ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3441/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3441/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanța, sub nr. 168/CA din 17 februarie 2006, reclamanta H.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii nr. 5369 din 31 ianuarie 2006, emisă de pârâtă și stabilirea calității sale de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu consecința acordării drepturilor cuvenite. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 207/CA din 16 martie 2006, a admis acțiunea formulată de reclamanta H.S., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea.
A anulat hotărârea nr. 5369 din 31 ianuarie 2006, emisă de pârâtă, constatând că reclamanta este beneficiară a Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c) și a obligat pârâta să emită o hotărâre în acest sens. În motivarea soluției s-a reținut că, întrucât reclamanta s-a născut în perioada în care familia sa avea calitatea de familie strămutată, aceasta urmează a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate, susținând, în esență, că intimata nu era născută în anul 1940, când a avut loc schimbul de populație între Bulgaria și România, astfel că nu poate să susțină că a avut un domiciliu pe care a fost obligată să-l schimbe, motiv pentru care nu poate să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000.
Examinând sentința atacată, în raport cu critica formulată, probele administrate în cauză, precum și dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat. Este necontestat că reclamanta H.S. s-a născut la data de 2 aprilie 1943, în localitatea Ceamurlia de Sus - Istria, județul Tulcea, din părinții B.D. și B.J., care au făcut obiectul unui schimb de populație din Bulgaria, în România, urmare a Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat în luna septembrie 1940, la Craiova. Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite, persoanelor persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice. Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiile exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație. Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor celor care au fost victime și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G. nr. 105/1999, și soțului supraviețuitor. Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară, soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuțiilor etnice.
În consecință, soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, iar recursul, nefondat, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 207/CA din 16 martie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.