ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9003/2006

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București la 22 aprilie 2005, C.G. și C.R.G. au solicitat, în

temeiul Legii nr. 10/2001 și în contradictoriu cu A.V.A.S., anularea deciziei

nr.168 din 22 martie 2005 și obligarea pârâtei la acordarea măsurilor

reparatorii pentru imobilul situat în Urziceni.

Au arătat că prin notificarea nr. 1676

din 9 august 2001 comunicată prin executor judecătoresc au solicitat

restituirea respectivului imobil, proprietatea antecesorului reclamantelor P.D.,

aflat în prezent în patrimoniul SC C. SA Urziceni, societate care s-a

privatizat în anul 1998 sau acordarea măsurilor reparatorii în cazul

imposibilității restituirii în natură a imobilului. Notificarea a fost adresată

A.P.A.P.S., antecesoarea pârâtei, în calitate de instituție implicată în

privatizarea SC C. SA Urziceni, însă cererea reclamantelor a fost respinsă cu

motivarea că nu au fost depuse actele doveditoare ale dreptului de proprietate

asupra imobilului în litigiu și nici ale calității de moștenitoare a acestora.

Au precizat totodată că prin sentința civilă nr. 933 din 2 iunie 1999 a

Judecătoriei Urziceni, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus restituirea

în natură a etajului imobilului, însă nu au putut intra în posesia acestuia,

deoarece, în timpul desfășurării procesului, imobilul a fost vândut, o dată cu

societatea în patrimoniul căreia se afla.

Tribunalul București, secția a V-a

civilă, prin sentința nr. 687 din 27 iunie 2005 a respins contestația formulată

de C.G. și C.R.G. pentru anularea deciziei nr. 168 din 22 martie 2005 emisă de A.V.A.S.,

ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, în esență, că nu a fost dovedit dreptul de proprietate al

numitului P.D. asupra imobilului notificat, fiind dovedită numai naționalizarea

acestuia în temeiul Decretului nr. 92/1950. Astfel, la dosarul cauzei nu a fost

depus vreun titlu de proprietate translativ sau constitutiv de drepturi asupra

proprietății imobilului, calitatea de proprietar a lui P.D. neputând fi

considerată ca dovedită din interpretarea înscrisurilor depuse la dosar și care

fac referire la trecerea acestui drept în proprietatea statului.

Prin decizia nr. 112 A din 17 martie

2006, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat de reclamante

împotriva hotărârii tribunalului, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a

admis contestația, a anulat decizia nr. 168 din 22 martie 2005 și a obligat

pârâta A.V.A.S. să emită o nouă decizie prin care să acorde măsuri reparatorii

conform Legii nr. 10/2001, cu modificările ulterioare, pentru apartamentele 1,

2 și 3 din imobilul Urziceni, menționate în procesele verbale de naționalizare

încheiate de Comitetul Provizoriu al orașului Urziceni la 20 aprilie 1950, în

aplicarea Decretului nr. 92/1950, potrivit cotelor succesorale cuvenite

acestora.

S-a reținut că prin art. 22

1

din Legea nr. 10/2001, introdus prin Titlul I art. 1 pct. 52 din Legea nr. 247/2005,

legiuitorul a instituit o prezumție relativă de proprietate în beneficiul

persoanei care figurează în actul de preluare a imobilului, prezumție care

operează pe deplin în lipsa unor dovezi contrare. S-a constatat totodată că în

ceea ce privește calitatea reclamantelor de moștenitoare ale autorului P.D., în

dovedirea căreia la dosar au fost depuse acte de stare civilă, în mod corect

prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

potrivit cărora succesibilii care nu au acceptat moștenirea după 6 martie 1945

sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile

care fac obiectul legii, cererea de restituire având valoare de acceptare a

succesiunii pentru respectivele bunuri.

Împotriva acestei ultime decizii a

declarat recurs pârâta A.V.A.S., solicitând admiterea acestuia, modificarea în

totalitate a hotărârii atacate și menținerea ca legală a sentinței pronunțată

de tribunal. A arătat intimatele-reclamante nu au depus acte doveditoare ale

dreptului de proprietate asupra imobilului, în înțelesul dispozițiilor art. 22.1

lit. a) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003 și nu au depus acte doveditoare

ale calității de moștenitoare după fostul proprietar în conformitate cu

prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001. Astfel, în mod eronat s-a reținut de

către instanța de apel că în cauză operează o prezumție relativă de

proprietate, atâta vreme cât instanța este chemată să se pronunțe asupra

legalității deciziei emisă în cadrul procedurii administrative în baza

dispozițiilor legale în vigoare în momentul emiterii acesteia, or dispozițiile

Legii nr. 247/2005 au fost publicate în M. Of. nr. 653 din 22 iulie 2005,

nefiind în vigoare la data emiterii deciziei contestate. A precizat totodată că

în mod greșit a fost obligată să emită o nouă decizie, întrucât în baza

prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, despăgubirile aferente

imobilelor preluate în mod abuziv se calculează și se acordă de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care emite decizia reprezentând

titlul de despăgubire.

Recursul este nefondat, urmând a fi

respins ca atare pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Prin decizia nr. 168 din 22 martie

2005 emisă de A.V.A.S. a fost respinsă notificarea formulată de reclamante

întrucât nu au fost depuse actele doveditoare ale dreptului de proprietate

asupra imobilului revendicat și nici a calității de moștenitoare ale petentelor

după fostul proprietar, în conformitate cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Prin urmare, în soluționarea cauzei

și pentru a răspunde motivelor de recurs, este necesară clarificarea unor

probleme de drept, în aplicarea corectă a unor prevederi cuprinse în Legea nr. 10/2001

și anume se impune a se stabili ce se înțelege prin acte doveditoare ale

dreptului de proprietate, în sensul legii aplicabile.

Potrivit art. 22 din

Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data emiterii deciziei de către

recurenta, pârâtă,

actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul

moștenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la

notificare o dată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data

intrării în vigoare a legii.

Întrucât textul de lege

nu conține prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al

persoanei îndreptățite, respectiv a calității sale de moștenitor al fostului

proprietar, regulile de drept comun întâlnite în materia acțiunii în

revendicare imobiliară sunt cele aplicabile.

Din economia textului

rezultă că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor a persoanelor

îndreptățite se dovedesc cu înscrisuri, sintagma acte doveditoare făcând

trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil,

jurisdicțional sau administrativ, cu efect translativ sau declarativ de

proprietate, care generează o prezumție relativă de proprietate, în favoarea

persoanei care îl invocă.

Acest aspect este

întărit și de modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, ale

cărei dispoziții sunt de imediată aplicare.

În speță, potrivit extrasului din opisul

cu privire la actele ce compun dosarul cuprinzând „Procesele verbale de

aplicarea Decretului nr. 92/1950 de naționalizare unor imobile în Județul

Ialomița, poziția orașului Urziceni, la pozițiile 18, 19 și 20 figurează

apartamentele 1, 2 și 3, fostă proprietate a lui P.D..

Cât privește dovada calității de

moștenitor, s-a reținut corect de către instanța de apel că în cazul

succesibililor neacceptanți ai moștenirii până la intrarea în vigoare a legii,

vocația succesorală legală se va dovedi cu actele de stare civilă, ei fiind

socotiți că au acceptat moștenirea prin cererea de restituire a imobilelor

solicitate.

Referitor la critica potrivit căreia

în mod greșit pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie, se reține că în

înțelesul dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în cazul în speță,

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are rolul de a evalua

despăgubirile propuse de entitatea investită cu soluționarea notificării.

Pentru cele ce preced, în

conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se

respinge recursul declarat de pârâtă.

În raport de dispozițiile art. 274

alin. (1) C. proc. civ., recurenta, pârâtă va fi obligată la plata

cheltuielilor de judecată către intimatele–reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 112A din 17 martie 2006 a

Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte

de muncă și asigurări sociale.

Obligă recurenta la 1000 lei

cheltuieli de judecată către intimatele–reclamante C.R.G. și C.G.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 noiembrie 2006.