ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.06.2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5853/2006

HOTĂRÂRE
13.06.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5853/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ.

asupra cauzei civile de față a reținut următoarele:

Contestatoarele M.D.R. și M.T.I.,

prin cererea înregistrată la 9 februarie 2004 sub nr. 340/2004 pe rolul

Tribunalului Brașov, formulată în contradictoriu cu SC R. SRL, au contestat

decizia nr. 264/19 decembrie 2003 emisă de intimată în baza Legii nr. 10/2001

prin care s-a admis în parte cererea de restituire în natură a imobilului

situat în Brașov, înscris în C.F. Brașov, în sensul restituirii în natură a

unui apartament, cu privire la care s-a reținut dreptul chiriașului de a fi

despăgubit și al indicării valorii părții de imobil înstrăinate, fără a se

dispune plata sumei de 7.798.626.000 lei și indicându-se neînsușirea expertizei

de către intimată.

Se solicită restituirea în natură a

întregului imobil și, în subsidiar, plata despăgubirilor bănești de 235.460

dolari SUA, înlăturarea din decizie a dispozițiilor cuprinse în art. 2 alin.

(1) referitoare la dreptul chiriașului la restituirea contravalorii

investițiilor necesare și utile, ori completarea acesteia cu mențiunea că

obligația de despăgubire revine statului sau unității deținătoare, față de

dispozițiile art. 49 alin. (3) din lege.

Prin sentința civilă nr. 716 din 6

decembrie 2004 contestația a fost admisă în parte în sensul că a dispus

înlăturarea din decizie a prevederilor art. 2 alin. (2) „expertiză neînsușită

de societatea noastră”; au fost respinse restul pretențiilor; a fost respinsă

cererea de chemare în judecată a altor persoane respectiv intervenienta forțată

SC D. SRL; s-a luat act de renunțarea la judecata cererii de chemare în

judecată a altor persoane formulată de contestatoare în contradictoriu cu

intervenienții forțați D.E., P.F.C., P.I., P.L., B.V., B.G. și B.E.; s-a luat

act că B.G., B.E., P.I. și P.L. nu solicită plata cheltuielilor de judecată de

către contestatoare și a obligat intimata la plata sumei de 5 milioane lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată, către M.D.R.

Pentru a pronunța hotărârea, prima

instanță a reținut cele ce succed:

Pretenția contestatorilor de

restituire integrală a imobilului este nefondată, față de incidența

prevederilor art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind înstrăinat

foștilor chiriași cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995

contestatoarele nefăcând dovada atacării și desființării actelor de înstrăinare

prin hotărâre irevocabilă în termenul defipt de lege.

Dreptul chiriașului la restituirea

contravalorii investițiilor este prevăzut de art. 49 din lege întrucât imobilul

a fost preluat cu titlu.

Urmare a admiterii excepției

prescripției dreptului material la acțiune în privința nulității contractului

de vânzare-cumpărare încheiat între intimată și intervenienta forțată SC D.

SRL, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu

cu intervenienta.

Apelul declarat de contestatoare

împotriva acestei sentințe a fost respins de Curtea de Apel Brașov prin decizia

civilă nr. 572 din 23 iunie 2005 pronunțată în dosarul nr. 280/2005 pentru

considerentele ce urmează.

În cadrul obiectului dedus judecății

nu s-au pus în discuție condițiile preluării imobilului în baza Decretului nr.

92/1950 și ca atare, față de dispozițiile art. 2.1. A din H.G. nr. 498/2003,

imobilul a fost preluat cu titlu.

Solicitarea contestatoarelor în

constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare este supusă

dispozițiilor art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, corect aplicate la

admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Împotriva deciziei au declarat

recurs apelantele-contestatoare, întemeiat în baza dispozițiilor art. 304 pct.

9 și 10 C. proc. civ.

Prin dezvoltarea motivelor de recurs

decizia este criticată pentru considerentele ce succed.

Spațiile comerciale vândute pe alte

temeiuri decât Legea nr. 112/1995 trebuie restituite în natură, acțiunea

nefiind supusă termenului de prescripție de un an, astfel cum rezultă din

dispozițiile art. 1, art. 9 și art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001.

Actul naționalizării, Decretul nr.

92/1950, nu poate constitui titlu valabil pentru dobândirea dreptului de

proprietate, naționalizarea fiind contrară dispozițiilor constituționale în

vigoare la data naționalizării.

Contractul de vânzare-cumpărare

încheiat în alte condiții decât în cadrul procesului de privatizare ori în

condițiile Legii nr. 112/1995 este nul absolut astfel încât se impune restituirea

în natură deoarece soluția prioritară este restituirea în natură, plata

echivalentului fiind soluția subsidiară.

Intimatele SC R. SRL și SC D. SRL nu

au formulat întâmpinare în conformitate cu dispozițiile art. 308 alin. (2) C.

proc. civ.

Analizând hotărârea recurată prin

prisma criticilor formulate și în raport de probele administrate în toate

etapele procesuale, Înalta Curte a reținut următoarele.

Potrivit dispozițiilor art. 45 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile

preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 republicată, actele

juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de

privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidența prevederilor

prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în

vigoare, la data înstrăinării, chiar dacă imobilul a fost preluat fără titlu

valabil.

Indiferent de cauza de nulitate

invocată, prin derogare de la dreptul comun, dreptul la acțiune se prescrie în

termen de un an de la data intrării în vigoare a legii, în conformitate cu

dispozițiile alin. (5) al aceluiași articol.

Rezultă astfel că legiuitorul a

înțeles să aplice aceeași unitate de măsură, prescripția dreptului la acțiune

în constatarea nulității, tuturor actelor juridice de înstrăinare încheiate

anterior intrării în vigoare a legii, indiferent de temeiul în drept ce a

permis înstrăinarea.

Față de conținutul textelor de lege

menționate, susținerea conform căreia spațiile comerciale înstrăinate pe alte

temeiuri decât Legea nr. 112/1995 ori prin procesul de privatizare nu sunt

supuse prescripției speciale, nu are suport în actul normativ și aceasta pentru

ca acolo unde legea nu distinge nu poate fi făcută nici o altă distincție.

Ca atare, cu respectarea

dispozițiilor art. 45 (fost art. 46), instanța de apel, reținând momentul

înregistrării contestației, 9 februarie 2004, a constatat că prima instanță a

făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale atunci când a hotărât că

cererea privind constatarea nulității contractelor este prescrisă.

Față de soluția adoptată,

prescripția dreptului de a cere constatarea nulității contractului de vânzare,

criticile pe fondul capătului de cerere privind nulitatea actului de

înstrăinare nu pot fi analizate, cât timp acest capăt de cerere a fost respins.

Critica referitoare la titlul

statului, dobândit în baza Decretului nr. 92/1950, este de asemenea nefondată

față de obiectul recursului: regimul juridic aplicabil contractului de

vânzare-cumpărare privind spațiile comerciale și, drept consecință, restituirea

ori nu în natură.

Cât timp s-a reținut prescripția

dreptului de a cere în justiție constatarea nulității contractului de

vânzare-cumpărare, actul de înstrăinare apare ca fiind încheiat cu respectarea

dispozițiilor legii sub care a fost întocmit.

Legiuitorul a înțeles să salveze

toate actele de înstrăinare, făcute pentru imobilele ce cad sub incidența legii

de reparație, indiferent de împrejurarea dacă au fost preluate cu sau fără

titlu valabil, câtă vreme actul a fost încheiat cu bună-credință, art. 45 alin.

(2).

Așa cum s-a arătat, cercetarea

fondului asupra acestui capăt de cerere, în care este inclusă și buna-credință,

nu mai poate fi analizată față de incidența dispozițiilor art. 45 alin. (5) din

Legea nr. 10/2001.

Pentru considerentele ce preced,

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții M.D.R. și M.T.I. împotriva deciziei nr. 572 A din 23

iunie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-01-31
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 337/2006
expertize contabile pentru stabilirea gradului de amortizare a lucrărilor de investiții efectuate de reclamantă. Tribunalul Brașov, secția civilă, prin sentința civilă nr. 396 din 11 iunie 2004 a admis în parte acțiunea principală și a obli
ÎCCJ 2006-05-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4954/2006
Deliberând, constată următoarele: Tribunalul Brașov prin sentința civilă nr. 130 din 13 februarie 2004 a respins contestația formulată de contestatorul B.M. așa cum a fost completată și precizată, reprezentat în instanță de avocat E.P., în
ÎCCJ 2007-06-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5103/2007
Constată că prin cererile conexe formulate, contestatorii M.C. și V.E. au solicitat în contradictoriu cu intimata SC R. SRL Brașov anularea parțială a deciziei nr. 311 din 26 martie 2004 emisă de acesta, în sensul obligării la plata despăgu
ÎCCJ 2005-07-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6129/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 14 noiembrie 2003, reclamantul V.A. a chemat în judecată pârâta SC R. SRL Brașov, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța
ÎCCJ 2005-10-12
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7925/2005
contestație N.M.J., respectiv una dintre chiriașele imobilului, solicitând anularea ei pentru încălcarea legii. Contestația s-a înregistrat la Tribunalul Brașov sub nr. 4253 din 10 octombrie 2002 și, în motivarea ei s-a susținut că pârâtele
Sursă