ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3350/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 168

din 22 noiembrie 2005, Tribunalul Teleorman, în baza art. 334 C. proc. pen., a

schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 C.

pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., în infracțiunea

prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen.

În baza art. 174 – art. 175 C.

pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul C.T. la

9 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., a

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen., pe o

durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

A admis acțiunea civilă și a

obligat inculpatul la plata către partea civilă C.A.S. Teleorman a sumei de

12.351.319 lei, reprezentând despăgubiri civile, cheltuieli de spitalizare.

În baza art. 118 lit. b) C.

pen., a confiscat de la inculpat cuțitul cu mâner din plastic de culoare

neagră.

A obligat inculpatul la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, tribunalul a reținut că fapta inculpatului care la data de 20

noiembrie 2004 a exercitat violențe cu un cuțit asupra fiului său, aplicându-i

două lovituri de cuțit în zona abdomenului, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C.

pen.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței

penale atacate și pronunțarea unei soluții legale și temeinice.

Curtea de Apel București, secția

I penală, prin decizia penală nr. 19 din 16 ianuarie 2006, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpatul C.T.

Nemulțumit și de această

hotărâre, inculpatul a declarat recurs reiterând motivele formulate în fața

instanței de apel.

Astfel, în susținerea

recursului, apărătorul recurentului inculpat având cuvântul a solicitat

desființarea ambelor hotărâri și pe fond, achitarea inculpatului în temeiul

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C.

pen., dat fiind că este posibil ca decesul părții vătămate să fi intervenit ca

urmare a autoagresiunii. Pe de altă parte a susținut că nu poate fi reținută

legătura de cauzalitate între fapta inculpatului și decesul victimei, având în

vedere că partea vătămată avea un comportament dezordonat și nu s-a prezentat la

medic pentru tratament și control după efectuarea operației astfel că decesul

acesteia s-a datorat stării toxico-septice survenită în evoluția plăgii

înjunghiate abdominale.

Totodată, același apărător a

solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în art. 180 alin. (2)

1

C. pen. și aplicarea unei pedepse corespunzătoare noii încadrări juridice.

În subsidiar, a solicitat

reducerea pedepsei.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate cât și din oficiu ambele hotărâri, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

C. proc. pen., constată că prima instanță a

reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului

pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei

comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

Astfel, fapta inculpatului,

care la data de 20 decembrie 2004 a exercitat violențe cu un cuțit asupra

fiului său, aplicându-i două lovituri de cuțit în zona abdomenului, cauzându-i

eviscerație și interesarea anselor intestinale și având în vedere că la 29 mai 2005

a intervenit decesul victimei, între plaga înjunghiată și decesul victimei

existând legătură de cauzalitate indirectă, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 174 –

art. 175 lit. c) C. pen.

Fapta inculpatului

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat și nu ale

vreunei alte infracțiuni (spre exemplu lovire sau alte violențe), întrucât la

data comiterii faptei (20 decembrie 2004) inculpatul a lovit victima într-o zonă

vitală și cu un obiect apt, prin natura lui, să producă un rezultat letal,

leziunile punând în primejdie viața victimei.

Nu poate fi reținută

apărarea inculpatului în sensul că victima s-a autoagresat date fiind

concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 180/ B din 04 februarie

2005, declarațiile părții vătămate în sensul că a fost lovit cu cuțitul de

tatăl său, precum și declarațiile martorilor audiați în cauză.

În aceste condiții, nu poate

fi primită apărarea în sensul că, inculpatul nu a urmărit sau nu a acceptat

rezultatul letal al acțiunii sale violente, ci dimpotrivă este neîndoielnică

intenția sa, chiar și indirectă, de a ucide.

Pe de altă parte, Înalta

Curte apreciază că, modul în care inculpatul a înțeles să-și rezolve pretinsele

diferende cu fiul său, susține în totalitate cuantumul pedepsei ce i s-a

aplicat, deoarece comportamentul acestuia a fost străin condiției umane.

Raportat la situația de

fapt, la poziția inculpatului care a dat dovadă de nesinceritate afirmând că

fiul său și-a produs singur leziunile (afirmație contrazisă de actele

medico-legale efectuate în cauză), aplicarea unei sancțiuni la minimul special

prevăzut de textul incriminator este maximum de clemență ce-i poate fi acordată

acestuia, pentru a nu fi viciat scopul pedepsei, așa cum este el definit de art.

52 C. pen.

În aceste condiții, nu se

poate avea în vedere, neexistând corespondent în probele dosarului, reevaluarea

criteriilor de individualizare cu care au operat instanțele de fond și de apel.

Pe de altă parte, asemenea

fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății ar crea un sentiment de

insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției, ar întreține

climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în

sfidarea legii.

Având în vedere că

inculpatul a comis o faptă de o gravitate deosebită, Înalta Curte constată că

prima instanță a dat dovadă de maximum de clemență stabilind inculpatului o

pedeapsă de 9 ani închisoare.

Față de cele menționate mai

sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.T.

împotriva deciziei penale nr. 19 din 16 ianuarie 2006 a Curții de Apel

București, secția I penală.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.T. împotriva deciziei penale nr. 19 din 16

ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 mai 2006.