ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 930/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, la data de 28 iunie 2005, reclamanta SC R.M. SRL Timișoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importatorilor de produse accizabile supuse marcării, suspendarea executării deciziilor nr. 189 din 1 iunie 2005 și nr. 198 din 23 iunie 2005, emise de pârât, până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată împotriva acestor acte.

În motivarea cererii de suspendare, reclamanta a arătat, în esență, că măsura revocării autorizației de antrepozit fiscal nr. 292/2003, dispusă de către pârât, prin deciziile contestate, este nelegală, întrucât nu ține cont de faptul că spațiul pentru care a fost acordată autorizația, nu cuprinde și aria MPOFEDM (în care se situează suprafața de 300 mp, cu destinația de spațiu de depozitare, ce face obiectul contractului de comodat încheiat de reclamantă) și nici de împrejurarea că zona pentru care a fost acordată autorizația, îndeplinește condițiile legale. Față de aceste motive și având în vedere că, prin punerea în executare a deciziilor contestate, s-ar aduce mari prejudicii societății reclamante, constând în falimentarea acesteia, cu consecința concedierii tuturor celor peste 1000 de angajați, a mai arătat reclamanta, se impune suspendarea executării celor două acte administrative.

Prin sentința civilă nr. 229/P.I. din 18 iulie 2005, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis cererea reclamantei și, reținând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1), raportat la art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a dispus suspendarea executării deciziilor nr. 189 din 1 iunie 2005 și nr. 198 din 23 iunie 2005, emise de pârât, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr. 7083/CA/2005, al aceleiași instanțe, având ca obiect acțiunea în anulare formulată de reclamantă împotriva actelor administrative respective.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importatorilor de produse accizabile supuse marcării, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, susținând că este netemeinică și nelegală și invocând prevederile art. 309 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată, în esență, că instanța de fond a dispus suspendarea celor două acte administrative, fără a verifica fondul cauzei și fără ca, în speță, să fie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. În cauză sunt aplicabile prevederile art. 14 alin. (1) și ale art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „î n cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”. De asemenea, conform art. 15 alin. (1) din același act normativ, „suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanței competente, pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.

În acest caz, instanța va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o dată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.” Rezultă, așadar, că suspendarea executării unui act administrativ este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiții: inițierea procedurii de anulare a actului administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă prealabilă, fie în faza judiciară), existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită. În speță, intimata-reclamantă a făcut dovada că a formulat cerere de anulare a celor două acte administrative, aceasta făcând obiectul dosarului nr. 7083/CA/2005 al aceleiași instanțe de fond.

De asemenea, având în vedere complexitatea și gradul pronunțat de tehnicitate pe care le prezintă fondul cauzei, care presupune verificarea condițiilor legale și, mai ales, a împrejurărilor de fapt care au condus la dispunerea de către autoritatea administrativă pârâtă a măsurii revocării autorizației de antrepozit fiscal (verificare pe care nu o poate face instanța sesizată cu cererea de suspendare), în mod corect a reținut instanța de fond că, în cauză, este îndeplinită și condiția existenței unui caz bine justificat.

În ceea ce privește existența celei de-a treia condiții , este evident că punerea în executare a măsurii revocării autorizației ar conduce la încetarea activității societății reclamante, la antrepozitul fiscal respectiv, cu consecința iminentă a producerii unei pagube, constând în întreruperea relațiilor comerciale, încetarea plății datoriilor și chiar a concedierii angajaților societății, prejudiciu care, prin suspendarea executării actelor atacate, poate fi prevenit. Pe de altă parte, măsura suspendării executării actelor administrative emise de pârât durează, potrivit prevederilor legale sus citate, până la soluționarea fondului cauzei, iar cu adresa nr. 7083/CA/2005 din 25 ianuarie 2006, Curtea de Apel Timișoara a comunicat că prin sentința civilă a acestei instanțe, nr. 31 din 25 ianuarie 2006, acțiunea în anulare formulată de reclamantă împotriva celor două decizii a fost respinsă.

Față de cele arătate, în cauză regăsindu-se toate cele trei condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în mod corect a dispus instanța de fond, suspendarea executării actelor administrative contestate, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importatorilor de produse accizabile supuse marcării, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, împotriva sentinței civile nr. 229/P.I. din 18 iulie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ , ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2006.