ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9868/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Reclamanta T.M. a chemat în

judecată pe pârâtele SC S.R. SRL și Primăria comunei Soveja,

județul Vrancea, solicitând Tribunalului Vrancea, pe rolul căruia

cauza a fost înregistrată sub nr. 1419/C/2003, să dispună

restituirea în natură a terenului în suprafață de 302 mp, situat

în stațiunea de odihnă Soveja.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că terenul a fost naționalizat, în anul 1948 și

trecut abuziv în proprietatea statului, iar în anul 1968 a fost transferat în

patrimoniul U.G.S.R., actualmente SC S.R. SRL, că a depus notificări

în temeiul Legii nr. 10/2001, neprimind nici o decizie de restituire sau refuz

de restituire.

Tribunalul Vrancea, secția

civilă, prin sentința civilă nr. 197 din 24 iunie 2004, a admis

acțiunea și a dispus restituirea în natură a terenului

solicitat, identificat prin indicarea vecinătăților, conform

schiței anexă a raportului de expertiză.

Instanța a reținut că

terenul a fost naționalizat în anul 1948 din patrimoniul autorului

reclamantei, P.N., iar „prin expertiza efectuată în cauză a fost

identificat în posesia pârâtei SC S.R. SRL, liber de construcții și

aflat în domeniul privat, contrar susținerii pârâtei”.

Apelul declarat de pârâta SC S.R.

SRL a fost respins ca nefondat, potrivit deciziei civile nr. 147/A din 28

ianuarie 2005, în dos. nr. 2623/C/2004.

Pentru a adopta această

soluție, instanța de apel a reținut următoarele:

Excepția

prematurității acțiunii, determinată de lipsa deciziei

unității deținătoare este nefondată, deoarece Legea

nr. 10/2001 prevede obligația deținătorului de a răspunde

la notificare în termen de 60 de zile de la înregistrare, obligație pe

care pârâta nu a respectat-o.

S-a mai reținut că terenul

nu face obiectul Legii nr. 18/1991, întrucât este teren pentru

construcții, nu a intrat în patrimoniul fostelor C.A.P.-uri și a fost

naționalizat.

Susținerea apelantei pârâte, în

sensul că terenul face parte din domeniul public, a fost

înlăturată, cu motivarea că aceasta nu a depus actul doveditor,

că în anexa nr. 49 la hotărârea nr. 22/1999 privind inventarul

bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al comunei Soveja nu se

regăsește și terenul în litigiu, nu s-a făcut dovada

că imobilul aparține domeniului public al județului Vrancea, iar

„raportul de expertiză la care părțile au participat arată

că terenul este particular și stațiunea Soveja nu figurează

în domeniul public”.

În final, instanța de apel a

apreciat că pârâta nu a justificat cu ce titlu deține acest teren.

Împotriva deciziei a declarat recurs

apelanta pârâtă, criticând-o ca fiind nelegală, în raport cu cazurile

de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, și 9 C. proc. civ.,

pentru următoarele motive:

1.- Au fost ignorate prevederile

Legii nr. 10/2001 care stipulează că numai decizia emisă de

către cei ce dețin imobilul este atacată în instanță,

reclamanții fiind obligați să solicite inițial emiterea

deciziei iar, ulterior, să atace această decizie dacă nu erau

mulțumiți de răspunsul primit.

Legii nr. 18/1991, deci nu se poate aplica Legea nr. 10/2001 ..„.

motivului de apel în care apelanta arată că nu a fost legal

convocată la efectuarea expertizei și nici nu i s-a comunicat un

exemplar de pe acesta.

depusă în fond și apel, terenul în litigiu face parte din domeniul

public al județului Vrancea.

Din raportul de expertiză

(necomunicat) instanța reține că terenul a fost identificat în posesia

SC S.R. SRL și nicidecum în proprietatea acestei societăți

comerciale.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:

Primele trei critici invocate în

recurs, nu sunt fondate.

cauză că reclamanta s-a conformat cerințelor impuse de

prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată în 2005, în timp ce

recurenta notificată nu a îndeplinit obligația prevăzută de

art. 25 alin. (1) din actul normativ.

Potrivit dispozițiilor art. 109

alin. (2) C. proc. civ., în cazurile în care prin legi speciale sunt

reglementate proceduri prealabile, sesizarea instanței de judecată

este condiționată de îndeplinirea procedurii prealabile. Legea

specială de reparație nu stabilește însă calea de urmat

pentru persoana îndreptățită, în situația în care persoana

juridică notificată nu a emis dispoziție/decizie motivată

în termenul prescris de art. 25 alin. (1).

Cu toate acestea, din perspectiva

reclamantei, titulară a notificării, procedura prealabilă

reglementată de Legea nr. 10/2001 a fost îndeplinită iar refuzul

persoanei juridice de a se pronunța asupra cererii de restituire nu poate

fi apreciat ca un impediment legal pentru titularul notificării, de a se

adresa instanței de judecată, în vederea valorificării

drepturilor prevăzute de legea specială de reparație, sub

pretextul inadmisibilității (prematurității) cererii de

chemare în judecată, o asemenea teză contravenind spiritului legii analizate

și principiului liberului acces la justiție consacrat de

dispozițiile art. 21 din Constituție.

de vânzare-cumpărare prin care autorul intimatei reclamante a dobândit

dreptul de proprietate asupra terenului (fila 4 dosar fond) rezultă

că la data încheierii contractului, 4 august 1938, imobilul era atestat în

intravilanul localității („Parcul Stațiunii Soveja”), recurenta

afirmă că face obiectul Legii nr. 18/1991, fără să

argumenteze această afirmație și fără ca din dosarul

cauzei să rezulte vreun indiciu în sensul incidenței prevederilor

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

„dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului,

ea nu poate fi făcută decât după citarea părților prin

carte poștală recomandată, cu dovada de primire (...) Dovada de

primire va fi alăturată lucrării expertului”.

Este adevărat că expertul

numit în cauză în primă instanță nu a anexat la raportul de

expertiză dovada de citare și de primire cu privire la pârâta SC S.R.

SRL, însă neregularitatea procedurii de citare pentru efectuarea expertizei

este sancționată cu nulitatea relativă, trebuind să fie

invocată la prima zi de judecată care urmează după

depunerea raportului și înainte de a se pune concluzii în fond [art. 108

alin. (2) și (3) C. proc. civ.].

În speță, raportul de

expertiză a fost depus la 1 iunie 2004 iar neregularitatea

menționată nu a fost invocată la termenul din 24 iunie 2004,

când s-a dezbătut fondul cauzei, termen pentru care pârâta a fost legal

citată.

Este de precizat și faptul

că dispozițiile art. 201-214 C. proc. civ. nu prevăd obligația

pentru instanță sau expert de a comunica părților exemplare

de pe raportul de expertiză, art. 209 alin. (1) impunând doar cerința

ca expertul să depună lucrarea la dosarul cauzei cu cel puțin 5

zile înainte de termenul fixat pentru judecată, pentru ca

părțile să ia cunoștință de conținutul

acesteia.

Recursul este fondat în raport cu

ultima critică, ce face posibilă încadrarea în cazul prevăzut de

art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării

deciziei recurate.

Pentru a aprecia că apelanta

pârâtă SC S.R. SRL este unitatea deținătoare a terenului

solicitat de reclamantă prin notificările înregistrate în baza Legii

10/2001, atât instanțele anterioare cât și expertul numit în

cauză au avut în vedere doar anexa nr. 49 a H.G. nr. 908 din 6 septembrie

2002, publicată în M.O. nr. 663 bis din 6 septembrie 2002, anexă

privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei

Soveja.

Instanța de apel a ignorat

însă anexa nr. 1 a aceluiași act normativ (f.4-5 dosar apel), ce

cuprinde inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al

județului Vrancea și în care, la poziția nr. 307, este

indicată localitatea Soveja, „Teren stațiune 169266 mp”.

Or, dacă terenul în litigiu

este cuprins în domeniul public al județului Vrancea, unitatea

deținătoare obligată la acordarea măsurilor reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001 este această unitate administrativ

teritorială și nu recurenta pârâtă, cu privire la care chiar

instanța de apel a reținut în considerentele deciziei că: „(...)

nu a justificat cu ce titlu deține acest teren (...), aplicând greșit

în procedura Legii nr. 10/22001 criterii specifice acțiunii în

revendicare.

Pentru a se verifica, pe calea unui

supliment la raportul de expertiză sau a unei noi expertize, dacă terenul

solicitat de reclamantă este cuprins în suprafața de 169266 mp

reprezentând, conform H.G. nr. 908/2002, anexa nr. 1, domeniul public al

județului Vrancea, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc.

civ. și a dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., Curtea urmează

să admită recursul, să caseze decizia recurată și

să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC S.R.

SRL împotriva deciziei nr. 147/A din 28 ianuarie 2005 a Curții de Apel

Galați, secția civilă, pe care o casează și trimite

cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 29 noiembrie 2006.