ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3820/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ, la data de 6 ianuarie 2006, reclamantul

V.A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Brașov, să se

dispună anularea deciziei de revizuire nr. 4368 din 9 noiembrie 2005 a Comisiei

pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 și să se mențină hotărârea nr. 4139 din 17

martie 2005.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat, în esență, că prin hotărârea nr. 4139 din 17 martie 2005

i s-a admis cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr.

189/2000, însă hotărârea respectivă nu a fost pusă niciodată în aplicare.

Ulterior, pârâta a emis

decizia de revizuire nr. 4368 din 9 noiembrie 2005, prin care a anulat prima

hotărâre. Reclamantul consideră că este îndreptățit să beneficieze de

drepturile acordate de Legea nr. 189/2000, deoarece în perioada 15 octombrie

1940 - 6 martie 1945, datorită persecuțiilor de natură etnică la care a fost

supus împreună cu familia sa, a fost nevoit să părăsească localitatea de

domiciliu, Brașov, refugiindu-se în orașul Sf. Gheorghe și, ulterior, pe

teritoriul Slovaciei.

Prin sentința nr. 129/CA/F

din 29 mai 2006, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea reclamantului V.A., a anulat decizia de revizuire nr.

4368 din 9 noiembrie 2005 și a menținut hotărârea nr. 4139 din 17 martie 2005,

emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, pe care a obligat-o să-i

plătească reclamantului, 300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța în

acest sens, instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză,

rezultă că reclamantul a făcut dovada, cu înscrisuri și martori, că a fost

obligat să părăsească localitatea de domiciliu, Brașov, datorită persecuțiilor

de natură etnică la care a fost supus, stabilindu-se în orașul Sf. Gheorghe,

apoi în Slovacia, iar în final în localitatea Chichiș.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov. În cuprinsul

recursului, recurenta consideră că dispozițiile Legii nr. 189/2000 nu îi sunt

aplicabile reclamantului, ci numai persoanelor refugiate din Ardealul de Nord,

ocupat vremelnic de trupele maghiare, ca urmare a Dictatului de la Viena,

precum și celor refugiate din Basarabia și Bucovina de Nord, ca urmare a

Ultimatumului U.R.S.S. din 26/27 iunie 1940.

De asemenea, în cuprinsul

recursului se apreciază că nu s-a făcut dovada persecuției pe motive etnice

exercitată de regimurile politice instaurate în România, iar legislația

perioadei respective cuprindea dispoziții discriminatorii, numai în ceea ce

privește cetățenii români de etnie rromă și evreiască, nu și pentru cei de

naționalitate maghiară.

Recurenta mai susține că

reclamantul nu se încadrează în prevederile legale referitoare la exercitarea persecuției

de natură etnică, față de persoanele care au fost refugiate, expulzate sau

strămutate în altă localitate, situația în care s-a aflat reclamantul neputând

fi circumscrisă acestor reglementări.

Examinându-se sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,

beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în

perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a

avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de

lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu

[art. 1 lit. c)].

Prin Normele de aplicare a

ordonanței menționate, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, persoanelor strămutate

în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele

expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de

populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

În cauză, prin întreg

materialul probator administrat, reclamantul a făcut dovada că părăsirea

localității de domiciliu s-a datorat persecuției de natură etnică la care a

fost supusă familia acestuia. Martorii M.M. și L.L. specifică în declarațiile

date, formele exacte în care s-a manifestat această persecuție.

Nu poate fi primită critica

din recurs potrivit căreia reclamantului nu îi sunt aplicabile dispozițiile

Legii nr. 189/2000, câtă vreme acest act normativ nu cuprinde nuanțările la

care se referă recursul, privind zonele de proveniență a refugiaților sau

minoritățile avute în vedere.

Ori de câte ori se pune problema

aplicării Legii nr. 189/2000, problema principală o reprezintă persecuția de

natură etnică care să fi determinat părăsirea localității de domiciliu.

În această privință, se

constată că reclamantul a prezentat suficiente dovezi, iar instanța de fond a

pronunțat o sentință temeinică și legală, recursul declarat urmând a fi

respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței nr. 129/CA/F din 29 mai

2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 noiembrie 2006.