ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5596/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul M.D.C. a solicitat

obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice la plata

sumei de 25.621 EURO și a sumei de 3.912.000 lei cu titlu de daune materiale, a

sumei de 20.000 EURO cu titlu de daune morale, la plata dobânzii legale

aferente sumelor solicitate de la data rămânerii definitive a hotărârii și până

la plata efectivă.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că a plecat la lucru în Italia în luna aprilie 1999, iar în martie 2001 a

fost informat de rudele din țară că a fost condamnat la o pedeapsă cu

închisoare de către Tribunalul Timiș.

După ce reclamantul a revenit în

țară cu scopul de a elucida situația, în urma demersurilor efectuate,

Tribunalul Timiș a admis cererea de revizuire a sentinței penale nr. 35/2000

și, rejudecând cauza, a dispus achitarea acestuia în temeiul art. 10 lit. c) și

art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. civ., pentru infracțiunea de trecere

frauduloasă a frontierei.

Tribunalul Constanța, prin sentința

civilă nr. 428 din 30 martie 2004, a admis în parte acțiunea, a obligat Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de

10.303.660 lei și echivalentul sumei de 2.978,04 EURO, în lei, la data plății

cu titlu de daune morale, a obligat pârâtul să plătească reclamantului dobânda

legală aferentă sumelor menționate de la data rămânerii definitive a prezentei

hotărâri și până la plata efectivă.

Instanța a reținut că reclamantul se

afla în Italia în momentul condamnării, urmând a încheia un contract de muncă,

așa cum rezultă din cererea înaintată la 19 februarie 2001 la Direcția de Muncă

din Roma și restituită ca incompletă.

Instanța a constatat că acesta a

suferit un prejudiciu datorat deplasării în România pentru rezolvarea problemei

legate de condamnare, calculat la 5.616.660 lei, contravaloarea actualizată a

biletului de avion, precum și a deplasărilor la Timișoara, în sumă totală de

3.912.000 lei.

A mai reținut instanța că cererea

reclamantului în ceea ce privește veniturile din muncă pe care le-ar fi obținut

în Italia și de care a fost lipsit este justificată doar pentru perioada 16

noiembrie 2001-13 mai 2002, iar venitul lunar luat în calcul a fost venitul

minim pe economia Italiei, în sumă de 496,34 EURO .

Cu privire la daunele morale instanța

de fond a apreciat că reclamantul a suferit un prejudiciu moral din cauza

condamnării pe nedrept și că suma de 2.000 EURO reprezintă o reparație

echitabilă.

Împotriva sentinței au declarat apel

reclamantul și pârâții, iar Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 1346/C

din 30 noiembrie 2004, le-a respins ca nefondate, menținând, astfel, soluția

primei instanțe.

Împotriva acestei decizii au

formulat recurs atât reclamantul, cât și pârâții.

Reclamantul a invocat, în esență,

prin recursul declarat, că hotărârea instanței de apel este nelegală, aceasta

constând în neacordarea în integralitate a sumelor solicitate drept daune

materiale și morale, făcând referire la incidența dispozițiilor art. 504 C.

proc. civ. și a Deciziei nr. 45 din 10 martie 1998 a Curții Constituționale.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Constanța a invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că eroarea

judiciară a fost determinată de fratele reclamantului, care s-a prezentat sub o

identitate falsă, indicând datele personale ale acestuia și, drept urmare,

acțiunea civilă în pretenții trebuia introdusă împotriva fratelui care, prin

fapta sa ilicită l-a prejudiciat material și moral pe M.D.M.

Iar în ceea ce privește acordarea

daunelor materiale, aceasta nu se justifică atâta vreme cât nu s-a făcut dovada

că a fost plecat în Italia în baza unui contract de muncă legal, că a avut

permis de lucru în străinătate și nu a putut să lucreze din cauza hotărârii de

condamnare.

Ministerul Finanțelor Publice

critică, de asemenea, hotărârea curții de apel pentru că nu a apreciat în mod

corect criteriile ce au stat la baza stabilirii cuantumului despăgubirilor

morale și pentru că greșit s-au acordat daune materiale raportat la venitul

minim pe economia Italiei, deoarece reclamantul nu a dovedit că ar fi fost

angajat cu carte de muncă în această țară.

Recursurile vor fi respinse ca

nefondate pentru argumentele următoare.

În privința recursului formulat de

reclamant, Curtea constată că, față de împrejurarea că apelul a fost nemotivat,

criticile din recurs nu pot fi primite

omisso medio

.

De altfel, criticile exprimate sunt

și nefondate, întrucât, în mod corect instanța de fond a constatat îndreptățite

cererile de acordare a unor despăgubiri pentru prejudiciile materiale și morale

suferite de reclamant și de familia sa.

Instanța de fond a reținut corect că

art. 52 alin. (3) din Constituția României, care este în concordanță cu

dispozițiile art. 504 C. proc. civ., prevede faptul că statul răspunde

patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare și orice

persoană condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei

suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre

judecătorească definitivă că nu a săvârșit fapta ori că aceasta nu există.

De asemenea, corect s-a reținut că,

în explicitarea întinderii dispozițiilor legale ale art. 504 alin. (1) și (2) C.

proc. civ., cât și în garantarea drepturilor persoanei vătămate, Curtea

Constituțională a constatat prin decizia nr. 45 din 10 martie 1998,

neconstituționalitatea parțială a dispozițiilor art. 504 alin. (1) C. proc.

civ., numai cu privire la sfera de aplicare, dar nu și la condițiile

reparatorii echitabile ale pagubelor pricinuite prin erori judiciare în

procesele penale.

Această decizie stabilește că au dreptul

la repararea de către stat a pagubei, nu numai persoana condamnată definitiv cu

privire la care s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârșit fapta

imputabilă, ci și persoana care a fost achitată în urma rejudecării.

Referitor la recursurile declarate

de pârâți, având motive similare, vor fi analizate împreună.

S-a reținut că în perioada șederii

în Italia reclamantul a desfășurat o activitate care, deși nematerializată

într-un contract de muncă, a determinat încrederea angajatorului să-i primească

formele de angajare ce urmau a fi completate în perioada în care el a fost

obligat să se prezinte în țară pentru a-și rezolva problema cu condamnarea,

care s-a dovedit a fi o eroare judiciară.

Astfel, corect instanțele, față de

împrejurarea că reclamantul s-a aflat în Italia în perioada 1999-2001, au avut

în vedere venitul minim pe economie al statului respectiv și au stabilit

despăgubiri materiale în sumă de 2.978,04 EURO .

Statul Român a fost obligat să

plătească contravaloarea transportului din Italia în România și în țară, plus

veniturile din muncă nerealizate.

Cum prejudiciul, ca element al

răspunderii civile constă în consecințele negative patrimoniale și morale

suferite de o persoană, atingerea adusă dreptului sau interesului legitim al

unei persoane determină nașterea dreptului la o reparație echitabilă, în măsura

în care s-a produs un prejudiciu, iar în speță prejudiciul s-a produs prin

abandonarea activității din Italia, remunerate și revenirea în România pentru

rezolvarea situației de condamnare nelegală.

Prejudiciul moral care rezultă din

lezarea unui drept sau interes nepatrimonial, ține de persoana reclamantului,

de consecințele negative suferite atât pe plan fizic, cât și psihic, de

importanța valorilor morale lezate și de intensitatea cu care au fost percepute

de către acesta.

Criteriile de apreciere a daunelor

morale au permis instanței evaluarea despăgubirii pentru a compensa prejudiciul

cauzat persoanei vătămate și familiei ei.

Criticile exprimate vădindu-se

nefondate, recursurile vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de M.D.M., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și Statul

Român împotriva deciziei nr. 1346/C din 30 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea

de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2006.