ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3966/2006

Asupra recursului și cererii de intervenție de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 10651 din 14 septembrie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins cererea reclamantei SC C. SA București formulată împotriva pârâtei SC T.N.S. SRL (fostă SC M.D. SRL București) de obligare la plata contravalorii chiriei și penalități ca prescrisă pentru perioada mai 2000 – martie 2003 și ca nefondată, pentru perioada iulie 2000 – martie 2003. Pentru a se pronunța astfel, a reținut că, termenul de prescripție, incident în cauză, este cel general de 3 ani, reglementat de art. 3 și 12 din Decretul nr. 167/1958 și nu cel special, de 5 ani, reglementat de O.G.

nr. 61/2001, încât dreptul la acțiune pentru obligarea la plata sumelor pretinse în baza contractului de închiriere nr. 284/21 noiembrie 1995 aferente perioadei mai 2000 – iunie 2000 raportat la data promovării cererii, 17 iulie 2000, s-a prescris. Totodată, pentru restul pretențiilor față de împrejurarea că nu s-a dovedit prelungirea contractului de închiriere, după data la care termenul a expirat, s-a reținut că pârâta nu mai datorează chirie reclamantei, iar aceasta nici nu a dovedit că mai are în administrare spațiul în litigiu, ci D.G.A.F.I. București, din probe rezultând că imobilul intră sub incidența contractului de prestări servicii nr. 1455/2000. Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat apel, solicitând admiterea acestuia și schimbarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 347 din 21 aprilie 2005, a admis apelul și a schimbat în parte sentința în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat-o pe pârâtă către reclamantă la plata sumei de 96.195 dolari S.U.A. în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând contravaloare chirie aferentă perioadei iulie 2000 – martie 2003, menținând restul dispozițiilor hotărârii. Pentru a se pronunța astfel, a reținut cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune că, instanța de fond a dat o rezolvare corectă aplicând dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății, care este unul civil și nu fiscal, iar apărarea din apel, că termenul a fost întrerupt, nu poate fi primită, procedura de conciliere prevăzută de art. 720 1 C. proc.

civ., nefiind de natură a întrerupe curgerea termenului de prescripție, în sensul art. 16 alin. (1) lit. h) din decretul nr. 167/1958, ci ea doar condiționează nașterea dreptului de a sesiza instanța de judecată. În schimb, cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei a reținut că, sub acest aspect D.G.A.F.I. nu este decât un administrator al fondului locativ, fie direct, fie prin intermediul fostelor I.C.R.A.L.-uri. Cum reclamanta administrează fondul locativ al sectorului 5, în temeiul contractului de prestări servicii nr. 1455/2000, iar proprietarul spațiului nu este D.G.A.F.I., ci municipiul București, acesta având și calitatea de locator, o eventuală voință în sensul modificării clauzelor contractului ar fi trebuit manifestată de locator, ceea ce nu s-a dovedit.

Așa fiind, examinând fondul raporturilor juridice derulate între părți și reglementate prin contractul de închiriere nr. 284/1995, curtea de apel a reținut că voința reală a părților a fost aceea de a stabili o chirie de 29,5 dolari S.U.A. lunar, că durata contractului a fost stabilită până la 8 noiembrie 1998 dar intimata a continuat să folosească spațiul operând astfel tacita relocațiune a contractului în condițiile încheiate inițial și cum aceasta nu s-a achitat de obligațiile asumate, datorează chiria pretinsă pe perioada celor 3 ani anteriori promovării cererii de chemare în judecată, respectiv suma de 96.155 dolari S.U.A., în echivalent lei din ziua plății. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta invocând dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc.

civ. A susținut, că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., în condițiile în care, potrivit dovezilor de la dosar, reclamanta a făcut concilierea prealabilă cu SC M.D. SRL, societate care nu mai există, deoarece și-a schimbat denumirea în SC T.N.S. SRL la 27 octombrie 1998, dată la care și-a schimbat și sediul în str. V.V. Stanciu, București, aceasta din urmă având și calitate de pârâtă în cauză.

Totodată, atât la fond cât și în apel s-au invocat excepțiile lipsei calității de reprezentant a societății reclamante și implicit, a calității procesuale active a acesteia, instanțele punând temei pe contractul de prestări servicii nr. 1455/2000 încheiat între reclamantă și Primăria Municipiului București, pe care însă l-au interpretat greșit în privința obiectului, spațiul în litigiu nefiind predat societății reclamante, mai mult, contractul de închiriere al spațiului încetase la data încheierii contractului de prestări servicii, ceea ce justifică și temeinicia excepției lipsei calității procesuale pasive, de asemenea, invocată. Pe fond, potrivit motivului de recurs reglementat prin art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., instanța a analizat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, art. 2 din contract prevăzând că la expirarea termenului contractului chiriașul are drept de reînnoire a contractului, text care nu poate fi însă interpretat în sensul că tacita relocațiune operează în orice condiții, respectiv și atunci când locatorul nu-și îndeplinește obligația de a achita chiria. În speță, în sprijinul acestei interpretări există adresa nr. 23724/1999 emisă de D.G.A.F.I., comunicată intimatei-reclamante SC C. SA, prin care se solicită acesteia din urmă să procedeze la sistarea chiriei începând cu 1 septembrie 1998, la aceeași dată recurenta pârâtă fiind notificată că datorează contravaloarea folosinței pentru spațiul în litigiu, în valoare de 356 dolari S.U.A.

lunar către D.G.A.F.I., până la încheierea unui nou raport juridic. Potrivit motivului de recurs reglementat prin art. 304 pct. 9 C. proc. civ., obligarea recurentei pârâte către intimata reclamantă la plata altei sume lunare cu titlu de chirie și nu de folosință decât cea de mai sus nu are nici un suport legal, hotărârea fiind dată cu încălcarea art. 1436 alin. (1) C. civ. Prin ultimul motiv de recurs, reglementat prin art. 304 pct. 10 C. proc. civ., s-a susținut că instanța de apel prin soluția dată a ignorat probele cauzei respectiv, contractul de închiriere și corespondența dintre D.G.A.F.I. și SC C. SA, care lămurea raportul juridic dedus judecății. În cauză, Primăria Municipiului București a formulat cerere de intervenție în interesul recurentei pârâte, admisă în principiu, prin care s-a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de apel în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă.

S-a susținut, în esență că, în calitatea sa de proprietar, nu a împuternicit-o pe reclamantă să recupereze chiria restantă privind spațiul în litigiu, contractul de prestări servicii potrivit căruia se susține că această calitate i-a fost conferită, vizând doar spațiile de locuință, nu și cele cu altă destinație, care prin H.C.G.M.B. 101/2001 sunt în administrarea A.F.I. (fost D.G.A.F.I.). Analizând recursul și cererea de intervenție în interesul recurentei se găsesc fondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit contractului de închiriere încheiat între Primăria Municipiului București prin mandatar SC C. SA București și pârâtă, aceasta din urmă a primit în folosință spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință, situat în București, Piața M. Kogălniceanu în schimbul plății unei chirii lunare.

Pe de altă parte, în baza contractului de prestări servicii nr. 1455 din 24 iulie 2000 încheiat între Primăria Municipiului București și reclamanta SC C. SA București, aceasta a fost mandatată să colecteze, în numele celei dintâi, sumele datorate cu titlu de chirie încasate pentru folosința spațiilor proprietatea statului, reclamanta susținând că și contractul de închiriere ce face obiectul litigiului de față intră sub incidența acestuia. Primăria Municipiului București formulând cerere de intervenție în interesul recurentei pârâte, a susținut însă, în cursul soluționării recursului, că nu a mandatat-o pe intimata reclamantă decât cu privire la spațiile cu destinație de locuință, spațiul în litigiu nefăcând parte din această categorie, urmărirea plății chiriilor revenind, în această situație, D.G.A.F.I.

București, în prezent A.F.I. București. Sub acest aspect, există la dosar mai multe adrese contradictorii ale D.G.A.F.I. București din care, pe de o parte, rezultă potrivit adresei nr. 23724/1999, întocmită după expirarea termenului contractual că, aceasta a solicitat intimatei reclamante SC C. SA să sisteze chiria, recurenta pârâtă fiind notificată că datorează de la această dată contravaloarea folosinței pentru spațiul în litigiu, în valoare de 356 dolari S.U.A. lunar, până la încheierea unui nou contract, iar pe de altă parte, din adresa nr. 1496 din 28 ianuarie 2000 rezultă că spațiul nu a fost preluat de D.G.A.F.I., ci a rămas în administrarea intimatei reclamante. Mai rezultă din actele noi depuse în recurs că, prin h otărârea nr. 101/2001 a Consiliului General al Municipiului București s-a hotărât încetarea activității D.G.A.F.I.

București din cadrul aparatului propriu al Primăriei Municipiului București și înființarea A.F.I. București, având ca principală atribuție administrarea, repararea, întreținerea locuințelor și spațiilor cu altă destinație, situație în care se încadrează și spațiul ce face obiectul contractului în litigiu. Față de această situație și având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost promovată la 17 iulie 2003, nefiind lămurit, pe deplin, din probele administrate până acum, dacă a operat sau nu o modificare a clauzelor contractului de prestări servicii nr. 1455 din 24 iulie 2000 prin voința proprietarului locator, care este Primăria Municipiului București, având în vedere și H.C.G.M.P. București nr. 101/2001 și cum, Înalta Curte de Casație și Justiție, în virtutea dispozițiilor art. 314 C. proc.

civ., hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite, aceasta va admite recursul, va casa decizia curții de apel și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru completarea probelor. În raport de soluția ce se va da excepției lipsei calității procesuale active a SC C. SA, care primează, urmează a se avea în vedere și celelalte excepții privind inadmisibilitatea acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, a lipsei calității procesuale pasive cât și apărările de fond făcute în recurs de către recurenta-pârâtă cu privire la executarea contractului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC T.N.S. SRL București și cererea de intervenție în interesul recurentei, formulată de intervenientul MUNICIPIUL BUCUREȘTI, împotriva deciziei nr. 347 din 21 aprilie 2005 a Curții de Apel București, casează decizia și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecarea apelului. Irevocabilă . Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2006.