ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6065/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6065/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Deliberând, în condițiile art. 256
C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului Covasna la 18 februarie 2005, reclamanta U.C.M.R.-A.D.A. a chemat
în judecată pe pârâta SC P. SRL pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va
pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.170.574.889 lei
reprezentând procentul de 5% din valoarea importurilor de aparate și suporturi
ce permit reproducerea operelor înregistrate sonor, pe perioada 1 octombrie
2003-1 octombrie 2004; 87.603.785 lei reprezentând dobânda legală pentru aceeași
perioadă; obligarea pârâtei să depună documentele contabile pe care le deține
privind importurile de suporturi și aparate ce permit reproducerea operelor
înregistrate sonor ce se încadrează în grupe de produse cod vamal 8527, 8523.
În motivarea cererii de chemare în
judecată s-a arătat că, prin natura activității pe care o desfășoară, pârâta a
importat în perioada menționată în petit, suporturi și aparate ce permit
reproducerea operelor înregistrate sonor.
Pârâta nu s-a conformat prevederilor
legale în materie și nu a plătit sumele datorate cu titlu de remunerație
compensatorie pentru copie privată.
Prin notele scrise depuse la 8
august 2005 reclamanta a solicitat obligarea la 1.165.792.077 lei reprezentând
drepturi de autor, 130.953.330 lei reprezentând dobânda legală și 133.454.546
lei reprezentând reactualizarea sumei reprezentând drepturi de autor.
Prin sentința civilă nr. 774 din 9
august 2005, Tribunalul Covasna a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să
plătească reclamantei 1.299.246.632 lei drepturi de autor în valoare
reactualizată, aferente perioadei 1 octombrie 2003-31 octombrie 2004,
130.953.330 lei dobânzi legale aferente aceleiași perioade și 44.945.200 lei
cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima
instanță a avut în vedere concluziile raportului de expertiză, prevederile art.
107 din Legea nr. 8/1996 și ale O.G. nr. 9/2000.
Apelul declarat de pârâtă împotriva
acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 693 Ap din 29 noiembrie
2005 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă. Sentința a fost
schimbată în parte în sensul că pârâta a fost obligată să plătească reclamantei
suma de 1.187.215.422 lei drepturi de autor în valoare reactualizată, aferente
perioadei 1 octombrie 2003-31 octombrie 2004, în loc de 1.299.246.623 lei. A
păstrat restul dispozițiilor sentinței.
În considerentele hotărârii sale,
instanța de apel a arătat că, față de declarația vamală 1378 din 3 februarie
2004 emisă pentru radiocasetofonul de buzunar marca Sony (20 cutii), preț 154,4
Euro, expertul a comis o eroare atunci când a reținut un preț de 1544,4 Euro.
La 17 ianuarie 2006 reclamanta a
formulat o cerere de îndreptare a erorilor materiale strecurate în cuprinsul
deciziei. A fost pronunțată încheierea din 19 ianuarie 2006 prin care a fost
admisă cererea, a fost îndreptată eroarea materială de calcul și s-a stabilit
că suma corectă la care este obligată pârâta cu titlu de drepturi de autor,
reactualizată, este 1.297.40.669 lei și nu 1.187.215.422 lei. De asemenea, au
fost îndreptate erorile materiale de calcul strecurate în considerentele
deciziei date în apel.
Pârâta a declarat recurs atât
împotriva deciziei date asupra apelului cât și împotriva încheierii date asupra
cererii de îndreptare.
Recursul împotriva deciziei,
întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., vizează
următoarele critici:
Potrivit reglementărilor
financiar contabile, orice plată și orice încasare de natură financiară trebuie
să aibă la bază un document contabil justificativ fără de care nu este posibilă
contabilizarea operațiunii patrimoniale în mod legal.
Reclamanta nu a emis și nici nu a
furnizat pârâtei facturi sau orice alte înscrisuri care să poată fi catalogate
drept documente contabile justificative potrivit legislației contabile în
vigoare.
Solicitările reclamantei, chiar dacă
ar fi justificate, nu se pot admite deoarece nu există nici un document
justificativ contabil în baza căruia ar putea fi solicitate sumele datorate. Se
impune așadar, respingerea acțiunii ca fiind prematură;
Recurenta nu a putut formula
obiecțiuni la raportul de expertiză depus în apel, deși a solicitat acordarea
unui termen în acest sens. Recurenta s-a aflat în imposibilitate de a studia
raportul de expertiză datorită faptului că majoritatea angajaților săi
specializați în contabilitate erau în concediu de odihnă;
Expertul a calculat greșit
nivelul dobânzilor datorate.
Deși a diminuat suma datorată cu
titlu de drept de autor, instanța nu a redus și dobânda aferentă.
Prin recursul împotriva încheierii
date asupra cererii de îndreptare se critică modalitatea de calcul, cu
precizarea că „vom depune până la primul termen de judecată motivele de fapt
constând într-o analiză a întregului raport de expertiză, în special a
modalității de calcul a obligațiilor noastre, realizat de serviciul nostru
financiar contabil”.
Prin întâmpinare, intimata a
solicitat respingerea recursului împotriva hotărârii date în apel.
Analizând hotărârile recurate, în
limitele criticilor formulate prin motivele de recurs și în raport de probele
administrate în ambele etape procesuale, Curtea a reținut următoarele:
Recursul împotriva deciziei date în
apel nu este întemeiat.
Obiectul litigiului îl constituie
obligarea SC P. SRL la plata sumelor datorate cu titlu de remunerație
compensatorie pentru copia privată în domeniul înregistrărilor sonore pentru
perioada 1 octombrie 2003-31 iulie 2004.
Având în vedere acest aspect,
pricinii îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 8/1996 în forma în vigoare
anterior modificării prin Legea nr. 285/2004, intrată în vigoare la 30 iulie
2004.
Conform art. 107 alin. (1) și (2)
din Legea nr. 8/1996, autorii operelor înregistrate sonor sau audiovizual, pe
orice fel de suporturi, au dreptul, împreună cu editorii și producătorii
operelor respective și cu artiștii interpreți sau executanți ale căror execuții
sunt fixate pe aceste suporturi, la o remunerație compensatorie pentru copia
privată efectuată în condițiile art. 34 alin. (2) din această lege.
Remunerația prevăzută la alin. (1)
va fi plătită de fabricanții sau importatorii de suporturi utilizabile pentru
reproducerea operelor și de către fabricanții sau importatorii de aparate ce
permit reproducerea acestora. Remunerația se va plăti în momentul punerii în
circulație pe teritoriul național a acestor suporturi și aparate și va
reprezenta 5% din prețul de vânzare al suporturilor și aparatelor fabricate în
țară, respectiv 5% din valoarea înscrisă în documentele organelor vamale pentru
suporturile și aparatele importate.
La 17 octombrie 2004 U.C.M.R.-A.D.A.
a notificat-o pe recurentă solicitându-i ca în termen de 5 zile de la primirea
notificării, să prezinte situația centralizatoare a importurilor pentru
perioada 1 octombrie 2003-31 iulie 2004, în vederea semnării unui protocol
privind modalitățile de plată.
Din dovezile administrate nu a
rezultat că SC P. SRL ar fi dat curs acestei solicitări, motiv pentru care,
pentru plata sumelor datorate nu mai trebuia să aștepte emiterea unei facturi.
Câtă vreme a fost notificată, avea
cunoștință de obligația ce-i incumba, fiind previzibilă acționarea sa în
judecată pentru îndeplinirea acesteia.
De vreme ce dreptul reclamantei nu
este afectat de un termen sau condiție suspensivă -iar emiterea facturii nu are
o asemenea natură, nu poate fi acceptată solicitarea recurentei în sensul de a
se respinge acțiunea ca prematur formulată.
Față de temeiul de drept
susmenționat, obligația de plată în sarcina pârâtei exista în temeiul legii, ea
fiind obligată să facă plata în momentul în care a pus în circulație pe
teritoriul României aparatele importate. Întrucât nu a contestat punerea în
circulație a aparatelor, instanța a apreciat că obligația de plată se născuse
în patrimoniul său.
Pentru emiterea facturii însă pârâta
trebuia să fi dat curs solicitării organismului de gestiune colector și să-i transmită
situația centralizatoare a importurilor.
Dacă s-ar admite criticile formulate
de recurentă ar însemna să se dea eficiență propriei culpe invocate de pârâtă;
Nu a fost încălcat dreptul la
apărare al recurentei.
Raportul de expertiză a fost depus
la dosar la data de 4 iulie 2005. La 5 iulie 2005 instanța a amânat judecata la
2 august 2005, când au avut loc dezbaterile în fond.
Așadar, pârâta a avut timp suficient
pentru studierea raportului de expertiză, propria culpă decurgând din faptul că
angajații săi care ar fi putut face evaluarea acestui raport se aflau în
concediu, urmând să fie suportată exclusiv de ea;
Calculul greșit făcut de expert
trebuia să fie invocat, în condițiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ., la
primul termen după depunerea lucrării. Sub sancțiunea decăderii, o asemenea
critică nu poate fi făcută direct în calea de atac, față de forma lipsită de
echivoc a textului enunțat.
Față de cele ce preced, în temeiul
art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul împotriva hotărârii date asupra
apelului urmează să fie respins ca nefondat.
Se va constata nulitatea recursului
declarat împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale.
Conform art. 303 alin. (1) C. proc.
civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul
termenului de recurs. Iar potrivit alin. (2) al textului, termenul pentru
depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă
recursul s-a făcut mai înainte.
Încheierea pronunțată asupra cererii
de îndreptare a erorii materiale a fost comunicată pârâtei la 26 ianuarie 2006.
Întrucât termenul de recurs incident
în speță, este cel de drept comun prevăzut de art. 301 C. proc. civ., recursul
trebuia să fie motivat până la data de 13 februarie 2006.
Recurenta nu a motivat deloc cererea
de recurs și nici nu au fost identificate motive de ordine publică pe care
instanța să le fi invocat din oficiu.
Drept consecință, în condițiile art.
312 alin. (1) rap. la art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata
nulitatea căii de atac.
În raport de dispozițiile art. 274
C. proc. civ. urmează să o oblige pe recurentă la cheltuieli de judecată către
intimată.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul
declarat de pârâta SC P. SRL împotriva deciziei civile nr. 693 Ap din 29
noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.
Constată nul recursul împotriva
încheierii din 19 ianuarie 2006 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția
civilă, în dosar 1379/Ap/2005.
Obligă pe recurentă la 500 RON cheltuieli
de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 20 iunie 2006.