ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2448/2007

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 1/PI/2007

din 24 aprilie 2007, pronunțată în dosarul nr. 755/35/P/2007 al Curții de Apel

Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admisă sesizarea

formulată de C.C.P.I. – Biroul Național Interpol, privind persoana solicitată B.Șt.

și în baza art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006,

s-a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile, cu

începere de la 24 aprilie 2007.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că autoritățile maghiare au emis pe numele

recurentului B.Șt. un mandat european de arestare în vederea executării unei

pedepse de 6 ani închisoare cu privare de libertate la care a fost condamnat

pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie.

În vederea audierii

persoanei solicitate conform art. 90 alin. (1) din Legea nr. 302/2004

modificată, prima instanță a stabilit termen pentru data de 26 aprilie 2007.

Împotriva acestei încheieri,

în termen legal, persoana solicitată B.Șt. a declarat recurs, fără să-l

motiveze.

Înalta Curte, examinând

recursul formulat cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce

vor fi arătate în continuare.

Examinând actele și

lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor Legii nr. 302/2004, privind

cooperarea judiciară în materie penală, astfel cum a fost modificată prin Legea

nr. 224/2006, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

actele normative menționate pentru a se proceda la arestarea și la punerea în

executare a mandatului european de arestare emis pe numele cetățeanului român B.Șt.

de către Tribunalul Capitalei, Serviciul de Executare a Pedepselor – Budapesta.

Astfel, se constată că

mandatul european de arestare a fost emis de judecătorul delegat pentru

executarea pedepselor din instanța sus-arătată și se întemeiază pe sentința

penală din 6 februarie 2006 a Judecătoriei Centrale a Sectoarelor din Pesta –

Budapesta, rămasă definitivă și executorie, fiind îndeplinită cerința prevăzută

de art. 79 lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Din examinarea faptelor

prezentate în mandatul de arestare rezultă că cetățeanul român B.Șt., împreună

cu alte persoane, pe data de 9 iulie 2004, orele 22,30, au ademenit partea

vătămată V.G. pe un drum izolat din Budapesta, unde au atacat-o sustrăgându-i

telefonul mobil, 110.000 forinți, 600 Euro, 100 dolari S.U.A. și cheile de la

mașină și locuință.

Fapta reținută în sarcina

acestuia constituie infracțiunea de tâlhărie, pedepsită de legea maghiară cu

închisoare până la 8 ani.

Cât privește motivele de refuz

al executării mandatului, motive prevăzute în mod expres în dispozițiile art. 88

din aceeași lege, Înalta Curte apreciază că niciunul dintre cele obligatorii nu

sunt incidente în speță.

Privitor la dispozițiile art.

5, paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O., Înalta Curte constată că nu au fost

încălcate în speța de față.

Potrivit textului, privarea

de libertate a unei persoane este considerată ca fiind legitimă dacă a fost

arestată sau deținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare

competente atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o

infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l

împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Prin dispozițiile anterior

invocate se recunoaște dreptul de a reține o persoană pe baza unei suspiciuni

rezonabile de a fi comis o infracțiune recunoscută ca atare de legea națională.

Nu există însă o definiție a

noțiunilor de „motive verosimile” sau „motive plauzibile”, Curtea statuând că

acestea urmează a fi examinate de statele naționale în raport de circumstanțele

fiecărui caz în parte, dar nu este obligatoriu ca datele ce rezultă din dosar

să creeze convingerea că respectiva persoană a comis infracțiunea.

Având în vedere cele care

preced, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

persoana solicitată B.Șt. împotriva încheierii nr. 1/PI/2007 din 24 aprilie 2007

a Curții de Apel Oradea.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de persoana solicitată B.Șt. împotriva încheierii nr. 1/P.I.

din 24 aprilie 2007 pronunțată în Camera de Consiliu de Curtea de Apel Oradea, secția

penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 755/35/P/2007.

Obligă persoana solicitată

la plata sumei de 140 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 mai 2007.