ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 709/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 709/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data
de 2 decembrie 2004, reclamanta M.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul
Consiliul Concurenței, anularea Ordinului nr. 491 din 4 noiembrie 2004, emis de
acesta, obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești de la care a fost
privată în perioada cuprinsă între data emiterii ordinului și reangajarea sa,
precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii sale,
reclamanta a arătat că prin Ordinul nr. 491 din 4 noiembrie 2004, emis de
Consiliul Concurenței, s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 65 alin. (3) lit.
e) din Legea nr. 188/1999, măsura destituirii sale din funcția de inspector de
concurență asistent în cadrul Inspectoratului de Concurență Argeș al
Consiliului Concurenței, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de
art. 65 alin. (2) lit. b) și c) din aceeași lege, constând în neglijență
repetată în rezolvarea lucrărilor și absențe nemotivate, reținându-se în
sarcina sa, fapte care nu pot fi considerate abateri disciplinare, pentru a
justifica sancțiunea aplicată.
Reclamanta a mai arătat că faptele
reținute în sarcina sa, prin actul administrativ, care au condus la destituire,
sunt nereale, deoarece nu a absentat de la program în zilele de 13 și 16 august
2004, aflându-se în delegație la anumiți agenți economici, situația fiind
confirmată de către aceștia, prin registrul de evidență, iar în data de 26
august 2004, a efectuat control la SC A. SA, firma administrator a SC I. SRL
Pitești, de la prima oră și până la ora 10.30, după care s-a întors la birou,
rămânând până la orele 16.00, timp în care directorul C.I., era plecat.
Totodată, reclamanta apreciază că întocmirea necorespunzătoare a unor acte de
control, în sensul nerespectării ordinii stipulată în adresa nr. 848 din 23
iunie 2004, transmisă de Direcția de Monitorizare Teritorială, nu poate
constitui abatere disciplinară, deoarece acesta reprezintă doar un aspect de
formă, nu de fond, o parte prezentând o anumită complexitate; a solicitat în
acest sens sprijinul colegilor săi și chiar al directorului.
Pârâtul a formulat întâmpinare,
solicitând respingerea acțiunii, cu motivarea că reclamanta se face vinovată de
absentarea nemotivată de la serviciu în zilele de 13 și 16 august 2004, la data
de 26 august 2004 nu a efectuat întregul program de lucru, nu a respectat
sarcinile de serviciu privind întocmirea actelor de control, primind pentru
această faptă și sancțiunea „mustrării” anterior, faptă pentru care nu s-a
respectat angajamentul asumat; a recunoscut săvârșirea acestor abateri, cu
excepția absenței de 6 ore în data de 26 august 2004, pe care a contestat-o în
finalul audierii și care s-a dovedit a fi neîntemeiată, în urma confirmării
prezenței acesteia în intervalul respectiv, de către SC A. SA.
Se mai arată că M.D. nu și-a
valorificat dreptul de a formula obiecțiuni împotriva referatului întocmit de
către Comisia de disciplină, în data de 21 octombrie 2004, a făcut-o în ziua emiterii ordinului de destituire, când, prin memoriul înaintat, a recunoscut
că în data de 26 august 2004 și-a rezolvat unele probleme personale (masa de
prânz și plata unor facturi), solicitând clemență și înțelegere și luându-și
angajamentul că se va îndrepta profesional.
Curtea de Apel Pitești, secția
comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 22/F/C din 14
martie 2005, a admis cererea reclamantei, a anulat Ordinul nr. 491/2004 și a
obligat pârâtul să-i plătească acesteia, drepturile salariale cuvenite, de la
data desfacerii contractului de muncă și până la efectiva reîncadrare, precum
și suma de 2.035.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în sensul
arătat, instanța de fond a reținut, în esență, că din materialul probatoriu
administrat în cauză, rezultă că reclamanta nu se face vinovată de faptele
reținute, pârâtul nefăcând dovezi din care să rezulte săvârșirea faptelor
disciplinare. S-a mai reținut că nu au fost corect aplicate dispozițiile art. 94
din Legea nr. 188/1999 și cele ale art. 70 alin. (4) din aceeași lege.
Împotriva acestei sentințe a
formulat recurs, în termen legal, pârâtul Consiliul Concurenței, criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs
se susține, pe de o parte, că din punct de vedere procedural, sentința atacată
este nelegală, întrucât instanța de fond a încălcat prevederile art. 261 alin. (1)
pct. 4 C. proc. civ., în sensul că nu se arată concluziile procurorului, deși
acesta participă obligatoriu la proces, în baza dispozițiilor art. 1 alin. (9)
din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, recurentul-pârât
susține nelegalitatea și netemeinicia sentinței pe probleme de fond. În acest
sens, o primă critică vizează administrarea și aprecierea probatoriului,
respectiv invocarea de probe neadministrate în fața instanței (exemplificându-se
cu audierea lui R.G.), precum și invocarea unor temeiuri legale, fără legătură
cu caracterul litigiului (trimiterea la art. 1191 C. civ., care se referă la raporturi de drept privat, iar nu la cele de drept public).
Totodată, recurentul-pârât susține
că instanța de fond a apreciat greșit abaterea disciplinară a
intimatei-reclamante, constând în absentarea nemotivată, contrar chiar
declarației martorului reclamantei, C.I. și chiar a recunoașterii
intimatei-reclamante, la interogatoriu (întrebarea 8), dovedind o nejustificată
îngăduință față de actele de indisciplină ale acesteia fără a avea în vedere că
în discuție este un funcționar public, salarizat din banii contribuabililor,
legat de un jurământ referitor la conduita sa profesională și civică, iar nu un
simplu salariat.
Printr-o altă critică a sentinței
atacate, se susține că instanța de fond a apreciat eronat abaterea disciplinară,
constând în neglijențe repetate în rezolvarea lucrărilor, anulând sancțiunea
numai pe baza unor afirmații de ordin subiectiv ale intimatei-reclamante, fără
să fie dovedite în vreun fel și reținând temerile acesteia față de exigențele
profesionale, fără a avea în vedere că aceste exigențe sunt comune tuturor
funcționarilor publici din cadrul Consiliului Concurenței și ignorând faptul că
M.D. nu era o începătoare, ci o persoană cu vechime de circa 4 ani în munca de
inspecție, iar calificativele invocate pentru anii anteriori au fost acordate
în cadrul altei instituții (Oficiul Concurenței care s-a desființat, iar nu în
cadrul Consiliului Concurenței).
În plus, arată recurentul-pârât,
instanța de fond nu a avut în vedere că exigențele manifestate de Consiliul
Concurenței, atât în legătură cu competența profesională, cât și cu starea de
disciplină, derivă din calitatea sa de integrator de capital de negociere în
U.E., spre deosebire de vechiul loc de muncă al intimatei-reclamante care nu
avea un astfel de statut, (Oficiul Concurenței a fost un organ guvernamental,
fără atribuții în ceea ce privește integrarea României în U.E).
Recurentul-pârât apreciază că
sentința este netemeinică și nelegală, și pentru faptul că instanța de fond,
deși s-au făcut probe în acest sens, nu a reținut repetabilitatea faptei,
intimata-reclamantă fiind sancționată cu mustrare scrisă cu câteva luni
înainte.
Examinând cauza, în raport cu toate
criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate, precum și
cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ., se constată că recursul este fondat, în sensul considerentelor ce vor
fi expuse în continuare.
Cu privire la critica vizând
nelegalitatea sentinței, în ce privește participarea procurorului, se constată
că aceasta nu poate fi primită, în raport cu mențiunile din încheierea de
dezbateri din 7 martie 2005. În respectiva încheiere se rețin, pe de o parte,
participarea procurorului, și, pe de altă parte, concluziile acestuia de
respingere a contestației, precum și aprecierea că ordinul atacat este temeinic
și legal, motive ce impun menținerea acestuia.
Referitor, însă, la celelalte motive
de recurs, Înalta Curte reține că acestea sunt pe deplin fondate.
Astfel, este de necontestat că prin
Ordinul nr. 491 din 4 noiembrie 2004, avându-se în vedere propunerea Comisiei
de disciplină a Consiliului Concurenței, cuprinsă în Registrul înregistrat cu nr.
C.D./II din 3 noiembrie 2004, s-a luat măsura destituirii din funcția publică a
intimatei-reclamante în baza dispozițiilor art. 65 alin. (3) lit. e) din Legea nr.
188/1999, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 65 alin.
(2) lit. b) și c) din aceeași lege, constând în neglijență repetată în
rezolvarea lucrărilor și absențe nemotivate.
Este cunoscut că în conformitate cu
dispozițiile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr.
251/22.03.2004), încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici, a
îndatoririlor corespunzătoare funcției publice, pe care o dețin și a normelor
de conduită profesională și civică prevăzute de lege, constituie abatere
disciplinară și atrage răspunderea disciplinară a acestora.
Potrivit alin. (2) al aceluiași
articol, constituie abateri disciplinare, printre altele, și faptele prevăzute la
lit. b) - neglijența repetată în rezolvarea lucrărilor, precum și la lit. c) -
absențe nemotivate de la serviciu.
Totodată, printre sancțiunile
disciplinare, art. 65 alin. (3) lit. e) din lege este prevăzută destituirea din
funcția publică.
În cauză, prin ordinul atacat, s-a
reținut că intimata-reclamantă a absentat nemotivat de la serviciu în zilele de
13 și 16 august 2004, iar în data de 26 august 2004 nu a efectuat întregul
program de lucru.
S-a mai reținut că aceasta a
întocmit în mod necorespunzător o serie de acte de control, realizate în
îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și fără a respecta sarcinile transmise de
Direcția Monitorizare Teritorială, în subordinea căreia se află, rezultând că
și-a încălcat obligația de a-și îndeplini cu profesionalism îndatoririle de
serviciu.
Cu privire la repetabilitatea faptei
s-a precizat că M.D. nu se află la prima abatere, anterior fiind sancționată
disciplinar, cu „mustrare scrisă”, pentru neglijența repetată în rezolvarea
lucrărilor și că nu și-a respectat angajamentul pe care, înaintea aplicării
sancțiunii menționate, și l-a asumat în nota explicativă nr. 965 din 6 iulie
2004.
În cauză, Înalta Curte constată că
faptele arătate în referatul inspectorului de concurență cu atribuții de
coordonare în cadrul Inspectoratului de Concurență Argeș, au fost supuse analizei
Comisiei de Disciplină din cadrul Consiliului Concurenței, la ședința comisiei
participând și intimata-reclamantă. Cu ceastă ocazie, astfel cum rezultă din
procesul-verbal de ședință, intimata-reclamantă a răspuns întrebării
referitoare la acuzațiile care i se aduc, că nu este în totalitate de acord cu
acestea, în sensul că ar dori să conteste Raportul Comisiei, arătând, însă,
textual că „Sunt de acord cu mai puțin de 6 ore lipsă pe data de 26 august”,
când, arată aceasta, a fost la birou „după ora 12.30”.
Totodată, se constată că prin
înscrisul depus la dosarul cauzei, se confirmă că aceasta a fost prezentă la SC I.P. SRL, doar între orele 8.00 și 9.30.
Apoi, deși din declarația sa rezultă
că în zilele de 13 și 16 august a avut delegație, totuși, din ordinul de deplasare
nr. 75/2004, nu rezultă cele susținute. Este, însă, adevărat că, ulterior
emiterii ordinului atacat, reclamanta a prezentat un înscris de la SC E. Câmpulung, din care rezultă că aceasta ar fi fost prezentă la 16 august 2004, la sediul
societății, pentru control, precizându-se, însă, că acest control nu a putut fi
realizat.
Totodată, Înalta Curte constată că
intimata-reclamantă a recunoscut inițial că a folosit 30 de minute pentru a-și
achita niște facturi la bancă și pentru a lua masa de prânz, perioadă de timp care
într-o logică elementară nu este suficientă pentru activitățile recunoscute.
Ulterior, intimata-reclamantă a
recunoscut o perioadă mult mai mare de timp utilizat în interes personal.
Prin urmare, Înalta Curte constată
că, critica adusă sentinței instanței de fond, cu privire la aprecierea
probelor referitoare la utilizarea timpului de lucru, este fondată.
Referitor la încălcarea obligației
de a-și îndeplini cu profesionalism îndatoririle de serviciu, se reține că,
deși din probele administrate în cauză rezultă acest aspect, totuși, instanța
de fond nu le-a reținut.
De altfel, în repetate rânduri,
chiar intimata-reclamantă a recunoscut deficiențele din activitatea sa. Aceasta,
în condițiile în care intimata-reclamantă ocupa o funcție publică în Consiliul
Concurenței care implică exigențele profesionale și disciplinare sporite și
având o vechime în munca de inspecție de circa 4 ani.
În plus, se constată că prin Ordinul
nr. 181 din 9 septembrie 2004, intimata-reclamantă a fost sancționată cu „mustrare
scrisă”, în temeiul art. 65 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999,
republicată, pentru „neglijență repetată în rezolvarea lucrărilor”, fapt
recunoscut de aceasta. Mai mult, prin nota nr. 965/2004, intimata-reclamantă
și-a luat angajamentul să nu se mai repete astfel de situații.
Faptul că în anul 2003,
intimata-reclamantă a obținut calificativul „F.B.”, de la o altă instituție,
respectiv Oficiul Concurenței, de la care a fost preluată, nu este de natură a
diminua gravitatea abaterilor disciplinare constatate, astfel cum greșit a
reținut instanța de fond, în aplicarea dispozițiilor art. 70 alin. (4) din
Legea nr. 188/1999.
De altfel, Înalta Curte constată că,
în cauză, sunt supuse examinării, abaterile disciplinare reținute în sarcina
intimatei-reclamante, iar nu aspectele legate de activitatea sau eventuala lipsă
de flexibilitate a inspectorului de concurență cu atribuții de coordonare în
cadrul colectivului.
De asemenea, se reține că în mod
greșit a apreciat instanța de fond, ca o circumstanță în favoarea
intimatei-reclamante, pregătirea acesteia, câtă vreme chiar M.D. recunoaște că:
nu prea citește chestiuni privind concurența, ar dori o activitate de
prelucrare de date, iar nu de control, nu prea folosește calculatorul, mai
exact nu cunoaște metodele de folosire ale acestuia și că nu putea să se
descurce singură.
Prin urmare, constatând că,
criticile formulate soluției instanței de fond sunt întemeiate, se va admite
recursul, se va casa sentința atacată și în fond, se va respinge acțiunea
reclamantei M.D., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
Consiliul Concurenței împotriva sentinței civile nr. 22/F/C din 14 martie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și, în
fond, respinge acțiunea formulată de M.D., ca neîntemeiată.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 2 martie 2006.