Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.01.2006
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 193/2006

HOTĂRÂRE
19.01.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 193/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 15297 din 27 iunie 2005, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16117 din 14 februarie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre, prin care să-i acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 501 din 7 septembrie 2005, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C.I. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj și în consecință, a dispus anularea hotărârii nr. 16117 din 14 februarie 2005, emisă de pârâtă.

A obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2005. În motivarea soluției s-a reținut că martorii S.S. și B.M., refugiați în aceleași condiții, confirmă susținerile reclamantului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate, susținând, în esență, că instanța a interpretat greșit legea, întrucât simplul fapt al naționalității române nu poate duce la concluzia că părăsirea domiciliului a fost determinată de o persecuție etnică, că reclamantul „s-a refugiat” din localitatea Aruncuța, județul Cluj, care se afla sub administrația Statului român, sentința atacată neavând temei legal.

Examinând sentința atacată, în raport cu critica formulată, probele administrate în cauză, dispozițiile legale incidente pricinii și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat. Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, este beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Conform art. 2 din Normele de aplicare ale prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul, în altă localitate, din motive etnice.

În cauză, reclamantul nu a dovedit că schimbarea domiciliului, respectiv părăsirea localității de domiciliu, Aruncuța, județul Cluj, s-ar fi datorat persecuțiilor etnice la care ar fi fost supus, persecuția invocată trebuia probată, ceea ce reclamantul nu a făcut. Se reține că schimbarea domiciliului s-a făcut dintr-o localitate aflată sub autoritatea Statului român, într-un teritoriu aflat, de asemenea, sub autoritatea Statului român, în condițiile în care Statul român nu și-a persecutat etnic cetățenii, indiferent de etnia acestora. Ca atare, mutarea dintr-o localitate, în alta, din motive personale sau din motive de război, nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000.

De altfel, în dosarul de fond s-a depus în extras, „Dicționarul denumirii localităților care apar în recensământul din 1941; la pag.137 din dicționar - „Plasa Mociu”, fiind înscrisă la poziția 1, „Aruncata - Aruncuța”, dovadă a apartenenței la Statul român, a localității de domiciliu a reclamantului. În consecință, recursul fiind fondat, va fi admis. Se va modifica în tot sentința atacată și rejudecând cauza în fond, se va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 501 din 7 septembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-09-12
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2815/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 18836 din 13 decembrie 2005, reclamantul B.A. a solicitat, în contr
ÎCCJ 2006-02-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 537/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 15895 din 18 iulie 2005, reclamantul G.I. a solicitat, în contradic
ÎCCJ 2006-02-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 539/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 15623 din 11 iulie 2005, reclamanta K.I. a solicitat, în contradict
ÎCCJ 2006-04-04
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1127/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 26 august 2005, reclamantul S.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 162
ÎCCJ 2006-03-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1063/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 15373 din 29 iunie 2005, reclamanta M.I. a solicitat, în contradict
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă