Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.10.2006
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6357/2006

HOTĂRÂRE
31.10.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6357/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin încheierea din 4 septembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 3838/59/2006, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a dispus, printre alte măsuri, și menținerea stării de arest a inculpatului M.V., în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen., cu referire la art. 160 b C. proc. pen., motivat de împrejurarea că și în prezent subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul M.V. solicitând punerea sa în libertate întrucât nu subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, și nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Examinând încheierea atacată sub aspectele invocate de inculpat, cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, hotărârea fiind legală și temeinică. Din actele și lucrările dosarului se reține că recurentul inculpat a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001. Prin sentința penală nr. 234 din 23 mai 2006, Tribunalul Arad, secția penală, l-a condamnat pe inculpat, la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare, reținându-se, în esență, că acesta, împreună cu mai multe persoane, s-au constituit și asociat într-un grup infracțional organizat, având ca obiect coordonarea activității de trafic de migranți de origine moldoveană pe relația Republica Moldova – România – Ungaria, țări din spațiul Schengen, în vederea obținerii de foloase materiale.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel și inculpatul M.V., fază procesuală în care Curtea de Apel Timișoara, făcând aplicarea dispozițiilor art. 300 2 C. proc. pen., cu referire la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținând starea de arest a recurentului. Potrivit acestor dispoziții legale, instanța este datoare să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune menținerea arestării preventive. În cauză, temeiul de drept în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului la data de 15 noiembrie 2005, l-a constituit art. 148 lit. h) C. proc.

pen. În mod corect, a reținut instanța de apel că și în prezent se mențin temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a recurentului inculpat. Din ansamblul probator administrat până în prezent, Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri continuă să existe având în vedere regimul sancționator stabilit de lege pentru infracțiunile presupus săvârșite de inculpat, pericolul concret pe care lăsarea în libertate a recurentului l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate pentru societatea civilă, pericol care rezultă din natura și gravitatea faptelor, din modalitatea în care se reține că ar fi fost comise, precum și din actele care caracterizează persoana acestuia.

Nu în ultimul rând, se constată că sunt îndeplinite și cerințele impuse de art. 143 C. proc. pen., în sensul existenței probelor de natură să contureze presupunerea participării recurentului la săvârșirea faptelor penale pentru care este cercetat. De asemenea, se constată că împrejurarea că în cauză a fost pronunțată o hotărâre de condamnare care nu este definitivă, nu aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție, limitarea libertății persoanei, în speță, încadrându-se în prevederile legale. În consecință, în raport de pericolul social concret al faptelor presupus săvârșite de inculpat, Înalta Curte apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpatului M.V., motive pentru care, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva încheierii din 4 septembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. 3838/59/2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 octombrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-04-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1577/2009
un grup infracțional organizat, iar inculpații G.P. și G.M. au aderat și sprijinit existența acestei asocieri având ca obiect coordonarea activității de trafic de migranți de origine moldoveană pe relația Republica Moldova – România – Ungar
ÎCCJ 2008-07-02
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2418/2008
Asupra recursului de față: În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 19 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr. 1761.23/30/2007, Curtea de Apel Timișoara investită cu soluționarea apelurilo
ÎCCJ 2008-10-31
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3504/2008
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 15 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 32819/3/2007, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de famili
ÎCCJ 2006-01-05
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 48/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 25 decembrie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, dată în dosarul nr. 5501/2005, s-a menținut st
ÎCCJ 2009-12-15
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4291/2009
fracțional. Examinând soluția atacată în raport de această critică, de dispozițiile art. 385 6 C. proc. pen., cât și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat. Prin sentința penală nr. 75
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă