ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5103/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5103/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Constată că prin cererile conexe

formulate, contestatorii M.C. și V.E. au solicitat în contradictoriu cu

intimata SC R. SRL Brașov anularea parțială a deciziei nr. 311 din 26 martie

2004 emisă de acesta, în sensul obligării la plata despăgubirilor în cuantum de

6.212.893.056 lei și modificării mai multor articole ale deciziei.

În motivarea cererii, contestatorii

au arătat că în temeiul Legii nr. 112/1995 au primit despăgubiri pentru

imobilul situat în Brașov, că ulterior au urmat procedura Legii nr. 10/2001,

solicitând completarea în echivalent a despăgubirilor, de la valoarea actualizată

cu indicele de inflație a despăgubirilor primite până la valoarea

corespunzătoare a imobilului în litigiu.

Potrivit deciziei atacate, intimata

S.C R. SA a respins cererea contestatorilor de completare în echivalent a

despăgubirilor, a dispus restituirea în natură a apartamentelor 3 și 7, a

garajului și a terenului în suprafață de 20 mp, a prevăzut dreptul chiriașilor

de a li se restitui cheltuielile necesare și utile și obligațiile

contestatorilor de a respecta O.U.G. nr. 40/1999 și de a restitui cota-parte

din valoarea despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 112/1995, aferentă

apartamentelor ce se restituie în natură.

Totodată, au fost acordate

contestatorilor măsuri reparatorii în echivalent sub formă de titluri de

valoare nominală folosite exclusiv pe piața de capital sau prin acțiuni la

societățile comerciale tranzacționate, în funcție de opțiunea contestatorilor.

De asemenea, în cuprinsul aceleiași

decizii s-a prevăzut că despăgubirile pe apartamentele vândute, conform art. 19

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, vor consta în diferența dintre valoarea

încasată, actualizată și valoarea actualizată a imobilului (care se acoperă

prin titluri de valoare nominală sau prin acțiuni). Valoarea părții din imobil

înstrăinată potrivit Legii nr. 112/1995 a fost stabilită la suma de

6.604.540.800 lei.

În ce privește cadrul procesual în

care s-a desfășurat judecata în primă instanță, acesta a fost modificat în

sensul formulării pretențiilor reclamanților și față de municipiul Brașov,

Prefectura județului Brașov, Ministerul Finanțelor Publice.

Prin sentința nr. 310 din 14

octombrie 2005, Tribunalul Brașov, secția civilă, a admis în parte acțiunea și

a modificat decizia nr. 311 din 26 martie 2004 emisă de intimata SC R. SRL

Brașov, în sensul înlăturării dispozițiilor art. 2 privind restituirea

garajului și dreptul chiriașilor la restituirea contravalorii investițiilor

necesare și utile, precum și a dispozițiilor art. 3 și art. 5 din decizie.

A fost respinsă acțiunea îndreptată

împotriva intimaților Primăria Municipiului Brașov, Municipiul Brașov,

Ministerul Finanțelor Publice și Prefectura județului Brașov, ca urmare a

admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestora.

Pentru pronunțarea acestei soluții,

prima instanță a reținut că imobilul ce face obiectul litigiului a fost preluat

de stat în mod nevalabil, în baza Decretului nr. 218/1960 și nr. 712/1966.

Această nevalabilitate a titlului

statului, stabilită de altfel, printr-o hotărâre judecătorească anterioară

(sentința civilă nr. 2489 din 23 februarie 1993 a Judecătoriei Brașov rămasă

irevocabilă) face ca obligația de restituire către chiriași a cheltuielilor

necesare și utile efectuate de aceștia să revină statului sau unității

deținătoare, în condițiile art. 48 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, iar

nu proprietarilor, considerent pentru care a fost înlăturată din conținutul

deciziei atacate dispoziția privind dreptul chiriașilor de a obține de la

contestatori aceste cheltuieli.

Solicitarea contestatorilor de a se

introduce în cuprinsul deciziei atacate un nou articol având ca obiect

menționarea nevalabilității titlului statului, a fost găsită nejustificată

deoarece aceasta nu reprezintă un element obligatoriu al deciziei.

S-a reținut totodată că, potrivit

art. 2 din decizia emisă de intimată s-a dispus restituirea în natură către

contestatori a unui garaj situat pe terenul în litigiu, garaj care nu există în

fapt (nefiind menționat de altfel, nici în cartea funciară) astfel încât s-a

dispus înlăturarea din art. 2 al deciziei a mențiunii referitoare la

restituirea garajului.

Cu privire la natura măsurilor

reparatorii (acordate sub formă de titluri de valoare nominală sau acțiuni) s-a

apreciat că, față de intrarea în vigoare, pe parcursul procesului, a Legii nr.

247/2005, lege de imediată aplicare, astfel de măsuri reparatorii nu mai pot fi

acordate, așa încât au fost înlăturate din decizie art. 3 și art. 5.

Pretențiile contestatorilor, de

înlăturarea a alin. (3) din art. 2, referitoare la obligația proprietarilor a

respecta O.U.G. nr. 40/1999, au fost găsite nejustificate, față de împrejurarea

că actul normativ menționat nu se referă numai la obligația de prelungire de

drept a contractelor de închiriere, ci conține dispoziții, privind raporturile

dintre proprietari și chiriași, pe care contestatorii sunt obligați să le

respecte.

Împotriva sentinței au declarat apel

reclamanții care au susținut greșita admitere a excepției lipsei calității

procesuale a Ministerului Finanțelor Publice; faptul că prin hotărâre nu se

apreciază asupra terenului aferent apartamentelor ce se restituie în natură

către reclamanți și că în mod eronat nu a fost înlăturată prevederea

respectării O.U.G. nr. 40/1999, deoarece aceasta a avut aplicabilitate pentru 5

ani; menținerea ilegală a alineatului final din art. 2, deoarece instanța

trebuia să dispună în sensul acordării diferenței dintre valoarea încasată ca

despăgubire în baza Legii nr. 112/1995 și valoarea corespunzătoare a

imobilului, stabilită conform standardelor internaționale de evaluare;

înlăturarea art. 3 și art. 5 din decizie trebuia complinită cu un articol prin

care să se stabilească modul de acoperire a diferenței între ceea ce s-a primit

și valoarea corespunzătoare standardelor internaționale de evaluare.

Potrivit deciziei nr. 75 din 18

aprilie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, au fost admise apelurile

declarate de reclamanți și în consecință, schimbată, în parte, sentința atacată

în sensul modificării parțiale a deciziei nr. 311/2004 emisă de SC R. SRL,

respectiv: la art. 2 din decizie s-a adăugat și dispoziția de restituire în

natură a terenului aferent apartamentelor restituite în natură către

contestatori, precum și a restului de teren aparținând imobilului în cauză,

nevândut în condițiile Legii nr. 112/1995. A fost păstrat restul dispozițiilor

sentinței cu privire la conținutul art. 2 din decizie și la înlăturarea

dispozițiilor art. 3 și art. 5. Au fost înlocuite dispozițiile înlăturate din

art. 3 și art. 5 ale deciziei, cu dispoziția de acordare a măsurilor

reparatorii prin echivalent valoric, pentru partea de imobil ce a fost

înstrăinată către foștii chiriași, în valoare totală de 5.710.119.119 lei,

despăgubiri ce vor fi acordate de Ministerul Finanțelor Publice în condițiile

art. 36 și urm. din Legea nr. 10/2001.

A fost înlăturată dispoziția din

sentință referitoare la respingerea acțiunii în contradictoriu cu Ministerul

Finanțelor Publice.

Au fost păstrate în rest

dispozițiile sentinței.

În motivarea deciziei s-a reținut că

într-adevăr, potrivit susținerii apelanților, dispoziția de restituire în

natură a apartamentelor nevândute trebuia să cuprindă și restituirea terenului

aferent, conform art. 10, art. 11 din Legea nr. 10/2001, astfel încât prin

modificarea alin. (1) al art. 2 din decizie, se va dispune restituirea în

natură a acestui teren aferent apartamentelor nevândute, precum și a restului

de teren aferent imobilului.

Critica referitoare la incidența

O.U.G. nr. 40/1999 a fost respinsă, cu aceeași justificare ca a instanței de

fond, respectiv, că actul normativ conține și alte reglementări decât cele

privitoare la prorogarea locațiunii.

Retrocedarea în natură a

apartamentelor condiționat de restituirea despăgubirilor primite de reclamanți

a fost constatată o măsură legală, iar critica pe acest aspect nefondată.

De asemenea, înlăturarea

dispozițiilor art. 3 și art. 5 din decizie, referitoare la despăgubiri sub

forma acțiunilor sau titlurilor de valoare nominală, a fost apreciată ca fiind

corectă, față de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005.

În același timp însă, înlăturarea

acestor articole nu poate lăsa pe contestatori fără dreptul la despăgubiri

bănești, care urmează a fi acordate în condițiile legii speciale, cu

respectarea procedurii prevăzute de art. 16 și urm. din Titlul VII al Legii nr.

247/2005.

În ce privește cuantumul

despăgubirilor, acesta a fost reținut la valoarea de 5.710.119.119 lei,

(rezultată din expertiza efectuată la instanța de fond), ca valoare estimativă,

stabilirea cuantumului final urmând a se face de către Comisia Centrală de

Acordare a Despăgubirilor, conform Legii nr. 247/2005.

Calitatea procesuală pasivă a

Ministerului Finanțelor Publice a fost apreciată cu referire la art. 8 din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005, față de care, pentru opozabilitatea hotărârii

s-a apreciat necesară prezența în proces a acestuia, astfel încât soluția

primei instanțe a fost schimbată și pe acest aspect.

Împotriva deciziei a declarat recurs

SC R. SRL Brașov, care a formulat critici sub următoarele aspecte:

- Modalitatea de modificare a art.

2 din decizie, prin adăugarea dispoziției de restituire în natură a terenului

aferent apartamentelor neînstrăinate (nr. 3 și 7) este nelegală întrucât

această restituire se dispusese deja potrivit formei inițiale a art. 2 și pe de

altă parte, obligarea la restituirea restului de teren aferent imobilului (nevândut

conform Legii nr. 112/1995) este neclară, imprecisă și echivocă. Astfel,

imobilul fiind dezmembrat, fiecărui apartament îi corespunde un număr

topografic, ce are repartizată o cotă procentuală în părțile de uz comun, fiind

inclus și terenul, așa încât în speță nu poate fi vorba despre „vreun rest de

teren” aparținând imobilului, care să nu fi fost vândut și care să facă obiect

al restituirii în natură.

- În ce privește înlăturarea

măsurilor reparatorii prevăzute de art. 3 și art. 5 din decizie, aceasta s-a

realizat corect, față de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, dar

modalitatea în care în continuare s-a dispus înlocuirea respectivelor măsuri

s-a făcut cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Astfel, în art. 33 din Titlul VII,

Cap. VII al Legii nr. 247/2005 se prevede în mod expres că la data intrării

sale în vigoare, se abrogă art. 30 și art. 34-40 din Legea nr. 10/2001,

situație în care dispunerea acordării de despăgubiri de către Ministerul

Finanțelor Publice în condițiile art. 36 și urm. din Legea nr. 10/2001, este

flagrant greșită, întemeindu-se pe o normă abrogată.

- Referitor la cuantumul

despăgubirilor, stabilirea acestuia trebuie să se realizeze conform procedurii

reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv, de evaluatorul sau

societatea de evaluatori desemnați de Comisia Centrală.

În plus, instanța de apel a avut în

vedere concluziile unui raport de expertiză, deși la instanța de fond se

întocmise o expertiză ale cărei concluzii nu au fost valorificate în apel.

- Față de împrejurarea că pentru

apartamentele înstrăinate contestatorii primiseră despăgubiri potrivit Legii

nr. 112/1995, rezultă că în determinarea măsurilor reparatorii, recurenta a

procedat corect aplicând dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

în forma de vigoare la data emiterii deciziei, instanțele trebuind să se

raporteze la actul normativ incident la acel moment.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Intimații reclamanți au formulat

întâmpinare arătând în esență, că dezvoltarea criticilor nu permite încadrarea

acestora în motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și că, referitor

la critica fundamentată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta însăși

admite că „temeiul legal actual este corect reținut de instanța de apel”.

Referitor la susținerea recurentei în sensul că prin abrogarea art. 36 din

Legea nr. 10/2001, înseamnă că Ministerul Finanțelor Publice nu mai poate fi

obligat la măsuri reparatorii, aceasta este contrazisă de dispozițiile art. 8

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care justifică poziția în proces a

acestei entități până la finalizarea procedurilor de despăgubire.

Examinând criticile formulate,

Înalta Curte urmează să constate caracterul fondat al acestora în sensul

următoarelor considerente:

- Prin modificarea art. 2 din

decizia atacată, instanța de apel a dispus restituirea în natură a terenului

aferent celor două apartamente (nr. 3 și 7) retrocedate în natură

reclamanților, precum și a „restului de teren aferent” imobilului.

În ce privește terenul aferent celor

două apartamente soluția este corectă deoarece, contrar susținerii recurentei,

această măsură nu se găsea în cuprinsul deciziei, conținutul art. 2 alin. (1)

fiind în sensul restituirii în natură a celor două apartamente, fără nicio

mențiune referitoare la terenul aferent acestora.

Or, pentru ca decizia unității

deținătoare să fie clară (având în vedere că potrivit art. 25 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001 constituie titlu de proprietate supus înscrierii în cartea

funciară) trebuie indicate în mod precis și neechivoc imobilele supuse

retrocedării, fără a se apela la prezumții care să vină să completeze

dispoziții imprecise (respectiv, faptul că prin apartament trebuie înțeles și

terenul aferent acestuia).

Referitor însă, la „restul terenului

aferent imobilului” ce ar trebui retrocedat, critica este întemeiată.

Instanța de apel reține că acest

„rest de teren” ar fi reprezentat de acele suprafețe care nu au fost vândute

conform Legii nr. 112/1995.

O astfel de suprafață suplimentară

nu există însă, având în vedere că întregul teren (construit și neconstruit, cu

nr. top inițial 2068/6/4/2, în suprafață de 300,28 mp) a fost dezmembrat

corespunzător celor 7 apartamente din imobil și atribuit în cotă procentuală

potrivit suprafeței construite a acestora.

Ca atare, terenul aferent imobilului

este reprezentat de suprafața de teren aferentă celor 7 unități locative (5

apartamente înstrăinate conform Legii nr. 112/1995, iar 2 apartamente

restituite reclamanților), fiind inclusă aici și suprafața de 20 mp

corespunzătoare unui garaj (care s-a dovedit a fi inexistent, nefiind menționat

nici în cartea funciară, astfel încât la momentul dezmembrării imobilului a

fost inclusă și respectiva suprafață).

Sub acest aspect, critica recurentei

este întemeiată și prin admiterea recursului va fi modificat art. 2 din decizia

atacată, în sensul că obligația de restituire în natură a terenului aferent

imobilului va privi doar suprafața corespunzătoare celor două apartamente a

căror retrocedare s-a dispus.

- În ce privește modalitatea în

care instanța a procedat la înlocuirea măsurilor reparatorii, critica este

fondată sub aspectul justificării soluției prin trimitere la prevederile art.

36 și urm. din Legea nr. 10/2001 și a obligării Ministerului Finanțelor Publice

la plata despăgubirilor.

Astfel, la momentul pronunțării

hotărârii din apel și a schimbării, în această modalitate, a deciziei unității

deținătoare, dispozițiile legale menționate erau abrogate, conform art. 33 din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Or, întemeierea soluției pe texte de

lege abrogate face ca aceasta să fie lipsită de bază legală și să atragă

incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, în sensul

înlăturării modalității de reparație stabilite cu referire la un text de lege

abrogat.

În același timp, împrejurarea

modificării naturii măsurilor reparatorii, nu înseamnă că reclamanții, a căror

calitate de persoane îndreptățite a fost demonstrată în cauză, pot fi lipsiți

de beneficiul reparației corespunzătoare ce li se cuvine.

Prin aplicarea dispozițiilor legii

noi (Legea nr. 247/2005), aceste măsuri reparatorii vor consta în titluri de

despăgubiri, a căror valoare va fi definitivată de evaluatori desemnați de

Comisia Centrală de Despăgubiri.

Acordarea acestor titluri de despăgubiri

se va face, conform art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 de către

Comisia Centrală și nu de Ministerul Finanțelor Publice, cum în mod greșit a

reținut (și datorită menționării eronate a naturii măsurilor reparatorii)

instanța de apel.

Susținerea intimaților în sensul că

legitimarea în proces a Ministerului Finanțelor Publice este justificată de

dispozițiile art. 8 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nu poate fi primită.

Pentru ca Ministerul Finanțelor

Publice să stea în proces, în reprezentarea Statului Român, este necesar ca

obligația de reparație să fi revenit direct acestuia, în situațiile strict

reglementate de lege (neidentificarea unității deținătoare, conform art. 28 din

Legea nr. 10/2001 sau inexistența societății comerciale care a preluat

patrimoniul persoanei juridice naționalizate, art. 31 din Legea nr. 10/2001).

În speță este vorba însă, de

cenzurarea unui act emis de unitatea deținătoare, așa încât legitimare

procesuală pasivă are emitentul actului.

Considerentul instanței de apel

potrivit căruia prezența în proces a Ministerului Finanțelor Publice este

necesară pentru a asigura „opozabilitatea” hotărârii față de acesta este de

asemenea greșit.

Pentru părțile din proces,

opozabilitatea hotărârii înseamnă relativitatea efectelor acestora, respectiv,

obligativitatea respectării și aducerii lor la îndeplinire.

Aceasta presupune, în condițiile în

care, raportul de drept procesual se grefează pe cel de drept material, să

existe legătura juridică necesară pentru atragerea părții în proces.

Cum Ministerul Finanțelor Publice nu

putea fi obligat în raportul dedus judecății, înseamnă că nici opozabilitatea

lato-sensu

(în relația dintre părți) a hotărârii nu poate funcționa față de acesta, actul

jurisdicțional opunându-i-se doar ca situație juridică nou creată (accepțiunea

stricto-sensu

,

față de terți).

De asemenea, indicarea dispozițiilor

art. 8 din Titlul VII al Legii nr. 248/2005 nu este de natură să justifice

calitatea procesuală pasivă, textul reglementând situația în care Ministerul Finanțelor

Publice reprezintă statul ca acționar al Fondului „Proprietatea”, or, nu în

această calitate a fost chemat în proces.

- Referitor la cuantumul valoric al

măsurilor reparatorii stabilit de instanța de apel și la faptul că acesta ar fi

avut la bază o expertiză extrajudiciară, critica este nefondată.

Astfel, în considerentele deciziei

atacate se reține că respectiva sumă (din care s-a dedus contravaloarea

despăgubirilor, actualizate, acordate reclamanților conform Legii nr.

112/1995), reprezintă doar o valoare estimativă, stabilirea cuantumului final

urmând a se face de Comisia Centrală în condițiile Legii nr. 247/2005.

Această valoare estimativă a fost

reținută cu referire la un raport de expertiză care, deși realizat în procedură

extrajudiciară, a făcut obiectul criticilor (obiecțiunilor) pârâtei-recurente,

fiind încuviințate ca atare (fila 173, fond), ceea ce a dus la consecința

reducerii valorii inițiale (prin deducerea sumei actualizate a despăgubirilor

primite de reclamanți).

Mai mult, prin răspunsul la

interogatoriu (fila 168, fond) SC R. a fost de acord cu valoarea indicată în

respectivul raport.

Rezultă pe de o parte, că reținând

valoarea dintr-un raport de expertiză extrajudiciară instanța nu a procedat

greșit, în condițiile în care concluziile acestuia au fost supuse dezbaterii

părților în cadrul procesului și pe de altă parte, că este vorba oricum, de o

valoare estimativă, care urmează să fie definitivată, în funcție de standardele

internaționale, de către Comisia Centrală de Despăgubiri (care va proceda la

acordarea titlurilor de despăgubiri).

În consecință, recursul urmează să

fie admis în limitele arătate potrivit considerentelor expuse, astfel încât

modificarea deciziei atacate, în condițiile de nelegalitate prevăzute de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., va privi restituirea în natură a terenului aferent

celor două apartamente (nr. 3 și 7) restituite în natură (art. 2 din

dispoziție), precum și înlăturarea obligării Ministerului Finanțelor Publice de

a acorda despăgubiri, conform art. 36 din Legea nr. 10/2001 (art. 3 și art. 5

din dispoziție).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

SC R. SRL împotriva deciziei nr. 75/Ap din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel

Brașov, secția civilă.

Modifică în parte decizia, în sensul

că la art. 2 din decizia nr. 311/2004 emisă de SC R. SRL se va adăuga doar

dispoziția de restituire în natură a terenului aferent apartamentelor nr. 3 și

nr. 7, iar la art. 3 și art. 5 va fi înlăturată obligația de acordare a

despăgubirilor de către Ministerul Economiei și Finanțelor în condițiile art.

36 și urm. din Legea 10/2001.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 21 iunie 2007.