ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7231/2006

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția civilă, la 7 ianuarie 2003, reclamanții C.M.I., C.C., C.I. și C.L. au chemat în judecată pe pârâții Primarul comunei Sepreuș, comuna Sepreuș și SC P. SRL pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispusă modificarea în parte a dispoziției nr. 397 din 3 decembrie 2002 emisă de primar, constatarea nulității absolute a contractului de concesiune nr. 1927/2001. În motivarea cererii s-a arătat că în mod nelegal s-a respins cererea de restituire în natură a magaziei de cereale, edificată de antecesorii reclamanților pe terenul în suprafață de 2734 mp ce le-a aparținut în proprietate.

În mod nelegal Consiliul local a concesionat terenul în suprafață de 2734 mp. Contractul de concesiune este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat cu rea-credință. Prin sentința civilă nr. 143 din 26 martie 2003 Tribunalul Arad, secția civilă, a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că a fost preluat abuziv de la antecesorii reclamanților imobilul evidențiat în C.F. Sepreuș. Pe teren existau mai multe construcții edificate de foștii proprietari, între care o casă de locuit, o magazie de cereale și o biserică catolică. După preluare, construcțiile au fost demolate sau distruse prin incendiere, singura construcție rămasă fiind magazia de cereale notată sub A 9 în C.F.

Sepreuș. Prin notificarea trimisă primarului comunei Sepreuș reclamanții nu au solicitat restituirea singurei construcții care mai rămăsese pe terenurile preluate de la autorii lor. Reclamanții au solicitat restituirea magaziei numai după primirea dispoziției nr. 313/2002, cu încălcarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001. Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 125 din 16 septembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a casat această decizie și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la aceeași instanță.

În considerentele deciziei instanței de recurs s-a reținut că se impunea ca instanța, în raport cu cererea prin care reclamanții arătau că imobilele construcții au fost demolate, să verifice, pe baza extraselor de carte funciară și a altor acte, inclusiv a actelor administrative în temeiul cărora s-a preluat imobilul și s-a făcut întabularea în cartea funciară, dacă vreunul dintre imobilele menționate se identifică cu magazia a cărei retrocedare se cere. De asemenea, în mod nelegal instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului de nulitate absolută a contractului de concesiune.

Rejudecând după casarea cu trimitere, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a pronunțat decizia civilă nr. 68 din 22 februarie 2006 prin care a admis apelul reclamanților, a modificat sentința în sensul că a admis contestația, a modificat în parte dispoziția nr. 397/2002 emisă de Primarul comunei Sepreuș, în sensul că a dispus restituirea în natură către reclamanți și a magaziei de cereale edificată pe terenul înscris în C.F. Sepreuș nr. top. 405-406/a//1/1/5 în suprafață de 2734 mp. A constatat nulitatea absolută a contractului de concesiune încheiat între Consiliul local al comunei Sepreuș și SC P. SRL.

Instanța de apel și-a motivat decizia arătând că aprecierea potrivit căreia cererea de atribuire în natură a magaziei de cereale ar fi fost făcută peste termen este neîntemeiată, în raport cu împrejurarea că prin expertiza efectuată în cauză s-a constatat că magazia de cereale face corp comun cu terenul de 2734 mp, fiind edificată pe acest teren, corpul funciar având caracter unitar. Pe de altă parte, cererea reclamanților notificatori nu putea fi scindată, cu consecința respingerii cererii pentru restituirea magaziei de cereale ca tardiv formulată, având în vedere că, la data formulării notificării, terenul din litigiu a fost individualizat parcelar, operațiunea de dezmembrare fiind realizată ulterior.

Cum construcția în litigiu a fost individualizată în C.F., iar faptul necunoașterii împrejurării că construcția nu a fost demolată nu poate fi imputat reclamanților, starea acestei construcții fiind de avansată degradare. Contractul de concesiune s-a încheiat la 25 septembrie 2001, cu ignorarea notificării reclamanților, din 25 mai 2001. În acest fel, s-au încălcat dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001. Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de către pârâți. Prin recursul Primăriei comunei Sepreuș, prin primar, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este criticată hotărârea deoarece, deși este de necontestat că imobilul magazie de cereale constituie un tot unitar cu imobilul teren, reclamanții, prin notificarea formulată, aveau obligația să specifice în mod expres imobilul pe care îl solicitau, cunoscând faptul că acea construcție este o clădire foarte veche.

Au lăsat astfel loc de interpretare în sensul că nu ar fi solicitat restituirea clădirii, ci doar a terenului pe care este edificată construcția. Deoarece reclamanții nu au solicitat restituirea în natură a magaziei, contractul de concesiune s-a încheiat în mod legal, cu respectarea prevederilor Legii nr. 21/1998. SC P. SRL a arătat în recursul formulat, faptul că instanța de apel nu a ținut cont de considerentele deciziei de casare, în care s-a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra motivului de nulitate absolută invocat de reclamanți cu privire la contractul de concesiune. Totodată, a reținut că instanța nu a evaluat pertinența notificării formulată de reclamanți, care au fost în eroare cu privire la faptul demolării magaziei.

Față de critica și dispoziția instanței supreme, instanța de apel a dispus numai efectuarea unei expertize prin care să se identifice construcția din litigiu, atât sub aspectul existenței sale fizice, cât și sub aspectul individualizării sale. După primirea Dispoziției nr. 313/2002, reclamanții și-au precizat cererea solicitând numai suprafața de 2734 mp pe care se afla amplasată magazia de cereale. În mod întemeiat primarul a considerat că cererea de atribuire în natură a magaziei de cereale s-a făcut peste termen. Contractul de concesiune a fost încheiat cu bună-credință de către SC P. SRL, care nu a avut cunoștință de cererile reclamanților. Prin întâmpinare, intimații reclamanți au solicitat respingerea recursurilor, hotărârea instanței de apel fiind legală și dată cu respectarea deciziei de casare.

Analizând hotărârea instanței de apel, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs, și în raport de dovezile administrate înaintea instanțelor de fond, Înalta Curte a apreciat că recursurile nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente: 1. Prin notificarea adresată în termenul impus de Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii au solicitat imobilul alcătuit din teren neocupat de construcții. Faptul că nu s-a solicitat prin notificare și magazia situată pe teren, nu înseamnă că, în privința acesteia, s-ar fi depășit termenul în care putea fi cerută, având în vedere că, în lumina accesiunii, restituindu-se terenul se restituie și magazia amplasată pe acesta.

Nu este de acceptat critica în sensul că reclamanții trebuiau să specifice în mod expres în notificare faptul că doresc și construcțiile de pe teren. Era obligația unității notificate, dacă avea vreo nedumerire în privința modului în care se poate restitui doar terenul de sub o construcție, fără să se restituie și construcția, să ceară lămuriri petenților. Sub acest aspect, hotărârea instanței de apel care a reținut că cererea notificatorilor nu putea fi scindată, având în vedere că la data notificării terenul era individualizat parcelar, operațiunea de dezmembrare fiind ulterioară, este legală; 2. În hotărârea dată în recurs, în condițiile art. 315 C. proc. civ. s-a arătat că instanța de trimitere trebuie să se pronunțe și asupra contractului de concesiune.

Faptul că în prezenta cauză nu este parte și consiliul local, nu afectează valabilitatea soluției, ci pune doar o problemă de opozabilitate a hotărârii față de consiliu. Pe de altă parte, expertiza a fost dispusă tocmai pentru a stabili dacă terenul și magazia de cereale constituie un tot unitar. În raport de concluziile expertului, instanța s-a putut pronunța și asupra legalității contractului de concesiune, nulitatea intervenind dacă magazia era situată pe teren.

Contractul de concesiune este lovit de nulitate absolută, pentru cauză ilicită, de vreme ce, potrivit expertizei, magazia de cereale este situată pe terenul solicitat prin notificare, iar notificarea a fost înregistrată la 25 mai 2001, contractul fiind încheiat la 25 septembrie 2001. Necunoașterea înregistrării notificării nu poate fi invocată de societatea comercială pentru dovedirea bunei sale credințe, câtă vreme avea obligația să depună toată diligența necesară pentru a afla situația juridică reală a imobilului. Obținerea de informații, chiar de la cealaltă parte contractantă, nu ar fi presupus un efort excesiv, de natură să determine partea să încheie contractul fără asemenea verificări.

Față de cele ce preced, instanța apreciază că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de apel pronunțând o soluție legală, dată cu aplicarea corectă a legii materiale incidente, și cu respectarea deciziei de casare. Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii date în apel. În raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenții vor fi obligați la cheltuieli de judecată către intimații reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Primăria comunei Sepreuș și SC P. SRL Arad împotriva deciziei civile nr. 68 din 22 februarie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Obligă pe recurenți la 700 RON cheltuieli de judecată către intimații reclamanți. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2006.