ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2473/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 21 din 28 februarie 2005, Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis contestația formulată de reclamanții Ș.I. și V.V.M.R. în contradictoriu cu pârâta SC A.D. SA; a anulat decizia nr. 757/2004 emisă de pârâtă la 1 iunie 2004; a dispus restituirea în natură către reclamanți a imobilului format din vila nr. 1 și a terenului aferent în suprafață de 2000 mp, situat în orașul Mioveni, imobil identificat în raportul de expertiză întocmit de ing. expert L.E.; a respins cererea de chemare în garanție a A.V.A.S. București, formulată de SC A.D. SA. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în cauză, s-a făcut dovada proprietății asupra imobilului, cât și a preluării abuzive și a calității de moștenitori a reclamanților.

Cu privire la cererea de chemare în garanție s-a reținut că obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtă și A.V.A.S. l-au constituit acțiunile și nu activele mobiliare și imobiliare, astfel încât dreptul de garanție pentru evicțiune nu poate opera asupra bunurilor societății comerciale, ci doar asupra acțiunilor pe care le-a vândut. Apelul declarat de pârâta SC A.D. SA împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 451/A din 11 noiembrie 2005. Instanța de apel a reținut că sunt neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția de inadmisibilitate a acțiunii invocate de apelanta-pârâtă.

Astfel, s-a reținut că apelanta nu a făcut dovada susținerilor sale, în sensul că preluarea imobilelor solicitate a fi retrocedate s-ar fi făcut cu titlu valabil și, în consecință, în lipsa unei atare dovezi, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001. Pe de altă parte, nu s-a făcut dovada că terenul solicitat a fi restituit ar intra sub incidența prevederilor legilor fondului funciar. A mai reținut instanța că dovada identității dintre imobilul în litigiu și imobilul ce a fost deținut de autoarea reclamanților s-a făcut prin proba cu expertiză tehnică, administrată la prima instanță, coroborată cu proba testimonială administrată în apel.

S-a reținut de asemenea, că cererea de chemare în garanție a fost corect respinsă de prima instanță și susținerea că hotărârea a fost dată cu încălcarea principiului ocrotirii bunei-credințe a subdobânditorului este neîntemeiată, deoarece apelanta nu a justificat interesul de a invoca buna credință a SC R. SA care a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare încheiat de fostul F.P.S. Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC A.D. SA, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Recurenta arată că reclamanții nu au depus acte suficiente, legalizate sau certificate, prin care să dovedească dreptul de proprietate cu privire la imobilul solicitat, acte care permit calificarea preluării ca fiind abuzivă, nu au dovedit preluarea fără titlu valabil, nu au identificat imobilul și nu au depus copii legalizate sau certificate care atestă calitatea lor de moștenitori, în conformitate cu dispozițiile art. 22.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar în această situație corect s-a dispus respingerea notificării. De asemenea, se arată că instanța de apel, interpretând greșit actul dedus judecății și fără a se pronunța asupra dovezilor administrate, a pronunțat hotărârea recurată care este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001.

A mai susținut recurenta că, în mod greșit și fără nici o motivare a fost respinsă excepția lipsei sale procesuale pasive întrucât, din probele administrate în cauză rezultă că, imobilul solicitat de reclamanți a fost expropriat cu titlu valabil, respectiv în temeiul Legii nr. 187/1945 privind înfăptuirea reformei agrare și Decretului nr. 83/1949 de modificare a Legii nr. 187/1945. Or, în această situație notificarea trebuia adresată A.V.A.S., potrivit art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001. Se susține, totodată, că în mod greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție a A.V.A.S., fiind ignorate dispozițiile art. 32 4 alin. (1), (2), (3), (5) și (6) din Legea nr. 99/1999. Pe de altă parte, recurenta susține că instanța a greșit înlăturând, fără o motivare în drept, documentele din care rezultă că a exercitat o posesie utilă timp de peste 30 de ani, astfel că a operat prescripția achizitivă reglementată prin art. 1895 C. civ.

Tot în mod greșit s-a reținut că nu justifică interesul de a invoca buna-credință a subdobânditorului Renault. Recursul este întemeiat în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Reclamanții au arătat că imobilul a cărui restituire o solicită a fost proprietatea soților Z.N. și I.Z., aceasta din urmă moștenindu-l pe soțul său în baza testamentului olograf din 4 decembrie 1948 și devenind astfel proprietar exclusiv al imobilului. Au susținut că I.Z. nu a avut copii și a fost moștenită de N.I. în calitate de frate și de sora sa S.P.(născută N.), aceasta fiind mama reclamanților. La data depunerii notificării N.I. era în viață, astfel că au formulat împreună cu el cererea de restituire.

Între timp, respectiv la 28 februarie 2002, unchiul lor a decedat, ei fiind singurii moștenitori ai acestuia, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 16 din 24 iulie 2002, rămânând și singurii moștenitori ai autoarei I.Z. În dovedirea susținerilor, reclamanții au depus acte de stare civilă (filele 10-13 și 32-34 dosar fond), din care rezultă că, într-adevăr, S.P. (născută N.) mama lor, a fost soră cu I.Z.. Nu au depus însă, certificatul de deces al lui Z.N., pentru a se stabili dacă acesta a decedat înaintea soției sale I.Z.. De asemenea, nu au depus certificat de moștenitor decât cu privire la succesiunea unchiului lor N.I., neexistând nici o dovadă asupra celorlalte transmisiuni succesorale ce se invocă a fi avut loc.

În absența acestor acte nu se poate reține că I.Z. a fost unic și exclusiv proprietar al imobilului în discuție și nici că reclamanții sunt moștenitorii acesteia, căci existența rudeniei în grad succesoral nu atrage automat și calitatea de moștenitor acceptant. Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, de prevederile acesteia beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor îndreptățite. Desigur, legiuitorul are în vedere moștenitorii care au acceptat succesiunea, căci succesibilii care nu și-au exprimat în acest sens opțiunea succesorală rămân străini de moștenire. Întrucât înaintea examinării fondului unei cauze se impune a fi cercetată calitatea procesuală a părților, iar în speță s-a apreciat, în condițiile unui probatoriu incomplet, că reclamanții și-au dovedit calitatea de moștenitori ai celui care a fost proprietar la data preluării imobilului, deci calitatea lor procesuală activă, hotărârea dată este nelegală.

În consecință, recursul se privește ca întemeiat, astfel că urmează a fi admis, va fi casată decizia atacată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare instanței de apel. Instanța de trimitere va pune în vedere reclamanților că, pentru a se putea aprecia asupra calității lor procesuale, este necesar să administreze dovezi pe aspectele ce au fost arătate în cuprinsul prezentelor considerente, respectiv să depună certificatul de deces al lui Z.N. și alte acte care să ateste transmisiunile succesorale invocate. Față de rezolvarea dată recursului, este inutil a se analiza criticile formulate de recurenta pârâtă, existând posibilitatea de a fi prezentate sub formă de apărări în fața instanței care va rejudeca pricina.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta SC A.D. SA împotriva deciziei nr. 451/A din 11 noiembrie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2007.