ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5370/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5370/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Deliberând asupra recursului

penal de față, constată următoarele :

Prin sentința penală 25/ F

din 8 mai 2006, Curtea de Apel Brașov, secția penală, conform art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petentul C.I.

împotriva rezoluției nr. 84/P/2005 din 16 ianuarie 2006 pronunțată de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin plângerea formulată de

petentul C.I. împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Brașov pronunțată la 16 ianuarie 2006 în dosarul nr. 84/P/2005, s-a solicitat

infirmarea acestei rezoluții ca netemeinică și nelegală, arătând că faptele

pentru care a formulat plângere întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 C. pen.

În considerentele plângerii,

petentul a mai arătat că în noaptea respectivă nu a condus pe drumurile

publice, ci a participat la petrecerea aniversară a copiilor, împreună cu

rudele și prietenii și ieșind la poartă pentru a conduce o familie care pleca,

s-a apropiat de autoturism pentru a-și lua țigările din interiorul acestuia, a

fost imobilizat de doi civili, care nu s-au legitimat și care au afirmat că

este un hoț, moment în care a intervenit și un polițist îmbrăcat în uniformă și

toți l-au târât, lovit și introdus în mașina poliției, deplasându-se la

spitalul județean unde a refuzat recoltarea de probe biologice, deoarece nu a

condus sub influența alcoolului.

Petentul a mai arătat că

ulterior a fost condus la sediul poliției de unde i s-a permis să plece acasă

și după o lună a aflat că este învinuit și i s-a reținut permisul de conducere,

astfel că susținerile procurorului în motivarea rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale sunt nefondate.

Verificând plângerea

formulată în raport cu actele și lucrările dosarului s-a constatat că plângerea

este nefondată.

Prin rezoluția Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Brașov pronunțată la data de 16 ianuarie 2006 în

dosarul nr. 84/P/2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de I.F.C., agent

principal, J.D., agent și M.C.C. – subinspector, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1) și (2) C. pen.

(patru fapte).

În motivarea rezoluției s-a

reținut, în esență, că:

În noaptea de 5 aprilie

2005, în jurul orelor 1,00, pe str. Republicii din comuna Sânpetru, la

controlul de rutină efectuat de echipajul poliției a fost oprit autoturismul

condus de petentul C.I., semnul fiind efectuat de agentul principal I.F.,

petentul continuându-și drumul și depășind dispozitivul de filtru al

polițiștilor și a oprit în dreptul imobilului cu nr. 177, unde locuiește.

În aceste condiții, agentul I.F.

s-a deplasat imediat la autoturism și a solicitat petentului actele însă acesta

a refuzat să le prezinte, moment în care au sosit și ceilalți membrii ai

echipajului, respectiv J.D. și M.M.C., astfel că petentul a fost invitat la

mașina poliției pentru a fi identificat și a se constata dacă era sub influența

alcoolului, dar acesta a refuzat și a început să adreseze injurii și amenințări

la adresa celor trei polițiști și în aceste condiții, subinspectorul M.M.C. s-a

deplasat la autoturismul Audi, ce fusese anterior oprit de aceștia și a

solicitat martorilor S.I. și R.I., care au văzut cele întâmplate, să asiste în

continuare la activitatea desfășurată.

S-a mai reținut că în urma

scandalului făcut de petent, din imobil au ieșit soția acestuia, C.L., fiica

sa, C.A. și nașa fiicei petentului, B.N.M. care au început să țipe și în

dorința de a-l ajuta pe petent au tras de hainele polițiștilor pentru a nu fi

dus la mașina poliției, soția acestuia amenințând și ea pe polițiști că au

cunoștințe și că vor fi dați afară din serviciu; ajungând la mașina poliției,

petentul a lovit cu piciorul în portiera autoturismului a refuzat să fie testat

cu fiola alcoolscop, astfel că i s-a solicitat să meargă la spital pentru recoltarea

de probe biologice, solicitare adresată și martorilor și ajunși la spital,

petentul a refuzat recoltarea, invocând că este lovit la un picior și după ce a

fost văzut de medicul de gardă, a refuzat orice tratament, fără a acuza alte

leziuni, după care s-au deplasat la sediul IPJ Brașov pentru declarații, unde

petentul a refuzat să dea declarații, însă martorii au relatat cele întâmplate.

La data de 8 aprilie 2005,

la I.P.J. Brașov s-a format dosarul nr. 400173 privind pe numitul C.I.,

cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 79 alin. (4) din

O.U.G. nr. 195/2000, la data de 9 mai 2005 s-a dispus începerea urmăririi

penale împotriva acestuia, iar la data de 9 decembrie 2005 s-a dispus

trimiterea în judecată a petentului pentru infracțiunea menționată.

În aceste condiții s-a

constat că faptele polițiștilor nu întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1) și (2) C. pen.

(patru fapte) și s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Împotriva acestei soluții

s-a formulat plângere la procurorul general a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Brașov, plângere respinsă, arătându-se în esență, că starea de fapt

descrisă de petent în plângere este în vădită contradicție cu starea de fapt

reală, care rezultă din probele administrate în cauză, din care rezultă că

polițiștii au fost îndreptățiți să acționeze în forță, aceasta constituind

unica posibilitate de executare a îndatoririlor de serviciu, lipsind în mod

evident, intenția care caracterizează latura subiectivă a infracțiunii de

purtare abuzivă.

Instanța constată că

afirmațiile petentului, atât cele din plângerea inițială, cât și cele invocate

în fața instanței, nu corespund cu starea de fapt care rezultă din probele

administrate.

Astfel, singurii martori

obiectivi sunt cei care se aflau în autoturismul Audi, ce fusese oprit înainte

de echipajul de poliție, respectiv S.I.C. și R.I., care au relatat că petentul

a condus autoturismul jeep și nu a oprit la semnul regulamentar de oprire executat

de unul din polițiști, continuându-și deplasarea și a virat, oprind în dreptul

unui imobil, din care au ieșit imediat niște femei, care au început să țipe.

Martorii au mai relatat că

la urcarea în mașina poliției petentul se opunea, se zbătea și a lovit cu

piciorul în mașină și astfel se explică și leziunea pe care o prezenta la

picior, iar celelalte semne (echimoze pe antebraț) se explică prin faptul că

petentul a fost imobilizat de polițiști și urcat în mașină.

Versiunea petentului, că a

ieșit la poartă pentru a conduce pe nașa copiilor, martora B.N.M. și

intenționând să ia țigări din mașină a pornit alarma este neconfirmată,

deoarece nici unul din martori nu a afirmat că ar fi pornit alarma ; soția

petentului a arătat că ea a intenționat să introducă autoturismul în curte, în

timp ce petentul,  într-o declarație dată în dosarul în care era cercetat

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 79 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002

că el a intenționat să introducă mașina în curte.

Martora P.V.P. în declarația

de la dosar a relatat că soția petentului intenționa să introducă mașina în

curte și că a auzit alarma în momentul în care a văzut că petentul era bruscat

de doi bărbați care îl loveau cu picioarele, acest martor fiind singurul care a

arătat că alarma s-a declanșat chiar în momentul în care petentul era lovit.

Martorul H.E.L., în

declarația de dosar, a relatat că în seara respectivă se întorcea de la o

petrecere și trecând pe lângă locuința petentului a observat că acesta se certa

cu mai multe persoane care erau cu o mașină de poliție, moment în care a venit

lângă el soția petentului care i-a solicitat să fie martor și a observat că

mașina petentului era trasă la poartă cu farurile aprinse și că nu a observat

ca polițiștii să-l bată pe el sau pe cineva din familia lui.

Această afirmație a

martorului confirmă că petentul a condus autoturismul, pentru că altfel

farurile nu ar fi fost aprinse, iar dacă s-ar fi declanșat alarma s-ar fi auzit

și zgomotul specific acesteia.

Depozițiile celorlalți

martori au fost judicios cenzurate de organul de urmărire penală, deoarece

martorii au fie calitatea de rude, fie de afini, astfel că depozițiile acestora

s-au situat de partea petentului, iar agresiunile pretins exercitate de

polițiști asupra soției și fiicei petentului nu au dovedit cu nici un mijloc de

probă.

Așa fiind, se constată că polițiștii

au utilizat forța pentru a determina petentul să se prezinte și să fie testat

cu fiola alcoolscop, deoarece acesta condusese sub influența alcoolului (martorii

S. și R. relatând că petentul emana miros de alcool) și era unica posibilitate

de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, nu au exercitat acte de agresiune

împotriva petentului sau membrilor familiei acestuia, astfel că lipsește

intenția caracteristică și necesară pentru existența infracțiunii de purtare

abuzivă.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a formulat recurs petentul C.I. criticând-o sub aspectul

greșitei respingeri a plângerii sale, în condițiile în care intimații au

solicitat infracțiunea de purtare abuzivă în condițiile menționate în plângerea

cu care a sesizat parchetul.

În esență, se arată că

situația de fapt reținută de parchet în rezoluția dată, și însușită și de către

prima instanță nu este corectă fiind în contradicție cu probele administrate în

cauză.

Se solicită să se constate

că faptele intimaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzută de art. 250 C. pen., sens în care să se dispună trimiterea cauzei la

parchet în vederea începerii urmăririi penale.

Examinând hotărârea

pronunțată în cauză sub aspectele invocate de petent, cât și din oficiu, sub

toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția

primei instanțe fiind legală și temeinică.

Potrivit art. 200 C. proc.

pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la

existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea

răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună

trimiterea în judecată.

Sesizat prin unul din

modurile prevăzute de lege, organul de urmărire dispune prin rezoluție

începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului se sesizare sau al

actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a

punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen.

În cauză, procurorul după

efectuarea de acte de cercetare a constatat că nu se poate pune în mișcare

acțiunea penală împotriva intimaților sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

cercetare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1) și (2) C. pen., în cauză

fiind incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Din analiza probelor

administrate în cauză se constată, că în noaptea de 5 aprilie 2005, petentul C.I.

a condus pe raza comunei Sânpetru un autoturism și nu a oprit la semnalul

lucrătorilor de poliție, datorită faptului că se afla sub influența băuturilor

alcoolice.

Ulterior, a refuzat să se

legitimeze și să fie testat cu fiola alcoolică, adresând amenințări și injurii

la adresa polițiștilor respectivi.

În aceste condiții pentru a

putea fi identificat și pentru a i se recolta probe biologice, cei trei

intimați, acționând în vederea îndeplinirii corespunzătoare sarcinilor

specifice îndatoririlor de serviciu, l-au condus prin forță pe petent la

Spitalul Județean Brașov.

Nu este lipsită de relevanță

împrejurarea că plângerea, care face obiectul prezentei cauze, a fost formulată

la aproximativ 2 luni după incidentul respectiv, după ce petentul a aflat că

este cercetat pentru infracțiunea de sustragere de la recoltarea de probe

biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Înalta Curte constată că

soluția primei instanțe este în concordanță cu probele administrate în cauză,

care au fost amplu analizate în sentința recurată, lucrătorii de poliție fiind

pe deplin îndreptățiți să acționeze în forță, aceasta constituind unica

posibilitate de executare a îndatoririlor de serviciu.

Potrivit art. 250 C. pen.,

în forma prevăzută anterior modificată prin Legea nr. 278/2006, constituie

infracțiunea de purtare abuzivă, adresarea într-un mod jignitor către o

persoană ori lovirea sau alte violențe asupra acesteia în exercitarea

îndatoririlor de serviciu.

Ori, în cauză, cum corect

s-a reținut, faptei săvârșite de intimați îi lipsește unul din elementele

constitutive ale infracțiunii respectiv intenția, aceștia uzând de forță față

de atitudinea vădit agresivă a petentului, în ajutorul căruia interveniseră și

alți membrii ai familiei sale, aceasta fiind practic unica posibilitate de

îndeplinire a atribuțiilor de serviciu.

În consecință, în raport de

considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petent.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul C.I. împotriva sentinței penale nr. 25.F din

8 mai 2006 a Curții de Apel Brașov.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 septembrie 2006.