ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3350/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 168 din 22 noiembrie 2005, Tribunalul Teleorman, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen. În baza art. 174 – art. 175 C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul C.T. la 9 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

A admis acțiunea civilă și a obligat inculpatul la plata către partea civilă C.A.S. Teleorman a sumei de 12.351.319 lei, reprezentând despăgubiri civile, cheltuieli de spitalizare. În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat cuțitul cu mâner din plastic de culoare neagră. A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că fapta inculpatului care la data de 20 noiembrie 2004 a exercitat violențe cu un cuțit asupra fiului său, aplicându-i două lovituri de cuțit în zona abdomenului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței penale atacate și pronunțarea unei soluții legale și temeinice.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 19 din 16 ianuarie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.T. Nemulțumit și de această hotărâre, inculpatul a declarat recurs reiterând motivele formulate în fața instanței de apel. Astfel, în susținerea recursului, apărătorul recurentului inculpat având cuvântul a solicitat desființarea ambelor hotărâri și pe fond, achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., dat fiind că este posibil ca decesul părții vătămate să fi intervenit ca urmare a autoagresiunii.

Pe de altă parte a susținut că nu poate fi reținută legătura de cauzalitate între fapta inculpatului și decesul victimei, având în vedere că partea vătămată avea un comportament dezordonat și nu s-a prezentat la medic pentru tratament și control după efectuarea operației astfel că decesul acesteia s-a datorat stării toxico-septice survenită în evoluția plăgii înjunghiate abdominale. Totodată, același apărător a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în art. 180 alin. (2) 1 C. pen. și aplicarea unei pedepse corespunzătoare noii încadrări juridice. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei. Recursul este nefondat. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare. Astfel, fapta inculpatului, care la data de 20 decembrie 2004 a exercitat violențe cu un cuțit asupra fiului său, aplicându-i două lovituri de cuțit în zona abdomenului, cauzându-i eviscerație și interesarea anselor intestinale și având în vedere că la 29 mai 2005 a intervenit decesul victimei, între plaga înjunghiată și decesul victimei existând legătură de cauzalitate indirectă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen.

Fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat și nu ale vreunei alte infracțiuni (spre exemplu lovire sau alte violențe), întrucât la data comiterii faptei (20 decembrie 2004) inculpatul a lovit victima într-o zonă vitală și cu un obiect apt, prin natura lui, să producă un rezultat letal, leziunile punând în primejdie viața victimei. Nu poate fi reținută apărarea inculpatului în sensul că victima s-a autoagresat date fiind concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 180/ B din 04 februarie 2005, declarațiile părții vătămate în sensul că a fost lovit cu cuțitul de tatăl său, precum și declarațiile martorilor audiați în cauză. În aceste condiții, nu poate fi primită apărarea în sensul că, inculpatul nu a urmărit sau nu a acceptat rezultatul letal al acțiunii sale violente, ci dimpotrivă este neîndoielnică intenția sa, chiar și indirectă, de a ucide.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că, modul în care inculpatul a înțeles să-și rezolve pretinsele diferende cu fiul său, susține în totalitate cuantumul pedepsei ce i s-a aplicat, deoarece comportamentul acestuia a fost străin condiției umane. Raportat la situația de fapt, la poziția inculpatului care a dat dovadă de nesinceritate afirmând că fiul său și-a produs singur leziunile (afirmație contrazisă de actele medico-legale efectuate în cauză), aplicarea unei sancțiuni la minimul special prevăzut de textul incriminator este maximum de clemență ce-i poate fi acordată acestuia, pentru a nu fi viciat scopul pedepsei, așa cum este el definit de art. 52 C. pen. În aceste condiții, nu se poate avea în vedere, neexistând corespondent în probele dosarului, reevaluarea criteriilor de individualizare cu care au operat instanțele de fond și de apel.

Pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății ar crea un sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. Având în vedere că inculpatul a comis o faptă de o gravitate deosebită, Înalta Curte constată că prima instanță a dat dovadă de maximum de clemență stabilind inculpatului o pedeapsă de 9 ani închisoare. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.T. împotriva deciziei penale nr. 19 din 16 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.T. împotriva deciziei penale nr. 19 din 16 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2006.