ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1645/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a III-a civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 1075 din 22 septembrie 2005, prin care a admis cererea formulată de către reclamantul Baroul București în calitate de reprezentant al minorului A.Ș.B., reprezentat și de mama sa M.B., în contradictoriu cu pârâtul B.L. și a dispus recunoașterea pe teritoriul României a efectelor juridice ale hotărârii nr. 002F0023/98 din 28 ianuarie 1999 pronunțată de Tribunalul Ebersberg din Germania . Apelul declarat de către pârât în contra acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 246 din 7 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Pârâtul B.L. a declarat recurs solicitând casarea hotărârilor de mai sus și, pe fond, respingerea cererii de recunoaștere a efectelor hotărârii străine. Invocând și dezvoltând cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pârâtul a susținut următoarele: -instanțele din România au încălcat flagrant dispozițiile art. 34 din Legea nr. 105/1992, care prevăd că raporturile dintre părinți și copii sunt orânduite de art. 25, art. 28 și art. 31, iar potrivit art. 25 din lege filiația copilului din căsătorie se stabilește potrivit legii care, la data când s-a născut, cârmuiește, potrivit art. 20, efectele căsătoriei părinților săi; ca urmare, numai legea română este aplicabilă în stabilirea obligației de întreținere datorată fiului său de către pârât, iar o hotărâre dată în Germania în baza legilor acestei țări nu poate fi recunoscută în România; - încălcând art. 15 alin. (2) din Constituție, curtea de apel a considerat că în speță sunt aplicabile, cu prioritate, dispozițiile Legii nr. 187 din 9 mai 2003 intrată în vigoare la 16 mai 2004, deși hotărârea străină cerută a fi recunoscută este anterioară; - instanța de apel a înlăturat greșit apărarea pârâtului din sensul că nu poate fi recunoscută o hotărâre străină care a rezolvat aceeași situație soluționată anterior de o instanță din România printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă; nefiind legală statuarea din apel potrivit cu care legislația străină nu recunoaște decât o autoritate de lucru judecat relativă și temporară a unei hotărâri date în materie de întreținere;

în realitate caracterul relativ și vremelnic al unor asemenea hotărâri vizează doar cuantumul pensiei de întreținere și numai în cazul modificării veniturilor debitorului obligației de întreținere, în timp ce dobândesc caracter definitiv și irevocabil aspectele referitoare la izvorul obligației de întreținere, stabilirea acestei obligații pe baza legii aplicabile, stabilirea creditorului și debitorului obligației; - instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 96, art. 113 și art. 117 C. proc.

civ., precum și dreptul la apărare al pârâtului, deoarece l-a pus în imposibilitatea de a verifica conținutul actului original în limba germană, semnătura aplicată pe aceasta și legalizarea semnăturii, prin aceea că nu a acordat un nou termen de judecată pentru care să-l citeze pe B.A.Ș., devenit major între timp, și care ar fi trebuit să depună în original, nu numai traducerea din limba germană în limba română, a procurii de reprezentare dată Baroului București; - aplicând dispozițiile Legii nr. 187/2003, instanța de apel a încălcat prevederile art. 196 C. proc. civ., creând apelantului o situație mai grea în propria cale de atac. Pârâtul a invocat și al doilea motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., susținând că sunt contradictorii reținerile instanței de apel prin care, pe de o parte, s-a stabilit că ajungerea la majorat a lui B.A.Ș. nu interesează cauza din punct de vedere al calității de reprezentant al Baroului București, care își păstrează calitatea cu care a fost investit la introducerea acțiunii, iar pe de altă parte aceeași instanță a hotărât că Baroul București a fost investit să-l reprezinte pe majorul B.A.Ș. prin procură dată de acesta. Consecința contrarietății pretinse constă, în opinia pârâtului, în faptul că acesta din urmă a fost privat de dreptul de a administra proba cu interogatoriu luat fiului său devenit major. Recursul astfel motivat nu este întemeiat. 1.Prin hotărârea cerută a fi recunoscută în România, tribunalul din Germania a obligat pe B.L.

să plătească fiului său A.Ș.B., reprezentat legal de M.B., lunar în avans pensie de întreținere cu începere de la 1 februarie 1998 după cum urmează: - 480 mărci germane începând cu 1 februarie 1998; - 498 mărci germene începând cu 1 iulie 1998 și - 483 mărci germane începând cu 1 ianuarie 1999. Anterior, prin sentința civilă nr. 43 din 6 ianuarie 1998, Judecătoria sectorului 1 București a admis cererea introdusă de reclamanta M.B. (Ț.) împotriva pârâtului B.L. și l-a obligat pe cel din urmă la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 200.000 lei lunar în favoarea minorului A.Ș.B., cu începere de la 6 ianuarie 1998 și până la majoratul minorului. Potrivit art. 168 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 105/1992, recunoașterea hotărârii străine poate fi refuzată dacă procesul a fost soluționat între aceleași părți printr-o hotărâre a instanțelor române sau se afla în curs de judecată în fața acestora la data sesizării instanței străine.

Contrar susținerilor din recurs, nu constituie caz de nelegalitate admiterea cererii de recunoaștere în România a efectelor unei hotărâri judecătorești dată de o instanță străină în condițiile preexistenței unei hotărâri dată de o instanță din România, deoarece, potrivit textului citat, recunoașterea hotărârii străine constituie o facultate a instanței din România, obligată doar să soluționeze asemenea cerere în raport cu circumstanțele cauzei, iar nu un impediment de neînlăturat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de B.L. împotriva deciziei nr. 246 din 7 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2007.