ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 930/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, la data de 28 iunie 2005, reclamanta SC R.M. SRL Timișoara a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia

pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importatorilor de produse

accizabile supuse marcării, suspendarea executării deciziilor nr. 189 din 1

iunie 2005 și nr. 198 din 23 iunie 2005, emise de pârât, până la soluționarea

acțiunii în contencios administrativ formulată împotriva acestor acte.

În motivarea cererii de suspendare, reclamanta a

arătat, în esență, că măsura revocării autorizației de antrepozit fiscal nr. 292/2003,

dispusă de către pârât, prin deciziile contestate, este nelegală, întrucât nu

ține cont de faptul că spațiul pentru care a fost acordată autorizația, nu

cuprinde și aria MPOFEDM (în care se situează suprafața de 300 mp, cu

destinația de spațiu de depozitare, ce face obiectul contractului de comodat

încheiat de reclamantă) și nici de împrejurarea că zona pentru care a fost

acordată autorizația, îndeplinește condițiile legale. Față de aceste motive și

având în vedere că, prin punerea în executare a deciziilor contestate, s-ar

aduce mari prejudicii societății reclamante, constând în falimentarea acesteia,

cu consecința concedierii tuturor celor peste 1000 de angajați, a mai arătat

reclamanta, se impune suspendarea executării celor două acte administrative.

Prin sentința civilă nr. 229/P.I.

din 18 iulie 2005, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis cererea reclamantei și, reținând că în cauză sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1), raportat la art. 15 din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a dispus suspendarea

executării deciziilor nr. 189 din 1 iunie 2005 și nr. 198 din 23 iunie 2005,

emise de pârât, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr. 7083/CA/2005,

al aceleiași instanțe, având ca obiect acțiunea în anulare formulată de

reclamantă împotriva actelor administrative respective.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru

autorizarea antrepozitelor fiscale și a importatorilor de produse accizabile

supuse marcării, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, susținând

că este netemeinică și nelegală și invocând prevederile art. 309 pct. 9 și art.

304

1

C. proc. civ. În motivarea recursului se arată, în esență, că

instanța de fond a dispus suspendarea celor două acte administrative, fără a

verifica fondul cauzei și fără ca, în speță, să fie îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Examinând sentința atacată, în

raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

În cauză sunt aplicabile prevederile

art. 14 alin. (1) și ale art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, „î

n cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea

instanței de fond”.

De asemenea, conform art. 15 alin. (1) din același

act normativ, „suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi

solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanței competente, pentru

anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța va

putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o

dată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea

acțiunii în fond.”

Rezultă, așadar, că

suspendarea executării unui act administrativ este condiționată de îndeplinirea

cumulativă a următoarelor trei condiții: inițierea procedurii de anulare a

actului administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă

prealabilă, fie în faza judiciară), existența unui caz bine justificat și

iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.

În speță, intimata-reclamantă a

făcut dovada că a formulat cerere de anulare a celor două acte administrative,

aceasta făcând obiectul dosarului nr. 7083/CA/2005 al aceleiași instanțe de

fond.

De asemenea, având în vedere

complexitatea și gradul pronunțat de tehnicitate pe care le prezintă fondul

cauzei, care presupune verificarea condițiilor legale și, mai ales, a

împrejurărilor de fapt care au condus la dispunerea de către autoritatea

administrativă pârâtă a măsurii revocării autorizației de antrepozit fiscal

(verificare pe care nu o poate face instanța sesizată cu cererea de

suspendare), în mod corect a reținut instanța de fond că, în cauză, este

îndeplinită și condiția

existenței unui caz bine

justificat.

În ceea ce privește existența celei

de-a treia condiții

, este evident că punerea în

executare a măsurii revocării autorizației

ar conduce la încetarea

activității societății reclamante, la antrepozitul fiscal respectiv,

cu consecința iminentă a producerii unei pagube, constând

în întreruperea relațiilor comerciale, încetarea plății datoriilor și chiar a

concedierii angajaților societății, prejudiciu care, prin suspendarea

executării actelor atacate, poate fi prevenit.

Pe de altă parte, măsura

suspendării

executării actelor administrative

emise de pârât durează, potrivit

prevederilor legale sus citate, până la soluționarea fondului cauzei, iar cu

adresa nr. 7083/CA/2005 din 25 ianuarie 2006, Curtea de Apel Timișoara a

comunicat că prin sentința civilă a acestei instanțe, nr. 31 din 25 ianuarie

2006, acțiunea în anulare formulată de reclamantă împotriva celor două decizii

a fost respinsă.

Față de cele arătate, în cauză regăsindu-se toate

cele trei condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în

mod corect a dispus instanța de fond, suspendarea executării actelor

administrative contestate, motiv pentru care

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice - Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importatorilor

de produse accizabile supuse marcării, prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Timiș, împotriva sentinței civile nr. 229/P.I. din 18 iulie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ

, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 martie 2006.