ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2960/2006

Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 134 din 17 februarie 2004, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpata N.I., după cum urmează: - 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 și 76 lit. d) C. pen.; - 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., și art. 74 – art. 76 lit. d) C. pen. S-au contopit pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., în condițiile art. 71 și 64 C. pen.

Inculpata a fost obligată, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C. SRL Iași să plătească sumele de bani următoarelor părți civile, după cum urmează: - SC R. SA Reșița, județul Caraș Severin – 678.750.000 lei; - SC S. SA Cacica, județul Suceava - 27.130.000 lei; - SC S.G. SA Brașov, județul Brașov – 275.872.922 lei; - SC C. SRL București – 229.021.971 lei; - A.P.A.P.S. București pentru SC I.B. Pașcani, județul Iași – 70.000.000 lei; - SC D. SA Roman – 1.943.060.217 lei; - SC S. SRL Constanța – 181.700.000 lei. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de acordarea de cheltuieli de judecată, formulată de partea civilă SC R. SA Reșița. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Inculpata N.I.

este de profesie economist, fiind absolventă de studii superioare. Din anul 1994 a înființat SC C. SRL unde avea calitatea de unic administrator. Societatea avea ca profil activitatea de comerț angro și endetail cu produse alimentare și nealimentare. În calitatea sa de unic administrator al SC C. SRL Iași, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții delictuoase, inculpata a emis în numele societății administrate mai multe file C.E.C., în condițiile în care nu avea disponibilul necesar pentru valorificare, producând astfel părților vătămate un prejudiciu total în cuantum de 3.753.316.358 lei. De asemenea, s-a mai reținut că, inculpata, în calitate de administrator al SC C. SRL Iași a folosit cu rea-credință creditele societății într-un scop contrar intereselor acesteia.

Astfel, la 24 august 1999, societatea administrată de inculpată a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu SC A. SA Iași, conform căruia prima societate cumpăra de la cea de a doua un imobil, spațiu comercial situat în Iași, în suprafață construită de 668,69 mp, cu terenul aferent în suprafață de 119,92 mp. Valoarea contractului era de 105.498,32 dolari S.U.A. cu un TVA calculat de 23.209,63 dolari S.U.A. care trebuia achitată de cumpărător în echivalentul lei la cursul de schimb leu – dolar, comunicat de B.N.R. în ziua efectuării plății prin virament sau orice alt instrument de plată ori prin compensarea facturilor reciproce. În loc de luna iulie 2000, când era prevăzut termenul final de plată, inculpata l-a achitat în totalitate în luna decembrie 1999. Pentru achitarea spațiului comercial, inculpata a folosit fonduri provenite din creditele acordate de B.C.R.

Iași, din încasările zilnice provenite din vânzări, situație ce a rezultat din raportul de expertiză contabilă și recunoscută de inculpată. Din același probatoriu a mai rezultat că, la 22 decembrie 1997, SC C. SRL Iași, reprezentată de inculpată, a încheiat cu D.A.F. T. Olanda contractul de leasing nr. RO 089984004 prin care firma olandeză îi livra un auto-sașiu în leasing. Valoarea totală a camionului era de 150.100 mărci germane din care trebuia achitată în avans suma de 38.463 mărci germane, iar diferența de 128.625 mărci germane urmând a fi plătită în 12 rate trimestriale a 9375 mărci germane. SC C. a achitat suma de 60.758 mărci germane echivalentul a 507.530.893 lei, sumă achitată din creditele bancare și din banii obținuți ca urmare a vânzărilor zilnice a mărfurilor primite și neachitate.

Sentința de mai sus a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și de inculpata N.I.

Prin decizia penală nr. 308 din 22 septembrie 2005, Curtea de Apel Iași a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și de inculpata N.I., a desființat în parte hotărârea atacată și rejudecând cauza: - a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani în pedepsele componente; - a constatat, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, grațiată integral și condiționat pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 și s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 privind revocarea grațierii; - s-a înlăturat aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. d) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.; - în fine, s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa negrațiată de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.; - au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În motivarea soluției de mai sus, instanța a reținut că din probatoriul administrat a rezultat fără echivoc intenția evidentă a inculpatei de a induce în eroare beneficiarii; în materializarea rezoluției de inducere în eroare, un rol determinant l-a avut emiterea de instrumente de plată fără acoperire, consecințele folosirii lor fiind cunoscute de inculpată, care avea studii superioare de specialitate și experiență în activități comerciale.

Pe de altă parte, s-a reținut de instanța de apel, în motivarea criticii formulată de inculpată, că acțiunea de folosire a creditelor a fost săvârșită de inculpată într-un scop contrar intereselor societății pe care o administra, că aceasta nu s-a comportat ca un administrator de bună credință, atâta vreme cât, sumele mari de bani achitate anticipat pentru cele două bunuri a determinat intrarea societății în interdicție bancară prin imposibilitatea achitării daunelor datorate partenerilor de afaceri, în final fiind declanșată și procedura de lichidare judiciară a societății.

În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpata, care prin motivele scrise, a susținut, în esență, următoarele: - hotărârea pronunțată în apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția iar motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii prin aceea că, deși în considerentele deciziei se reține că motivele formulate de inculpată sunt nefondate, instanța de apel admite totuși apelul declarat de inculpată, caz de casare înscris în art. 385 9 alin. (1) pct. 9 C. proc.

pen.; - instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe sau asupra unor cereri esențiale, respectiv, asupra expertizei tehnice contabile întocmită de S.D., expertiză prin care s-a concluzionat că, societatea condusă de inculpată nu avea obligația de a constitui fonduri speciale pentru plata imobilizărilor corporale, că în momentul emiterii filelor C.E.C., societatea avea stoc de marfă suficient și creanțe de încasat, astfel încât inculpata nu avea cum să preconizeze intrarea în incapacitate bancară; cu atât mai mult de cât incapacitatea bancară a societății s-a comunicat la 14 februarie 2000, dată după care nu s-au mai emis file C.E.C. [(caz de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc.

pen.)]; - instanțele au pronunțat o greșită soluție de condamnare a inculpatei deși probele administrate nu au evidențiat elementele constitutive ale faptelor deduse judecății [(art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.)]; - greșit a fost reținută existența infracțiunii continuate de înșelăciune, deși inculpata și-a desfășurat activitatea de semnare a filelor C.E.C. în baza unor rezoluții diferite, fapt confirmat de probele administrate; [(cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.)]; - greșita individualizare a pedepsei prin aceea că în cauză nu s-a acordat o mai mare eficiență dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen., și prin neaplicarea prevederilor art. 81 C. pen.

[(art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.)]; - în fine, omisiunea aplicării art. 13 C. pen., situație în care cele 7 infracțiuni de înșelăciune ce se pretinde a fi comise de inculpată au produs prejudicii sub cuantumul prevăzut de art. 146 C. pen., care a fost modificat succesiv [(art. 385 9 alin. (1) pct. 20 C. proc. pen.)]. Criticile formulate vor fi examinate în raport de dispozițiile legale invocate, constatându-se că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Instanțele au făcut o corectă apreciere a materialului probator administrat, reținând o corectă stare de fapt și încadrare juridică a faptelor ceea ce a justificat soluția de condamnare pronunțată în cauză. Astfel, prin emiterea succesivă a filelor C.E.C.

fără acoperire, inculpata a indus în eroare 7 părți intimate cărora le-a creat un prejudiciu total de 3.753.316.358 lei, ceea ce, în plan obiectiv și subiectiv, constituie infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care inculpata a fost în mod legal condamnată. Susținerile inculpatei, în sensul că în momentul emiterii C.E.C. - urilor (majoritatea la sfârșitul lunii decembrie 1999 și ianuarie 2000) avea posibilități de plată, sunt infirmate de relațiile comunicate de B.C.R., sucursala Iași. Sesizată situația financiară a societății SC C. SRL la 10 februarie 2000, B.C.R. Iași a făcut cunoscut inculpatei această stare, dar aceasta a continuat să emită C.E.C.

- uri fără acoperire și după această dată. Aceleași aspecte au fost menționate și de constatările Administrației Financiare Iași, precum și prin adresa nr. 13 C.I.I. din care rezultă că fără a avea disponibilul necesar în cont inculpata a emis succesiv mai multe file C.E.C. Că inculpata cunoștea situația financiară a societății la data emiterii acestor file C.E.C. rezultă pe de o parte din conduita pe care aceasta a adoptat-o (prezentându-se om de afaceri, administrator al unei societăți cu activități profitabile și care într-o primă fază a derulării relațiilor de afaceri își îndeplinea obligațiile prin plata unor mici sume), iar pe de altă parte, prin aceea că, după ce au fost depuse primele file C.E.C.

fără acoperire, aceasta nu a depus diligențe să plătească (dacă avea stoc de mărfuri și creanțe ce urmai a fi încasate, așa cum susține). Mai mult, deși firma pe care o administra a primit diverse mărfuri pe care le-a vândut, banii încasați au fost folosiți nu la acoperirea acestor debite, ci la achiziționarea unui camion și a unui spațiu comercial, precum și pentru amenajarea acestui spațiu. Așa fiind, este evident că inculpata a cunoscut permanent, cu ocazia emiterii fiecărei file C.E.C. că nu dispunea de posibilități de plată și totuși a continuat să achiziționeze de această manieră cu inducerea în eroare a partenerilor cu care intrase în relații comerciale, în scopul obținerii unor foloase proprii dar cu prejudicierea acestora.

Ori, activitatea desfășurată de inculpată în aceste condiții, întrunește în plan obiectiv și subiectiv (pentru considerentele expuse), elementele constitutive ale unei infracțiuni de înșelăciune continuată cu consecințe deosebit de grave. Desigur, identitatea modului de săvârșire a acțiunilor, identitatea scopului urmărit și multitudinea actelor, au determinat instanța de fond să stabilească corect, că inculpata a acționat în baza unei hotărâri infracționale unice care a unit pluralitatea de activități, într-o singură infracțiune. Și sub acest aspect critica formulată de inculpată este nefondată, în mod legal, fiind aplicate și dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. Cum înșelăciunea a fost continuată, fiind desfășurată și în cursul anului 2000 și cum prin aceasta s-a produs un prejudiciu total de 3.753.316.358 lei, în cauză nu erau aplicabile dispozițiile art. 13 C. pen.

În ce privește critica privind existența infracțiunii prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, aceasta se constată a fi nefondată. Potrivit acestor prevederi constituie infracțiune fapta de folosire a unui bun sau credit contrar intereselor societății. Ori, procedând la folosirea creditelor acordate societății pentru activități curente sau achiziționare marfă la cumpărarea unui spațiu comercial și a unui camion în condițiile în care societatea avea datorii neonorate de peste 3.000.000.000 lei, inculpata a comis această infracțiune încriminată prin art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

Este evident că, acțiunea de folosire a creditelor a fost comisă de inculpată într-un scop contrar intereselor societății pe care o administra, ea nu s-a comportat ca un administrator de bună credință, atâta vreme cât sumele mari de bani achitate anticipat pentru cele două bunuri a determinat intrarea societății în interdicție bancară și în final, declanșarea procedurii de lichidare judiciară a societății. Prin urmare, în mod corect a fost antrenată răspunderea penală pentru această faptă, aspect sub care critica formulată este nefondată, urmând a fi respinsă, ca atare. Nefondată este și susținerea inculpatei, potrivit căreia, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la expertiza contabilă întocmită în cursul cercetării judecătorești.

Instanța de fond a făcut o corectă apreciere a întregului material probator, dar și-a fundamentat soluția pe concluziile expertizei care s-a coroborat și cu celelalte probe administrate în cauză. De altfel, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală și de instanța de judecată potrivit convingerii lor, formată în urma examinării tuturor probelor administrate.

În ce privește împrejurarea invocată de recurentă privind admiterea apelului său, deși criticile sale au fost respinse, ca nefondate, se impun următoarele precizări: Instanța de apel constatând corect, cu ocazia verificării din oficiu a legalității și temeiniciei hotărârii că pedeapsa de 6 luni închisoare intră sub incidența legii de grațiere și că instanța de fond a stabilit greșit componența pedepsei accesorii [(prin cuprinderea și a dispoziției înscrisă în art. 64 lit. d) C. pen., dispoziție pe care a înlăturat-o)], a admis corect și apelul inculpatei, atâta timp cât, casarea hotărârii s-a făcut pentru considerente legale ce-i sunt favorabile inculpatei. Instanțele au făcut și o individualizare corectă a pedepselor aplicate, respectând dispozițiile art. 72 C. pen.

Prin reținerea circumstanțelor judiciare atenuante, recurentei inculpate i s-a stabilit o pedeapsă sub limita minimă legală, acordându-se în acest fel eficiența necesară dispoziției de clemență reținută în favoarea inculpatei. Pentru respectarea dispozițiilor art. 52 C. pen., nu se mai justifică o reindividualizare a pedepsei. Sub aspectul modalității de executare a pedepsei, critica formulată de inculpată este, de asemenea, nefondată. Aplicarea art. 81 C. pen., sau a art. 86 1 C. pen., nu este permisă de lege în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, categorie în care se încadrează și infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina inculpatei.

În contextul considerentelor amintite, criticile formulate de recurentă sunt nefondate și cum hotărârile nu sunt supuse casării nici pentru alte motive, în urma examinării potrivit prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpată se va respinge, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata N.I. împotriva deciziei penale nr. 308 din 22 septembrie 2005 a Curții de Apel Iași, secția penală. Obligă recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 129 lei RON. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 mai 2006.