ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6065/2006

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna la 18 februarie 2005, reclamanta U.C.M.R.-A.D.A.

a chemat în judecată pe pârâta SC P. SRL pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.170.574.889 lei reprezentând procentul de 5% din valoarea importurilor de aparate și suporturi ce permit reproducerea operelor înregistrate sonor, pe perioada 1 octombrie 2003-1 octombrie 2004; 87.603.785 lei reprezentând dobânda legală pentru aceeași perioadă; obligarea pârâtei să depună documentele contabile pe care le deține privind importurile de suporturi și aparate ce permit reproducerea operelor înregistrate sonor ce se încadrează în grupe de produse cod vamal 8527, 8523. În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că, prin natura activității pe care o desfășoară, pârâta a importat în perioada menționată în petit, suporturi și aparate ce permit reproducerea operelor înregistrate sonor.

Pârâta nu s-a conformat prevederilor legale în materie și nu a plătit sumele datorate cu titlu de remunerație compensatorie pentru copie privată. Prin notele scrise depuse la 8 august 2005 reclamanta a solicitat obligarea la 1.165.792.077 lei reprezentând drepturi de autor, 130.953.330 lei reprezentând dobânda legală și 133.454.546 lei reprezentând reactualizarea sumei reprezentând drepturi de autor. Prin sentința civilă nr. 774 din 9 august 2005, Tribunalul Covasna a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei 1.299.246.632 lei drepturi de autor în valoare reactualizată, aferente perioadei 1 octombrie 2003-31 octombrie 2004, 130.953.330 lei dobânzi legale aferente aceleiași perioade și 44.945.200 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere concluziile raportului de expertiză, prevederile art. 107 din Legea nr. 8/1996 și ale O.G. nr. 9/2000. Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 693 Ap din 29 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă. Sentința a fost schimbată în parte în sensul că pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 1.187.215.422 lei drepturi de autor în valoare reactualizată, aferente perioadei 1 octombrie 2003-31 octombrie 2004, în loc de 1.299.246.623 lei. A păstrat restul dispozițiilor sentinței. În considerentele hotărârii sale, instanța de apel a arătat că, față de declarația vamală 1378 din 3 februarie 2004 emisă pentru radiocasetofonul de buzunar marca Sony (20 cutii), preț 154,4 Euro, expertul a comis o eroare atunci când a reținut un preț de 1544,4 Euro.

La 17 ianuarie 2006 reclamanta a formulat o cerere de îndreptare a erorilor materiale strecurate în cuprinsul deciziei. A fost pronunțată încheierea din 19 ianuarie 2006 prin care a fost admisă cererea, a fost îndreptată eroarea materială de calcul și s-a stabilit că suma corectă la care este obligată pârâta cu titlu de drepturi de autor, reactualizată, este 1.297.40.669 lei și nu 1.187.215.422 lei. De asemenea, au fost îndreptate erorile materiale de calcul strecurate în considerentele deciziei date în apel. Pârâta a declarat recurs atât împotriva deciziei date asupra apelului cât și împotriva încheierii date asupra cererii de îndreptare. Recursul împotriva deciziei, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., vizează următoarele critici: 1. Potrivit reglementărilor financiar contabile, orice plată și orice încasare de natură financiară trebuie să aibă la bază un document contabil justificativ fără de care nu este posibilă contabilizarea operațiunii patrimoniale în mod legal. Reclamanta nu a emis și nici nu a furnizat pârâtei facturi sau orice alte înscrisuri care să poată fi catalogate drept documente contabile justificative potrivit legislației contabile în vigoare. Solicitările reclamantei, chiar dacă ar fi justificate, nu se pot admite deoarece nu există nici un document justificativ contabil în baza căruia ar putea fi solicitate sumele datorate. Se impune așadar, respingerea acțiunii ca fiind prematură; 2. Recurenta nu a putut formula obiecțiuni la raportul de expertiză depus în apel, deși a solicitat acordarea unui termen în acest sens.

Recurenta s-a aflat în imposibilitate de a studia raportul de expertiză datorită faptului că majoritatea angajaților săi specializați în contabilitate erau în concediu de odihnă; 3. Expertul a calculat greșit nivelul dobânzilor datorate. Deși a diminuat suma datorată cu titlu de drept de autor, instanța nu a redus și dobânda aferentă. Prin recursul împotriva încheierii date asupra cererii de îndreptare se critică modalitatea de calcul, cu precizarea că „vom depune până la primul termen de judecată motivele de fapt constând într-o analiză a întregului raport de expertiză, în special a modalității de calcul a obligațiilor noastre, realizat de serviciul nostru financiar contabil”. Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului împotriva hotărârii date în apel.

Analizând hotărârile recurate, în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs și în raport de probele administrate în ambele etape procesuale, Curtea a reținut următoarele: Recursul împotriva deciziei date în apel nu este întemeiat.

1. Obiectul litigiului îl constituie obligarea SC P. SRL la plata sumelor datorate cu titlu de remunerație compensatorie pentru copia privată în domeniul înregistrărilor sonore pentru perioada 1 octombrie 2003-31 iulie 2004. Având în vedere acest aspect, pricinii îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 8/1996 în forma în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 285/2004, intrată în vigoare la 30 iulie 2004. Conform art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 8/1996, autorii operelor înregistrate sonor sau audiovizual, pe orice fel de suporturi, au dreptul, împreună cu editorii și producătorii operelor respective și cu artiștii interpreți sau executanți ale căror execuții sunt fixate pe aceste suporturi, la o remunerație compensatorie pentru copia privată efectuată în condițiile art. 34 alin. (2) din această lege.

Remunerația prevăzută la alin. (1) va fi plătită de fabricanții sau importatorii de suporturi utilizabile pentru reproducerea operelor și de către fabricanții sau importatorii de aparate ce permit reproducerea acestora. Remunerația se va plăti în momentul punerii în circulație pe teritoriul național a acestor suporturi și aparate și va reprezenta 5% din prețul de vânzare al suporturilor și aparatelor fabricate în țară, respectiv 5% din valoarea înscrisă în documentele organelor vamale pentru suporturile și aparatele importate. La 17 octombrie 2004 U.C.M.R.-A.D.A. a notificat-o pe recurentă solicitându-i ca în termen de 5 zile de la primirea notificării, să prezinte situația centralizatoare a importurilor pentru perioada 1 octombrie 2003-31 iulie 2004, în vederea semnării unui protocol privind modalitățile de plată.

Din dovezile administrate nu a rezultat că SC P. SRL ar fi dat curs acestei solicitări, motiv pentru care, pentru plata sumelor datorate nu mai trebuia să aștepte emiterea unei facturi. Câtă vreme a fost notificată, avea cunoștință de obligația ce-i incumba, fiind previzibilă acționarea sa în judecată pentru îndeplinirea acesteia. De vreme ce dreptul reclamantei nu este afectat de un termen sau condiție suspensivă -iar emiterea facturii nu are o asemenea natură, nu poate fi acceptată solicitarea recurentei în sensul de a se respinge acțiunea ca prematur formulată. Față de temeiul de drept susmenționat, obligația de plată în sarcina pârâtei exista în temeiul legii, ea fiind obligată să facă plata în momentul în care a pus în circulație pe teritoriul României aparatele importate.

Întrucât nu a contestat punerea în circulație a aparatelor, instanța a apreciat că obligația de plată se născuse în patrimoniul său. Pentru emiterea facturii însă pârâta trebuia să fi dat curs solicitării organismului de gestiune colector și să-i transmită situația centralizatoare a importurilor. Dacă s-ar admite criticile formulate de recurentă ar însemna să se dea eficiență propriei culpe invocate de pârâtă; 2. Nu a fost încălcat dreptul la apărare al recurentei. Raportul de expertiză a fost depus la dosar la data de 4 iulie 2005. La 5 iulie 2005 instanța a amânat judecata la 2 august 2005, când au avut loc dezbaterile în fond. Așadar, pârâta a avut timp suficient pentru studierea raportului de expertiză, propria culpă decurgând din faptul că angajații săi care ar fi putut face evaluarea acestui raport se aflau în concediu, urmând să fie suportată exclusiv de ea; 3. Calculul greșit făcut de expert trebuia să fie invocat, în condițiile art. 212 alin. (2) C. proc.

civ., la primul termen după depunerea lucrării. Sub sancțiunea decăderii, o asemenea critică nu poate fi făcută direct în calea de atac, față de forma lipsită de echivoc a textului enunțat. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul împotriva hotărârii date asupra apelului urmează să fie respins ca nefondat. Se va constata nulitatea recursului declarat împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale. Conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Iar potrivit alin. (2) al textului, termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Încheierea pronunțată asupra cererii de îndreptare a erorii materiale a fost comunicată pârâtei la 26 ianuarie 2006. Întrucât termenul de recurs incident în speță, este cel de drept comun prevăzut de art. 301 C. proc. civ., recursul trebuia să fie motivat până la data de 13 februarie 2006. Recurenta nu a motivat deloc cererea de recurs și nici nu au fost identificate motive de ordine publică pe care instanța să le fi invocat din oficiu. Drept consecință, în condițiile art. 312 alin. (1) rap. la art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nulitatea căii de atac. În raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. urmează să o oblige pe recurentă la cheltuieli de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. SRL împotriva deciziei civile nr. 693 Ap din 29 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă. Constată nul recursul împotriva încheierii din 19 ianuarie 2006 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în dosar 1379/Ap/2005. Obligă pe recurentă la 500 RON cheltuieli de judecată către intimată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2006.