ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 37/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 noiembrie 2004, precizată ulterior, reclamanta SC P.T. SRL Voluntari a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, desființarea în parte a Ordinului nr. 298 din 8 octombrie 2004, emis de Președintele Consiliului Concurenței și obligarea pârâtului să pornească și să efectueze investigația prevăzută de art. 46 și urm. din Legea nr. 21/1996, pentru nerespectarea de către SC C.P. SRL, a dispozițiilor cuprinse în art. 5 și 6 din Legea nr. 21/1996, și pentru perioada 2000 - 2003. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la 6 septembrie 2004 a formulat o plângere la Consiliul Concurenței, solicitându-i să înceapă investigații asupra SC C.P.

SRL, pentru faptele de încălcare a dispozițiilor art. 5 și 6 din Legea nr. 21/1996, în perioada 2000 - 2004. Consiliul Concurenței a admis în parte plângerea, dispunând începerea investigațiilor privind un posibil abuz de poziție dominantă, manifestat la încheierea contractelor de distribuție pe anul 2004, deși plângerea s-a referit la perioada 2000 - 2004 și doar sub aspectul încălcării art. 6 din Legea nr. 21/1996, fără vreo referire la încălcarea art. 5 din lege. S-a mai arătat că actul atacat este nelegal și netemeinic, întrucât Consiliul Concurenței nu a examinat în mod corespunzător temeiul susținerilor din plângere, cât și documentele la care a făcut trimitere, din care a rezultat că pe parcursul desfășurării raporturilor comerciale dintre reclamantă și SC C.P.

SRL au apărut multiple și grave probleme și disfuncționalități determinate de modul incorect în care aceasta din urmă a înțeles să-și aducă la îndeplinire obligațiile asumate, încălcând și unele dintre prevederile Legii nr. 21/1996. Reclamanta a precizat că prin aceste fapte i s-au produs însemnate prejudicii economico-financiare și de imagine socială, care au determinat încetarea raporturilor contractuale în anul 2004. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 302 din 22 februarie 2005, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis acțiunea, a anulat în parte ordinul contestat, în ceea ce privește plângerea înregistrată cu nr. RS-198 din 8 septembrie 2004, a obligat pârâtul să emită un nou ordin prin care să dispună declanșarea unei investigații având ca obiect posibila încălcare a art. 5 și 6 din Legea nr. 21/1996, de către SC C.P.

SRL, pentru perioada 2000 - 2004. Cu privire la excepția invocată, instanța a reținut că acțiunea este admisibilă potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990 și art. 52 din Constituția României, deciziile emise în temeiul art. 46 din Legea nr. 21/1996 având caracterele juridice ale unor acte administrative care produc efecte prin ele însele. Referitor la fondul cauzei, instanța a reținut că pârâtul nu și-a motivat soluția de a nu fi dispus declanșarea unei investigații privind posibila încălcare a prevederilor art. 6 din Legea nr. 21/1996, pe întreaga perioadă indicată în plângerea reclamantei, considerând că numai pentru anul 2004 există suficiente temeiuri care justifică primirea unei astfel de investigații.

Pe de altă parte, prin ordinul atacat, pârâtul nu a analizat deloc plângerea reclamantei, în ceea ce privește încălcarea art. 5 din lege, limitându-se la dispoziția privind verificarea îndeplinirii prevederilor art. 5 alin. (2). Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâtul Consiliul Concurenței, formulând următoarele critici: - instanța nu a motivat hotărârea, cu privire la inițierea procedurii de investigație față de toate aspectele sesizate de reclamantă, și pentru perioada indicată de aceasta în plângere, precum și cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii; - hotărârea este lipsită de temei legal, deoarece instanța s-a pronunțat asupra unei cereri prin care era atacat un ordin al președintelui Consiliului Concurenței, de inițiere a procedurii de investigație, și nu o decizie prin care autoritatea de concurență ar fi adoptat o soluție față de o plângere, așa cum prevede art. 46 din Legea concurenței nr. 21/1996.

Totodată, recurentul arată că instanța de fond a aplicat greșit prevederile legale, considerând că prin emiterea ordinului atacat, autoritatea de concurență a refuzat, în mod nejustificat, să răspundă reclamantei, întocmai cum solicitase în plângere. În temeiul art. 304 1 C. proc. civ., recurentul a solicitat instanței de recurs, să aibă în vedere și aspecte privind fondul cauzei. Recursul este nefondat. Contrar celor susținute de recurentă, prin prima critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că hotărârea instanței de fond cuprinde motivele pe care se sprijină. Astfel, pentru a obliga pârâtul la emiterea unui nou ordin, prin care să dispună declanșarea unei investigații având ca obiect posibila încălcare a art. 5 și 6, de către SC C.P.

SRL, pentru perioada 2000 - 2004, instanța a reținut că pârâtul nu a indicat argumentele în baza cărora a considerat, analizând aceleași documente și informații, că pentru anul 2004 există suficiente temeiuri pentru a justifica pornirea unei investigații privind posibila încălcare a prevederilor art. 6 din Legea nr. 21/1996, prin abuz de poziție dominantă, iar pentru anii 2000 - 2003 nu există astfel de temeiuri. Instanța a considerat, totodată, că, prin ordinul atacat, pârâtul nu a analizat deloc plângerea reclamantei, cu privire la încălcarea art. 5 din Legea nr. 21/1996, ci s-a limitat la dispoziția privind verificarea îndeplinirii prevederilor art. 5 alin. (2) din lege, pentru acordarea exceptării individuale, în urma cererii înregistrate cu nr. RS-201 din 10 septembrie 2004, pe care a conexat-o cu plângerea reclamantei.

În atare situație, instanța de fond a apreciat că poziția pârâtului constituie un refuz de rezolvare a plângerii reclamantei, sub aspectul încălcării art. 5 din Legea nr. 21/1996, refuz ce are un caracter nejustificat în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990 și al art. 52 din Constituția României, de vreme ce plângerea a fost înregistrată anterior cererii pentru dispensă prin exceptare individuală, iar în considerentele ordinului atacat se reține că în contractele încheiate de SC C.P.” SRL și cinci distribuitor, există clauze ce constituie posibile încălcări ale interdicțiilor stabilite prin art. 5 alin. (1) din Legea concurenței. În condițiile în care cele două cereri au fost conexate, nu există nici un impediment ca, în cursul investigațiilor ce urmau să se desfășoare, pârâtul să verifice atât posibila încălcare a art. 5 alin. (1), cât și temeinicia cererii formulate potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 21/1996.

Beneficiul exceptării acordat prin decizia nr. 224 din 13 iunie 2004 nu poate constitui o justificare a refuzului pornirii investigației conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, pentru că nu acoperă întreaga perioadă menționată în plângere, cuprinsă între anii 2000 - 2004. Din cele ce au fost expuse, rezultă că instanța și-a motivat complet hotărârea, arătând ce a avut în vedere când a dispus ca investigația să aibă ca obiect posibila încălcare atât a art. 5, cât și a art. 6 din Legea nr. 21/1996 și întreaga perioadă 2000 - 2004. Referitor la respingerea excepției de inadmisibilitate a acțiunii, urmează a se observa că acțiunea în contencios administrativ este admisibilă potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990 și art. 52 din Constituția României, reclamanta invocând un refuz nejustificat de rezolvare a plângerii sale, prin admiterea acesteia numai în parte, cu privire la anumite practici anticoncurențiale și la o anumită perioadă analizată.

Dreptul recunoscut de lege reclamantei, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, este cel de a-și putea desfășura activitatea într-un mediu concurențial normal și de a avea posibilitatea să sesizeze autoritatea abilitată, atunci când consideră că se află în prezența unor practici anticoncurențiale . Nu este întemeiată nici critica prin care se susține că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și că instanța a aplicat greșit prevederile legale, deoarece ordinul de deschidere a investigației nu putea fi atacat separat, înainte de încheierea investigației și emiterea deciziei finale. Din examinarea celor arătate în dezvoltarea acestui motiv de recurs, se observă că recurentul revine asupra susținerii că acțiunea trebuia privită ca inadmisibilă, că reclamanta nu avea un drept recunoscut de lege și susține, totodată, că instanța a considerat că autoritatea de concurență trebuie să răspundă reclamantei, numai în sensul dorit de aceasta.

Având în vedere repetarea criticilor formulate în primul motiv de casare, considerentele ce au fost expuse anterior, sunt valabile și cu privire la al doilea motiv de casare. În plus, se cere arătat că ordinul atacat, fixând limitele investigației, produce efecte juridice prin el însuși care pot fi de natură a leza partea interesată într-un drept recunoscut de lege, ceea ce îl face susceptibil de control judecătoresc pe calea contenciosului administrativ. Instanța nu a considerat că autoritatea de concurență trebuia să răspundă reclamantei, numai în sensul dorit de aceasta, cum se susține, căci nu a impus pârâtului să rețină existența practicilor neconcurențiale pretinse de reclamantă, ci a apreciat justificat și motivat că trebuie efectuate investigații având ca obiect posibila încălcare a art. 5 și 6 din Legea nr. 21/1996, de către SC C.P.

SRL, pentru perioada 2000 - 2004. Prin ultimul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., recurentul susține că reclamanta a dat dovadă de ignoranță, de necunoașterea vădită a legii, de rea credință, deci se referă la aspecte care nu pot fi privite ca niște critici care să vizeze fondul cauzei. Se mai susține că instanța de fond omite să observe că până la dovedirea încălcării legii, dacă există probe suficiente în acest sens, faptele sesizate sunt doar presupus ilegale. Din nici o mențiune a hotărârii nu rezultă că ar fi întemeiată această susținere a recurentului, căci instanța de fond nu a apreciat nici un moment că s-ar fi săvârșit fapte ilegale, ci a considerat că este cazul să se efectueze investigații, pentru a se stabili dacă au avut sau nu loc practici anticoncurențiale.

Din examinarea celor susținute în cuprinsul ultimului motiv de recurs, se constată că nu sunt evidențiate aspecte care să determine instanța să le examineze în temeiul art. 304 1 C. proc. civ. De altfel, se constată că ulterior soluționării fondului cauzei, Consiliul Concurenței a extins perioada de verificare și faptele ce au făcut obiectul plângerii, și a emis decizia nr. 124 din 11 iulie 2005 prin care, potrivit competențelor sale, a dispus măsurile pe care le-a considerat legale. Față de cele ce preced, recursul se privește ca nefondat și urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Concurenței împotriva sentinței civile nr. 302 din 22 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2006.