ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3278/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul M.E. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Tulcea, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea hotărârii nr. 5332 din 30 decembrie 2005, prin care i s-a respins cererea de stabilire a calității de beneficiar a dispozițiilor Legii nr. 189/2000, cu consecința recunoașterii acestei calități și acordării drepturilor cuvenite. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 123/CA din 9 februarie 2006, a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea hotărârii nr. 5332/2005, emisă de pârâtă și pe cale de consecință, a constatat în favoarea reclamantului, calitatea de beneficiar a dispozițiilor Legii nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, recurenta a susținut, în esență, că reclamantul nu era născut în anul 1940, când a avut loc schimbul de populație între Bulgaria și România, pentru a pretinde că a avut un alt domiciliu și a fost obligat să-l schimbe în altă localitate. Recursul este nefondat. Conform art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)]. Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Înscrisurile depuse la dosarul cauzei evidențiază cu claritate că reclamanta s-a născut în comuna Ceamurlia de Sus, județul Tulcea, deci pe teritoriul României, la data de 9 septembrie 1944, după ce părinții acesteia au fost obligați să se refugieze de pe teritoriul cedat Bulgariei, prin Tratatul de la Craiova din septembrie 1940. Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000 să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit persecuțiile respective în mod nemijlocit, cât și acelea care au îndurat persecuțiile în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat ori au fost strămutați din motive etnice și au suportat, astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație. Or, în cauză este de necontestat că reclamanta care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suportat aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suportat familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară, soțului supraviețuitor al persoanei strămutate, așa cum prevăd dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 105/1999, a fortiori, trebuie să beneficieze de drepturile compensatorii acordate și copilul născut în perioada de strămutare a părinților.

Nu poate fi primită critica din recurs, potrivit căreia Tratatul româno-bulgar din septembrie 1940 a avut o perioadă limitată de punere în aplicare și astfel persoanele născute după scurgerea celor 3 luni nu ar mai putea fi considerate strămutate. Această concluzie rezultă din împrejurarea că actul normativ prin care s-au acordat drepturi compensatorii, nu cuprinde vreo limitare în această privință. Rezultă, așadar, că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, urmând a se respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 123/CA din 9 februarie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2006.