ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5370/2006

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele : Prin sentința penală 25/ F din 8 mai 2006, Curtea de Apel Brașov, secția penală, conform art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petentul C.I. împotriva rezoluției nr. 84/P/2005 din 16 ianuarie 2006 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin plângerea formulată de petentul C.I. împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov pronunțată la 16 ianuarie 2006 în dosarul nr. 84/P/2005, s-a solicitat infirmarea acestei rezoluții ca netemeinică și nelegală, arătând că faptele pentru care a formulat plângere întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 C. pen.

În considerentele plângerii, petentul a mai arătat că în noaptea respectivă nu a condus pe drumurile publice, ci a participat la petrecerea aniversară a copiilor, împreună cu rudele și prietenii și ieșind la poartă pentru a conduce o familie care pleca, s-a apropiat de autoturism pentru a-și lua țigările din interiorul acestuia, a fost imobilizat de doi civili, care nu s-au legitimat și care au afirmat că este un hoț, moment în care a intervenit și un polițist îmbrăcat în uniformă și toți l-au târât, lovit și introdus în mașina poliției, deplasându-se la spitalul județean unde a refuzat recoltarea de probe biologice, deoarece nu a condus sub influența alcoolului. Petentul a mai arătat că ulterior a fost condus la sediul poliției de unde i s-a permis să plece acasă și după o lună a aflat că este învinuit și i s-a reținut permisul de conducere, astfel că susținerile procurorului în motivarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sunt nefondate.

Verificând plângerea formulată în raport cu actele și lucrările dosarului s-a constatat că plângerea este nefondată. Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov pronunțată la data de 16 ianuarie 2006 în dosarul nr. 84/P/2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de I.F.C., agent principal, J.D., agent și M.C.C. – subinspector, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1) și (2) C. pen. (patru fapte). În motivarea rezoluției s-a reținut, în esență, că: În noaptea de 5 aprilie 2005, în jurul orelor 1,00, pe str. Republicii din comuna Sânpetru, la controlul de rutină efectuat de echipajul poliției a fost oprit autoturismul condus de petentul C.I., semnul fiind efectuat de agentul principal I.F., petentul continuându-și drumul și depășind dispozitivul de filtru al polițiștilor și a oprit în dreptul imobilului cu nr. 177, unde locuiește.

În aceste condiții, agentul I.F. s-a deplasat imediat la autoturism și a solicitat petentului actele însă acesta a refuzat să le prezinte, moment în care au sosit și ceilalți membrii ai echipajului, respectiv J.D. și M.M.C., astfel că petentul a fost invitat la mașina poliției pentru a fi identificat și a se constata dacă era sub influența alcoolului, dar acesta a refuzat și a început să adreseze injurii și amenințări la adresa celor trei polițiști și în aceste condiții, subinspectorul M.M.C. s-a deplasat la autoturismul Audi, ce fusese anterior oprit de aceștia și a solicitat martorilor S.I. și R.I., care au văzut cele întâmplate, să asiste în continuare la activitatea desfășurată. S-a mai reținut că în urma scandalului făcut de petent, din imobil au ieșit soția acestuia, C.L., fiica sa, C.A.

și nașa fiicei petentului, B.N.M. care au început să țipe și în dorința de a-l ajuta pe petent au tras de hainele polițiștilor pentru a nu fi dus la mașina poliției, soția acestuia amenințând și ea pe polițiști că au cunoștințe și că vor fi dați afară din serviciu; ajungând la mașina poliției, petentul a lovit cu piciorul în portiera autoturismului a refuzat să fie testat cu fiola alcoolscop, astfel că i s-a solicitat să meargă la spital pentru recoltarea de probe biologice, solicitare adresată și martorilor și ajunși la spital, petentul a refuzat recoltarea, invocând că este lovit la un picior și după ce a fost văzut de medicul de gardă, a refuzat orice tratament, fără a acuza alte leziuni, după care s-au deplasat la sediul IPJ Brașov pentru declarații, unde petentul a refuzat să dea declarații, însă martorii au relatat cele întâmplate.

La data de 8 aprilie 2005, la I.P.J. Brașov s-a format dosarul nr. 400173 privind pe numitul C.I., cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 79 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2000, la data de 9 mai 2005 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva acestuia, iar la data de 9 decembrie 2005 s-a dispus trimiterea în judecată a petentului pentru infracțiunea menționată. În aceste condiții s-a constat că faptele polițiștilor nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1) și (2) C. pen. (patru fapte) și s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Împotriva acestei soluții s-a formulat plângere la procurorul general a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, plângere respinsă, arătându-se în esență, că starea de fapt descrisă de petent în plângere este în vădită contradicție cu starea de fapt reală, care rezultă din probele administrate în cauză, din care rezultă că polițiștii au fost îndreptățiți să acționeze în forță, aceasta constituind unica posibilitate de executare a îndatoririlor de serviciu, lipsind în mod evident, intenția care caracterizează latura subiectivă a infracțiunii de purtare abuzivă. Instanța constată că afirmațiile petentului, atât cele din plângerea inițială, cât și cele invocate în fața instanței, nu corespund cu starea de fapt care rezultă din probele administrate.

Astfel, singurii martori obiectivi sunt cei care se aflau în autoturismul Audi, ce fusese oprit înainte de echipajul de poliție, respectiv S.I.C. și R.I., care au relatat că petentul a condus autoturismul jeep și nu a oprit la semnul regulamentar de oprire executat de unul din polițiști, continuându-și deplasarea și a virat, oprind în dreptul unui imobil, din care au ieșit imediat niște femei, care au început să țipe. Martorii au mai relatat că la urcarea în mașina poliției petentul se opunea, se zbătea și a lovit cu piciorul în mașină și astfel se explică și leziunea pe care o prezenta la picior, iar celelalte semne (echimoze pe antebraț) se explică prin faptul că petentul a fost imobilizat de polițiști și urcat în mașină.

Versiunea petentului, că a ieșit la poartă pentru a conduce pe nașa copiilor, martora B.N.M. și intenționând să ia țigări din mașină a pornit alarma este neconfirmată, deoarece nici unul din martori nu a afirmat că ar fi pornit alarma ; soția petentului a arătat că ea a intenționat să introducă autoturismul în curte, în timp ce petentul, într-o declarație dată în dosarul în care era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 79 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 că el a intenționat să introducă mașina în curte. Martora P.V.P. în declarația de la dosar a relatat că soția petentului intenționa să introducă mașina în curte și că a auzit alarma în momentul în care a văzut că petentul era bruscat de doi bărbați care îl loveau cu picioarele, acest martor fiind singurul care a arătat că alarma s-a declanșat chiar în momentul în care petentul era lovit.

Martorul H.E.L., în declarația de dosar, a relatat că în seara respectivă se întorcea de la o petrecere și trecând pe lângă locuința petentului a observat că acesta se certa cu mai multe persoane care erau cu o mașină de poliție, moment în care a venit lângă el soția petentului care i-a solicitat să fie martor și a observat că mașina petentului era trasă la poartă cu farurile aprinse și că nu a observat ca polițiștii să-l bată pe el sau pe cineva din familia lui. Această afirmație a martorului confirmă că petentul a condus autoturismul, pentru că altfel farurile nu ar fi fost aprinse, iar dacă s-ar fi declanșat alarma s-ar fi auzit și zgomotul specific acesteia.

Depozițiile celorlalți martori au fost judicios cenzurate de organul de urmărire penală, deoarece martorii au fie calitatea de rude, fie de afini, astfel că depozițiile acestora s-au situat de partea petentului, iar agresiunile pretins exercitate de polițiști asupra soției și fiicei petentului nu au dovedit cu nici un mijloc de probă. Așa fiind, se constată că polițiștii au utilizat forța pentru a determina petentul să se prezinte și să fie testat cu fiola alcoolscop, deoarece acesta condusese sub influența alcoolului (martorii S. și R. relatând că petentul emana miros de alcool) și era unica posibilitate de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, nu au exercitat acte de agresiune împotriva petentului sau membrilor familiei acestuia, astfel că lipsește intenția caracteristică și necesară pentru existența infracțiunii de purtare abuzivă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul C.I. criticând-o sub aspectul greșitei respingeri a plângerii sale, în condițiile în care intimații au solicitat infracțiunea de purtare abuzivă în condițiile menționate în plângerea cu care a sesizat parchetul. În esență, se arată că situația de fapt reținută de parchet în rezoluția dată, și însușită și de către prima instanță nu este corectă fiind în contradicție cu probele administrate în cauză. Se solicită să se constate că faptele intimaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 250 C. pen., sens în care să se dispună trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale.

Examinând hotărârea pronunțată în cauză sub aspectele invocate de petent, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică. Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. Sesizat prin unul din modurile prevăzute de lege, organul de urmărire dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului se sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc.

pen. În cauză, procurorul după efectuarea de acte de cercetare a constatat că nu se poate pune în mișcare acțiunea penală împotriva intimaților sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cercetare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1) și (2) C. pen., în cauză fiind incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Din analiza probelor administrate în cauză se constată, că în noaptea de 5 aprilie 2005, petentul C.I. a condus pe raza comunei Sânpetru un autoturism și nu a oprit la semnalul lucrătorilor de poliție, datorită faptului că se afla sub influența băuturilor alcoolice. Ulterior, a refuzat să se legitimeze și să fie testat cu fiola alcoolică, adresând amenințări și injurii la adresa polițiștilor respectivi.

În aceste condiții pentru a putea fi identificat și pentru a i se recolta probe biologice, cei trei intimați, acționând în vederea îndeplinirii corespunzătoare sarcinilor specifice îndatoririlor de serviciu, l-au condus prin forță pe petent la Spitalul Județean Brașov. Nu este lipsită de relevanță împrejurarea că plângerea, care face obiectul prezentei cauze, a fost formulată la aproximativ 2 luni după incidentul respectiv, după ce petentul a aflat că este cercetat pentru infracțiunea de sustragere de la recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este în concordanță cu probele administrate în cauză, care au fost amplu analizate în sentința recurată, lucrătorii de poliție fiind pe deplin îndreptățiți să acționeze în forță, aceasta constituind unica posibilitate de executare a îndatoririlor de serviciu.

Potrivit art. 250 C. pen., în forma prevăzută anterior modificată prin Legea nr. 278/2006, constituie infracțiunea de purtare abuzivă, adresarea într-un mod jignitor către o persoană ori lovirea sau alte violențe asupra acesteia în exercitarea îndatoririlor de serviciu. Ori, în cauză, cum corect s-a reținut, faptei săvârșite de intimați îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii respectiv intenția, aceștia uzând de forță față de atitudinea vădit agresivă a petentului, în ajutorul căruia interveniseră și alți membrii ai familiei sale, aceasta fiind practic unica posibilitate de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu. În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petent. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.I. împotriva sentinței penale nr. 25.F din 8 mai 2006 a Curții de Apel Brașov. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 septembrie 2006.