CASE OF JACZKO v. HUNGARY

Reclamantul s-a născut în 1948 și trăiește în Budapesta. La 28 decembrie 1987, reclamantul a luat o acțiune împotriva fostei sale soții, în căutarea diviziei proprietăților matrimoniale. În perioada între 29 martie 1988 și 19 mai 1992, au avut loc zece audieri și au fost obținute opinii de experți în evaluare. Mai multe audieri au avut loc la 19 septembrie, 28 octombrie și 16 decembrie 1994, 2 februarie și 23 martie 1995. Între timp, expertul a fost invitat să prezinte un nou aviz și să-l completeze ulterior. La 20 iunie 1995, Curtea Centrală de District Buda a ordonat reclamantului să plătească 675.000 de forinti maghiari (HUF) fostei sale soții. La apel, Curtea Regională de Budapesta, la 8 martie 1996, a anulat părțile din hotărârea apelată și a trimis aceste părți la Curtea de District. În plus, a fixat acțiunile respective ale părților din proprietate. 10. La 27 mai 1997, pe petiția de reexaminare a reclamantului, Curtea Supremă a anulat hotărârea de a doua instanță privind stabilirea acțiunilor de proprietate ale părților. În consecință, această parte a cazului a fost, de asemenea, trimisă Curții de District. 11. În reluarea procedurii, Curtea de District a desfășurat audieri la 19 iunie, 1 septembrie și 27 octombrie 1998; a numit, de asemenea, un alt expert. La 21 ianuarie 1999, a fost respinsă cererea reclamantului de prejudecată. 12. Audieri suplimentare au avut loc la 19 octombrie 1999, 24 ianuarie și 6 martie 2000. O inspecție la fața locului planificată pentru 19 septembrie 2000 a trebuit amânată, deoarece reclamantul nu a fost de acord cu prezența personală a pârâtului. Un nou aviz a fost prezentat de către expert la 28 februarie 2001. 13. O altă audiere a avut loc la 19 iunie 2001. Următoarea amânare pentru 10 iulie 2001 a fost amânată la cererea reclamantului la 23 august 2001. 14. La 5 septembrie 2001, Curtea de District a fixat acțiunile respective ale părților într-un stat real de proprietate comună, a acordat proprietatea acesteia reclamantului și l-a ordonat să plătească compensații și închiriere nerealizată fostei sale soții. Curtea s-a bazat pe dovezi documentare, mărturiile părților și a opiniilor doi arhitecți experți. La 12 noiembrie 2001, reclamantul a apelat. 15. La 1 martie 2002, la 22 martie 2002, instanța de apel a numit un expert, care și-a prezentat avizul la 25 iunie 2002. 16. La 6 noiembrie 2002, Curtea regională a crescut suma compensației care urmează să fie plătită de către reclamant, anulând în continuare partea hotărârii Curții de District, care se referă la chiria nerealizată și a întrerupt procedura în acest sens. Hotărârea a dobândit forța juridică. 17. La 19 decembrie 2002, reclamantul a depus o cerere de reexaminare, susținând că decizia finală este nefondată și în contradicție cu legea substanțială relevantă. 18. Într-o examinare preliminară în temeiul articolului 273 din Codul de Procedură Civilă, la 13 mai 2003, Curtea Supremă a refuzat să se ocupe de fondurile cererei. Acesta a aplicat secțiunea 270 § 2 din Codul de Procedură Civilă, astfel cum este în vigoare în perioada relevantă, conform căreia o revizuire a ilicității substanțiale ale deciziilor finale nu a fost admisibilă decât dacă o revizuire a fost considerată necesară din perspectiva armonizării sau dezvoltării aplicării legii. 19. La 24 septembrie 2003, Curtea Regională a respins cererea reclamantului de a rectifica decizia finală, susținând că, în esență, cererea vizează contestarea anumitor dispoziții ale deciziei finale care constituiau res iudicata și era, prin urmare, incompatibilă ratione materiae cu normele procedurale privind rectificarea deciziilor.