ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2475/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiune în contencios

administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanța, reclamanta J.V. a

solicitat anularea hotărârii nr. 5243 din 30 noiembrie 2005, emisă de pârâtă și

recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că s-a născut la 5 septembrie 1944, după strămutarea părinților săi din

Bulgaria, în România și a suferit aceleași consecințe nefavorabile ale

strămutării, ca și aceștia.

Prin sentința civilă nr. 39/CA din

19 ianuarie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, precum șie pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de reclamanta J.V. și a anulat hotărârea nr. 5242 din

30 noiembrie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea.

A stabilit reclamantei, calitatea de

beneficiară a Legii nr. 189/2000 și a obligat pârâta, la plata drepturilor

cuvenite.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că reclamanta s-a născut după strămutarea părinților

săi din Bulgaria, în România și a suferit toate consecințele nefavorabile și

prejudiciile pe care le-a suferit și familia sa urmare a strămutării.

Împotriva sentinței sus menționate a

declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Tulcea, care a motivat, în esență, că

reclamanta s-a născut după strămutarea părinților săi și nu face obiectul Legii

nr. 189/2000.

Recursul este nefondat.

Exercitarea drepturilor și

îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă,

a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și

juridică a minorului, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte

cerințe, cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare,

și de educație.

Concluzia la care se ajunge prin

asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales

de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă

părinților săi, este eronată și nu poate fi primită.

Soluția, ca și motivarea adusă de

prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afara de orice critică și exprimă

un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

Potrivit prevederilor art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada 6 septembrie

1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din

situațiile enumerate în dispozițiile normative menționate.

Din interpretarea teleologică a

prevederilor ordonanței, rezultă că, atât obiectul, cât și scopul reglementării

îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile

suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice,

în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a

urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate

din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele

care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au

suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au

răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au

născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați,

ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate

consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

În cauză, este necontestat că

reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți

să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași prejudicii pe

care le-a suferit și familia sa, ca urmare a strămutării respective.

Față de considerentele mai sus

expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare,

menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 39/CA din 19 ianuarie

2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum

și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 iunie 2006.