ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5273/2006

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Bistrița Năsăud la 25 iulie 2003, D.I. a solicitat, în contradictoriu cu

intimatul Primarul municipiului Bistrița, modificarea Dispoziției nr. 417 din 5

iunie 2003, în sensul de a se constata că, din întreg imobilul înscris în C.F.

3614 Bistrița, nr. top. 1785/1/a/1 și 1816/12/b/1, reclamantei i se cuvine cota

de 5/16, iar fiicelor sale câte 1/16, cu măsuri reparatorii prin echivalent.

În subsidiar, a solicitat să i se recunoască o cotă

de 8/16 din imobil, iar fratelui său L.C. cota de 8/16.

În motivarea contestației s-a arătat că în mod

nelegal prin dispoziția emisă de primar nu s-au acordat despăgubiri pentru cota

de 3/16 din imobil, ce a aparținut fiicelor reclamantei, după decesul soțului

său acestea fiind de acord să-i cedeze partea ce le-ar fi revenit în calitate

de succesoare ale tatălui lor.

La 28 iulie 2003 F.L.V., B.C.D. și C.M.D. au formulat

cerere de intervenție în interesul reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 693 F din 5 decembrie 2003,

Tribunalul Bistrița Năsăud, secția civilă, a admis în parte contestația și în

parte cererea de intervenție. A modificat în parte dispoziția contestată în

sensul că suma stabilită la art. 3 în favoarea lui D.I. este de 337.169.830 lei

pentru cota de 8/16 părți din întregi imobilele construcții și teren, sumă

calculată la 5 iunie 2003, ce va fi actualizată, iar suma stabilită în art. 4

în favoarea lui L.C. este de 316.850.722 lei, pentru cota de 8/16 părți din

întregi imobilele construcții și teren, sumă calculată la 5 iunie 2003,

rămânând neschimbate celelalte dispoziții.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că

prin Decretul nr. 4/1972 a fost expropriată o suprafață de teren de 220 mp, din

suprafața totală de 647,50 mp, precum și o anexă construită pe teren,

nelocalizată în cartea funciară. Prin procesul verbal din 17 iulie 1972 au fost

calculate despăgubiri pentru toate imobilele expropriate și implicit pentru

toți coproprietarii expropriați.

În prezent imobilele expropriate nu mai există,

construcțiile fiind demolate, iar pe teren au fost edificate blocuri de

locuințe.

Reclamanta a formulat notificare numai în nume

propriu, nu și ca reprezentantă a intervenientelor. Aceasta conduce la

concluzia că între reclamantă și interveniente a intervenit un partaj amiabil

în urma căruia cota de 3/16 din imobilele expropriate a revenit reclamantei.

Prin urmare, de la reclamantă s-a expropriat cota de 8/16 părți din imobil și

nu doar cota de 5/16. Așadar, dispoziția atacată este nelegală sub aspectul

reținerii că pentru cota de 3/16 părți din imobilele expropriate, fostă

proprietatea intervenientelor, nu s-a formulat notificare. Reclamantei trebuiau

să-i fie calculate despăgubiri și pentru cota de 3/16 părți ce a aparținut

intervenientelor.

Apelul declarat de Primarul municipiului Bistrița

împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia civilă nr. 560 A din 8

martie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Sentința a fost schimbată în

parte fiind respinsă cererea de intervenție în interesul reclamantei.

Dispoziția emisă de primar a fost schimbată în parte, în sensul că suma

stabilită în art. 3 în favoarea reclamantei este de 186.982.330 lei, aferentă

cotei de 5/16 părți din imobilele construcții și teren, sumă calculată la 5 iunie

2003, și care va fi actualizată. A păstrat restul dispozițiilor sentinței.

În considerentele hotărârii sale, instanța de apel a

arătat că inițial, în C.F. 3614 Bistrița, asupra imobilului pentru care s-au

solicitat măsuri reparatorii erau înscriși coproprietari tabulari L.E. cu o

cotă de 2/4, D.N. cu o cotă de ¼ și D.I. cu o cotă de ¼. Urmare a

decesului lui D.N., cota parte a acestuia, de 4/16 din întregul imobil, s-a

transcris în favoarea lui D.I. și a intervenientelor din prezentul litigiu.

Raportat la situația tabulară verificată nu a putut

fi reținută susținerea reclamantei și a intervenientei în sensul că între

acestea ar fi intervenit un partaj voluntar în urma căruia intervenientele ar

fi cedat reclamantei cotele lor părți din imobilul în litigiu. Simplele

afirmații ale acestora nu sunt suficiente pentru a face dovada acestui partaj,

având în vedere că nu există nici o altă probă care să ateste existența

partajului.

Intervenientele nu-și pot valorifica direct în

instanță, ocolind procedura administrativă prealabilă obligatorie, dreptul

propriu cu privire la cota de 3/16 părți din imobil, după cum nici nu pot să

cedeze acest drept reclamantei, în modalitatea în care au înțeles să o facă, pe

calea unei intervenții accesorii în favoarea reclamantei.

Hotărârea instanței de apel a fost recurată de către

reclamantă și interveniente criticile, întemeiate în drept pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:

În mod greșit a fost respinsă cererea de intervenție

accesorie, cu consecința diminuării cuantumului măsurilor reparatorii cuvenite

reclamantei. Cota ce se cuvine reclamantei este de 8/16 iar nu de 5/8 cum a

stabilit instanța de apel.

Imobilul înscris în C.F. 3614 Bistrița a fost

expropriat în întregime, iar nu numai cota de 13/16 părți. Potrivit decretului

de expropriere cota de 8/16 părți din imobil a fost expropriată de la

reclamantă pentru că imediat după decesul lui D.N., și anterior exproprierii,

între reclamantă și interveniente a avut loc un partaj voluntar în urma căruia

D.I. a devenit proprietara cotei de 8/16 părți din imobil.

În condițiile art. 26 din Legea nr. 115/1938,

drepturile reale din cauză de moarte se dobândesc fără înscriere în cartea

funciară.

De vreme ce numai reclamanta a formulat notificarea,

instanța trebuia să înțeleagă faptul că între părți este recunoscut partajul

voluntar.

Prin întâmpinare, intimatul Primarul municipiului

Bistrița a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând hotărârea instanței de apel, prin prisma

criticilor formulate prin motivele de recurs și în raport de probele

administrate în primă instanță, Curtea a apreciat că recursul nu este

întemeiat, pentru următoarele considerente:

Imobilului pentru care se solicită măsuri reparatorii

îi sunt aplicabile prevederile Decretului-lege nr. 115/1938.

În condițiile art. 17 alin. (1) din acest act

normativ, drepturile reale asupra imobilelor se dobândesc numai dacă

strămutarea sau constituirea a fost înscrisă în cartea funciară.

În speță, eventualul acord de voințe intervenit între

reclamantă și fiicele sale, privitor la cedarea către reclamantă a părții

cuvenite intervenientelor, nu a fost înscris în cartea funciară, motiv pentru

care nici nu poate fi luat în considerare.

Așadar, reclamanta este îndreptățită la măsuri

reparatorii prin echivalent doar cu privire la cota de proprietate de 5/16 din

imobil.

Pe de altă parte, în speță nu sunt aplicabile

prevederile art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938, deoarece reclamanta nu

pretinde o cotă mai mare pe care ar fi dobândit-o de la un defunct, ci cota mai

mare pretinsă este urmarea unei convenții care ar fi fost încheiate cu

intervenientele.

Nu este întemeiată nici critica privitoare la soluția

dată cererii de intervenție.

Cererea pe care au formulat-o fiicele reclamantei nu

poate fi calificată drept o intervenție accesorie în favoarea acesteia, câtă

vreme au solicitat să se constate faptul că lor li se cuvine o cotă de 3/16 din

imobil, iar reclamantei 5/16. În motivarea cererii s-a arătat că, deși nu i-au

dat o procură scrisă, au împuternicit-o pe mama lor, reclamanta, să formuleze

notificarea și în numele lor. Ca atare, intervenientele pretind un drept

propriu asupra imobilului expropriat, scopul urmărit fiind de a obține ele

însele măsuri reparatorii.

Legea nr. 10/2001 a instituit, pentru exercitarea

dreptului la restituirea imobilelor preluate abuziv, două etape: o etapă

necontencioasă, obligatorie, care debutează cu notificarea formulată de

persoana îndreptățită, și o etapă contencioasă, înaintea instanțelor de

judecată.

Câtă vreme notificarea înregistrată la Primăria

municipiului Bistrița la 20 septembrie 2001 a fost făcută doar de către

reclamantă, iar prin motivele de recurs s-a insistat asupra acestui aspect,

intervenientele nu puteau să pretindă direct în instanță, prin eludarea procedurii

administrative prealabile, recunoașterea unui drept. Conform art. 22 alin.

final din Legea nr. 10/2001, nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru

trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție

măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Față de cele ce preced, instanța de apel a făcut

aplicarea corectă a dispozițiilor legii speciale, stabilind că dacă numai o

parte dintre foștii proprietari au solicitat măsuri reparatorii în modalitățile

impuse de Legea nr. 10/2001, decizia asupra notificării se va limita numai la

cotele ideale cuvenite acestora.

Întrucât criticile formulate nu întrunesc cerințele

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat cu consecința rămânerii

irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta

D.I. și intervenientele B.C.D., C.M.D. și F.L.V. împotriva deciziei civile nr.

560 A din 8 martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2006.