ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8034/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8034/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 467 din 20

noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Dolj s-a respins cererea de constatare

a nevalabilității titlului statului formulată de către reclamantul P.E.T. în

contradictoriu cu pârâta SC C. SA. S-a respins cererea de restituire în natură

formulată de reclamanta T.C.L. împotriva pârâtei SC C. SA. S-a admis cererea de

restituire în natură formulată de reclamantul P.E.T. împotriva pârâtei SC C. SA

Craiova.

Prin sentință s-a dispus restituirea

în natură a imobilului situat în Craiova, Dolj, compus din teren în suprafață

de 3000 mp, individualizat în ceea ce privește vecinătățile, și două

construcții, moară și clădire pentru birouri, către reclamantul P.E.T. în cotă

de ½ și în indiviziune cu pârâta SC C. SA Craiova.

S-au respins cererile de intervenție

principală și intervenție accesorie în sprijinul pârâtei formulate în cauză de

către intervenienții L.R., D.N.M., G.C., H.I., A.D., E.R.A.M., Z.A.E., U.V.,

D.M. și D.E.

S-a constatat nulitatea cererii de

chemare în garanție formulată de către pârâta SC C. SA Craiova împotriva

chematei în garanție A.P.A.P.S.

La soluționarea cauzei instanța a

avut în vedere probele administrate, în raport de care a reținut următoarele:

Imobilul în litigiu a fost

proprietatea soților C.Ș. și A. și a fost preluat de stat în lipsa unui titlu

valabil, prin încălcarea dispozițiilor Legii nr. 119/1948 pentru naționalizarea

întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de

transporturi, încadrându-se în dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 10/2001.

Făcându-se analiza filiației

reclamanților P.E.T. și T.C.L., s-a apreciat că reclamanta nu are calitatea de

persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 și nu poate beneficia de

măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ.

Pârâta SC C. SA este titulara unui

certificat de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Comerțului

în baza Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991 pentru o suprafață de

23.491,95 mp, în care este inclus și terenul în litigiu în suprafață de 3000

mp. Construcțiile de pe terenul în litigiu sunt incluse, deasemenea, în

patrimoniul societății pârâte, potrivit art. 20 din Legea nr. 15/1990.

Societatea pârâtă este o societate

comercială cu capital integral privat, fiind inițial constituită ca societate

comercială în baza Legea nr. 15/1990 și supusă ulterior procesului de

privatizare.

S-a respins cererea de constatare a

nevalabilității titlului statului formulată de către reclamantul P.E.T. ,

reținându-se lipsa de interes a acestei cereri (în condițiile în care lipsa

titlului valabil se stabilește în cadrul analizei generale a condițiilor

reglementate de Legea nr. 10/2001) iar în subsidiar cu reținerea lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei, dat fiind că aceasta se prevalează de certificatul

de atestare a dreptului de proprietate și de dispozițiunile Legii nr. 15/1990

și nu de actul de naționalizare.

Instanța a dispus restituirea în

natură către reclamant a imobilelor, așa cum au fost individualizate în

raportul de expertiză, în cotă de ½, reprezentând cota pe care a avut-o

autorul său C.Ș., întrucât imobilul a fost proprietatea comună a soților C.Ș.

și C.A.

S-a statuat totodată că această

stare de indiviziune dintre reclamant și pârâtă privește doar imobilul ce a

aparținut soților C. și anume terenul de 3000 mp și cele două construcții,

moară și clădire pentru birouri, pentru celelalte construcții edificate între

timp pe teren, pârâta având un drept de proprietate exclusiv.

Instanța a respins ca neîntemeiate

cererile de intervenție principală formulate în cauză, reținând că persoanele

fizice nu sunt proprietari asupra unor cote părți din imobil în calitatea lor

de acționari la SC C. SA, patrimoniul persoanelor juridice fiind distinct de

cel al acționarilor săi; s-au respins și cererile de intervenție accesorie în

sprijinul pârâtei formulate de aceeași intervenienți, reținându-se că apărările

acestora nu pot fi primite.

În temeiul art. 133 alin. (1)

raportat la art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. s-a constatat nulitatea

cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva A.P.A.P.S., pentru

lipsa obiectului acestei cereri, reținându-se că pârâta nu a arătat în ce

constă pretenția generală dedusă judecății împotriva chematei în garanție.

Prin decizia civilă nr. 247 din 3

octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Craiova s-au respins apelurile

formulate de către pârâta SC C. SA și intervenienții G.C., D.N.M. și L.R.

împotriva sentinței de fond, apelanții-pârâți fiind obligați la plata sumei de

2.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.

Decizia de apel a fost argumentată

cu următoarele considerente:

Criticile referitoare la faptul că

instanța de fond a încălcat prevederile art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr.

10/2001, care protejează actele de înstrăinare făcute în procesul de

privatizare cu respectarea legilor în vigoare și cu bună credință sunt

neîntemeiate deoarece moara a fost preluată fără titlu valabil, după cum corect

a reținut instanța de fond, și deci nu sunt aplicabile prevederile art. 46

alin. (1) și (2) din lege.

Nici criticile formulate de apelanți

privind ignorarea transmiterii în patrimoniul lor a bunurilor respective nu

sunt întemeiate, deoarece prin cumpărarea acțiunilor deținute de stat, prin

A.P.A.P.S., această autoritate nu a vândut imobilul revendicat pentru a putea

fi pusă în discuție aplicabilitatea art.46 din lege, acest text dispunând clar

numai pentru imobile; în actul de vânzare s-a vândut doar pachetul de acțiuni

deținut de stat, între vânzător și cumpărător neexistând un partaj al bunurilor

cuprinse în patrimoniul societății supuse privatizării.

Împotriva deciziei de apel au

formulat recurs pârâta și intervenienții.

Apelanta SC C. SA a criticat decizia

pentru următoarele motive:

Instanțele au apreciat greșit

caracteristicile de fond ale titlului prin care s-a naționalizat bunul ce a

făcut obiectul litigiului. S-au arătat motivele care susțin critica în sensul

că instanțele au apreciat în mod greșit că preluarea imobilului s-a făcut cu

încălcarea Legii nr. 119/1948.

Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, în cazul în care pe terenurile imobilelor preluate în mod abuziv

s-au ridicat construcții, persoana îndreptățită poate obține restituirea în

natură a părții de teren rămasă liberă, urmând să se respecte documentațiile de

urbanism legal aprobate. Cu toate că a învederat că ICRM Craiova a edificat

construcțiile C

2

, C

3

, C

5

, C

6

și C

7

în suprafață totală de 751 mp, instanțele nu s-au pronunțat asupra probelor

administrate sub acest aspect.

Instanțele au făcut o aplicare

greșită a legii referitoare la patrimoniul SC C. SA și la imobilul revendicat

care face parte integrantă din acesta. Salariații societății care au cumpărat

de la FPS un pachet semnificativ de acțiuni sunt dobânditori de bună credință,

iar valoarea de piață a unor acțiuni este dată inclusiv de existența sau

inexistența valorii de patrimoniu, echivalent cu capitalul social. Cu referire

la prevederile art. 46 alin. (1) și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, se

arată în continuarea recursului, instanțele dacă au apreciat nevalabilitatea

titlului trebuiau să aprecieze și buna credință a dobânditorilor din cadrul

procesului de privatizare.

S-a criticat decizia și sub aspectul

greșitei soluționări a cererii de chemare în garanție, în sensul constatării

nulității. Din însuși cuprinsul cererii de chemare în garanție rezultă clar

obiectul acesteia, respectiv că în situația în care SC C. SA ar cădea în

pretenții, A.P.A.P.S. trebuie să răspundă potrivit actului contractual

menționat, pentru lipsa fragmentului de capital social de care ar fi lipsită.

Recurenții G.C., L.R. și D.N.M.

critică decizia sub aspectul greșitei soluționări a cererilor de intervenție.

S-a demonstrat interesul în această pricină conform art. 49-56 C. proc. civ.,

invocând în apărare buna-credință și legalitatea actului de vânzare-cumpărare a

acțiunilor. Dobânditorii de acțiuni, de bună credință, au plătit suma

echivalentă, având reprezentarea că toate imobilele aflate în patrimoniu,

inclusiv cel în litigiu, sunt reprezentate legal prin valoarea acțiunilor respective.

Invocându-se prevederile art. 46

alin. (1) și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, se arată că valoarea de

piață a unor acțiuni este dată inclusiv de existența sau inexistența valorii de

patrimoniu, echivalent cu capitalul social.

Analizând decizia recurată în raport

de criticile formulate, ce se încadrează în art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ., Curtea constată:

În cauză s-a făcut o analiză a

titlului statului prin raportarea la dispozițiile Legea nr. 119/1948, respectiv

nerespectarea dispozițiilor acestei legi.

Imobilele naționalizate prin Legea

nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale bancare, de

asigurări, miniere și de transporturi sunt considerate ca fiind preluate în mod

abuziv, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Acest text legal impune analizarea

valabilității titlului statului în cazul imobilelor naționalizate în baza unor

alte acte normative decât Legea nr. 119/1948.

Prin art. 2 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 10/2001 sunt considerate, de plano, ca fiind preluate în mod abuziv

imobile naționalizate prin Legea nr. 119/1948.

Prin urmare, reținând aceste

aspecte, se constată că s-a apreciat în mod corect în cauză nevalabilitatea

titlului statului.

Prin întâmpinarea formulată în fața

instanței de fond și prin poziția procesuală avută în cererea de apel, pârâta

recurentă a invocat faptul că pe terenul în litigiu s-au executat ulterior

preluării construcții noi care ocupă o parte din terenul în litigiu.

Totodată, în sentința de fond se

arată că pe terenul în litigiu se află construcții edificate ulterior

preluării, cu privire la care se precizează că pârâta-recurentă are un drept de

proprietate exclusivă.

Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea

10/2001 (M. Of. nr. 75 din 14 februarie 2001), în cazul în care pe terenurile

imobilelor preluate în mod abuziv s-au ridicat construcții, persoana

îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă

liberă, urmând să se respecte documentațiile de urbanism legal aprobate.

Alin. (3) al art. 10 din Legea nr.

10/2001 prevede totodată că se restituie în natură terenurile pe care s-au

ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie

1990, precum și construcții ușoare sau demontabile.

Art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr.

10/2001 a avut același conținut și după republicarea legii în M. Of. nr. 279

din 4 aprilie 2005.

Textele legale susprecizate, după

republicarea Legii nr. 10/2001 în M Of. nr. 798 din 2 septembrie 2005, are

următorul conținut: în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat

construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate,

persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă

liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților

legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și

rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent [alin. (2)]; se

restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în

condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau

demontabile.

Prin raportul de expertiză efectuat

în cauză nu se stabilește situația construcțiilor noi edificate după preluarea

imobilului, avându-se în vedere și suprafața de teren ocupată de acestea.

În aceste condiții, Curtea nu poate

face aplicarea art. 314 C. proc. civ., situația de fapt nefiind pe deplin

stabilită.

Potrivit art. 314 C. proc. civ.,

Curtea hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează

hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de

fapt ce au fost deplin stabilite.

Curtea constată următoarele cu

privire la critica referitoare la greșita constatare a nulității cererii de

chemare în garanție.

Prin sentința de fond s-a reținut nulitatea

cererii de chemare în garanție formulată de pârâta-recurentă SC C. SA împotriva

A.P.A.P.S. București cu motivarea că lipsește obiectul acestei cereri, în

condițiile în care pârâta nu a arătat în ce constă pretenția concretă dedusă

judecății împotriva chematei în garanție.

Instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra criticii formulate sub acest aspect de către pârâtă în cadrul apelului,

ceea ce atrage incidența art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

Față de cele reținute mai sus, cu

aplicarea art. 305, art. 312 pct. 5, art. 313 și art. 314 C. proc. civ., Curtea

urmează să dispună admiterea recursurilor formulate în cauză, casarea deciziei

recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În urma efectuării raportului de

expertiză care să stabilească cu certitudine situația construcțiilor și

suprafața de teren ocupată cu construcțiile edificate după preluarea

imobilului, instanța urmează a aprecia asupra incidenței dispozițiilor Legea

nr. 10/2001.

Cu ocazia rejudecării cauzei urmează

a fi avute în vedere și celelalte apărări invocate în cadrul recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

pârâta SC C. SA Craiova și de intervenienții D.N.M., L.R. și G.C. împotriva

deciziei nr. 247 din 3 octombrie 2003 a Curții de Apel Craiova.

Casează decizia civilă nr. 247 din 3

octombrie 2003 a Curții de Apel Craiova.

Trimite cauza pentru rejudecarea

apelurilor, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 17 octombrie 2005.