ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2615/2006

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 452 din 14

iunie 2005 a Tribunalului Iași, inculpatul B.G.I. a fost condamnat, la pedeapsa

de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75

lit. c), art. 13, art. 76 alin. (1) lit. b), cu referire la art. 74 lit. a) și c)

C. pen., și art. 80 alin. (1) C. pen. (faptă comisă la data de 4 februarie

2001).

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

64 C. pen.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen.,

raportat la art. 998 C. civ., s-au admis acțiunile în răspundere civilă

delictuală formulate de părțile civile V.M.I. și H.M.

Inculpatul B.G.I. a fost obligat să

achite suma de 1.500.000 lei către partea civilă V.M.I. precum și suma de

2.000.000 lei către partea civilă H.M., daune materiale.

S-a luat act că partea vătămată C.E.

nu s-a constituit parte civilă.

Inculpatul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța sentința instanța

de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 2134/P/2001

s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților F.G., C.D.M., C.F. și Ș.M.M.,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în

faptul că, în noaptea de 4 februarie 2000, în realizarea aceleiași activități

infracționale, în loc public, și împreună cu învinuitul B.G.I. au deposedat

prin violență trei părți vătămate de gențile pe care le aveau asupra lor,

cauzând un prejudiciu total de aproximativ 6.000.000 lei.

Prin același act procedural s-a

dispus disjungerea cauzei privind pe învinuitul B.G.I. și continuarea

cercetărilor sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii de

tâlhărie.

În noaptea de 4 februarie 2000

numiții F.G., C.D.M., C.F. și învinuitul B.G.I. s-au hotărât să sustragă genți

de la persoane de sex feminin și l-au contactat în acest scop pe numitul Ș.M.M.

care efectua servicii de taximetrie, solicitându-i să-i transporte cu

autoturismul Ford prin diferite cartiere din municipiul Iași în vederea

depistării victimelor.

în zona Tudor Vladimirescu unde au observat un grup de trei tinere între care

se afla și partea vătămată V.M.I. ce avea o geantă pe umăr, acestea urcând

într-un taxi și deplasându-se spre zona Păcurari unde au coborât.

Învinuitul B.G.I. și celelalte persoane

din taxi le-au urmărit pe cele trei tinere până când au coborât din taxi. Împreună

cu F.G., C.D.M. și C.F., învinuitul B.G.I. a coborât din autoturism și s-au

apropiat toți de grupul celor trei tinere.

F.G. i-a smuls părții vătămate V.M.I.

geanta care a căzut, iar C.D.M. a lovit-o cu piciorul și învinuitul B.G.I. a

ridicat-o. Au fugit toți patru spre autoturism la volanul căruia aștepta

numitul Ș.M.M. și s-au îndepărtat astfel de la locul faptei.

Învinuitul B.G.I. a verificat

conținutul genții sustrase de la partea vătămată, a luat suma de 10.000 lei pe

care i-a dat-o numitului Ș.M.M. și a aruncat-o apoi împreună cu actele de

identitate și alte obiecte de uz personal.

Partea vătămată V.M.I. s-a

constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.500.000 lei reprezentând

contravaloarea bunurilor de care a fost deposedată.

Ulterior, martorul A.P. a găsit în

zona blocului în care locuiește certificatul de naștere care se afla în geanta

sustrasă.

și cele patru persoane sus-menționate s-au deplasat în zona discotecii R.N., unde

au observat o tânără ce a urcat într-un taxi și l-au urmărit pe acesta până în

zona Nicolina.

Cu excepția conducătorilor auto,

toate persoanele aflate în autoturism au coborât și au încercat să se apropie

de tânăra respectivă cu scopul de a-i smulge geanta. Nu au reușit acest lucru,

pentru că tânăra a intrat în scara unui bloc și au revenit în autoturism,

deplasându-se spre cartierul Frumoasa.

Aici au observat-o pe partea

vătămată C.E. ce avea o sacoșă în mână și o geantă pe umăr.

Învinuitul B.G.I. și numitul C.D.M.

au coborât din autoturism, s-au apropiat de partea vătămată de la care cel

dintâi a smuls geanta și poșeta. Amândoi au revenit în autoturism, au fugit de

la locul faptei iar pe traseu au aruncat bunurile sustrase, constatând că nu

sunt valoroase.

Partea vătămată nu s-a constituit

parte civilă în cauză.

toate persoanele sus-menționate s-au deplasat în zona Oficiului poștal din

cartierul Nicolina, unde au văzut-o pe partea vătămată H.M. și s-au hotărât

să-i smulgă și acesteia poșeta.

În același mod au oprit autoturismul

în care se aflau învinuitul B.G.I. și numitul C.F., au coborât, s-au apropiat

de partea vătămată, venind din spatele ei, împrejurare în care cel dintâi i-a

smuls poșeta de pe umăr. Au fugit amândoi spre autoturism care aștepta cu motorul

pornit și portierele deschise, s-au urcat alături de ceilalți și au părăsit

zona în fugă.

Din interiorul genții sustrase,

sus-numiții au luat suma de 600.000 lei (pe care i-a împărțit între ei) iar

învinuitul B.G.I. a aruncat restul obiectelor găsite.

Partea vătămată s-a constituit parte

civilă în cauză cu suma de 2.000.000 lei.

Situația de fapt expusă se probează

cu plângerile și declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor

menționați anterior, procesul-verbal de reconstituire, procesul-verbal de

confruntare, procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile inculpatului

B.G.I.

În cursul cercetării judecătorești,

inculpatul a solicitat să se constate nulitatea declarației sale dată în faza

de urmărire penală, la data de 28 martie 2001, în condițiile în care nu a fost

asistat de apărător, deși efectuau serviciul militar obligatoriu, declarație

prin care acesta recunoaște comiterea acțiunilor reținute în sarcina sa, în

modalitatea descrisă prin rechizitoriu.

Chiar dacă s-ar aprecia că

declarația respectivă este lipsită de valoare probatorie, instanța constată că

aceeași poziție, de recunoaștere a faptelor comise este menținută de inculpat

și în declarațiile ulterioare, din 18 februarie 2004, declarații care se

coroborează cu declarațiile numiților F.G.M., C.D.M., C.F. și Ș.M.M. date în

dosarul nr. 29776/2001 al Judecătoriei Iași, precum și cu cele date în

prezentul dosar, când au fost audiați în calitate de martori (F.G.M. și C.F.).

De altfel, apărarea inculpatului,

care este infirmată de întreg materialul probator administrat în cauză, are la

bază poziția sa subiectivă față de faptele comise; pe de o parte a arătat că se

afla în autoturism întrucât dorea să meargă la domiciliu (însă nici o persoană

nu precizează că intenționau să-l conducă pe inculpat), iar, pe de altă parte,

nu a putut explica de ce nu a părăsit autoturismul la prima oprire, când i se

comunicase planul infracțional și chiar s-a comis prima acțiune de sustragere

prin violență.

Mai mult, la cea de-a treia oprire,

arată că a fost obligat de ceilalți participanți să coboare din autoturism și

să contribuie efectiv la săvârșirea faptei, deși nu a fost amenințat de aceștia

ci doar i s-a comunicat „că este rândul său”.

Nu a putut explica inculpatul nici

motivația sa pentru coborârea din autoturism la celelalte acțiuni de sustragere

(când avea posibilitatea să părăsească locul faptei) și rămânerea sa „în

perimetrul de locație al autoturismului pe o rază de 2 m”.

Față de aceste considerente,

instanța apreciază că este pe deplin dovedită participarea inculpatului B.G.I.

la săvârșirea acțiunilor de sustragere de bunuri, prin întrebuințarea de

violențe în loc public, în forma autoratului, fapte ce întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

a) și d) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) și art. 13 C.

pen. (având în vedere faptul că în raport de data săvârșirii faptei, numitul C.D.M.

era minor, precum și aplicarea legii penale mai favorabile).

Pentru infracțiunea săvârșită

inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă la individualizarea căreia au fost avute

în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., dar și atitudinea

sa procesuală, parțial sinceră și împrejurarea că nu este cunoscut cu

antecedente penale.

Pe cale de consecință, instanța,

urmare a reținerii în favoarea inculpatului, a circumstanțelor atenuante

judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., a dat eficiență art. 76 alin.

(1) lit. b) C. pen., și a coborât pedeapsa închisorii sub minimul special

prevăzut de norma de incriminare, apreciind că astfel, scopul preventiv, dar

mai ales cel educativ al pedepsei, va fi atins.

Împotriva sentinței a declarat apel

inculpatul B.G.I. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În apel inculpatul susține că a

săvârșit infracțiunile, actele materiale infracționale din cauza unei

constrângeri morale, faptele fiind comise în starea de teamă din cauza

celorlalți inculpați, motiv pentru care nu a putut coborî din taxi.

Susține că nu este vinovat, nu a

vrut să săvârșească faptele, însă a fost amenințat de ceilalți inculpați.

Recunoaște comiterea faptei descrisă la pct. 3 din rechizitoriu însă la

celelalte fapte nu a participat, rămânând în autoturism.

A solicitat achitarea.

În subsidiar consideră că pedeapsa

pronunțată, raportat la persoana sa și la faptele comise, este prea severă

solicitând reducerea și reindividualizarea sa.

Prin decizia penală nr. 16 din 19

ianuarie 2006, Curtea de Apel Iași, secția penală, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpat, apreciind ca legală și temeinică soluția

pronunțată de prima instanță.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal a declarat recurs inculpatul B.G., solicitând admiterea acestuia astfel cum

s-a reținut în practicaua prezentei decizii.

Examinând decizia penală atacată

prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, sub toate

aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a stabilit corect

situația de fapt și vinovăția recurentului inculpat, procedând la încadrarea

juridică corespunzătoare a faptei săvârșite de acesta.

Cu privire la primul motiv de recurs

formulat de inculpat prin care acesta solicită achitarea întrucât a fost

constrâns de ceilalți inculpați să săvârșească faptele reținute în sarcina sa

și pentru care a fost condamnat, se constată că acesta este neîntemeiat

întrucât susținerile inculpatului sunt infirmate de întreg probatoriul

administrat în cauză.

Astfel, în declarația dată chiar de

inculpat la 28 martie 2001, în faza de urmărire penală, acesta recunoaște că a

participat la comiterea faptelor și că regretă, descriind cum s-au desfășurat

faptele și cum a fost el îmbrăcat.

Pe de altă parte, din economia

textului de lege invocat de inculpat în cererea de achitare, respectiv art. 46 C.

pen., rezultă că săvârșirea faptei prevăzută de legea penală trebuie să fie

singura cale de înlăturare a pericolului existent față de persoana

făptuitorului ori a altuia.

Or, din probatoriul administrat în

cauză nu rezultă că ar fi îndeplinite condițiile pentru aplicarea dispozițiilor

art. 46 C. pen., motiv pentru care cererea de achitare a inculpatului este

neîntemeiată.

Cu privire la motivul de recurs

formulat în subsidiar și care vizează o nouă individualizare a pedepsei în

sensul reducerii acesteia și aplicării dispozițiilor art. 81 C. pen., Înalta

Curte apreciază că, în cauză, s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute

de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracțiunii

săvârșite, modul și împrejurarea comiterii faptei, limitele de pedeapsă

prevăzute de lege, cât și circumstanțele personale ale inculpatului, aspecte ce

au condus la o pedeapsă care atât prin cuantum, cât și ca modalitate de

executare, este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei astfel cum

sunt reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen.

Față de aceste considerente, urmează

ca, în baza dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., să fie respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

În baza dispozițiilor art. 192 alin.

(2), raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., va fi obligat recurentul

inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 16 din 19 ianuarie 2006

a Curții de Apel Iași, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 aprilie 2006.