ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5868/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2918 din 18

decembrie 2006, Tribunalul Sălaj a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta P.E. împotriva pârâtului primarul comunei Cuzăplac, a fost anulată

dispoziția nr. 130 din 30 august 2006 emisă de primar, care a fost obligat la

acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele cuprinse în inventarul

Direcției Gospodăriilor Agricole de Stat, respectiv casă de administrație,

locuință pentru lucrători, grajd pentru animale mari, cocină pentru porci,

cotețe pentru păsări, magazie pentru cereale, pătul porumb, remize mașini,

cuptor uscat fructe.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut că reclamanta a dovedit dreptul de proprietate asupra

bunurilor preluate abuziv prin scriptul de la fila 6, potrivit art. 23 din

Legea nr. 10/2001 și, astfel, se constată că este întemeiată plângerea acesteia

privind anularea dispoziției emise de primar.

S-a mai reținut că P.E. a solicitat

și obligarea la plata unor despăgubiri bănești în cuantum de 2.019.777.780 lei,

justificând evaluarea prin expertiza efectuată într-un alt dosar.

Dar, a reținut instanța de fond,

expertiza de care se prevalează reclamanta poate constitui doar un indiciu

pentru efectuarea unei lucrări de specialitate în condițiile reglementate de

legea specială.

Reclamanta a declarat apel împotriva

acestei sentințe.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia nr.

79/A/2007 din 15 martie 2007, a admis în parte apelul reclamantei și a schimbat

în parte sentința, în sensul că a obligat pârâtul primarul comunei Cuzăplac

să-i plătească acesteia suma de 2000 lei cheltuieli de judecată, păstrând

restul dispozițiilor sentinței, menținând, practic, hotărârea instanței de

fond.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva acestei decizii invocând motivele de casare prevăzute de art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În esență, reclamanta a solicitat

prin recursul declarat, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și a

obligării la măsuri reparatorii și pentru utilajele și instalațiile preluate în

mod abuziv de la antecesorul ei, enunțate în inventarul realizat în 1949, toate

la suma actualizată de 2.019.777.780 lei, plata echivalentului valoric al

acestei sume.

Recursul va fi respins ca nefondat

pentru argumentele următoare:

Instanța de apel a pornit în mod

corect de la premisa că prin expropriere, în anul 1949 au fost preluate de la

antecesorul reclamantei mai multe bunuri imobile și mobile, identificate și

descrise în inventarul de la filele 4-5 din dosarul de fond, printre care și

utilaje constând în pluguri, tăvălugi, batoze, elevator, bascule, sănii, șei,

putinee.

S-a reținut că în mod corect prima

instanță a dispus exclusiv asupra acordării măsurilor reparatorii cuvenite

pentru imobilele cu destinație construcție, demolate, având în vedere că

solicitarea reclamantei nu întrunește cerințele impuse de art. 6 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, republicată.

Deși notificarea nr. 306/2001

formulată de reclamantă viza și utilajele și instalațiile preluate abuziv în

1949, evaluate la 77.100.000 lei (prin expertiza extrajudiciară menționată),

acțiunea introdusă în instanță la 17 octombrie 2006 nu are ca obiect și

acordarea măsurilor reparatorii pentru aceste utilaje.

Or, acțiunea referindu-se doar la

imobilele cu destinație de construcție, în prezent demolate, în acest limite a

fost fixat cadrul procesual dedus judecății.

Chiar dacă reclamanta a formulat o

„precizare” prin care a cerut și măsuri reparatorii pentru utilajele și

instalațiile preluate de stat, aceasta nu a fost depusă procedural, nu a fost

pusă în dezbaterea părților, fiind introdusă înaintea ultimului termen de judecată

la fond, din 18 decembrie 2006.

De altfel, cererea este și

nefondată, având în vedere că singura probă administrată de reclamantă este

inventarul din anul 1949 care identifică aceste utilaje și instalații, ori,

pentru a se putea acorda măsuri reparatorii, art. 6 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 impune condiția ca acestea să existe fizic la unitatea notificată, să

fie identice cu cele preluate odată cu imobilul.

Așa cum corect s-a reținut de ambele

instanțe, reclamanta nu a demonstrat că aceste utilaje ar exista încă în

patrimoniul unității deținătoare.

Critica referitoare la

neindividualizarea măsurilor reparatorii, prin stabilirea valorii actualizate a

bunurilor pretinse, la suma de 2.019.777.780 lei, este, de asemenea, nefondată,

având în vedere că reclamanta se prevalează de o expertiză extrajudiciară, iar

în fața instanței de fond ea nu a solicitat efectuarea unei lucrări de

specialitate.

În același timp, trebuie subliniat

și faptul că la data soluționării notificării, 30 august 2006, era în vigoare

Legea nr. 10/2001 în forma în care a fost modificată prin Legea nr. 2472005,

unitatea deținătoare ori instanța de judecată nemaifiind abilitate să evalueze

și să cuantifice măsurile reparatorii, deoarece acordarea despăgubirilor va

avea loc în condițiile legii speciale, procedură strict reglementată de lege.

Față de cele de mai sus exprimate,

recursul apare ca nefondat și va fi respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de P.E. împotriva deciziei nr. 79/A/2007 din 15 martie 2007 a Curții

de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie

2007.