ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1015/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 4791 din 23 noiembrie 2005, Tribunalul București a respins cererea reclamantei A.V.A.S. București în contradictoriu cu A.S.C.P., ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să transmită acesteia documente din care să rezulte modul de îndeplinire al clauzei 7.3. lit. b) din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 427 din 27 iulie 1994, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 100 Ron pe zi până la executarea obligației, iar prin precizarea acțiunii de la 27 septembrie 2005 reclamanta a menționat documentele pe care pârâta ar trebui să fie obligată să i le transmită, având în vedere că din analiza situațiilor A.I.

– Anexa la bilanțurile contabile aferente anilor 1999 – 2001 se constată ieșiri de active. Tribunalul a luat act și de precizarea reprezentantului A.V.A.S. în sensul că nu deține dovezi din care să rezulte că pârâta, contrar conduitei asumate prin art. 7.3 lit. b) din contract, a înstrăinat active ale SC S.C. SA. În aceste condiții, tribunalul a constatat că proba executării clauzei contractuale din art. 7.3 lit. b) cu care se identifică pretenția reclamantei în acțiunea formulată presupune a demonstra faptul nedefinit cu conținut negativ, acela că pârâta nu a înstrăinat nici un bun și a faptului pozitiv și anume că pârâta a introdus în statut această obligație. Or, reclamanta prin cererea precizatoare a solicitat obligarea pârâtei la predarea documentației care să ateste nu modalitatea de îndeplinire a obligației contractuale din art. 7.3 lit. b), ci documentație care să ateste un fapt străin pretenției afirmate și anume încălcarea obligației contractuale.

A reținut tribunalul și dispozițiile articolului 10 din O.G. nr. 25/2002 privind atribuțiile A.V.A.S., constatând că acesteia îi revenea sarcina de a proba în fața instanței încălcarea obligației asumate de cumpărătoare. S-a constatat totodată că nu se impută pârâtei neexecutarea obligației de transmitere a raportului informativ prevăzut de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002, acțiunea A.V.A.S. neavând ca obiect executarea acestei îndatoriri legale, nu se impută pârâtei nici refuzul de a permite A.V.A.S. verificarea scriptică și faptică a modului de îndeplinire a obligațiilor contractuale. A apreciat instanța de fond că sub aspectul obligației legale a cumpărătorului acțiunilor, reclamanta nu a realizat proba neexecutării.

În fine, constatându-se că nu există în sarcina pârâtei obligația de a transmite documentația atestând încălcarea conduitei contractuale și că reclamanta nu a dovedit încălcarea art. 7.3 lit. b) din contract dublată de refuzul pârâtei de a permite accesul A.V.A.S. la documentele evocate, cererea precizată a reclamantei a fost apreciată ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen și motivat A.V.A.S., criticile vizând netemeinicia sentinței atacate. Curtea de Apel București, prin decizia nr. 447 din 5 octombrie 2006, a respins, ca neîntemeiat, apelul reclamantei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta A.V.A.S. solicitând admiterea acestuia și a acțiunii sale astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului său reclamanta consideră că sunt întrunite condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind greșit aplicate prevederile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002. De asemenea, recurenta-reclamantă consideră că decizia atacată cuprinde motive contradictorii, fiind cazul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece se afirmă că reclamanta nu a realizat proba neexecutării deși A.V.A.S., prin adresele depuse la dosar, a dovedit, că a solicitat de nenumărate ori să-i fie transmise documentele solicitate. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele următoarele: Recurenta susține greșita aplicare de către instanță a prevederilor art. 8 alin. (1) din O.G.

nr. 25/2002 dar se mulțumește să reproducă conținutul acestei prevederi legale, fără însă a arăta în ce constă greșeala instanței în aplicarea acestui text și fără a aduce vre-o critică argumentată a modului de interpretare și aplicare a textului în cauză, ci limitându-se doar la o simplă afirmație. Dincolo de acest neajuns al recursului, care ar echivala cu o nemotivare, se constată că instanțele au făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002 în raport de obligațiile contractuale ale pârâtei intimate rezultând din art. 7.3. lit. b) din contract.

Textul legal invocat de recurentă se referă la obligația cumpărătorului de a transmite, în termen de 30 de zile de la data solicitării Autorității, un raport cu privire la modul de respectare a clauzelor contractuale or, din precizarea documentelor avute în vedere de reclamantă să fie transmise, pentru a dovedi modul de îndeplinire a clauzei de la art. 7.3 lit. b), rezultă că se cereau dovezi ale neîndeplinirii acestei clauze contractuale. Deci acțiunea reclamantei nu a avut în vedere raportul prevăzut de art. 8 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 25/2002 ci obligația contractuală a pârâtei de a nu vinde bunurile din anexa la contract timp de 7 ani de la semnarea contractului. În ce privește al doilea motiv de recurs, întemeiat pe pct. 7 al art. 304 C. proc.

civ., este de observat, în primul rând, că recurenta nu arată care sunt motivele contradictorii cuprinse în decizia atacată ci susține doar că afirmația instanței că „reclamanta nu a realizat proba neexecutării” este în contradicție cu probele aflate la dosar, aspect ce vizează interpretarea probelor administrate și care nu poate face obiectul verificării în calea extraordinară a recursului, nefiind cuprins între motivele expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Pe de altă parte, examinarea atentă a deciziei relevă faptul că între afirmația instanței, invocată de recurentă, și alte motive exprimate de instanță nu există nici o contradicție, neexistând motivul prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc.

civ. Față de cele de mai sus, Înalta curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 447 din 5 octombrie 2006 a Curții de Apel București, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2007.