ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9003/2006

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 22 aprilie 2005, C.G. și C.R.G. au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001 și în contradictoriu cu A.V.A.S., anularea deciziei nr.168 din 22 martie 2005 și obligarea pârâtei la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul situat în Urziceni. Au arătat că prin notificarea nr. 1676 din 9 august 2001 comunicată prin executor judecătoresc au solicitat restituirea respectivului imobil, proprietatea antecesorului reclamantelor P.D., aflat în prezent în patrimoniul SC C. SA Urziceni, societate care s-a privatizat în anul 1998 sau acordarea măsurilor reparatorii în cazul imposibilității restituirii în natură a imobilului.

Notificarea a fost adresată A.P.A.P.S., antecesoarea pârâtei, în calitate de instituție implicată în privatizarea SC C. SA Urziceni, însă cererea reclamantelor a fost respinsă cu motivarea că nu au fost depuse actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu și nici ale calității de moștenitoare a acestora. Au precizat totodată că prin sentința civilă nr. 933 din 2 iunie 1999 a Judecătoriei Urziceni, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus restituirea în natură a etajului imobilului, însă nu au putut intra în posesia acestuia, deoarece, în timpul desfășurării procesului, imobilul a fost vândut, o dată cu societatea în patrimoniul căreia se afla. Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 687 din 27 iunie 2005 a respins contestația formulată de C.G.

și C.R.G. pentru anularea deciziei nr. 168 din 22 martie 2005 emisă de A.V.A.S., ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că nu a fost dovedit dreptul de proprietate al numitului P.D. asupra imobilului notificat, fiind dovedită numai naționalizarea acestuia în temeiul Decretului nr. 92/1950. Astfel, la dosarul cauzei nu a fost depus vreun titlu de proprietate translativ sau constitutiv de drepturi asupra proprietății imobilului, calitatea de proprietar a lui P.D. neputând fi considerată ca dovedită din interpretarea înscrisurilor depuse la dosar și care fac referire la trecerea acestui drept în proprietatea statului.

Prin decizia nr. 112 A din 17 martie 2006, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat de reclamante împotriva hotărârii tribunalului, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis contestația, a anulat decizia nr. 168 din 22 martie 2005 și a obligat pârâta A.V.A.S. să emită o nouă decizie prin care să acorde măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, cu modificările ulterioare, pentru apartamentele 1, 2 și 3 din imobilul Urziceni, menționate în procesele verbale de naționalizare încheiate de Comitetul Provizoriu al orașului Urziceni la 20 aprilie 1950, în aplicarea Decretului nr. 92/1950, potrivit cotelor succesorale cuvenite acestora.

S-a reținut că prin art. 22 1 din Legea nr. 10/2001, introdus prin Titlul I art. 1 pct. 52 din Legea nr. 247/2005, legiuitorul a instituit o prezumție relativă de proprietate în beneficiul persoanei care figurează în actul de preluare a imobilului, prezumție care operează pe deplin în lipsa unor dovezi contrare. S-a constatat totodată că în ceea ce privește calitatea reclamantelor de moștenitoare ale autorului P.D., în dovedirea căreia la dosar au fost depuse acte de stare civilă, în mod corect prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora succesibilii care nu au acceptat moștenirea după 6 martie 1945 sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru respectivele bunuri.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs pârâta A.V.A.S., solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a hotărârii atacate și menținerea ca legală a sentinței pronunțată de tribunal. A arătat intimatele-reclamante nu au depus acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului, în înțelesul dispozițiilor art. 22.1 lit. a) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003 și nu au depus acte doveditoare ale calității de moștenitoare după fostul proprietar în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, în mod eronat s-a reținut de către instanța de apel că în cauză operează o prezumție relativă de proprietate, atâta vreme cât instanța este chemată să se pronunțe asupra legalității deciziei emisă în cadrul procedurii administrative în baza dispozițiilor legale în vigoare în momentul emiterii acesteia, or dispozițiile Legii nr. 247/2005 au fost publicate în M. Of. nr. 653 din 22 iulie 2005, nefiind în vigoare la data emiterii deciziei contestate. A precizat totodată că în mod greșit a fost obligată să emită o nouă decizie, întrucât în baza prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, despăgubirile aferente imobilelor preluate în mod abuziv se calculează și se acordă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care emite decizia reprezentând titlul de despăgubire.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce se vor expune în continuare. Prin decizia nr. 168 din 22 martie 2005 emisă de A.V.A.S. a fost respinsă notificarea formulată de reclamante întrucât nu au fost depuse actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat și nici a calității de moștenitoare ale petentelor după fostul proprietar, în conformitate cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001. Prin urmare, în soluționarea cauzei și pentru a răspunde motivelor de recurs, este necesară clarificarea unor probleme de drept, în aplicarea corectă a unor prevederi cuprinse în Legea nr. 10/2001 și anume se impune a se stabili ce se înțelege prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate, în sensul legii aplicabile.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data emiterii deciziei de către recurenta, pârâtă, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare o dată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a legii. Întrucât textul de lege nu conține prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite, respectiv a calității sale de moștenitor al fostului proprietar, regulile de drept comun întâlnite în materia acțiunii în revendicare imobiliară sunt cele aplicabile.

Din economia textului rezultă că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor a persoanelor îndreptățite se dovedesc cu înscrisuri, sintagma acte doveditoare făcând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ, cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumție relativă de proprietate, în favoarea persoanei care îl invocă. Acest aspect este întărit și de modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, ale cărei dispoziții sunt de imediată aplicare. În speță, potrivit extrasului din opisul cu privire la actele ce compun dosarul cuprinzând „Procesele verbale de aplicarea Decretului nr. 92/1950 de naționalizare unor imobile în Județul Ialomița, poziția orașului Urziceni, la pozițiile 18, 19 și 20 figurează apartamentele 1, 2 și 3, fostă proprietate a lui P.D..

Cât privește dovada calității de moștenitor, s-a reținut corect de către instanța de apel că în cazul succesibililor neacceptanți ai moștenirii până la intrarea în vigoare a legii, vocația succesorală legală se va dovedi cu actele de stare civilă, ei fiind socotiți că au acceptat moștenirea prin cererea de restituire a imobilelor solicitate. Referitor la critica potrivit căreia în mod greșit pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie, se reține că în înțelesul dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în cazul în speță, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are rolul de a evalua despăgubirile propuse de entitatea investită cu soluționarea notificării. Pentru cele ce preced, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., urmează a se respinge recursul declarat de pârâtă. În raport de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta, pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimatele–reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 112A din 17 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Obligă recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatele–reclamante C.R.G. și C.G. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2006.