ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8034/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 467 din 20 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Dolj s-a respins cererea de constatare a nevalabilității titlului statului formulată de către reclamantul P.E.T. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA. S-a respins cererea de restituire în natură formulată de reclamanta T.C.L. împotriva pârâtei SC C. SA. S-a admis cererea de restituire în natură formulată de reclamantul P.E.T. împotriva pârâtei SC C. SA Craiova. Prin sentință s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Craiova, Dolj, compus din teren în suprafață de 3000 mp, individualizat în ceea ce privește vecinătățile, și două construcții, moară și clădire pentru birouri, către reclamantul P.E.T.

în cotă de ½ și în indiviziune cu pârâta SC C. SA Craiova. S-au respins cererile de intervenție principală și intervenție accesorie în sprijinul pârâtei formulate în cauză de către intervenienții L.R., D.N.M., G.C., H.I., A.D., E.R.A.M., Z.A.E., U.V., D.M. și D.E. S-a constatat nulitatea cererii de chemare în garanție formulată de către pârâta SC C. SA Craiova împotriva chematei în garanție A.P.A.P.S. La soluționarea cauzei instanța a avut în vedere probele administrate, în raport de care a reținut următoarele: Imobilul în litigiu a fost proprietatea soților C.Ș. și A. și a fost preluat de stat în lipsa unui titlu valabil, prin încălcarea dispozițiilor Legii nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, încadrându-se în dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Făcându-se analiza filiației reclamanților P.E.T. și T.C.L., s-a apreciat că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 și nu poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ. Pârâta SC C. SA este titulara unui certificat de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Comerțului în baza Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991 pentru o suprafață de 23.491,95 mp, în care este inclus și terenul în litigiu în suprafață de 3000 mp. Construcțiile de pe terenul în litigiu sunt incluse, deasemenea, în patrimoniul societății pârâte, potrivit art. 20 din Legea nr. 15/1990. Societatea pârâtă este o societate comercială cu capital integral privat, fiind inițial constituită ca societate comercială în baza Legea nr. 15/1990 și supusă ulterior procesului de privatizare.

S-a respins cererea de constatare a nevalabilității titlului statului formulată de către reclamantul P.E.T. , reținându-se lipsa de interes a acestei cereri (în condițiile în care lipsa titlului valabil se stabilește în cadrul analizei generale a condițiilor reglementate de Legea nr. 10/2001) iar în subsidiar cu reținerea lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, dat fiind că aceasta se prevalează de certificatul de atestare a dreptului de proprietate și de dispozițiunile Legii nr. 15/1990 și nu de actul de naționalizare. Instanța a dispus restituirea în natură către reclamant a imobilelor, așa cum au fost individualizate în raportul de expertiză, în cotă de ½, reprezentând cota pe care a avut-o autorul său C.Ș., întrucât imobilul a fost proprietatea comună a soților C.Ș.

și C.A. S-a statuat totodată că această stare de indiviziune dintre reclamant și pârâtă privește doar imobilul ce a aparținut soților C. și anume terenul de 3000 mp și cele două construcții, moară și clădire pentru birouri, pentru celelalte construcții edificate între timp pe teren, pârâta având un drept de proprietate exclusiv. Instanța a respins ca neîntemeiate cererile de intervenție principală formulate în cauză, reținând că persoanele fizice nu sunt proprietari asupra unor cote părți din imobil în calitatea lor de acționari la SC C. SA, patrimoniul persoanelor juridice fiind distinct de cel al acționarilor săi; s-au respins și cererile de intervenție accesorie în sprijinul pârâtei formulate de aceeași intervenienți, reținându-se că apărările acestora nu pot fi primite.

În temeiul art. 133 alin. (1) raportat la art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. s-a constatat nulitatea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva A.P.A.P.S., pentru lipsa obiectului acestei cereri, reținându-se că pârâta nu a arătat în ce constă pretenția generală dedusă judecății împotriva chematei în garanție. Prin decizia civilă nr. 247 din 3 octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Craiova s-au respins apelurile formulate de către pârâta SC C. SA și intervenienții G.C., D.N.M. și L.R. împotriva sentinței de fond, apelanții-pârâți fiind obligați la plata sumei de 2.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.

Decizia de apel a fost argumentată cu următoarele considerente: Criticile referitoare la faptul că instanța de fond a încălcat prevederile art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, care protejează actele de înstrăinare făcute în procesul de privatizare cu respectarea legilor în vigoare și cu bună credință sunt neîntemeiate deoarece moara a fost preluată fără titlu valabil, după cum corect a reținut instanța de fond, și deci nu sunt aplicabile prevederile art. 46 alin. (1) și (2) din lege.

Nici criticile formulate de apelanți privind ignorarea transmiterii în patrimoniul lor a bunurilor respective nu sunt întemeiate, deoarece prin cumpărarea acțiunilor deținute de stat, prin A.P.A.P.S., această autoritate nu a vândut imobilul revendicat pentru a putea fi pusă în discuție aplicabilitatea art.46 din lege, acest text dispunând clar numai pentru imobile; în actul de vânzare s-a vândut doar pachetul de acțiuni deținut de stat, între vânzător și cumpărător neexistând un partaj al bunurilor cuprinse în patrimoniul societății supuse privatizării. Împotriva deciziei de apel au formulat recurs pârâta și intervenienții. Apelanta SC C. SA a criticat decizia pentru următoarele motive: Instanțele au apreciat greșit caracteristicile de fond ale titlului prin care s-a naționalizat bunul ce a făcut obiectul litigiului.

S-au arătat motivele care susțin critica în sensul că instanțele au apreciat în mod greșit că preluarea imobilului s-a făcut cu încălcarea Legii nr. 119/1948. Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care pe terenurile imobilelor preluate în mod abuziv s-au ridicat construcții, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, urmând să se respecte documentațiile de urbanism legal aprobate. Cu toate că a învederat că ICRM Craiova a edificat construcțiile C 2 , C 3 , C 5 , C 6 și C 7 în suprafață totală de 751 mp, instanțele nu s-au pronunțat asupra probelor administrate sub acest aspect. Instanțele au făcut o aplicare greșită a legii referitoare la patrimoniul SC C. SA și la imobilul revendicat care face parte integrantă din acesta.

Salariații societății care au cumpărat de la FPS un pachet semnificativ de acțiuni sunt dobânditori de bună credință, iar valoarea de piață a unor acțiuni este dată inclusiv de existența sau inexistența valorii de patrimoniu, echivalent cu capitalul social. Cu referire la prevederile art. 46 alin. (1) și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, se arată în continuarea recursului, instanțele dacă au apreciat nevalabilitatea titlului trebuiau să aprecieze și buna credință a dobânditorilor din cadrul procesului de privatizare. S-a criticat decizia și sub aspectul greșitei soluționări a cererii de chemare în garanție, în sensul constatării nulității. Din însuși cuprinsul cererii de chemare în garanție rezultă clar obiectul acesteia, respectiv că în situația în care SC C. SA ar cădea în pretenții, A.P.A.P.S.

trebuie să răspundă potrivit actului contractual menționat, pentru lipsa fragmentului de capital social de care ar fi lipsită. Recurenții G.C., L.R. și D.N.M. critică decizia sub aspectul greșitei soluționări a cererilor de intervenție. S-a demonstrat interesul în această pricină conform art. 49-56 C. proc. civ., invocând în apărare buna-credință și legalitatea actului de vânzare-cumpărare a acțiunilor. Dobânditorii de acțiuni, de bună credință, au plătit suma echivalentă, având reprezentarea că toate imobilele aflate în patrimoniu, inclusiv cel în litigiu, sunt reprezentate legal prin valoarea acțiunilor respective. Invocându-se prevederile art. 46 alin. (1) și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, se arată că valoarea de piață a unor acțiuni este dată inclusiv de existența sau inexistența valorii de patrimoniu, echivalent cu capitalul social.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, ce se încadrează în art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., Curtea constată: În cauză s-a făcut o analiză a titlului statului prin raportarea la dispozițiile Legea nr. 119/1948, respectiv nerespectarea dispozițiilor acestei legi. Imobilele naționalizate prin Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale bancare, de asigurări, miniere și de transporturi sunt considerate ca fiind preluate în mod abuziv, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001. Acest text legal impune analizarea valabilității titlului statului în cazul imobilelor naționalizate în baza unor alte acte normative decât Legea nr. 119/1948.

Prin art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 sunt considerate, de plano, ca fiind preluate în mod abuziv imobile naționalizate prin Legea nr. 119/1948. Prin urmare, reținând aceste aspecte, se constată că s-a apreciat în mod corect în cauză nevalabilitatea titlului statului. Prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond și prin poziția procesuală avută în cererea de apel, pârâta recurentă a invocat faptul că pe terenul în litigiu s-au executat ulterior preluării construcții noi care ocupă o parte din terenul în litigiu. Totodată, în sentința de fond se arată că pe terenul în litigiu se află construcții edificate ulterior preluării, cu privire la care se precizează că pârâta-recurentă are un drept de proprietate exclusivă.

Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea 10/2001 (M. Of. nr. 75 din 14 februarie 2001), în cazul în care pe terenurile imobilelor preluate în mod abuziv s-au ridicat construcții, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, urmând să se respecte documentațiile de urbanism legal aprobate. Alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 10/2001 prevede totodată că se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile. Art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 a avut același conținut și după republicarea legii în M. Of. nr. 279 din 4 aprilie 2005. Textele legale susprecizate, după republicarea Legii nr. 10/2001 în M Of.

nr. 798 din 2 septembrie 2005, are următorul conținut: în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent [alin. (2)]; se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile. Prin raportul de expertiză efectuat în cauză nu se stabilește situația construcțiilor noi edificate după preluarea imobilului, avându-se în vedere și suprafața de teren ocupată de acestea.

În aceste condiții, Curtea nu poate face aplicarea art. 314 C. proc. civ., situația de fapt nefiind pe deplin stabilită. Potrivit art. 314 C. proc. civ., Curtea hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite. Curtea constată următoarele cu privire la critica referitoare la greșita constatare a nulității cererii de chemare în garanție. Prin sentința de fond s-a reținut nulitatea cererii de chemare în garanție formulată de pârâta-recurentă SC C. SA împotriva A.P.A.P.S. București cu motivarea că lipsește obiectul acestei cereri, în condițiile în care pârâta nu a arătat în ce constă pretenția concretă dedusă judecății împotriva chematei în garanție.

Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticii formulate sub acest aspect de către pârâtă în cadrul apelului, ceea ce atrage incidența art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Față de cele reținute mai sus, cu aplicarea art. 305, art. 312 pct. 5, art. 313 și art. 314 C. proc. civ., Curtea urmează să dispună admiterea recursurilor formulate în cauză, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. În urma efectuării raportului de expertiză care să stabilească cu certitudine situația construcțiilor și suprafața de teren ocupată cu construcțiile edificate după preluarea imobilului, instanța urmează a aprecia asupra incidenței dispozițiilor Legea nr. 10/2001. Cu ocazia rejudecării cauzei urmează a fi avute în vedere și celelalte apărări invocate în cadrul recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de pârâta SC C. SA Craiova și de intervenienții D.N.M., L.R. și G.C. împotriva deciziei nr. 247 din 3 octombrie 2003 a Curții de Apel Craiova. Casează decizia civilă nr. 247 din 3 octombrie 2003 a Curții de Apel Craiova. Trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor, la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2005.