ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4517/2006

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 54 din 9

martie 2006, Tribunalul Călărași, în temeiul art. 211 alin. (1), alin. (2) lit.

b) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul D.M.C.

la 7 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) și b) C.

pen.

Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și a fost dedusă prevenția de la 8

decembrie 2005, la zi.

Inculpatul a fost obligat să

plătească 184 RON, cu titlul de despăgubiri civile către partea civilă R.G. și

840 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel instanța de

fond a reținut următoarele:

Instanța de fond a reținut, pe

situația de fapt, că pe data de 3 decembrie 2005, pe timp de noapte, după ce

partea vătămată și inculpatul au plecat, fiecare spre domiciliu, din barul SC D.I.

SRL, din comuna Sohatu, județul Călărași, inculpatul a pătruns în locuința

părții vătămate, pe care a lovit-o, sustrăgând suma de 184 RON.

În motivare, instanța de fond a

arătat că apărarea inculpatului, potrivit căreia a plecat din bar împreună cu

partea vătămată, după care au consumat băuturi alcoolice la domiciliul

acesteia, este infirmată de declarațiile martorilor, în special a martorei T.L.,

barman, care a arătat că niciuna dintre părți nu a cumpărat băutură pentru

acasă, iar urmele materiale de sânge au fost găsite în holul locuinței și nu în

camera de dormit a părții vătămate, după cum a susținut inculpatul, astfel

încât fapta penală întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

tâlhărie, și nu de furt calificat, câtă vreme sustragerea sumei de bani a avut

loc prin exercitarea de violență.

La individualizarea judiciară a

pedepsei, instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social deosebit

al faptei penale, circumstanțele reale în care a fost comisă, respectiv pe timp

de noapte, împotriva unei persoane în vârstă, incapabilă de a riposta eficient,

precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care, deși nu are

antecedente penale, a fost sancționat administrativ de 4 ori, pentru comiterea

infracțiunii de furt calificat, atitudinea nesinceră în timpul procesului

penal.

Împotriva acestei sentințe, a

formulat apel inculpatul D.M.C. criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul

greșitei individualizări a pedepsei aplicate, pe care o consideră prea severă

în raport cu circumstanțele reale și personale reținute.

Curtea de Apel București, secția I penală,

prin decizia penală nr. 317 din 18 aprilie 2006, conform art. 379 pct. 2 lit.

a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de inculpatul D.M.C. împotriva

sentinței penale nr. 54/2006 a Tribunalului Călărași, pe care a desființat-o în

parte și rejudecând a dispus:

În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., a admis apelul declarat de apelantul inculpat D.M.C. împotriva

sentinței penale nr. 54 din 9 martie 2006 a Tribunalului Călărași, din dosarul nr. 45/P/2006.

A desființat, în parte, sentința

penală și, rejudecând pe fond, a dispus:

În temeiul art. 211 alin. (1), alin.

(2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin.

(1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe

inculpatul D.M.C., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, în variante agravate, împotriva părții vătămate R.G.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței penale.

În temeiul art. 383 alin. (2) C.

proc. pen., a dedus reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 8

decembrie 2005 la zi.

În temeiul art. 350 alin. (1) C.

proc. pen., cu aplicarea art. 300

2

C. proc. pen., raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a

apelantului inculpat.

În temeiul art. 192 alin. (3) C.

proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina

acestuia, din care suma de 100 RON, onorariul apărătorului din oficiu, va fi

suportată din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, instanța de

apel a reținut următoarele:

Cu toate că inculpatul nu a

administrat probe în circumstanțiere, Curtea, având în vedere faptul că

inculpatul nu a avut antecedente penale până la vârsta de 30 ani, a reținut

circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.,

ce are, ca efect, coborârea, în mod obligatoriu, sub minimul special de 7 ani

închisoare, prevăzut de legea penală.

Ținând seama de datele care

caracterizează fapta penală, reținând atât leziunile ușoare, cât și prejudiciul

material mic cauzate părții vătămate, precum și persoana inculpatului, în a

cărui îngrijire și educare se află trei minori și care, cu toate că nu are

antecedente penale, a fost sancționat administrativ de 4 ori, în decurs de 7

ani, pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt, Curtea a apreciat că pedeapsa

de 5 ani închisoare este de natură să asigure scopurile preventiv și educativ

ale pedepsei, pentru corectarea conduitei infracționale și reintegrarea

inculpatului în societate.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, au formulat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și

inculpatul D.M.C., criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări

a pedepsei aplicate.

Parchetul a arătat că reținerea

circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., în favoarea

inculpatului, nu se justifică în raport de faptul că acesta nu a recunoscut

comiterea infracțiunii, care are o gravitate sporită, și a fost sancționat

administrativ de mai multe ori.

Parchetul a solicitat admiterea

recursului și menținerea sentinței primei instanțe.

Inculpatul a solicitat să se dea o

mai mare eficiență circumstanței atenuante reținute în favoarea sa și să se

reducă pedeapsa aplicată de instanța de apel, ținând cont de circumstanțele

sale personale.

Ambele recursuri au fost întemeiate,

în drept, pe dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., referitor la greșita individualizare a pedepsei aplicate.

Recursurile sunt nefondate,

hotărârea instanței de apel fiind legală și temeinică.

În cauză, pe baza probelor

administrate a fost stabilită corect situația de fapt care a fost încadrată

corespunzător și în drept, reținându-se că fapta inculpatului care, în noaptea

de 3 decembrie 2005, în timp ce se afla în domiciliul părții civile, pe fondul

consumului de alcool, a sustras de la aceasta suma de 184 RON, prin aplicarea

de lovituri cu pumnul în zona feței, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin.

(2

1

) lit. c) C. pen.

La individualizarea pedepsei

aplicate, instanța de apel a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.

72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei, natura

infracțiunii, împrejurările comiterii și modul de acționare, urmările

socialmente periculoase ale faptei (partea civilă a necesitat 4-6 zile

îngrijiri medicale pentru vindecare) precum și circumstanțele personale ale

inculpatului, care este infractor primar și este tânăr.

Înalta Curte apreciază că instanța

de apel, în mod corect, a reținut în favoarea recurentului inculpat

circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., ținând cont că

este infractor primar (împrejurarea că inculpatul a fost sancționat

administrativ nu poate atrage o agravare a răspunderii penale a inculpatului,

inculpatul care, de altfel, practic, nu are antecedente penale).

Este adevărat că inculpatul nu a

recunoscut că a exercitat violențe asupra părții civile, însă în declarațiile

date a recunoscut că a sustras de la aceasta bani, declarații care pot

constitui apărări de circumstanță, care intră în conținutul mai larg al

dreptului la apărare de care beneficiază părțile în cadrul procesului penal.

De menționat este faptul că

infracțiunea a fost comisă pe fondul consumului de alcool.

Se constată că în raport de

circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, cât și de circumstanțele personale

ale inculpatului, nu există temeiuri nici pentru majorarea și nici pentru

reducerea pedepsei stabilită de către instanța de apel, pedeapsă care

corespunde atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare, dublului

său scop, educativ și coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.

În consecință, având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursurile formulate de parchet și inculpat vor fi respinse ca

nefondate.

Se va deduce din durata pedepsei

aplicate, durata prevenției de la 8 decembrie 2005 la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul D.M.C. împotriva deciziei

penale nr. 317 din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii

și a arestării preventive de la 8 decembrie 2005 la 13 iulie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare

către stat în sumă de 220 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 iulie 2006.