ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2615/2006

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 452 din 14 iunie 2005 a Tribunalului Iași, inculpatul B.G.I. a fost condamnat, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c), art. 13, art. 76 alin. (1) lit. b), cu referire la art. 74 lit. a) și c) C. pen., și art. 80 alin. (1) C. pen. (faptă comisă la data de 4 februarie 2001). S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 C. pen. În baza art. 14, 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., s-au admis acțiunile în răspundere civilă delictuală formulate de părțile civile V.M.I.

și H.M. Inculpatul B.G.I. a fost obligat să achite suma de 1.500.000 lei către partea civilă V.M.I. precum și suma de 2.000.000 lei către partea civilă H.M., daune materiale. S-a luat act că partea vătămată C.E. nu s-a constituit parte civilă. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța sentința instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 2134/P/2001 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților F.G., C.D.M., C.F. și Ș.M.M., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în faptul că, în noaptea de 4 februarie 2000, în realizarea aceleiași activități infracționale, în loc public, și împreună cu învinuitul B.G.I.

au deposedat prin violență trei părți vătămate de gențile pe care le aveau asupra lor, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 6.000.000 lei. Prin același act procedural s-a dispus disjungerea cauzei privind pe învinuitul B.G.I. și continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii de tâlhărie. În noaptea de 4 februarie 2000 numiții F.G., C.D.M., C.F. și învinuitul B.G.I. s-au hotărât să sustragă genți de la persoane de sex feminin și l-au contactat în acest scop pe numitul Ș.M.M. care efectua servicii de taximetrie, solicitându-i să-i transporte cu autoturismul Ford prin diferite cartiere din municipiul Iași în vederea depistării victimelor. 1. Astfel, toți cinci s-au deplasat în zona Tudor Vladimirescu unde au observat un grup de trei tinere între care se afla și partea vătămată V.M.I.

ce avea o geantă pe umăr, acestea urcând într-un taxi și deplasându-se spre zona Păcurari unde au coborât. Învinuitul B.G.I. și celelalte persoane din taxi le-au urmărit pe cele trei tinere până când au coborât din taxi. Împreună cu F.G., C.D.M. și C.F., învinuitul B.G.I. a coborât din autoturism și s-au apropiat toți de grupul celor trei tinere. F.G. i-a smuls părții vătămate V.M.I. geanta care a căzut, iar C.D.M. a lovit-o cu piciorul și învinuitul B.G.I. a ridicat-o. Au fugit toți patru spre autoturism la volanul căruia aștepta numitul Ș.M.M. și s-au îndepărtat astfel de la locul faptei. Învinuitul B.G.I. a verificat conținutul genții sustrase de la partea vătămată, a luat suma de 10.000 lei pe care i-a dat-o numitului Ș.M.M.

și a aruncat-o apoi împreună cu actele de identitate și alte obiecte de uz personal. Partea vătămată V.M.I. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.500.000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor de care a fost deposedată. Ulterior, martorul A.P. a găsit în zona blocului în care locuiește certificatul de naștere care se afla în geanta sustrasă. 2. În aceeași noapte, învinuitul B.G.I. și cele patru persoane sus-menționate s-au deplasat în zona discotecii R.N., unde au observat o tânără ce a urcat într-un taxi și l-au urmărit pe acesta până în zona Nicolina. Cu excepția conducătorilor auto, toate persoanele aflate în autoturism au coborât și au încercat să se apropie de tânăra respectivă cu scopul de a-i smulge geanta.

Nu au reușit acest lucru, pentru că tânăra a intrat în scara unui bloc și au revenit în autoturism, deplasându-se spre cartierul Frumoasa. Aici au observat-o pe partea vătămată C.E. ce avea o sacoșă în mână și o geantă pe umăr. Învinuitul B.G.I. și numitul C.D.M. au coborât din autoturism, s-au apropiat de partea vătămată de la care cel dintâi a smuls geanta și poșeta. Amândoi au revenit în autoturism, au fugit de la locul faptei iar pe traseu au aruncat bunurile sustrase, constatând că nu sunt valoroase. Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. 3. După comiterea acestei fapte toate persoanele sus-menționate s-au deplasat în zona Oficiului poștal din cartierul Nicolina, unde au văzut-o pe partea vătămată H.M.

și s-au hotărât să-i smulgă și acesteia poșeta. În același mod au oprit autoturismul în care se aflau învinuitul B.G.I. și numitul C.F., au coborât, s-au apropiat de partea vătămată, venind din spatele ei, împrejurare în care cel dintâi i-a smuls poșeta de pe umăr. Au fugit amândoi spre autoturism care aștepta cu motorul pornit și portierele deschise, s-au urcat alături de ceilalți și au părăsit zona în fugă. Din interiorul genții sustrase, sus-numiții au luat suma de 600.000 lei (pe care i-a împărțit între ei) iar învinuitul B.G.I. a aruncat restul obiectelor găsite. Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.000.000 lei. Situația de fapt expusă se probează cu plângerile și declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor menționați anterior, procesul-verbal de reconstituire, procesul-verbal de confruntare, procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile inculpatului B.G.I.

În cursul cercetării judecătorești, inculpatul a solicitat să se constate nulitatea declarației sale dată în faza de urmărire penală, la data de 28 martie 2001, în condițiile în care nu a fost asistat de apărător, deși efectuau serviciul militar obligatoriu, declarație prin care acesta recunoaște comiterea acțiunilor reținute în sarcina sa, în modalitatea descrisă prin rechizitoriu. Chiar dacă s-ar aprecia că declarația respectivă este lipsită de valoare probatorie, instanța constată că aceeași poziție, de recunoaștere a faptelor comise este menținută de inculpat și în declarațiile ulterioare, din 18 februarie 2004, declarații care se coroborează cu declarațiile numiților F.G.M., C.D.M., C.F.

și Ș.M.M. date în dosarul nr. 29776/2001 al Judecătoriei Iași, precum și cu cele date în prezentul dosar, când au fost audiați în calitate de martori (F.G.M. și C.F.). De altfel, apărarea inculpatului, care este infirmată de întreg materialul probator administrat în cauză, are la bază poziția sa subiectivă față de faptele comise; pe de o parte a arătat că se afla în autoturism întrucât dorea să meargă la domiciliu (însă nici o persoană nu precizează că intenționau să-l conducă pe inculpat), iar, pe de altă parte, nu a putut explica de ce nu a părăsit autoturismul la prima oprire, când i se comunicase planul infracțional și chiar s-a comis prima acțiune de sustragere prin violență. Mai mult, la cea de-a treia oprire, arată că a fost obligat de ceilalți participanți să coboare din autoturism și să contribuie efectiv la săvârșirea faptei, deși nu a fost amenințat de aceștia ci doar i s-a comunicat „că este rândul său”.

Nu a putut explica inculpatul nici motivația sa pentru coborârea din autoturism la celelalte acțiuni de sustragere (când avea posibilitatea să părăsească locul faptei) și rămânerea sa „în perimetrul de locație al autoturismului pe o rază de 2 m”. Față de aceste considerente, instanța apreciază că este pe deplin dovedită participarea inculpatului B.G.I. la săvârșirea acțiunilor de sustragere de bunuri, prin întrebuințarea de violențe în loc public, în forma autoratului, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) și art. 13 C. pen. (având în vedere faptul că în raport de data săvârșirii faptei, numitul C.D.M.

era minor, precum și aplicarea legii penale mai favorabile). Pentru infracțiunea săvârșită inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă la individualizarea căreia au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., dar și atitudinea sa procesuală, parțial sinceră și împrejurarea că nu este cunoscut cu antecedente penale. Pe cale de consecință, instanța, urmare a reținerii în favoarea inculpatului, a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., a dat eficiență art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., și a coborât pedeapsa închisorii sub minimul special prevăzut de norma de incriminare, apreciind că astfel, scopul preventiv, dar mai ales cel educativ al pedepsei, va fi atins.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul B.G.I. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În apel inculpatul susține că a săvârșit infracțiunile, actele materiale infracționale din cauza unei constrângeri morale, faptele fiind comise în starea de teamă din cauza celorlalți inculpați, motiv pentru care nu a putut coborî din taxi. Susține că nu este vinovat, nu a vrut să săvârșească faptele, însă a fost amenințat de ceilalți inculpați. Recunoaște comiterea faptei descrisă la pct. 3 din rechizitoriu însă la celelalte fapte nu a participat, rămânând în autoturism. A solicitat achitarea. În subsidiar consideră că pedeapsa pronunțată, raportat la persoana sa și la faptele comise, este prea severă solicitând reducerea și reindividualizarea sa.

Prin decizia penală nr. 16 din 19 ianuarie 2006, Curtea de Apel Iași, secția penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind ca legală și temeinică soluția pronunțată de prima instanță. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul B.G., solicitând admiterea acestuia astfel cum s-a reținut în practicaua prezentei decizii. Examinând decizia penală atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția recurentului inculpat, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârșite de acesta.

Cu privire la primul motiv de recurs formulat de inculpat prin care acesta solicită achitarea întrucât a fost constrâns de ceilalți inculpați să săvârșească faptele reținute în sarcina sa și pentru care a fost condamnat, se constată că acesta este neîntemeiat întrucât susținerile inculpatului sunt infirmate de întreg probatoriul administrat în cauză. Astfel, în declarația dată chiar de inculpat la 28 martie 2001, în faza de urmărire penală, acesta recunoaște că a participat la comiterea faptelor și că regretă, descriind cum s-au desfășurat faptele și cum a fost el îmbrăcat. Pe de altă parte, din economia textului de lege invocat de inculpat în cererea de achitare, respectiv art. 46 C. pen., rezultă că săvârșirea faptei prevăzută de legea penală trebuie să fie singura cale de înlăturare a pericolului existent față de persoana făptuitorului ori a altuia.

Or, din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că ar fi îndeplinite condițiile pentru aplicarea dispozițiilor art. 46 C. pen., motiv pentru care cererea de achitare a inculpatului este neîntemeiată. Cu privire la motivul de recurs formulat în subsidiar și care vizează o nouă individualizare a pedepsei în sensul reducerii acesteia și aplicării dispozițiilor art. 81 C. pen., Înalta Curte apreciază că, în cauză, s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, modul și împrejurarea comiterii faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât și circumstanțele personale ale inculpatului, aspecte ce au condus la o pedeapsă care atât prin cuantum, cât și ca modalitate de executare, este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen.

Față de aceste considerente, urmează ca, în baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2), raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 16 din 19 ianuarie 2006 a Curții de Apel Iași, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 aprilie 2006.