ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7231/2006

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra

cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția

civilă, la 7 ianuarie 2003, reclamanții C.M.I., C.C., C.I. și C.L. au chemat în

judecată pe pârâții Primarul comunei Sepreuș, comuna Sepreuș și SC P. SRL

pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispusă modificarea în

parte a dispoziției nr. 397 din 3 decembrie 2002 emisă de primar, constatarea

nulității absolute a contractului de concesiune nr. 1927/2001.

În motivarea cererii s-a arătat că în mod nelegal s-a

respins cererea de restituire în natură a magaziei de cereale, edificată de

antecesorii reclamanților pe terenul în suprafață de 2734 mp ce le-a aparținut

în proprietate.

În mod nelegal Consiliul local a concesionat terenul în

suprafață de 2734 mp. Contractul de concesiune este lovit de nulitate absolută,

fiind încheiat cu rea-credință.

Prin sentința civilă nr. 143 din 26 martie 2003 Tribunalul

Arad, secția civilă, a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că a fost

preluat abuziv de la antecesorii reclamanților imobilul evidențiat în C.F. Sepreuș.

Pe teren existau mai multe construcții edificate de foștii proprietari, între

care o casă de locuit, o magazie de cereale și o biserică catolică. După

preluare, construcțiile au fost demolate sau distruse prin incendiere, singura

construcție rămasă fiind magazia de cereale notată sub A 9 în C.F. Sepreuș.

Prin notificarea trimisă primarului comunei Sepreuș

reclamanții nu au solicitat restituirea singurei construcții care mai rămăsese

pe terenurile preluate de la autorii lor. Reclamanții au solicitat restituirea

magaziei numai după primirea dispoziției nr. 313/2002, cu încălcarea termenului

de 6 luni prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a

fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 125 din 16 septembrie 2003 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a casat această decizie și a trimis cauza pentru

rejudecarea apelului la aceeași instanță.

În considerentele deciziei instanței de recurs s-a reținut

că se impunea ca instanța, în raport cu cererea prin care reclamanții arătau că

imobilele construcții au fost demolate, să verifice, pe baza extraselor de

carte funciară și a altor acte, inclusiv a actelor administrative în temeiul

cărora s-a preluat imobilul și s-a făcut întabularea în cartea funciară, dacă

vreunul dintre imobilele menționate se identifică cu magazia a cărei retrocedare

se cere.

De asemenea, în mod nelegal instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra motivului de nulitate absolută a contractului de concesiune.

Rejudecând după casarea cu trimitere, Curtea de Apel

Timișoara, secția civilă, a pronunțat decizia civilă nr. 68 din 22 februarie

2006 prin care a admis apelul reclamanților, a modificat sentința în sensul că

a admis contestația, a modificat în parte dispoziția nr. 397/2002 emisă de

Primarul comunei Sepreuș, în sensul că a dispus restituirea în natură către

reclamanți și a magaziei de cereale edificată pe terenul înscris în C.F. Sepreuș

nr. top. 405-406/a//1/1/5 în suprafață de 2734 mp. A constatat nulitatea

absolută a contractului de concesiune încheiat între Consiliul local al comunei

Sepreuș și SC P. SRL.

Instanța de apel și-a motivat decizia arătând că aprecierea

potrivit căreia cererea de atribuire în natură a magaziei de cereale ar fi fost

făcută peste termen este neîntemeiată, în raport cu împrejurarea că prin

expertiza efectuată în cauză s-a constatat că magazia de cereale face corp

comun cu terenul de 2734 mp, fiind edificată pe acest teren, corpul funciar

având caracter unitar.

Pe de altă parte, cererea reclamanților notificatori nu

putea fi scindată, cu consecința respingerii cererii pentru restituirea magaziei

de cereale ca tardiv formulată, având în vedere că, la data formulării

notificării, terenul din litigiu a fost individualizat parcelar, operațiunea de

dezmembrare fiind realizată ulterior.

Cum construcția în litigiu a fost individualizată în C.F.,

iar faptul necunoașterii împrejurării că construcția nu a fost demolată nu

poate fi imputat reclamanților, starea acestei construcții fiind de avansată

degradare.

Contractul de concesiune s-a încheiat la 25 septembrie 2001,

cu ignorarea notificării reclamanților, din 25 mai 2001. În acest fel, s-au

încălcat dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de către

pârâți.

Prin recursul Primăriei comunei Sepreuș, prin primar,

întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este

criticată hotărârea deoarece, deși este de necontestat că imobilul magazie de

cereale constituie un tot unitar cu imobilul teren, reclamanții, prin

notificarea formulată, aveau obligația să specifice în mod expres imobilul pe care

îl solicitau, cunoscând faptul că acea construcție este o clădire foarte veche.

Au lăsat astfel loc de interpretare în sensul că nu ar fi solicitat restituirea

clădirii, ci doar a terenului pe care este edificată construcția.

Deoarece reclamanții nu au solicitat restituirea în natură a

magaziei, contractul de concesiune s-a încheiat în mod legal, cu respectarea

prevederilor Legii nr. 21/1998.

SC P. SRL a arătat în recursul formulat, faptul că instanța

de apel nu a ținut cont de considerentele deciziei de casare, în care s-a

arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra motivului de nulitate absolută

invocat de reclamanți cu privire la contractul de concesiune. Totodată, a

reținut că instanța nu a evaluat pertinența notificării formulată de reclamanți,

care au fost în eroare cu privire la faptul demolării magaziei.

Față de critica și dispoziția instanței supreme, instanța de

apel a dispus numai efectuarea unei expertize prin care să se identifice

construcția din litigiu, atât sub aspectul existenței sale fizice, cât și sub

aspectul individualizării sale.

După primirea Dispoziției nr. 313/2002, reclamanții și-au

precizat cererea solicitând numai suprafața de 2734 mp pe care se afla

amplasată magazia de cereale. În mod întemeiat primarul a considerat că cererea

de atribuire în natură a magaziei de cereale s-a făcut peste termen.

Contractul de concesiune a fost încheiat cu bună-credință de

către SC P. SRL, care nu a avut cunoștință de cererile reclamanților.

Prin întâmpinare, intimații reclamanți au solicitat

respingerea recursurilor, hotărârea instanței de apel fiind legală și dată cu

respectarea deciziei de casare.

Analizând hotărârea instanței de apel, în limitele criticii

formulate prin motivele de recurs, și în raport de dovezile administrate înaintea

instanțelor de fond, Înalta Curte a apreciat că recursurile nu sunt întemeiate,

pentru următoarele considerente:

10/2001, persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii au solicitat imobilul

alcătuit din teren neocupat de construcții. Faptul că nu s-a solicitat prin

notificare și magazia situată pe teren, nu înseamnă că, în privința acesteia,

s-ar fi depășit termenul în care putea fi cerută, având în vedere că, în lumina

accesiunii, restituindu-se terenul se restituie și magazia amplasată pe acesta.

Nu este de acceptat critica în sensul că reclamanții

trebuiau să specifice în mod expres în notificare faptul că doresc și

construcțiile de pe teren. Era obligația unității notificate, dacă avea vreo

nedumerire în privința modului în care se poate restitui doar terenul de sub o

construcție, fără să se restituie și construcția, să ceară lămuriri petenților.

Sub acest aspect, hotărârea instanței de apel care a reținut

că cererea notificatorilor nu putea fi scindată, având în vedere că la data

notificării terenul era individualizat parcelar, operațiunea de dezmembrare

fiind ulterioară, este legală;

proc. civ. s-a arătat că instanța de trimitere trebuie să se pronunțe și asupra

contractului de concesiune.

Faptul că în prezenta cauză nu este parte și consiliul

local, nu afectează valabilitatea soluției, ci pune doar o problemă de

opozabilitate a hotărârii față de consiliu.

Pe de altă parte, expertiza a fost dispusă tocmai pentru a

stabili dacă terenul și magazia de cereale constituie un tot unitar. În raport

de concluziile expertului, instanța s-a putut pronunța și asupra legalității

contractului de concesiune, nulitatea intervenind dacă magazia era situată pe

teren.

Contractul de concesiune este lovit de nulitate absolută,

pentru cauză ilicită, de vreme ce, potrivit expertizei, magazia de cereale este

situată pe terenul solicitat prin notificare, iar notificarea a fost

înregistrată la 25 mai 2001, contractul fiind încheiat la 25 septembrie 2001.

Necunoașterea înregistrării notificării nu poate fi invocată

de societatea comercială pentru dovedirea bunei sale credințe, câtă vreme avea

obligația să depună toată diligența necesară pentru a afla situația juridică

reală a imobilului. Obținerea de informații, chiar de la cealaltă parte

contractantă, nu ar fi presupus un efort excesiv, de natură să determine partea

să încheie contractul fără asemenea verificări.

Față de cele ce preced, instanța apreciază că nu sunt

întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de apel pronunțând

o soluție legală, dată cu aplicarea corectă a legii materiale incidente, și cu

respectarea deciziei de casare. Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate, cu consecința rămânerii

irevocabile a hotărârii date în apel.

În raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenții

vor fi obligați la cheltuieli de judecată către intimații reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții

Primăria comunei Sepreuș și SC P. SRL Arad împotriva deciziei civile nr. 68 din

22 februarie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Obligă pe recurenți la 700 RON cheltuieli de judecată către

intimații reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2006.