ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 37/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 11

noiembrie 2004, precizată ulterior, reclamanta SC P.T. SRL Voluntari a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, desființarea în

parte a Ordinului nr. 298 din 8 octombrie 2004, emis de Președintele

Consiliului Concurenței și obligarea pârâtului să pornească și să efectueze

investigația prevăzută de art. 46 și urm. din Legea nr. 21/1996, pentru

nerespectarea de către SC C.P. SRL, a dispozițiilor cuprinse în art. 5 și 6 din

Legea nr. 21/1996, și pentru perioada 2000 - 2003.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că la 6 septembrie 2004 a formulat o plângere la Consiliul Concurenței,

solicitându-i să înceapă investigații asupra SC C.P. SRL, pentru faptele de

încălcare a dispozițiilor art. 5 și 6 din Legea nr. 21/1996, în perioada 2000 -

2004.

Consiliul Concurenței a admis în

parte plângerea, dispunând începerea investigațiilor privind un posibil abuz de

poziție dominantă, manifestat la încheierea contractelor de distribuție pe anul

2004, deși plângerea s-a referit la perioada 2000 - 2004 și doar sub aspectul

încălcării art. 6 din Legea nr. 21/1996, fără vreo referire la încălcarea art.

5 din lege.

S-a mai arătat că actul atacat este

nelegal și netemeinic, întrucât Consiliul Concurenței nu a examinat în mod

corespunzător temeiul susținerilor din plângere, cât și documentele la care a

făcut trimitere, din care a rezultat că pe parcursul desfășurării raporturilor

comerciale dintre reclamantă și SC C.P. SRL au apărut multiple și grave

probleme și disfuncționalități determinate de modul incorect în care aceasta

din urmă a înțeles să-și aducă la îndeplinire obligațiile asumate, încălcând și

unele dintre prevederile Legii nr. 21/1996.

Reclamanta a precizat că prin aceste

fapte i s-au produs însemnate prejudicii economico-financiare și de imagine

socială, care au determinat încetarea raporturilor contractuale în anul 2004.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat

excepția inadmisibilității acțiunii.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 302 din 22 februarie 2005, a

respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis acțiunea, a anulat în

parte ordinul contestat, în ceea ce privește plângerea înregistrată cu nr.

RS-198 din 8 septembrie 2004, a obligat pârâtul să emită un nou ordin prin care

să dispună declanșarea unei investigații având ca obiect posibila încălcare a

art. 5 și 6 din Legea nr. 21/1996, de către SC C.P. SRL, pentru perioada 2000 -

2004.

Cu privire la excepția invocată,

instanța a reținut că acțiunea este admisibilă potrivit art. 1 din Legea nr.

29/1990 și art. 52 din Constituția României, deciziile emise în temeiul art. 46

din Legea nr. 21/1996 având caracterele juridice ale unor acte administrative

care produc efecte prin ele însele.

Referitor la fondul cauzei, instanța

a reținut că pârâtul nu și-a motivat soluția de a nu fi dispus declanșarea unei

investigații privind posibila încălcare a prevederilor art. 6 din Legea nr.

21/1996, pe întreaga perioadă indicată în plângerea reclamantei, considerând că

numai pentru anul 2004 există suficiente temeiuri care justifică primirea unei

astfel de investigații.

Pe de altă parte, prin ordinul

atacat, pârâtul nu a analizat deloc plângerea reclamantei, în ceea ce privește

încălcarea art. 5 din lege, limitându-se la dispoziția privind verificarea

îndeplinirii prevederilor art. 5 alin. (2).

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâtul Consiliul Concurenței, formulând următoarele critici:

- instanța nu a motivat hotărârea,

cu privire la inițierea procedurii de investigație față de toate aspectele

sesizate de reclamantă, și pentru perioada indicată de aceasta în plângere,

precum și cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii;

- hotărârea este lipsită de temei

legal, deoarece instanța s-a pronunțat asupra unei cereri prin care era atacat

un ordin al președintelui Consiliului Concurenței, de inițiere a procedurii de

investigație, și nu o decizie prin care autoritatea de concurență ar fi adoptat

o soluție față de o plângere, așa cum prevede art. 46 din Legea concurenței nr.

21/1996.

Totodată, recurentul arată că

instanța de fond a aplicat greșit prevederile legale, considerând că prin

emiterea ordinului atacat, autoritatea de concurență a refuzat, în mod

nejustificat, să răspundă reclamantei, întocmai cum solicitase în plângere.

În temeiul art. 304

1

C.

proc. civ., recurentul a solicitat instanței de recurs, să aibă în vedere și

aspecte privind fondul cauzei.

Recursul este nefondat.

Contrar celor susținute de

recurentă, prin prima critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., se constată că hotărârea instanței de fond cuprinde motivele pe

care se sprijină.

Astfel, pentru a obliga pârâtul la

emiterea unui nou ordin, prin care să dispună declanșarea unei investigații

având ca obiect posibila încălcare a art. 5 și 6, de către SC C.P. SRL, pentru

perioada 2000 - 2004, instanța a reținut că pârâtul nu a indicat argumentele în

baza cărora a considerat, analizând aceleași documente și informații, că pentru

anul 2004 există suficiente temeiuri pentru a justifica pornirea unei

investigații privind posibila încălcare a prevederilor art. 6 din Legea nr.

21/1996, prin abuz de poziție dominantă, iar pentru anii 2000 - 2003 nu există

astfel de temeiuri.

Instanța a considerat, totodată, că,

prin ordinul atacat, pârâtul nu a analizat deloc plângerea reclamantei, cu

privire la încălcarea art. 5 din Legea nr. 21/1996, ci s-a limitat la

dispoziția privind verificarea îndeplinirii prevederilor art. 5 alin. (2) din

lege, pentru acordarea exceptării individuale, în urma cererii înregistrate cu

nr. RS-201 din 10 septembrie 2004, pe care a conexat-o cu plângerea

reclamantei.

În atare situație, instanța de fond

a apreciat că poziția pârâtului constituie un refuz de rezolvare a plângerii

reclamantei, sub aspectul încălcării art. 5 din Legea nr. 21/1996, refuz ce are

un caracter nejustificat în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990 și al art. 52

din Constituția României, de vreme ce plângerea a fost înregistrată anterior

cererii pentru dispensă prin exceptare individuală, iar în considerentele

ordinului atacat se reține că în contractele încheiate de SC C.P.” SRL și cinci

distribuitor, există clauze ce constituie posibile încălcări ale interdicțiilor

stabilite prin art. 5 alin. (1) din Legea concurenței.

În condițiile în care cele două

cereri au fost conexate, nu există nici un impediment ca, în cursul

investigațiilor ce urmau să se desfășoare, pârâtul să verifice atât posibila

încălcare a art. 5 alin. (1), cât și temeinicia cererii formulate potrivit art.

5 alin. (2) din Legea nr. 21/1996.

Beneficiul exceptării acordat prin

decizia nr. 224 din 13 iunie 2004 nu poate constitui o justificare a refuzului

pornirii investigației conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, pentru

că nu acoperă întreaga perioadă menționată în plângere, cuprinsă între anii

2000 - 2004.

Din cele ce au fost expuse, rezultă

că instanța și-a motivat complet hotărârea, arătând ce a avut în vedere când a

dispus ca investigația să aibă ca obiect posibila încălcare atât a art. 5, cât

și a art. 6 din Legea nr. 21/1996 și întreaga perioadă 2000 - 2004.

Referitor la respingerea excepției

de inadmisibilitate a acțiunii, urmează a se observa că acțiunea în contencios

administrativ este admisibilă potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990 și art. 52

din Constituția României, reclamanta invocând un refuz nejustificat de

rezolvare a plângerii sale, prin admiterea acesteia numai în parte, cu privire

la anumite practici anticoncurențiale și la o anumită perioadă analizată.

Dreptul recunoscut de lege reclamantei,

în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, este cel de a-și putea desfășura

activitatea într-un mediu concurențial normal și de a avea posibilitatea să

sesizeze autoritatea abilitată, atunci când consideră că se află în prezența

unor practici anticoncurențiale .

Nu este întemeiată nici critica prin

care se susține că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și că instanța

a aplicat greșit prevederile legale, deoarece ordinul de deschidere a

investigației nu putea fi atacat separat, înainte de încheierea investigației

și emiterea deciziei finale.

Din examinarea celor arătate în

dezvoltarea acestui motiv de recurs, se observă că recurentul revine asupra

susținerii că acțiunea trebuia privită ca inadmisibilă, că reclamanta nu avea

un drept recunoscut de lege și susține, totodată, că instanța a considerat că

autoritatea de concurență trebuie să răspundă reclamantei, numai în sensul

dorit de aceasta.

Având în vedere repetarea criticilor

formulate în primul motiv de casare, considerentele ce au fost expuse anterior,

sunt valabile și cu privire la al doilea motiv de casare.

În plus, se cere arătat că ordinul

atacat, fixând limitele investigației, produce efecte juridice prin el însuși

care pot fi de natură a leza partea interesată într-un drept recunoscut de lege,

ceea ce îl face susceptibil de control judecătoresc pe calea contenciosului

administrativ.

Instanța nu a considerat că

autoritatea de concurență trebuia să răspundă reclamantei, numai în sensul

dorit de aceasta, cum se susține, căci nu a impus pârâtului să rețină existența

practicilor neconcurențiale pretinse de reclamantă, ci a apreciat justificat și

motivat că trebuie efectuate investigații având ca obiect posibila încălcare a

art. 5 și 6 din Legea nr. 21/1996, de către SC C.P. SRL, pentru perioada 2000 -

2004.

Prin ultimul motiv de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., recurentul

susține că reclamanta a dat dovadă de ignoranță, de necunoașterea vădită a

legii, de rea credință, deci se referă la aspecte care nu pot fi privite ca niște

critici care să vizeze fondul cauzei.

Se mai susține că instanța de fond

omite să observe că până la dovedirea încălcării legii, dacă există probe

suficiente în acest sens, faptele sesizate sunt doar presupus ilegale.

Din nici o mențiune a hotărârii nu

rezultă că ar fi întemeiată această susținere a recurentului, căci instanța de

fond nu a apreciat nici un moment că s-ar fi săvârșit fapte ilegale, ci a

considerat că este cazul să se efectueze investigații, pentru a se stabili dacă

au avut sau nu loc practici anticoncurențiale.

Din examinarea celor susținute în

cuprinsul ultimului motiv de recurs, se constată că nu sunt evidențiate aspecte

care să determine instanța să le examineze în temeiul art. 304

1

C.

proc. civ.

De altfel, se constată că ulterior

soluționării fondului cauzei, Consiliul Concurenței a extins perioada de

verificare și faptele ce au făcut obiectul plângerii, și a emis decizia nr. 124

din 11 iulie 2005 prin care, potrivit competențelor sale, a dispus măsurile pe

care le-a considerat legale.

Față de cele ce preced, recursul se

privește ca nefondat și urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Consiliul Concurenței împotriva sentinței civile nr. 302 din 22 februarie 2005

a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 ianuarie 2006.