ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8547/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Primarul General al

municipiului București a emis dispoziția nr. 4242 din 4 mai 2005, prin care a

respins ca nedovedită cererea obiect al notificării formulate de C.J., prin

care s-a solicitat restituirea în natură în temeiul Legii nr. 10/2001 a

imobilului situat în București.

În motivarea dispoziției se

arată că solicitanta nu a depus până la data de 1 iulie 2003 acte doveditoare

ale dreptului de proprietate și ale calității de persoană îndreptățită.

C.J. a atacat dispoziția de

mai sus pe calea contestației reglementată prin art. 24 alin. (7) și (8) din

Legea nr. 10/2001 solicitând anularea ei și obligarea Primăriei municipiului

București să emită o nouă dispoziție, prin care să dispună fie restituirea

imobilului în natură, fie acordarea de despăgubiri în echivalentul acestuia.

Tribunalul București, secția

a V-a civilă, a pronunțat decizia civilă nr. 999 din 23 septembrie 2005, prin

care, constatând că la dosarul administrativ există acte doveditoare privind

dreptul de proprietate asupra imobilului al lui N.I., privind preluarea abuzivă

a imobilului de către stat și privind calitatea de persoană îndreptățită a

contestatoarei, moștenitoare a fostului proprietar, a admis contestația, a

anulat dispoziția atacată și a obligat Primăria municipiului București prin

Primarul General să emită o nouă dispoziție având ca obiect restituirea în

natură către contestatoare a imobilului sau acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent.

Apelul declarat de Primăria

municipiului București, prin Primarul General, a fost respins ca nefondat prin

decizia civilă nr.165-A din 3 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Instanța de apel a statuat

ca fiind nefondate susținerile din apel referitoare la faptul că prima instanță

era obligată să soluționeze contestația cu luarea în considerare doar a actelor

doveditoare depuse la dosarul administrativ, în rândul cărora nu s-a aflat

actul de proprietate al autorului contestatoarei.

A hotărât instanța de apel

că actele depuse cu prilejul judecării contestației în primă instanță, pe care

le-a analizat, fac dovada deplină a dreptului de proprietate al autorului

contestatoarei asupra imobilului și privind preluarea abuzivă a acestuia de

către stat, mai ales că unitatea deținătoare nu a administrat probe contrare,

fiind incidente în cauză dispozițiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001

(imobilul fiind preluat prin confiscarea averii dispusă prin hotărâre

judecătorească penală de condamnare a fostului proprietar pentru infracțiuni de

natură politică).

Municipiul București a

declarat recurs prin Primarul General invocând cazul de casare prevăzut de art.

394 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut că instanța de apel,

admițând posibilitatea dovedirii dreptului de proprietate și calității de

persoană îndreptățită în cadrul soluționării contestației în justiție, fără ca

asemenea acte doveditoare să fi fost depuse în cadrul procedurii administrative

prealabile, a încălcat prevederile corespunzătoare din Legea nr. 10/2001.

Recursul astfel motivat nu

este întemeiat.

În mecanismul de punere în

aplicare a Legii nr. 10/2001, prima etapă o reprezintă procedura administrativă

prealabilă reglementată de art. 22-26 din legea republicată, în cadrul căreia

persoana îndreptățită are obligația de a depune actele doveditoare prevăzute de

art. 23 din lege.

Termenul pentru depunerea

actelor doveditoare a fost prelungit succesiv prin mai multe ordonanțe de

urgență, iar articolul 23 din lege, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005

prevede că actele doveditoare pot fi depuse până la data soluționării

notificării.

Dispoziția arătată nu

limitează însă posibilitatea instanței, investită potrivit art. 24 alin. (7) și

(8) din Legea nr. 10/2001 devenit art. 26 alin. (3) în urma modificării legii

prin Legea nr. 247/2005, ca în cadrul procedurii judiciare să soluționeze

procesul numai pe baza actelor doveditoare depuse în etapa procedurii

administrative.

Asemenea limitare ar avea ca

efect îngrădirea accesului la justiție recunoscut prin art. 21 din Constituție

și a dreptului la un proces echitabil consacrat prin același articol din

Constituție și recunoscut părților prin art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Or, un proces echitabil

presupune un tratament egal aplicabil părților implicate în proces, iar accesul

la justiție nu se realizează numai prin posibilitatea de a sesiza instanța de

judecată, ci și prin dreptul efectiv al părților de a propune dovezile care să

le susțină interesele, precum și prin dreptul instanței de a cenzura

pertinența, concludența și utilitatea lor, de a încuviința administrarea

probelor necesare lămuririi depline a stării de fapt și de a-și întemeia soluția

pe probele administrare.

Prin urmare, în cauza de

față corect instanța de apel a păstrat soluția primei instanțe fundamentată pe

ansamblul probelor, indiferent de momentul administrării lor.

Pentru cele ce preced

recursul va fi respins ca nefondat potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul general împotriva

deciziei nr. 165/A din 3 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie

2006.