ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3235/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ, la data de 5 decembrie 2005, reclamantul

H.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, să

se dispună anularea hotărârii nr. 19115 din 18 noiembrie 2005, prin care i s-a

respins cererea privind recunoașterea calității de refugiat și acordarea

drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat, în esență, că pârâta i-a respins în mod nejustificat

solicitarea, deși a făcut dovada că întrunește cerințele legale pentru a putea

beneficia de drepturile pretinse.

Prin sentința civilă nr. 67

din 2 februarie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului H.I. și a dispus

anularea hotărârii nr. 19115 din 18 noiembrie 2005, emisă de pârâta Casa

Județeană de Pensii Cluj, pe care a obligat-o să recunoască reclamantului,

calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i

acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea

nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2005.

Pentru a pronunța o asemenea

hotărâre, instanța de fond a reținut că s-a dovedit situația de refugiat a

reclamantului, care a suferit persecuții pe considerente etnice, datorită

cărora a fost nevoit să se refugieze din satul Bica, comuna Dretea, județul

Cluj, în localitatea Dealul Mare, comuna Rîșca, județul Cluj.

Împotriva sentinței

pronunțate de instanța de fond a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de

Pensii Cluj.

Recurenta consideră că

soluția Curții de Apel Cluj este greșită, deoarece reclamantul s-a refugiat în

toamna anului 1940, dintr-o localitate aflată sub administrația Statului român,

într-o alta, din teritoriul ocupat vremelnic de trupele maghiare, iar schimbul

de domiciliu nu s-a datorat persecuției de natură etnică.

Mai consideră recurenta, că

instanța de fond a admis acțiunea în mod nejustificat, nefiind îndeplinite

cerințele legii pentru stabilirea calității de refugiat.

Examinându-se sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,

beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în

perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945,

a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de

lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu

[art. 1 lit. c)].

Prin Normele pentru

aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că

prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței menționate,

se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să își schimbe

domiciliul în altă localitate, din motive etnice, în această categorie fiind

incluse și persoanele refugiate.

Se constată că prin

materialul probator administrat în cauză, inclusiv prin declarațiile martorilor

Z.F., F.T. și B.G., reclamantul a făcut dovada că datorită situației create în

contextul istoric intervenit după Dictatul de la Viena, când localitatea de

domiciliu a reclamantului s-a situat în zona de graniță cu teritoriul cedat

Ungariei, acesta a fost nevoit ca urmare a persecuțiilor de natură etnică

exercitate, să se refugieze într-o altă localitate.

Atât din analiza textului

legal aplicabil, cât și normelor de aplicare menționate, rezultă cu claritate

că legiuitorul nu a condiționat ca localitatea de domiciliu sau locul de

refugiu să fie situate într-un anumit teritoriu. Din această perspectivă,

motivele invocate de recurentă apar ca fiind lipsite de relevanță. În toate

situațiile în care își găsește aplicabilitatea O.G. nr. 105/1999, problema

esențială o reprezintă persecuția etnică, și nu locul unde a avut loc

refugierea persoanelor persecutate.

Cum reclamantul a făcut

dovada că părăsirea localității de domiciliu s-a datorat persecuțiilor de

natură etnică la care a fost supus după aplicarea Dictatului de Viena, nu

există nici un motiv pentru ca acesta să fie exclus de la beneficiul drepturilor

acordate, potrivit legii, acestei categorii de persoane.

Ca urmare, se constată că

instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică și legală, iar recursul

declarat urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 312 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 67 din 2 februarie 2006

a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 octombrie 2006.