ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3779/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, sub dosar nr. 123/2006, reclamantul M.G. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Botoșani, anularea hotărârii nr. 9077 din 23 noiembrie 2005, emisă de pârâtă și constatarea situației că pentru perioada 1 decembrie 1953 - 2 noiembrie 1956 se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, pentru acordarea drepturilor prevăzute de acest act normativ. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în conformitate cu consemnările din livretul său militar și din adeverința nr. 668 din 15 noiembrie 2004, Ministerului Apărării Naționale - Centrul Militar Județean Botoșani în perioada 1 decembrie 1953 - 2 noiembrie 1956 a lucrat la U.M.

nr. 04689, în cadrul detașamentelor de muncă organizate de către B.L.C.F. Burdujeni. Prin sentința nr. 41 din 22 februarie 2006, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul M.G., a anulat decizia nr. 9077 din 23 noiembrie 2005 a Casei Județene de Pensii Botoșani și a constatat că pentru perioada 1 decembrie 1953 - 2 noiembrie 1956, reclamantul se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în conformitate cu mențiunile din livretul militar al reclamantului seria Dn nr. 092166, precum și din adeverința nr. 668 din 15 noiembrie 2004, acesta a „prestat muncă” la U.M.

nr. 04689, precum și la B.L.C.F. Burdujeni, în perioada 1 decembrie 1953 - 2 noiembrie 1956, perioadă cuprinsă în cea la care face referire art. 1 din Legea nr. 309/2002. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, recurenta-pârâtă susține, în esență, faptul că reclamantul M.G. nu a desfășurat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, ci într-o unitate militară din cadrul Ministerului Forțelor Armate, astfel încât instanța de fond a aplicat greșit legea, atunci când a admis acțiunea reclamantului. Recursul este fondat.

Analizând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002, „b eneficiază de prevederile legii, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 - 1961 ” . Astfel, intenția legiuitorului a fost de a acorda beneficiul drepturilor reparatorii, persoanelor care au efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă, iar nu în cadrul unităților militare, motiv pentru care va fi primită critica recurentei-pârâte, în sensul că, prin sentința civilă pronunțată, instanța de fond a aplicat greșit Legea nr. 309/2002, a lărgit sfera de aplicare a acesteia, dincolo de rațiunile avute în vedere la elaborarea și adoptarea actului normativ în cauză.

Unitățile menționate în livretul militar al reclamantului nu fac parte dintre cele care se găsesc pe lista întocmită de Ministerul Apărării Naționale - Direcția Arhive. De altfel, este de necontestat și rezultă chiar din susținerile formulate prin cererea de chemare în judecată și din mențiunile livretului militar, faptul că U.M. nr. 04689 nu făcea parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii, aparținând Ministerului Forțelor Armate. În același sens, Decizia nr. 213/2004 a Curții Constituționale, din motivarea căreia reiese faptul că indemnizația și drepturile acordate prin Legea nr. 309/2002 reprezintă „ o compensație parțială pentru privațiunile suferite de persoanele obligate să efectueze stagiul militar în condiții deosebite ”, respectiv „ în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961”, prin asigurarea unui tratament juridic specific acestei categorii.

Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că, în mod greșit, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor Legii nr. 309/2002, în cazul reclamantului care a efectuat stagiul militar în cadrul unor unități militare aparținând Ministerului Forțelor Armate, iar nu Direcției Generale a Serviciului Muncii, lărgind sfera de aplicare a legii, fără a lua în considerare rațiunile avute în vedere de legiuitor și cele statuate de Curtea Constituțională. Față de cele arătate, urmează să fie admis recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Botoșani, să fie modificată sentința nr. 41 din 22 februarie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ și, pe fond, să fie respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de M.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței nr. 41 din 22 februarie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința civilă atacată și, pe fond, respinge acțiunea, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2006.