ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2080/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 2 noiembrie 2005, reclamanta V.E. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii a Mureș, să se dispună anularea hotărârii nr. 4390 din 28 septembrie 2005, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că pârâta i-a respins în mod nejustificat cererea prin care a solicitat stabilirea calității de refugiată din motive etnice, deși a făcut dovada că a părăsit orașul Ploiești, stabilindu-se la Târgu Mureș.

Prin sentința civilă nr. 288 din 12 decembrie 2005, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei V.E. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că, din declarațiile de martori aflate la dosarul cauzei, rezultă că reclamata s-ar fi stabilit la Târgu Mureș, dar nu se poate accepta că aceasta a suferit persecuții de natură etnică, deoarece după Dictatul de la Viena, orașul Târgu Mureș s-a aflat sub ocupație maghiară. Totodată, instanța de fond a reținut că, având în vedere că familia reclamantei nu a mai revenit în orașul Ploiești, după 6 martie 1945, nu se poate considera că stabilirea la Târgu Mureș a fost determinată de persecuții etnice.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta V.E. Recurenta consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre greșită, reținând în mod eronat că nu i se poate stabili calitatea de persoană refugiată potrivit Legii nr. 189/2000, întrucât orașul Târgu Mureș s-a aflat, după Dictatul de la Viena, sub ocupația trupelor maghiare. Totodată, recurenta apreciază că este greșită opinia potrivit căreia pot avea calitatea de persoană refugiată, numai cei care s-au reîntors în localitățile de domiciliu, după data de 6 martie 1945. Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege, fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)]. Prin Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, precum și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Totodată, prin art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovada situațiilor la care se referă ordonanța menționată, se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. În cauză, este de necontestat faptul că, prin declarațiile martorilor M.I. și K.A., reclamanta a făcut dovada că în perioada septembrie 1940 - martie 1945, s-a refugiat, împreună cu familia, din motive etnice, din orașul Ploiești, în orașul Târgu Mureș, unde s-a stabilit definitiv. Nu poate fi acceptată, însă, argumentația instanței de fond, potrivit căreia reclamanta, fiind de etnie maghiară, nu putea suferi persecuții de natură etnică în orașul Târgu Mureș care, în această perioadă, s-a aflat sub ocupația trupelor maghiare.

Reglementările menționate stabilesc condiția ca părăsirea localității de domiciliu, în speță orașul Ploiești, să fi fost determinată de motive etnice, și nicidecum că această persecuție să se manifeste pe timpul refugiului. Totodată, Curtea va constata temeinicia și a celui de-al doilea motiv de recurs, potrivit căruia instanța de fond a procedat în mod greșit, considerând împrejurarea că familia reclamantei s-a stabilit definitiv în orașul de refugiu, determină ca aceasta să nu poată beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât ar constitui dovada că refugierea nu a fost determinată de persecuții de natură etnică, ci a constituit o opțiune a persoanei în cauză. Ambele motive de recurs sunt întemeiate, argumentele invocate în sentința atacată neregăsindu-se în reglementările aplicabile.

Se constată că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică, urmând a se admite recursul declarat, modificându-se sentința atacată și procedându-se la admiterea în fond a acțiunii, anularea hotărârii nr. 4390 din 28 septembrie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș, care va fi obligată să emită o nouă hotărâre, prin care să acorde reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 octombrie 2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de V.E. împotriva sentinței nr. 288 din 12 decembrie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică sentința atacată și în fond, admite acțiunea formulată de reclamanta V.E. Anulează hotărârea nr. 4390 din 28 septembrie 2005, emisă de Casa Județeană de Pensii Mureș. Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să acorde reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 octombrie 2005. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2006.