ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1186/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ, reclamantul P.E. a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, solicitând anularea hotărârii nr. 5162 din 31 august 2005 și obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că părinții săi au fost strămutați din Bulgaria, după anul 1941 și că el s-a născut la data de 11 decembrie 1941. Prin sentința civilă nr. 358/CA din 3 noiembrie 2005, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.E. și a anulat hotărârea nr. 5162 din 31 august 2005, emisă de Casa Județeană de Pensii Tulcea.

A stabilit reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu și a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit și familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Tulcea, care a motivat, în esență, că reclamantul nu era născut în anul 1940, când a avut loc schimbul de populație între Bulgaria și România, pentru a susține că a avut alt domiciliu și a fost obligat să-l schimbe în altă localitate.

Recursul este nefondat. Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența drepturilor, de regulă, a unui domiciliu comun, și asigurarea nemijlocită de către părinți a unor alte cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, și de educație. Concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi primită. Soluția, ca și motivarea adusă de prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

Potrivit prevederilor art. l din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate, în dispozițiile normative menționate. Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație. În cauză este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost strămutați din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași prejudicii pe care le-a suferit și familia sa, ca urmare a strămutării respective.

Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 358/CA din 3 noiembrie 2005 și Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2006.