ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 637/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 244 din 20 aprilie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului B.O. împotriva pârâtei Inspecția Muncii București și, în consecință, a anulat nota nr. P 569 din 18 iulie 2001, emisă de aceasta. Acțiunea reclamantului împotriva Ministerului Muncii și Solidarității Sociale a fost respinsă, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia. Prin decizia nr. 8766 din 7 decembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de pârâtă și a casat sentința civilă nr. 244/2004, trimițând cauza, spre rejudecare, Curții de Apel Timișoara, cu îndrumarea suplimentării probatoriului, în vederea verificării respectării criteriilor impuse de Ordinul nr. 50/1990, la emiterea de către Inspecția Muncii, a notei nr. P 569/2001.

Rejudecând pricina, Curtea de Apel Timișoara a pronunțat sentința civilă nr. 155 din 3 mai 2005, prin care a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată de reclamantul B.O., anulându-se adresa intitulată „nota P” nr. 569 din 18 iulie 2001, emisă de pârâta Inspecția Muncii din cadrul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei. Pentru a se putea pronunța astfel, instanța a reținut următoarele: Prin actul contestat, pârâta a concluzionat că pentru perioada în care reclamantul a lucrat ca șef atelier proiectare, șef serviciu programare, director comercial, șef birou, director tehnic, respectiv perioada cuprinsă între 1 februarie 1984 - 1 august 1987 și 1 februarie 1989 - 2001, reclamantul se încadrează în grupa a III-a de muncă.

Urmare a acestei note, Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin a respins cererea de pensionare anticipată a reclamantului. Potrivit art. 15 din Ordinul nr. 50/1990, dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă, în vederea pensionării, se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă, conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii. Având în vedere că „Nota” conține constatări contrare celor existente în carnetul de muncă al reclamantului, conform cărora pentru perioadele amintite mai înainte este făcută mențiunea „grupa a II-a de muncă”, instanța a reținut caracterul nelegal și vătămător al actului în discuție.

În termen legal, împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, pârâta Inspecția Muncii din cadrul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei . Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ., recurenta a arătat, în esență, că instanța de fond a neglijat dispozițiile art. 315 C. proc. civ., mai exact îndrumările fixate prin decizia de casare nr. 8766/2004; limitându-se la compararea Notei nr. P 569/2001, cu carnetul de muncă al intimatului-reclamant, instanța nu a verificat dacă actul în litigiu respectă criteriile impuse de Ordinul nr. 50/1990. Examinând cauza, atât prin prisma criticii aduse de recurentă, cât și în lumina dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru modificarea sau casarea sentinței recurate. Îndrumările date prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție au vizat verificarea respectării criteriilor impuse de Ordinul nr. 50/1990, la emiterea de către Inspecția Muncii, a Notei nr. P 569 din 18 iulie 2001. În mod corect, instanța fondului a apreciat că o asemenea verificare se face în mod obligatoriu prin raportarea la normele legale incidente în materie, în speță la dispozițiile art. 15 din Ordinul nr. 50/1990.

Conform acestor prevederi, dovada perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă, în vederea pensionării, se face pe baza înregistrărilor din carnetul de muncă, cu respectarea metodologiei stabilite de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei . În cauză, prin nota contestată, recurenta-pârâtă a concluzionat că pentru perioadele 1 februarie 1984 - 1 august 1987 și 1 februarie 1989 - 2001, reclamantul se încadrează în grupa a III-a de muncă, cu motivarea că din fișele posturilor ocupate în aceste intervale de timp nu reiese că și-a desfășurat cel puțin 70% din programul de lucru, în locuri de muncă încadrate în grupa a II-a conform legii.

Or, din carnetul de muncă seria O.g. nr. 429792 a rezultat că intimatul-reclamant și-a desfășurat activitatea la SC C.M.B. SA Bocșa și a muncit în grupa a I-a de muncă, în perioada 8 iulie 1974 - 11 august 1987, iar în perioada 1 februarie 1989 - 21 septembrie 1998, în grupa a II-a de muncă. Cum aceste înscrieri din carnetul de muncă al intimatului-reclamant nu au fost anulate sau modificate în condițiile legii, în mod corect instanța de fond a reținut nelegalitatea actului administrativ „Nota nr. P 569/2001” și, constatând consecințele vătămătoare ale acesteia prin respingerea cererii reclamantului, pentru acordarea pensiei anticipate, a făcut aplicația art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990 (în vigoare la momentul sesizării instanței).

Față de cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Inspecția Muncii București din cadrul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei împotriva sentinței civile nr. 155 din3 mai 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2006.