ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 709/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 2 decembrie 2004, reclamanta M.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, anularea Ordinului nr. 491 din 4 noiembrie 2004, emis de acesta, obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești de la care a fost privată în perioada cuprinsă între data emiterii ordinului și reangajarea sa, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că prin Ordinul nr. 491 din 4 noiembrie 2004, emis de Consiliul Concurenței, s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 65 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 188/1999, măsura destituirii sale din funcția de inspector de concurență asistent în cadrul Inspectoratului de Concurență Argeș al Consiliului Concurenței, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 65 alin. (2) lit. b) și c) din aceeași lege, constând în neglijență repetată în rezolvarea lucrărilor și absențe nemotivate, reținându-se în sarcina sa, fapte care nu pot fi considerate abateri disciplinare, pentru a justifica sancțiunea aplicată.

Reclamanta a mai arătat că faptele reținute în sarcina sa, prin actul administrativ, care au condus la destituire, sunt nereale, deoarece nu a absentat de la program în zilele de 13 și 16 august 2004, aflându-se în delegație la anumiți agenți economici, situația fiind confirmată de către aceștia, prin registrul de evidență, iar în data de 26 august 2004, a efectuat control la SC A. SA, firma administrator a SC I. SRL Pitești, de la prima oră și până la ora 10.30, după care s-a întors la birou, rămânând până la orele 16.00, timp în care directorul C.I., era plecat.

Totodată, reclamanta apreciază că întocmirea necorespunzătoare a unor acte de control, în sensul nerespectării ordinii stipulată în adresa nr. 848 din 23 iunie 2004, transmisă de Direcția de Monitorizare Teritorială, nu poate constitui abatere disciplinară, deoarece acesta reprezintă doar un aspect de formă, nu de fond, o parte prezentând o anumită complexitate; a solicitat în acest sens sprijinul colegilor săi și chiar al directorului.

Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, cu motivarea că reclamanta se face vinovată de absentarea nemotivată de la serviciu în zilele de 13 și 16 august 2004, la data de 26 august 2004 nu a efectuat întregul program de lucru, nu a respectat sarcinile de serviciu privind întocmirea actelor de control, primind pentru această faptă și sancțiunea „mustrării” anterior, faptă pentru care nu s-a respectat angajamentul asumat; a recunoscut săvârșirea acestor abateri, cu excepția absenței de 6 ore în data de 26 august 2004, pe care a contestat-o în finalul audierii și care s-a dovedit a fi neîntemeiată, în urma confirmării prezenței acesteia în intervalul respectiv, de către SC A. SA.

Se mai arată că M.D. nu și-a valorificat dreptul de a formula obiecțiuni împotriva referatului întocmit de către Comisia de disciplină, în data de 21 octombrie 2004, a făcut-o în ziua emiterii ordinului de destituire, când, prin memoriul înaintat, a recunoscut că în data de 26 august 2004 și-a rezolvat unele probleme personale (masa de prânz și plata unor facturi), solicitând clemență și înțelegere și luându-și angajamentul că se va îndrepta profesional. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 22/F/C din 14 martie 2005, a admis cererea reclamantei, a anulat Ordinul nr. 491/2004 și a obligat pârâtul să-i plătească acesteia, drepturile salariale cuvenite, de la data desfacerii contractului de muncă și până la efectiva reîncadrare, precum și suma de 2.035.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut, în esență, că din materialul probatoriu administrat în cauză, rezultă că reclamanta nu se face vinovată de faptele reținute, pârâtul nefăcând dovezi din care să rezulte săvârșirea faptelor disciplinare. S-a mai reținut că nu au fost corect aplicate dispozițiile art. 94 din Legea nr. 188/1999 și cele ale art. 70 alin. (4) din aceeași lege. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, pârâtul Consiliul Concurenței, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține, pe de o parte, că din punct de vedere procedural, sentința atacată este nelegală, întrucât instanța de fond a încălcat prevederile art. 261 alin. (1) pct. 4 C. proc.

civ., în sensul că nu se arată concluziile procurorului, deși acesta participă obligatoriu la proces, în baza dispozițiilor art. 1 alin. (9) din Legea nr. 554/2004. Pe de altă parte, recurentul-pârât susține nelegalitatea și netemeinicia sentinței pe probleme de fond. În acest sens, o primă critică vizează administrarea și aprecierea probatoriului, respectiv invocarea de probe neadministrate în fața instanței (exemplificându-se cu audierea lui R.G.), precum și invocarea unor temeiuri legale, fără legătură cu caracterul litigiului (trimiterea la art. 1191 C. civ., care se referă la raporturi de drept privat, iar nu la cele de drept public). Totodată, recurentul-pârât susține că instanța de fond a apreciat greșit abaterea disciplinară a intimatei-reclamante, constând în absentarea nemotivată, contrar chiar declarației martorului reclamantei, C.I.

și chiar a recunoașterii intimatei-reclamante, la interogatoriu (întrebarea 8), dovedind o nejustificată îngăduință față de actele de indisciplină ale acesteia fără a avea în vedere că în discuție este un funcționar public, salarizat din banii contribuabililor, legat de un jurământ referitor la conduita sa profesională și civică, iar nu un simplu salariat. Printr-o altă critică a sentinței atacate, se susține că instanța de fond a apreciat eronat abaterea disciplinară, constând în neglijențe repetate în rezolvarea lucrărilor, anulând sancțiunea numai pe baza unor afirmații de ordin subiectiv ale intimatei-reclamante, fără să fie dovedite în vreun fel și reținând temerile acesteia față de exigențele profesionale, fără a avea în vedere că aceste exigențe sunt comune tuturor funcționarilor publici din cadrul Consiliului Concurenței și ignorând faptul că M.D.

nu era o începătoare, ci o persoană cu vechime de circa 4 ani în munca de inspecție, iar calificativele invocate pentru anii anteriori au fost acordate în cadrul altei instituții (Oficiul Concurenței care s-a desființat, iar nu în cadrul Consiliului Concurenței). În plus, arată recurentul-pârât, instanța de fond nu a avut în vedere că exigențele manifestate de Consiliul Concurenței, atât în legătură cu competența profesională, cât și cu starea de disciplină, derivă din calitatea sa de integrator de capital de negociere în U.E., spre deosebire de vechiul loc de muncă al intimatei-reclamante care nu avea un astfel de statut, (Oficiul Concurenței a fost un organ guvernamental, fără atribuții în ceea ce privește integrarea României în U.E).

Recurentul-pârât apreciază că sentința este netemeinică și nelegală, și pentru faptul că instanța de fond, deși s-au făcut probe în acest sens, nu a reținut repetabilitatea faptei, intimata-reclamantă fiind sancționată cu mustrare scrisă cu câteva luni înainte. Examinând cauza, în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat, în sensul considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Cu privire la critica vizând nelegalitatea sentinței, în ce privește participarea procurorului, se constată că aceasta nu poate fi primită, în raport cu mențiunile din încheierea de dezbateri din 7 martie 2005. În respectiva încheiere se rețin, pe de o parte, participarea procurorului, și, pe de altă parte, concluziile acestuia de respingere a contestației, precum și aprecierea că ordinul atacat este temeinic și legal, motive ce impun menținerea acestuia. Referitor, însă, la celelalte motive de recurs, Înalta Curte reține că acestea sunt pe deplin fondate.

Astfel, este de necontestat că prin Ordinul nr. 491 din 4 noiembrie 2004, avându-se în vedere propunerea Comisiei de disciplină a Consiliului Concurenței, cuprinsă în Registrul înregistrat cu nr. C.D./II din 3 noiembrie 2004, s-a luat măsura destituirii din funcția publică a intimatei-reclamante în baza dispozițiilor art. 65 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 188/1999, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 65 alin. (2) lit. b) și c) din aceeași lege, constând în neglijență repetată în rezolvarea lucrărilor și absențe nemotivate. Este cunoscut că în conformitate cu dispozițiile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 251/22.03.2004), încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici, a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice, pe care o dețin și a normelor de conduită profesională și civică prevăzute de lege, constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară a acestora.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, constituie abateri disciplinare, printre altele, și faptele prevăzute la lit. b) - neglijența repetată în rezolvarea lucrărilor, precum și la lit. c) - absențe nemotivate de la serviciu. Totodată, printre sancțiunile disciplinare, art. 65 alin. (3) lit. e) din lege este prevăzută destituirea din funcția publică. În cauză, prin ordinul atacat, s-a reținut că intimata-reclamantă a absentat nemotivat de la serviciu în zilele de 13 și 16 august 2004, iar în data de 26 august 2004 nu a efectuat întregul program de lucru. S-a mai reținut că aceasta a întocmit în mod necorespunzător o serie de acte de control, realizate în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și fără a respecta sarcinile transmise de Direcția Monitorizare Teritorială, în subordinea căreia se află, rezultând că și-a încălcat obligația de a-și îndeplini cu profesionalism îndatoririle de serviciu.

Cu privire la repetabilitatea faptei s-a precizat că M.D. nu se află la prima abatere, anterior fiind sancționată disciplinar, cu „mustrare scrisă”, pentru neglijența repetată în rezolvarea lucrărilor și că nu și-a respectat angajamentul pe care, înaintea aplicării sancțiunii menționate, și l-a asumat în nota explicativă nr. 965 din 6 iulie 2004. În cauză, Înalta Curte constată că faptele arătate în referatul inspectorului de concurență cu atribuții de coordonare în cadrul Inspectoratului de Concurență Argeș, au fost supuse analizei Comisiei de Disciplină din cadrul Consiliului Concurenței, la ședința comisiei participând și intimata-reclamantă.

Cu ceastă ocazie, astfel cum rezultă din procesul-verbal de ședință, intimata-reclamantă a răspuns întrebării referitoare la acuzațiile care i se aduc, că nu este în totalitate de acord cu acestea, în sensul că ar dori să conteste Raportul Comisiei, arătând, însă, textual că „Sunt de acord cu mai puțin de 6 ore lipsă pe data de 26 august”, când, arată aceasta, a fost la birou „după ora 12.30”. Totodată, se constată că prin înscrisul depus la dosarul cauzei, se confirmă că aceasta a fost prezentă la SC I.P. SRL, doar între orele 8.00 și 9.30. Apoi, deși din declarația sa rezultă că în zilele de 13 și 16 august a avut delegație, totuși, din ordinul de deplasare nr. 75/2004, nu rezultă cele susținute.

Este, însă, adevărat că, ulterior emiterii ordinului atacat, reclamanta a prezentat un înscris de la SC E. Câmpulung, din care rezultă că aceasta ar fi fost prezentă la 16 august 2004, la sediul societății, pentru control, precizându-se, însă, că acest control nu a putut fi realizat. Totodată, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă a recunoscut inițial că a folosit 30 de minute pentru a-și achita niște facturi la bancă și pentru a lua masa de prânz, perioadă de timp care într-o logică elementară nu este suficientă pentru activitățile recunoscute. Ulterior, intimata-reclamantă a recunoscut o perioadă mult mai mare de timp utilizat în interes personal. Prin urmare, Înalta Curte constată că, critica adusă sentinței instanței de fond, cu privire la aprecierea probelor referitoare la utilizarea timpului de lucru, este fondată.

Referitor la încălcarea obligației de a-și îndeplini cu profesionalism îndatoririle de serviciu, se reține că, deși din probele administrate în cauză rezultă acest aspect, totuși, instanța de fond nu le-a reținut. De altfel, în repetate rânduri, chiar intimata-reclamantă a recunoscut deficiențele din activitatea sa. Aceasta, în condițiile în care intimata-reclamantă ocupa o funcție publică în Consiliul Concurenței care implică exigențele profesionale și disciplinare sporite și având o vechime în munca de inspecție de circa 4 ani. În plus, se constată că prin Ordinul nr. 181 din 9 septembrie 2004, intimata-reclamantă a fost sancționată cu „mustrare scrisă”, în temeiul art. 65 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999, republicată, pentru „neglijență repetată în rezolvarea lucrărilor”, fapt recunoscut de aceasta.

Mai mult, prin nota nr. 965/2004, intimata-reclamantă și-a luat angajamentul să nu se mai repete astfel de situații. Faptul că în anul 2003, intimata-reclamantă a obținut calificativul „F.B.”, de la o altă instituție, respectiv Oficiul Concurenței, de la care a fost preluată, nu este de natură a diminua gravitatea abaterilor disciplinare constatate, astfel cum greșit a reținut instanța de fond, în aplicarea dispozițiilor art. 70 alin. (4) din Legea nr. 188/1999. De altfel, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt supuse examinării, abaterile disciplinare reținute în sarcina intimatei-reclamante, iar nu aspectele legate de activitatea sau eventuala lipsă de flexibilitate a inspectorului de concurență cu atribuții de coordonare în cadrul colectivului.

De asemenea, se reține că în mod greșit a apreciat instanța de fond, ca o circumstanță în favoarea intimatei-reclamante, pregătirea acesteia, câtă vreme chiar M.D. recunoaște că: nu prea citește chestiuni privind concurența, ar dori o activitate de prelucrare de date, iar nu de control, nu prea folosește calculatorul, mai exact nu cunoaște metodele de folosire ale acestuia și că nu putea să se descurce singură. Prin urmare, constatând că, criticile formulate soluției instanței de fond sunt întemeiate, se va admite recursul, se va casa sentința atacată și în fond, se va respinge acțiunea reclamantei M.D., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Consiliul Concurenței împotriva sentinței civile nr. 22/F/C din 14 martie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și, în fond, respinge acțiunea formulată de M.D., ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2006.