ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4626/2006

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin încheierea din 6 iulie 2006, pronunțată

în dosarul nr. 40608/3/2005, Curtea de Apel București, secția I penală, a

menținut arestarea preventivă a apelantului inculpat B.I.M., în baza 300

2

și a art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri, a

declarat recurs inculpatul.

Recurentul a solicitat casarea

încheierii și revocarea măsurii arestării preventive, susținând că nu mai

subzistă temeiurile care au determinat măsura preventivă.

Înalta Curte constată, că recursul

declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 300

2

C.

proc. pen., „În cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal

sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și

temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b

”.

Conform art. 160 alin. (3) C. proc.

pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun

în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică

privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării

preventive.

Prin încheierea atacată, instanța de

apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză,

pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpatul B.I.M. a comis

fapta de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1) – art. 175 lit.

i) și art. 176 lit. a) C. pen., iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică, a dispus menținerea arestării

preventive.

Înalta Curte reține că încheierea

instanței de apel este legală și justificată.

Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F.,

referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de

libertate, inculpatul B.I.M. a fost inițial arestat în vederea aducerii sale în

fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui

că a săvârșit o infracțiune [(lit. c)].

Ulterior, măsura arestării a fost

menținută pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent [(art. 5 pct.

1 lit. a) din Convenție)], în speță, în temeiul condamnării inculpatului la

pedeapsa principală de 23 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 571

din 12 mai 2006 a Tribunalului București, secția I penală.

Chiar dacă sentința nu a rămas

definitivă, menținerea arestării preventive a inculpatului este justificată,

acesta fiind trimis în judecată pentru o infracțiune pentru care legea prevede

o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și existând probe certe că lăsarea sa

în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Constatând că sunt întrunite atât

cerințele art. 300

2

și ale art. 160

b

alin. (3) C. proc.

pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din C.A.D.O.L.F., Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 120 lei noi, cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu,

în sumă de 40 lei noi, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.I.M. împotriva Încheierii din 6 iulie 2006 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 40608/3/2005 (nr. vechi

2143/2006).

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 120 lei noi cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 40 lei noi, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19

iulie 2006.