ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3361/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3361/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea inițială înregistrată la 6 octombrie 2003, petiționarul D.N. a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, începerea urmăririi penale împotriva inspectorului principal de poliție N.E. de la Poliția Orașului Cernavodă, pentru săvârșirea infracțiunilor de insultă, amenințare, lovire și purtare abuzivă. Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimatului, întrucât faptele reclamate nu au fost săvârșite de acesta, prin rezoluția nr. 296/ P din 14 octombrie 2003. Prin rezoluția nr. 565/II/2/2003 din 18 decembrie 2003, procurorul ierarhic superior, respinge, ca nefondată, plângerea împotriva rezoluției date de procuror la 14 octombrie 2003, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de N.E.
pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 și art. 250 alin. (1) C. pen. Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție admite recursul intimatului, susținând că, deși sentința penală nr. 30 din 7 aprilie 2004 a Curții de Apel Constanța, a fost casată cu trimitere spre rejudecare, acesta nu s-a conformat prevederilor art. 278 1 alin. (8) pct. c C. proc. pen., nepronunțându-se cu privire la toate faptele din plângerea petiționarului, care constituie actul de sesizare al instanței, respectiv pentru infracțiunea prevăzută de art. 250 alin. (1) C. pen. După rejudecare, Curtea de Apel Constanța, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpatul N.E.
pentru infracțiunea prevăzută de art. 250 alin. (1) și art. 180 C. pen., întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii (latura obiectivă). Pentru a pronunța astfel, s-a reținut că, în ziua de 6 august 2003, martorul G.M. care conducea autoturismul în care se găsea și petentul D.N., a fost sancționat contravențional cu suma de 2 milioane lei și i s-a ridicat permisul de conducere și talonul mașinii. Pentru acest motiv deși nu-l privea personal, petentul D.N. a mers la sediul Poliției Cernavodă pentru a solicita relații. Fiind și sub influența băuturilor alcoolice și insistent, i-a determinat pe lucrătorii de poliție să-l scoată afară din sediu.
S-a reținut că nu sunt îndeplinite elemente constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 250 alin. (1) și art. 180 C. pen., sub aspectul laturii obiective, întrucât din declarațiile martorilor audiați în cauză nu rezultă situația invocată de petent iar alte probe nu au putut fi administrate, de față în timpul incidentului nemaifiind alte persoane. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs partea vătămată D.N. care a solicitat condamnarea inculpatului N.E. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (1) și art. 250 alin. (1) C. pen. Recursul este nefondat. Astfel, cum corect s-a reținut, din probele administrate în cauză, respectiv de declarațiile martorilor D.M. și V.V.
nu rezultă că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și purtare abuzivă; declarația martorului G.M. trebuie privită cu rezervă dat fiind că din locul în care se afla era imposibil de a observa ce se întâmplă pe holul și biroul sediului poliției, iar pe de altă parte, obiectivitatea declarației putea fi alterată de faptul că este angajatul petentului, ca zilier. Așa fiind, urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată D.N. împotriva sentinței penale nr. 4/ P din 16 ianuarie 2006 a Curții de Apel Constanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată D.N. împotriva sentinței penale nr. 4/ P din 16 ianuarie 2006 a Curții de Apel Constanța. Obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul inculpat N.E. și la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.