ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6409/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 126/2006,

Tribunalul Teleorman, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale

de soluționare a acțiunii înregistrate pe rolul instanței la 18 mai 2004,

privind pe reclamantul S.N. și pârâtul Inspectoratul Școlar Teleorman,

trimițându-se cauza la Judecătoria Alexandria.

S-a reținut că natura juridică a

litigiului este civilă, în contextul art. 998 și urm. C. civ., iar nu

administrativă.

La rândul său, Judecătoria

Alexandria, prin sentința civilă nr. 451/2006 și-a declinat competența în

favoarea Tribunalului Teleorman, apreciind că solicitarea reclamantului privind

acordarea de daune constituie o cerere accesorie în raport de acțiunea vizând

anularea actului administrativ de disponibilizare a acestuia din funcția de

consilier juridic.

Constatând ivit conflictul negativ

de competență, Judecătoria a sesizat Curtea de Apel București ca instanță

superioară comună pentru a pronunța un regulator în cauză.

Prin încheierea dată în camera de

consiliu la 17 aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

stabilit că acțiunea în daune are un caracter de sine-stătător, de natură

civilă, astfel încât competența de soluționare aparține instanței de drept

comun, în speță Judecătoriei Alexandria.

Împotriva acestei încheieri a declarat

recurs reclamantul, arătând că este nelegală întrucât competența de soluționare

aparține instanței de contencios administrativ, adică Tribunalului Teleorman.

Recursul este întemeiat.

Potrivit art. 11 din Legea nr.

29/1990 privind contenciosul administrativ (în vigoare la momentul soluționării

raportului juridic de drept substanțial), instanța de contencios administrativ

este competentă să se pronunțe și asupra daunelor materiale și morale cerute,

atunci când admite cererea principală vizând anularea actului administrativ

vătămător, acțiunea în despăgubiri având astfel un caracter accesoriu. Or,

potrivit prevederilor art. 17 C. proc. civ., cererile accesorii sunt în căderea

instanței competente să judece cererea principală, adică cea de contencios administrativ.

Art. 12 din același act normativ

dispune că „în cazul în care cel vătămat a cerut anularea actului administrativ

fără a cere în același timp și despăgubiri, întinderea pagubei nefiindu-i

cunoscută la data judecării acțiunii în anulare” (cazul în speță), caracterul

accesoriu al unei astfel de solicitări nu se modifică iar prevederile art. 17

C. proc. civ. sunt pe deplin incidente.

Așa fiind, în temeiul prevederilor

art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte

va admite recursul și va modifica încheierea în sensul stabilirii competenței

materiale de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secția

civilă, complet specializat pentru litigii de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul S.N. împotriva încheierii date de Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, în camera de consiliu de la 17 aprilie 2006 în dosarul nr.

3354/2/2006.

Modifică încheierea în sensul că

stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Teleorman, secția civilă complet specializat pentru contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2006.