ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5614/2006

Asupra recursului de față ; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 2896 din 8 dec. 2004, reclamanții V.I., V.A. și R.T. au chemat în judecată pe pârâții S.G., G.G. și SC A. SA Ionești pentru a fi obligați să emită decizia pentru restituirea în natură a unei magazii și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru o polată. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au adresat notificare pârâtei SC A. SA Ionești, prin care au solicitat restituirea unei magazii și a unei polate, notificare la care nu au primit răspuns. Prin sentința civilă nr. 52 din 3 mai 2005, Tribunalul Argeș a admis acțiunea precizată de reclamanți și a obligat-o pe pârâtă să emită dispoziție prin care să se pronunțe asupra notificării acestora.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că pârâta nu a răspuns notificării reclamanților, prin care au solicitat restituirea în natură a imobilelor magazie și polată din lemn, proprietatea autorului lor, V.G., dobândite prin actul de donație nr. 173/1959. S-a mai reținut, că, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare este obligată ca în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură, astfel că în temeiul acestei norme a fost obligată pârâta să emită dispoziție motivată. Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 459/A din 25 noiembrie 2005 a respins ca nefondat apelul, declarat de reclamanții V.I., V.A.

și R.T. împotriva sentinței civile 52 din 3 mai 2005, pronunțată de Tribunalul Argeș în contradictoriu cu intimații pârâți S.G., G.G. și SC A. SA Ionești. Instanța de apel a reținut în esență că, potrivit precizării acțiunii și a concluziilor susținute în ședința din 26 aprilie 2005, reclamanții au solicitat obligarea pârâților de a se pronunța prin dispoziție motivată asupra notificării ce le-a fost adresată. În acest sens, a arătat că instanța de fond s-a pronunțat asupra obiectului acțiunii cu care a fost investită, asupra pretenției afirmate de reclamanți în justiție și că greșit susțin apelanții că instanța nu s-a pronunțat asupra obiectului acțiunii, ce l-ar constitui retrocedarea celor două construcții (magazie și polată), deoarece nu acesta a fost obiectul acțiunii inițiale.

S-a mai reținut că, solicitarea formulată prin motivele de apel ca instanța să le restituie cele două construcții, reprezintă o cerere prin care se schimbă obiectul acțiunii în apel, ceea ce este inadmisibil, în sensul disp. art. 294 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva decizie civile nr. 459/A din 25 noiembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, în termen legal au declarat recurs reclamanții V.I., V.A. și R.T. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, atât instanța de fond cât și cea de apel au pronunțat hotărâri nelegale, pentru faptul că nu au soluționat acțiunea în raport cu obiectul acesteia, respectiv retrocedarea celor două construcții, deși au făcut dovada că, de la data înregistrării notificării au trecut peste patru ani, fără să primească nici un răspuns.

Astfel, recurenții susțin că, obiectul acțiunii a fost cel de retrocedare a construcțiilor sau echivalentul acestora și nu obligația de a face. Examinând recursul în limita motivului de nelegalitate invocat, se constată că este fondat pentru considerentele ce urmează: Reclamanții V.I., V.A. și R.T. prin acțiunea adresată instanței au solicitat restituirea în natură a două construcții, acțiune introdusă direct la instanță, pentru că pârâta SC A. SA Ionești nu a răspuns la notificare. La data de 15 martie 2005, reclamantul V.I., în condițiile în care procedura nu era legal îndeplinită cu ceilalți doi reclamanți V.A. și R.T. a precizat oral că își modifică cererea, în sensul că solicită obligarea pârâtei să răspundă la notificare.

Cererea este reiterată la data de 26 aprilie 2005, tot de reclamantul V.I., în condițiile în care reclamanții V.A. și R.T. nu erau prezenți, dar procedura de citare era legal îndeplinită cu ei, fără a avea mandatul acestora. Ambele instanțe, în justificarea soluțiilor date așa cum s-a arătat, au avut în vedere că obiectul cererii deduse judecății îl constituie exclusiv „obligarea pârâtei de a emite dispoziție prin care să se pronunțe asupra notificării formulate de reclamanți”. Desigur, în raport de acest considerent, concluzia instanței poate părea corectă. Numai că, în speță, acțiunea adresată instanței este echivocă, iar pe parcursul procesului, reclamantul V.I., singur, fără a avea mandat și pentru ceilalți reclamanți a modificat acțiunea, în sensul de a solicita să fie obligată pârâta să le retrocedeze construcțiile sau le acorde măsuri reparatorii în echivalent, deci, nemaifiind vorba de obligația de a face.

Prin urmare, față de modificarea acțiunii pe parcursul procesului, în virtutea prevederilor art. 129 C. proc. civ. , instanța avea obligația să pună în discuția părților stabilirea cadrului procesual exact în sensul celor arătate, a temeiului juridic al acțiunii, și să procedeze apoi la soluționarea cauzei. Este adevărat faptul că o anumită situație expusă și probată trebuie calificată juridic de către instanțele de judecată, lămurirea și explicarea obiectului procesului presupunând stabilirea tuturor instituțiilor și regulilor juridice aplicabile. În același timp însă, calificarea juridică a unei situații de fapt date, nu poate fi făcută cu încălcarea principiului disponibilității, schimbându-se astfel total obiectul și temeiul juridic al acțiunii.

În cauza de față, nelămurind cadrul procesual, în funcție de care urma a se stabili și normele legale și instituțiile publice aplicabile, acțiunea inițială fiind modificată de către un singur reclamant, fără mandat pentru ceilalți reclamanți, în condițiile în care pentru cei care au lipsit la termenul de judecată nu era îndeplinită nici procedura de citare, hotărârile pronunțate de instanțele de apel și de fond s-au dat prin încălcarea art. 84 și art. 112 C. proc. civ. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanți și în temeiul dispozițiilor art. 313 C. proc. civ., va casa atât decizia recurată, cât și sentința pronunțată de Tribunalul Argeș și va trimite cauza spre soluționare la același tribunal, urmând să fie lămurit obiectul procesului, în sensul celor arătate anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții V.I., V.A. și R.T. împotriva deciziei civile nr.459/A din 25 noiembrie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 52 din 3 mai 2005, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, și trimite cauza spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul Argeș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2006