corporale, că în momentul

emiterii filelor C.E.C., societatea avea stoc de marfă suficient și creanțe de

încasat, astfel încât inculpata nu avea cum să preconizeze intrarea în

incapacitate bancară; cu atât mai mult de cât incapacitatea bancară a

societății s-a comunicat la 14 februarie 2000, dată după care nu s-au mai emis

file C.E.C. [(caz de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C.

proc. pen.)];

- instanțele au pronunțat o greșită

soluție de condamnare a inculpatei deși probele administrate nu au evidențiat

elementele constitutive ale faptelor deduse judecății [(art. 385

9

alin.

(1) pct. 12 C. proc. pen.)];

- greșit a fost reținută existența

infracțiunii continuate de înșelăciune, deși inculpata și-a desfășurat

activitatea de semnare a filelor C.E.C. în baza unor rezoluții diferite, fapt

confirmat de probele administrate; [(cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.)];

- greșita individualizare a pedepsei

prin aceea că în cauză nu s-a acordat o mai mare eficiență dispozițiilor art. 74

– art. 76 C. pen., și prin neaplicarea prevederilor art. 81 C. pen. [(art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.)];

- în fine, omisiunea aplicării art. 13

C. pen., situație în care cele 7 infracțiuni de înșelăciune ce se pretinde a fi

comise de inculpată au produs prejudicii sub cuantumul prevăzut de art. 146 C.

pen., care a fost modificat succesiv [(art. 385

9

alin. (1) pct. 20 C.

proc. pen.)].

Criticile formulate vor fi examinate

în raport de dispozițiile legale invocate, constatându-se că recursul este

nefondat pentru considerentele ce urmează:

Instanțele au făcut o corectă

apreciere a materialului probator administrat, reținând o corectă stare de fapt

și încadrare juridică a faptelor ceea ce a justificat soluția de condamnare

pronunțată în cauză.

Astfel, prin emiterea succesivă a

filelor C.E.C. fără acoperire, inculpata a indus în eroare 7 părți intimate

cărora le-a creat un prejudiciu total de 3.753.316.358 lei, ceea ce, în plan

obiectiv și subiectiv, constituie infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1),

(4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care

inculpata a fost în mod legal condamnată.

Susținerile inculpatei, în sensul că

în momentul emiterii C.E.C. - urilor (majoritatea la sfârșitul lunii decembrie

1999 și ianuarie 2000) avea posibilități de plată, sunt infirmate de relațiile

comunicate de B.C.R., sucursala Iași. Sesizată situația financiară a societății

SC C. SRL la 10 februarie 2000, B.C.R. Iași a făcut cunoscut inculpatei această

stare, dar aceasta a continuat să emită C.E.C. - uri fără acoperire și după

această dată.

Aceleași aspecte au fost menționate

și de constatările Administrației Financiare Iași, precum și prin adresa nr. 13

C.I.I. din care rezultă că fără a avea disponibilul necesar în cont inculpata a

emis succesiv mai multe file C.E.C.

Că inculpata cunoștea situația

financiară a societății la data emiterii acestor file C.E.C. rezultă pe de o

parte din conduita pe care aceasta a adoptat-o (prezentându-se om de afaceri,

administrator al unei societăți cu activități profitabile și care într-o primă

fază a derulării relațiilor de afaceri își îndeplinea obligațiile prin plata

unor mici sume), iar pe de altă parte, prin aceea că, după ce au fost depuse

primele file C.E.C. fără acoperire, aceasta nu a depus diligențe să plătească (dacă

avea stoc de mărfuri și creanțe ce urmai a fi încasate, așa cum susține). Mai

mult, deși firma pe care o administra a primit diverse mărfuri pe care le-a

vândut, banii încasați au fost folosiți nu la acoperirea acestor debite, ci la

achiziționarea unui camion și a unui spațiu comercial, precum și pentru

amenajarea acestui spațiu.

Așa fiind, este evident că inculpata

a cunoscut permanent, cu ocazia emiterii fiecărei file C.E.C. că nu dispunea de

posibilități de plată și totuși a continuat să achiziționeze de această manieră

cu inducerea în eroare a partenerilor cu care intrase în relații comerciale, în

scopul obținerii unor foloase proprii dar cu prejudicierea acestora.

Ori, activitatea desfășurată de

inculpată în aceste condiții, întrunește în plan obiectiv și subiectiv (pentru

considerentele expuse), elementele constitutive ale unei infracțiuni de

înșelăciune continuată cu consecințe deosebit de grave.

Desigur, identitatea modului de

săvârșire a acțiunilor, identitatea scopului urmărit și multitudinea actelor,

au determinat instanța de fond să stabilească corect, că inculpata a acționat în

baza unei hotărâri infracționale unice care a unit pluralitatea de activități,

într-o singură infracțiune.

Și sub acest aspect critica

formulată de inculpată este nefondată, în mod legal, fiind aplicate și

dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

Cum înșelăciunea a fost continuată,

fiind desfășurată și în cursul anului 2000 și cum prin aceasta s-a produs un

prejudiciu total de 3.753.316.358 lei, în cauză nu erau aplicabile dispozițiile

art. 13 C. pen.

În ce privește critica privind

existența infracțiunii prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990,

aceasta se constată a fi nefondată.

Potrivit acestor prevederi

constituie infracțiune fapta de folosire a unui bun sau credit contrar

intereselor societății.

Ori, procedând la folosirea

creditelor acordate societății pentru activități curente sau achiziționare

marfă la cumpărarea unui spațiu comercial și a unui camion în condițiile în

care societatea avea datorii neonorate de peste 3.000.000.000 lei, inculpata a

comis această infracțiune încriminată prin art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

Este evident că, acțiunea de

folosire a creditelor a fost comisă de inculpată într-un scop contrar

intereselor societății pe care o administra, ea nu s-a comportat ca un

administrator de bună credință, atâta vreme cât sumele mari de bani achitate

anticipat pentru cele două bunuri a determinat intrarea societății în

interdicție bancară și în final, declanșarea procedurii de lichidare judiciară

a societății.

Prin urmare, în mod corect a fost

antrenată răspunderea penală pentru această faptă, aspect sub care critica

formulată este nefondată, urmând a fi respinsă, ca atare.

Nefondată este și susținerea

inculpatei, potrivit căreia, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la

expertiza contabilă întocmită în cursul cercetării judecătorești.

Instanța de fond a făcut o corectă

apreciere a întregului material probator, dar și-a fundamentat soluția pe

concluziile expertizei care s-a coroborat și cu celelalte probe administrate în

cauză.

De altfel, potrivit art. 63 alin.

(2) C. proc. pen., aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire

penală și de instanța de judecată potrivit convingerii lor, formată în urma

examinării tuturor probelor administrate.

În ce privește împrejurarea invocată

de recurentă privind admiterea apelului său, deși criticile sale au fost

respinse, ca nefondate, se impun următoarele precizări:

Instanța de apel constatând corect,

cu ocazia verificării din oficiu a legalității și temeiniciei hotărârii că

pedeapsa de 6 luni închisoare intră sub incidența legii de grațiere și că

instanța de fond a stabilit greșit componența pedepsei accesorii [(prin

cuprinderea și a dispoziției înscrisă în art. 64 lit. d) C. pen., dispoziție pe

care a înlăturat-o)], a admis corect și apelul inculpatei, atâta timp cât,

casarea hotărârii s-a făcut pentru considerente legale ce-i sunt favorabile

inculpatei.

Instanțele au făcut și o

individualizare corectă a pedepselor aplicate, respectând dispozițiile art. 72 C.

pen.

Prin reținerea circumstanțelor

judiciare atenuante, recurentei inculpate i s-a stabilit o pedeapsă sub limita

minimă legală, acordându-se în acest fel eficiența necesară dispoziției de

clemență reținută în favoarea inculpatei.

Pentru respectarea dispozițiilor art.

52 C. pen., nu se mai justifică o reindividualizare a pedepsei.

Sub aspectul modalității de

executare a pedepsei, critica formulată de inculpată este, de asemenea,

nefondată. Aplicarea art. 81 C. pen., sau a art. 86

1

C. pen., nu

este permisă de lege în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea

prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, categorie în care se încadrează

și infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina inculpatei.

În contextul considerentelor

amintite, criticile formulate de recurentă sunt nefondate și cum hotărârile nu

sunt supuse casării nici pentru alte motive, în urma examinării potrivit

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpată se va respinge, ca

nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpata N.I. împotriva deciziei penale nr. 308 din 22 septembrie

2005 a Curții de Apel Iași, secția penală.

Obligă recurenta inculpată la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 129 lei RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 mai 2006.