ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 150/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiune în contencios administrativ înregistrată

la Curtea de Apel Constanța, reclamantul I.T. a solicitat anularea Hotărârii nr.

5230 din 31 octombrie 2005 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea și

recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că s-a născut la 2 decembrie 1942, după strămutarea

părinților săi din Bulgaria în România și a suferit aceleași consecințe

nefavorabile ale strămutării ca și aceștia.

Prin sentința civilă nr. 506/

CA din 29 iunie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de

reclamantul I.T. și a anulat Hotărârea nr. 5230 din 31 octombrie 2005 emisă de pârâta

Casa Județeană de Pensii Tulcea.

A stabilit reclamantului

calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și a obligat pârâta la plata

drepturilor cuvenite, pentru perioada 2 decembrie 1942 - 6 martie 1945.

Pentru a pronunța această

soluție, Instanța de Fond a reținut că reclamantul s-a născut după strămutarea

părinților săi din Bulgaria în România și a suferit toate consecințele

nefavorabile și prejudiciile pe care le-a suferit și familia sa urmare a

strămutării.

Împotriva sentinței sus

menționate a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Tulcea, care a motivat,

în esență, că reclamantul s-a născut după strămutarea părinților săi și nu face

obiectul Legii nr. 189/2000.

Recursul este nefondat.

Exercitarea drepturilor și

îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă,

a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și

juridică a minorului și asigurarea nemijlocită de către părinți a unor alte

cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, și

de educație.

Concluzia la care se ajunge

prin asumarea raționamentului propus de recurentă în sensul că un minor, mai

ales de o vârstă foarte fragedă nu împărtășește condiția grav restrictivă

impusă părinților săi este eronată și nu poate fi primită.

Soluția cu motivarea adusă

de prima Instanță hotărârii pronunțate sunt în afara de orice critică și

exprimă un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

Potrivit prevederilor art. 1

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada 6

septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una

din situațiile enumerate, în dispozițiile normative menționate.

Din interpretarea

teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul cât și scopul

reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru

prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din

motive etnice, în perioada arătată.

Având în vedere că

legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate

persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor

exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât

persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea

care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care

s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor

care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost

strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel

toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

În cauză este necontestat că

reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost

strămutați din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași prejudicii pe care

le-a suferit și familia sa ca urmare a strămutării respective.

Față de considerentele mai

sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca

atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 506/ CA din 29

iunie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 ianuarie 2007.