ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2159/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la data de 8 noiembrie 2005, reclamantul Ț.G. a solicitat, în

contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 18705

din 8 septembrie 2005, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar

al Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 30

din 19 ianuarie 2006, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a

obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului,

drepturile solicitate, pentru perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie , începând

cu data de 1 aprilie 2005.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că din conținutul declarațiilor autentificate ale martorilor S.A.

și M.G., ambii audiați și în instanță, a rezultat că reclamantul s-a refugiat,

împreună cu familia, din localitatea de domiciliu Diviciorii Mari, comuna

Sânmartin, în localitatea Mociu, ambele din județul Cluj, ca urmare a

persecuției etnice suferite din partea autorităților maghiare de ocupație.

Instanța a mai reținut că

depozițiile martorilor, ambii aflați în refugiu în aceeași localitate cu

reclamantul și beneficiari ai Legii nr. 189/2000, sunt în concordanță cu

adeverința nr. 1657 din 27 decembrie 2005, eliberată de primăria comunei

Sânmartin, care atestă represaliile exercitate de ocupanții maghiari asupra

populației române.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând

că în condițiile în care familia intimatului, împreună cu acesta, a părăsit

localitatea de domiciliu, în luna mai 1940, deci anterior perioadei de refugiu

recunoscută de lege, nu este îndeplinită cerința persecuției etnice, ca

motivație a refugiului, prevăzută de Legea nr. 189/2000.

În sprijinul acestei susțineri s-au

invocat, drept practică judiciară, mai multe sentințe ale curților de apel.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 189/2000,

beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care, în

perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940,

până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții de natură etnică, fiind

refugiată, strămutată sau expulzată în altă localitate.

Dovada încadrării în situația

prevăzută de lege se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu

înscrisuri emise de organele competente sau, în lipsa acestora, cu declarații

de martori.

În speță, s-au administrat ambele

categorii de probe, din acestea rezultând, atât refugiul reclamantului împreună

cu familia, cât și motivația lui etnică.

Împrejurarea că familia intimatului

s-a refugiat din localitatea de domiciliu, anterior perioadei de refugiu,

prevăzută de lege, respectiv în mai 1940, a fost consecința persecuțiilor etnice exercitate de trupele de ocupație care au precedat instalarea administrației

maghiare în Ardealul de Nord, aspect rezultat, atât din declarațiile martorilor,

cât și din adresa primăriei comunei Sânmartin.

Acest aspect nu a impietat, de

altfel, asupra legalității soluției pronunțate de instanța de fond care a

acordat intimatului, beneficiul drepturilor solicitate, cu respectarea

perioadei reglementate prin Legea nr. 189/2000.

Pentru aceste considerente și

constatând că nu există, potrivit art. 304 și 304

1

C. proc. civ., motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de

fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 30 din 19 ianuarie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 iunie 2006.