ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4626/2006

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 6 iulie 2006, pronunțată în dosarul nr. 40608/3/2005, Curtea de Apel București, secția I penală, a menținut arestarea preventivă a apelantului inculpat B.I.M., în baza 300 2 și a art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpatul. Recurentul a solicitat casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive, susținând că nu mai subzistă temeiurile care au determinat măsura preventivă. Înalta Curte constată, că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., „În cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b ”. Conform art. 160 alin. (3) C. proc.

pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Prin încheierea atacată, instanța de apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpatul B.I.M. a comis fapta de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) și art. 176 lit. a) C. pen., iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus menținerea arestării preventive. Înalta Curte reține că încheierea instanței de apel este legală și justificată.

Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F., referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul B.I.M. a fost inițial arestat în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune [(lit. c)]. Ulterior, măsura arestării a fost menținută pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent [(art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenție)], în speță, în temeiul condamnării inculpatului la pedeapsa principală de 23 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 571 din 12 mai 2006 a Tribunalului București, secția I penală. Chiar dacă sentința nu a rămas definitivă, menținerea arestării preventive a inculpatului este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și existând probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 300 2 și ale art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din C.A.D.O.L.F., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 120 lei noi, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 40 lei noi, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I.M. împotriva Încheierii din 6 iulie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 40608/3/2005 (nr. vechi 2143/2006). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei noi cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei noi, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 iulie 2006.