ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2157/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, la data de 27 decembrie 2005, reclamantul G.D. a solicitat, în

contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii nr. 5155

din 31 august 2005, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al

Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 42/CA din 19 ianuarie 2006, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre,

prin care să-i recunoască reclamantului, beneficiul drepturilor solicitate.

Pentru a hotărî astfel instanța de

fond a reținut că, în condițiile în care scopul reglementării conținute în

Legea nr. 189/2000, a fost acela de a acorda drepturi compensatorii, tuturor

persoanelor care s-au aflat la un moment dat în situația prevăzută de lege,

rezultă, în mod evident, că beneficiază de drepturile acordate prin acest act

normativ, și copii născuți în perioada strămutării părinților, astfel cum este

cazul reclamantului, născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți

să se refugieze din localitatea de domiciliu.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat recurs, pârâta, Casa Județeană de Pensii Tulcea,

criticând-o pentru greșita aplicare a prevederilor legale și susținând că

acestea nu includ printre beneficiarii Legii nr. 189/2000, copii născuți în

perioada strămutării părinților.

În sprijinul acestei susțineri,

recurenta a invocat și adresa Ministerului Justiției nr. 72712 din 12 august

2005, potrivit căreia dispozițiile Legii nr. 189/2000 se aplică numai

persoanelor născute sau concepute anterior datei strămutării, acesta nefiind și

cazul reclamantului.

Recursul este nefondat și urmează a

fi respins.

Potrivit dispozițiilor art. 1 lit.

c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin acest act

normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în

România, începând cu 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă

localitate.

Textele legale au avut în vedere

persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetățenie

română, fără a face distincție între părinți și copiii născuți înainte sau în

perioada strămutării, atâta vreme, cât consecințele traumatizante ale acestei

experiențe au fost suportate de toți membrii familiei, iar scopul legii constă în

acordarea unor drepturi compensatorii.

Așa fiind, instanța de fond a

apreciat judicios ca fiind îndeplinite în cauză cerințele Legii nr. 189/2000.

Curtea va respinge, de asemenea,

apărarea recurentei privind interpretarea dată dispozițiilor art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000, prin adresa Ministerului Justiției mai sus menționată,

întrucât acest act administrativ, prin natura sa, nu poate avea drept

consecință, modificarea sau completarea legii, în baza căreia a fost emis.

Față de considerentele expuse și

constatând că nu există, potrivit art. 304 și 304

1

C. proc. civ., motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de

fond, Curtea va respinge prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 42/CA din 19 ianuarie

2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum

și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 iunie 2006.