ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5103/2007

Constată că prin cererile conexe formulate, contestatorii M.C. și V.E. au solicitat în contradictoriu cu intimata SC R. SRL Brașov anularea parțială a deciziei nr. 311 din 26 martie 2004 emisă de acesta, în sensul obligării la plata despăgubirilor în cuantum de 6.212.893.056 lei și modificării mai multor articole ale deciziei. În motivarea cererii, contestatorii au arătat că în temeiul Legii nr. 112/1995 au primit despăgubiri pentru imobilul situat în Brașov, că ulterior au urmat procedura Legii nr. 10/2001, solicitând completarea în echivalent a despăgubirilor, de la valoarea actualizată cu indicele de inflație a despăgubirilor primite până la valoarea corespunzătoare a imobilului în litigiu.

Potrivit deciziei atacate, intimata S.C R. SA a respins cererea contestatorilor de completare în echivalent a despăgubirilor, a dispus restituirea în natură a apartamentelor 3 și 7, a garajului și a terenului în suprafață de 20 mp, a prevăzut dreptul chiriașilor de a li se restitui cheltuielile necesare și utile și obligațiile contestatorilor de a respecta O.U.G. nr. 40/1999 și de a restitui cota-parte din valoarea despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 112/1995, aferentă apartamentelor ce se restituie în natură. Totodată, au fost acordate contestatorilor măsuri reparatorii în echivalent sub formă de titluri de valoare nominală folosite exclusiv pe piața de capital sau prin acțiuni la societățile comerciale tranzacționate, în funcție de opțiunea contestatorilor.

De asemenea, în cuprinsul aceleiași decizii s-a prevăzut că despăgubirile pe apartamentele vândute, conform art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, vor consta în diferența dintre valoarea încasată, actualizată și valoarea actualizată a imobilului (care se acoperă prin titluri de valoare nominală sau prin acțiuni). Valoarea părții din imobil înstrăinată potrivit Legii nr. 112/1995 a fost stabilită la suma de 6.604.540.800 lei. În ce privește cadrul procesual în care s-a desfășurat judecata în primă instanță, acesta a fost modificat în sensul formulării pretențiilor reclamanților și față de municipiul Brașov, Prefectura județului Brașov, Ministerul Finanțelor Publice.

Prin sentința nr. 310 din 14 octombrie 2005, Tribunalul Brașov, secția civilă, a admis în parte acțiunea și a modificat decizia nr. 311 din 26 martie 2004 emisă de intimata SC R. SRL Brașov, în sensul înlăturării dispozițiilor art. 2 privind restituirea garajului și dreptul chiriașilor la restituirea contravalorii investițiilor necesare și utile, precum și a dispozițiilor art. 3 și art. 5 din decizie. A fost respinsă acțiunea îndreptată împotriva intimaților Primăria Municipiului Brașov, Municipiul Brașov, Ministerul Finanțelor Publice și Prefectura județului Brașov, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestora. Pentru pronunțarea acestei soluții, prima instanță a reținut că imobilul ce face obiectul litigiului a fost preluat de stat în mod nevalabil, în baza Decretului nr. 218/1960 și nr. 712/1966.

Această nevalabilitate a titlului statului, stabilită de altfel, printr-o hotărâre judecătorească anterioară (sentința civilă nr. 2489 din 23 februarie 1993 a Judecătoriei Brașov rămasă irevocabilă) face ca obligația de restituire către chiriași a cheltuielilor necesare și utile efectuate de aceștia să revină statului sau unității deținătoare, în condițiile art. 48 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, iar nu proprietarilor, considerent pentru care a fost înlăturată din conținutul deciziei atacate dispoziția privind dreptul chiriașilor de a obține de la contestatori aceste cheltuieli. Solicitarea contestatorilor de a se introduce în cuprinsul deciziei atacate un nou articol având ca obiect menționarea nevalabilității titlului statului, a fost găsită nejustificată deoarece aceasta nu reprezintă un element obligatoriu al deciziei.

S-a reținut totodată că, potrivit art. 2 din decizia emisă de intimată s-a dispus restituirea în natură către contestatori a unui garaj situat pe terenul în litigiu, garaj care nu există în fapt (nefiind menționat de altfel, nici în cartea funciară) astfel încât s-a dispus înlăturarea din art. 2 al deciziei a mențiunii referitoare la restituirea garajului. Cu privire la natura măsurilor reparatorii (acordate sub formă de titluri de valoare nominală sau acțiuni) s-a apreciat că, față de intrarea în vigoare, pe parcursul procesului, a Legii nr. 247/2005, lege de imediată aplicare, astfel de măsuri reparatorii nu mai pot fi acordate, așa încât au fost înlăturate din decizie art. 3 și art. 5. Pretențiile contestatorilor, de înlăturarea a alin. (3) din art. 2, referitoare la obligația proprietarilor a respecta O.U.G.

nr. 40/1999, au fost găsite nejustificate, față de împrejurarea că actul normativ menționat nu se referă numai la obligația de prelungire de drept a contractelor de închiriere, ci conține dispoziții, privind raporturile dintre proprietari și chiriași, pe care contestatorii sunt obligați să le respecte. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții care au susținut greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale a Ministerului Finanțelor Publice; faptul că prin hotărâre nu se apreciază asupra terenului aferent apartamentelor ce se restituie în natură către reclamanți și că în mod eronat nu a fost înlăturată prevederea respectării O.U.G.

nr. 40/1999, deoarece aceasta a avut aplicabilitate pentru 5 ani; menținerea ilegală a alineatului final din art. 2, deoarece instanța trebuia să dispună în sensul acordării diferenței dintre valoarea încasată ca despăgubire în baza Legii nr. 112/1995 și valoarea corespunzătoare a imobilului, stabilită conform standardelor internaționale de evaluare; înlăturarea art. 3 și art. 5 din decizie trebuia complinită cu un articol prin care să se stabilească modul de acoperire a diferenței între ceea ce s-a primit și valoarea corespunzătoare standardelor internaționale de evaluare.

Potrivit deciziei nr. 75 din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, au fost admise apelurile declarate de reclamanți și în consecință, schimbată, în parte, sentința atacată în sensul modificării parțiale a deciziei nr. 311/2004 emisă de SC R. SRL, respectiv: la art. 2 din decizie s-a adăugat și dispoziția de restituire în natură a terenului aferent apartamentelor restituite în natură către contestatori, precum și a restului de teren aparținând imobilului în cauză, nevândut în condițiile Legii nr. 112/1995.

A fost păstrat restul dispozițiilor sentinței cu privire la conținutul art. 2 din decizie și la înlăturarea dispozițiilor art. 3 și art. 5. Au fost înlocuite dispozițiile înlăturate din art. 3 și art. 5 ale deciziei, cu dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent valoric, pentru partea de imobil ce a fost înstrăinată către foștii chiriași, în valoare totală de 5.710.119.119 lei, despăgubiri ce vor fi acordate de Ministerul Finanțelor Publice în condițiile art. 36 și urm. din Legea nr. 10/2001. A fost înlăturată dispoziția din sentință referitoare la respingerea acțiunii în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice. Au fost păstrate în rest dispozițiile sentinței.

În motivarea deciziei s-a reținut că într-adevăr, potrivit susținerii apelanților, dispoziția de restituire în natură a apartamentelor nevândute trebuia să cuprindă și restituirea terenului aferent, conform art. 10, art. 11 din Legea nr. 10/2001, astfel încât prin modificarea alin. (1) al art. 2 din decizie, se va dispune restituirea în natură a acestui teren aferent apartamentelor nevândute, precum și a restului de teren aferent imobilului. Critica referitoare la incidența O.U.G. nr. 40/1999 a fost respinsă, cu aceeași justificare ca a instanței de fond, respectiv, că actul normativ conține și alte reglementări decât cele privitoare la prorogarea locațiunii. Retrocedarea în natură a apartamentelor condiționat de restituirea despăgubirilor primite de reclamanți a fost constatată o măsură legală, iar critica pe acest aspect nefondată.

De asemenea, înlăturarea dispozițiilor art. 3 și art. 5 din decizie, referitoare la despăgubiri sub forma acțiunilor sau titlurilor de valoare nominală, a fost apreciată ca fiind corectă, față de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005. În același timp însă, înlăturarea acestor articole nu poate lăsa pe contestatori fără dreptul la despăgubiri bănești, care urmează a fi acordate în condițiile legii speciale, cu respectarea procedurii prevăzute de art. 16 și urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. În ce privește cuantumul despăgubirilor, acesta a fost reținut la valoarea de 5.710.119.119 lei, (rezultată din expertiza efectuată la instanța de fond), ca valoare estimativă, stabilirea cuantumului final urmând a se face de către Comisia Centrală de Acordare a Despăgubirilor, conform Legii nr. 247/2005.

Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice a fost apreciată cu referire la art. 8 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, față de care, pentru opozabilitatea hotărârii s-a apreciat necesară prezența în proces a acestuia, astfel încât soluția primei instanțe a fost schimbată și pe acest aspect. Împotriva deciziei a declarat recurs SC R. SRL Brașov, care a formulat critici sub următoarele aspecte: - Modalitatea de modificare a art. 2 din decizie, prin adăugarea dispoziției de restituire în natură a terenului aferent apartamentelor neînstrăinate (nr. 3 și 7) este nelegală întrucât această restituire se dispusese deja potrivit formei inițiale a art. 2 și pe de altă parte, obligarea la restituirea restului de teren aferent imobilului (nevândut conform Legii nr. 112/1995) este neclară, imprecisă și echivocă.

Astfel, imobilul fiind dezmembrat, fiecărui apartament îi corespunde un număr topografic, ce are repartizată o cotă procentuală în părțile de uz comun, fiind inclus și terenul, așa încât în speță nu poate fi vorba despre „vreun rest de teren” aparținând imobilului, care să nu fi fost vândut și care să facă obiect al restituirii în natură. - În ce privește înlăturarea măsurilor reparatorii prevăzute de art. 3 și art. 5 din decizie, aceasta s-a realizat corect, față de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, dar modalitatea în care în continuare s-a dispus înlocuirea respectivelor măsuri s-a făcut cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Astfel, în art. 33 din Titlul VII, Cap. VII al Legii nr. 247/2005 se prevede în mod expres că la data intrării sale în vigoare, se abrogă art. 30 și art. 34-40 din Legea nr. 10/2001, situație în care dispunerea acordării de despăgubiri de către Ministerul Finanțelor Publice în condițiile art. 36 și urm. din Legea nr. 10/2001, este flagrant greșită, întemeindu-se pe o normă abrogată. - Referitor la cuantumul despăgubirilor, stabilirea acestuia trebuie să se realizeze conform procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv, de evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnați de Comisia Centrală. În plus, instanța de apel a avut în vedere concluziile unui raport de expertiză, deși la instanța de fond se întocmise o expertiză ale cărei concluzii nu au fost valorificate în apel.

- Față de împrejurarea că pentru apartamentele înstrăinate contestatorii primiseră despăgubiri potrivit Legii nr. 112/1995, rezultă că în determinarea măsurilor reparatorii, recurenta a procedat corect aplicând dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în forma de vigoare la data emiterii deciziei, instanțele trebuind să se raporteze la actul normativ incident la acel moment. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Intimații reclamanți au formulat întâmpinare arătând în esență, că dezvoltarea criticilor nu permite încadrarea acestora în motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și că, referitor la critica fundamentată pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta însăși admite că „temeiul legal actual este corect reținut de instanța de apel”. Referitor la susținerea recurentei în sensul că prin abrogarea art. 36 din Legea nr. 10/2001, înseamnă că Ministerul Finanțelor Publice nu mai poate fi obligat la măsuri reparatorii, aceasta este contrazisă de dispozițiile art. 8 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care justifică poziția în proces a acestei entități până la finalizarea procedurilor de despăgubire. Examinând criticile formulate, Înalta Curte urmează să constate caracterul fondat al acestora în sensul următoarelor considerente: - Prin modificarea art. 2 din decizia atacată, instanța de apel a dispus restituirea în natură a terenului aferent celor două apartamente (nr. 3 și 7) retrocedate în natură reclamanților, precum și a „restului de teren aferent” imobilului.

În ce privește terenul aferent celor două apartamente soluția este corectă deoarece, contrar susținerii recurentei, această măsură nu se găsea în cuprinsul deciziei, conținutul art. 2 alin. (1) fiind în sensul restituirii în natură a celor două apartamente, fără nicio mențiune referitoare la terenul aferent acestora. Or, pentru ca decizia unității deținătoare să fie clară (având în vedere că potrivit art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 constituie titlu de proprietate supus înscrierii în cartea funciară) trebuie indicate în mod precis și neechivoc imobilele supuse retrocedării, fără a se apela la prezumții care să vină să completeze dispoziții imprecise (respectiv, faptul că prin apartament trebuie înțeles și terenul aferent acestuia).

Referitor însă, la „restul terenului aferent imobilului” ce ar trebui retrocedat, critica este întemeiată. Instanța de apel reține că acest „rest de teren” ar fi reprezentat de acele suprafețe care nu au fost vândute conform Legii nr. 112/1995. O astfel de suprafață suplimentară nu există însă, având în vedere că întregul teren (construit și neconstruit, cu nr. top inițial 2068/6/4/2, în suprafață de 300,28 mp) a fost dezmembrat corespunzător celor 7 apartamente din imobil și atribuit în cotă procentuală potrivit suprafeței construite a acestora.

Ca atare, terenul aferent imobilului este reprezentat de suprafața de teren aferentă celor 7 unități locative (5 apartamente înstrăinate conform Legii nr. 112/1995, iar 2 apartamente restituite reclamanților), fiind inclusă aici și suprafața de 20 mp corespunzătoare unui garaj (care s-a dovedit a fi inexistent, nefiind menționat nici în cartea funciară, astfel încât la momentul dezmembrării imobilului a fost inclusă și respectiva suprafață). Sub acest aspect, critica recurentei este întemeiată și prin admiterea recursului va fi modificat art. 2 din decizia atacată, în sensul că obligația de restituire în natură a terenului aferent imobilului va privi doar suprafața corespunzătoare celor două apartamente a căror retrocedare s-a dispus.

- În ce privește modalitatea în care instanța a procedat la înlocuirea măsurilor reparatorii, critica este fondată sub aspectul justificării soluției prin trimitere la prevederile art. 36 și urm. din Legea nr. 10/2001 și a obligării Ministerului Finanțelor Publice la plata despăgubirilor. Astfel, la momentul pronunțării hotărârii din apel și a schimbării, în această modalitate, a deciziei unității deținătoare, dispozițiile legale menționate erau abrogate, conform art. 33 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Or, întemeierea soluției pe texte de lege abrogate face ca aceasta să fie lipsită de bază legală și să atragă incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, în sensul înlăturării modalității de reparație stabilite cu referire la un text de lege abrogat.

În același timp, împrejurarea modificării naturii măsurilor reparatorii, nu înseamnă că reclamanții, a căror calitate de persoane îndreptățite a fost demonstrată în cauză, pot fi lipsiți de beneficiul reparației corespunzătoare ce li se cuvine. Prin aplicarea dispozițiilor legii noi (Legea nr. 247/2005), aceste măsuri reparatorii vor consta în titluri de despăgubiri, a căror valoare va fi definitivată de evaluatori desemnați de Comisia Centrală de Despăgubiri. Acordarea acestor titluri de despăgubiri se va face, conform art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 de către Comisia Centrală și nu de Ministerul Finanțelor Publice, cum în mod greșit a reținut (și datorită menționării eronate a naturii măsurilor reparatorii) instanța de apel.

Susținerea intimaților în sensul că legitimarea în proces a Ministerului Finanțelor Publice este justificată de dispozițiile art. 8 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nu poate fi primită. Pentru ca Ministerul Finanțelor Publice să stea în proces, în reprezentarea Statului Român, este necesar ca obligația de reparație să fi revenit direct acestuia, în situațiile strict reglementate de lege (neidentificarea unității deținătoare, conform art. 28 din Legea nr. 10/2001 sau inexistența societății comerciale care a preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate, art. 31 din Legea nr. 10/2001). În speță este vorba însă, de cenzurarea unui act emis de unitatea deținătoare, așa încât legitimare procesuală pasivă are emitentul actului.

Considerentul instanței de apel potrivit căruia prezența în proces a Ministerului Finanțelor Publice este necesară pentru a asigura „opozabilitatea” hotărârii față de acesta este de asemenea greșit. Pentru părțile din proces, opozabilitatea hotărârii înseamnă relativitatea efectelor acestora, respectiv, obligativitatea respectării și aducerii lor la îndeplinire. Aceasta presupune, în condițiile în care, raportul de drept procesual se grefează pe cel de drept material, să existe legătura juridică necesară pentru atragerea părții în proces. Cum Ministerul Finanțelor Publice nu putea fi obligat în raportul dedus judecății, înseamnă că nici opozabilitatea lato-sensu (în relația dintre părți) a hotărârii nu poate funcționa față de acesta, actul jurisdicțional opunându-i-se doar ca situație juridică nou creată (accepțiunea stricto-sensu , față de terți).

De asemenea, indicarea dispozițiilor art. 8 din Titlul VII al Legii nr. 248/2005 nu este de natură să justifice calitatea procesuală pasivă, textul reglementând situația în care Ministerul Finanțelor Publice reprezintă statul ca acționar al Fondului „Proprietatea”, or, nu în această calitate a fost chemat în proces. - Referitor la cuantumul valoric al măsurilor reparatorii stabilit de instanța de apel și la faptul că acesta ar fi avut la bază o expertiză extrajudiciară, critica este nefondată. Astfel, în considerentele deciziei atacate se reține că respectiva sumă (din care s-a dedus contravaloarea despăgubirilor, actualizate, acordate reclamanților conform Legii nr. 112/1995), reprezintă doar o valoare estimativă, stabilirea cuantumului final urmând a se face de Comisia Centrală în condițiile Legii nr. 247/2005.

Această valoare estimativă a fost reținută cu referire la un raport de expertiză care, deși realizat în procedură extrajudiciară, a făcut obiectul criticilor (obiecțiunilor) pârâtei-recurente, fiind încuviințate ca atare (fila 173, fond), ceea ce a dus la consecința reducerii valorii inițiale (prin deducerea sumei actualizate a despăgubirilor primite de reclamanți). Mai mult, prin răspunsul la interogatoriu (fila 168, fond) SC R. a fost de acord cu valoarea indicată în respectivul raport. Rezultă pe de o parte, că reținând valoarea dintr-un raport de expertiză extrajudiciară instanța nu a procedat greșit, în condițiile în care concluziile acestuia au fost supuse dezbaterii părților în cadrul procesului și pe de altă parte, că este vorba oricum, de o valoare estimativă, care urmează să fie definitivată, în funcție de standardele internaționale, de către Comisia Centrală de Despăgubiri (care va proceda la acordarea titlurilor de despăgubiri).

În consecință, recursul urmează să fie admis în limitele arătate potrivit considerentelor expuse, astfel încât modificarea deciziei atacate, în condițiile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va privi restituirea în natură a terenului aferent celor două apartamente (nr. 3 și 7) restituite în natură (art. 2 din dispoziție), precum și înlăturarea obligării Ministerului Finanțelor Publice de a acorda despăgubiri, conform art. 36 din Legea nr. 10/2001 (art. 3 și art. 5 din dispoziție).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta SC R. SRL împotriva deciziei nr. 75/Ap din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Modifică în parte decizia, în sensul că la art. 2 din decizia nr. 311/2004 emisă de SC R. SRL se va adăuga doar dispoziția de restituire în natură a terenului aferent apartamentelor nr. 3 și nr. 7, iar la art. 3 și art. 5 va fi înlăturată obligația de acordare a despăgubirilor de către Ministerul Economiei și Finanțelor în condițiile art. 36 și urm. din Legea 10/2001. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 iunie 2007.