ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2326/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2326/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC P.T. SRL a solicitat, în contradictoriu

cu pârâtul Consiliul Concurenței, anularea deciziei din 11 iulie 2005 a

Consiliului Concurenței; exonerarea sa de la plata sumei de 1.500.000 RON,

reprezentând amenda contravențională aplicată; suspendarea executării deciziei

din 11 iulie 2005 a Consiliului Concurenței, respectiv suspendarea plății

amenzii contravenționale până la judecarea definitivă și irevocabilă a cauzei

și redeschiderea investigației efectuate de Consiliul Concurenței, în ceea ce

privește încălcarea de către SC C.P.R. SRL, în perioada 2000-2004 a

dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a), lit. d) și ale art. 6 lit. a), lit. b),

lit. c), lit. f), cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, în fapt, SC P.T. SRL, în perioada 1999-2004, în calitate

de distribuitor, a derulat raporturi comerciale pe baze contractuale cu SC

C.P.R. SRL, în calitate de furnizor.

Raporturile comerciale

au fost, însă, în perioada finala de derulare a contractului, profund afectate prin

masuri discriminatorii și anticoncurențiale adoptate de către SC C.P.R. SRL, situație

care a determinat însemnate pagube materiale și financiare societății, cât și dificultăți

majore în derularea raporturilor financiare cu instituțiile statului.

A menționat că aceste

aspecte au fost sesizate verbal și în scris reprezentanților SC C.P.R. SRL, solicitându-se

înlăturarea acestor practici și respectarea dispozițiilor prevăzute în legea concurenței.

Având în vedere incorectitudinile

grave și repetate, cât și însemnatele prejudicii financiare suferite, la data de

8 septembrie 2004, reclamanta s-a adresat Consiliului Concurenței prin plângerea

înregistrată.

A susținut reclamanta

că, inițial, reprezentantul desemnat din cadrul Consiliului Concurenței să preinvestigheze

cauza, a solicitat retragerea plângerii, reprezentanții consiliului neintenționând

să deschidă investigația împotriva societății SC C.P.R. SRL, dovadă în acest sens

fiind adresa din 30 septembrie 2004 prin care consiliul a comunicat că nu sunt temeiuri

care să justifice declanșarea investigațiilor.

Urmare a insistențelor

repetate, Consiliul Concurenței a emis ordinul din 8 octombrie 2004 prin care s-a

dispus efectuarea de investigații doar pentru o parte dintre faptele care au făcut

obiectul plângerii (nu și pentru cele mai semnificative) și numai pentru anul 2004.

Potrivit ordinului din 8 octombrie 2004, consiliul a hotărât conexarea plângerii

formulate de către SC P.T. SRL împotriva lui SC C.P.R. SRL, cu cererea SC

C.P.R. SRL de acordare a dispensei pentru contractele încheiate cu distribuitorii

pe anul 2004 și a dispus începerea investigației pentru un posibil abuz de poziție

dominanta a societății SC C.P.R. SRL la încheierea contractelor cu distribuitorii

pe anul 2004.

Reclamanta a arătat că

împotriva acestui ordin a formulat plângere la Curtea de Apel București, secția

contencios administrativ care, prin sentința nr. 302 din 22 februarie 2005, admițând

plângerea, a decis emiterea de către consiliu a unui nou ordin, prin care să se

dispună declanșarea unei investigații având ca obiect posibila încălcare de către

SC C.P.R. SRL a art. 5 și art. 6 din Legea concurenței pentru perioada 2000-2004.

Ulterior, Consiliul a

emis ordinul din 21 martie 2005, prin care a dispus extinderea obiectului investigației

și asupra posibilelor încălcări ale prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței,

precum și stabilirea perioadei de analiza în cadrul investigației la nivelul anilor

1999-2005, atât pentru posibilele încălcări ale art. 5, cât și ale art. 6 din lege.

În condițiile în care

societatea SC P.T. SRL a supus atenției consiliului încălcările legii concurentei

de către SC C.P.R. SRL, prin decizia din 11 iulie 2005 s-a decis, printre altele,

și sancționarea societății SC P.T. SRL cu suma de 1.500.000 RON (15 miliarde ROL).

Cu toate că societatea

SC C.P.R. SRL a refuzat să îi pună consiliului la dispoziție documentele solicitate,

inspectorii de concurență nu s-au deplasat la sediul acesteia pentru a obține aceste

documente. În decizie, însă, după efectuarea investigațiilor, consiliul a constatat

ca nu se pot reține fapte care să reprezinte încălcări ale art. 6 din Legea concurenței.

Totodată, Consiliul Concurenței

nu a dat curs numeroaselor solicitări privind efectuarea unei expertize financiar

contabile în cauză, raportorul lucrând strict pe cifre comunicate de părți și nu

pe documente financiar contabile.

Reclamanta a susținut

că societatea SC C.P.R. SRL a încălcat dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) și

ale art. 6 lit. a), deoarece, prin înțelegere cu M., a livrat către aceasta societate

produse cu un preț de vânzare cu 7% sub prețul de vânzare al lui SC C.P.R. SRL către

ceilalți distribuitori, în contextul în care toate părțile erau actori pe aceeași

piața relevanta, iar SC C.P.R. SRL impunea distribuitorilor pentru a supraviețui

un preț minim de revânzare, care inevitabil nu putea fi decât mai mare decât cel

oferit de M. În acest mod, SC C.P.R. SRL a abuzat de poziția sa dominantă, creând

condiții inegale între acești actori. Astfel s-a creat posibilitatea modificării

substanțiale a cotelor de piață pe aceste produse pe cele două canale de distribuție.

Cu toate că a sesizat

și faptul că ofertele speciale au fost acordate de către SC C.P.R. SRL aproape în

exclusivitate către magazinele cash&carry, încălcându-se astfel și dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. d) și ale art. 6 alit. c) din Legea concurentei, decizia nu

sancționează societatea SC C.P.R. SRL, motivat de faptul că, deși societățile M.

și SC P.T. SRL sunt concurenți pe aceeași piață relevantă, prestațiile lor sunt

diferite, având în vedere că M. vinde atât către persoane fizice, cât și către persoane

juridice, iar societatea SC P.T. SRL vinde doar către persoanele juridice.

A mai arătat reclamanta

că au fost încălcate art. 5 alin. (1) lit. d) și a art. 6 lit. c) și prin diferențierea

care s-a făcut între clientul M. și clientul SC P.T. SRL al lui SC C.P.R. SRL prin

prețul de vânzare al produselor SC C.P.R. SRL către M. cu 7% sub prețul de achiziție

al celorlalți distribuitori. Inexistența diferențelor dintre prestația M. în raport

cu SC P.T. SRL nu putea induce acea diferență în mod legal. Deși s-a solicitat în

nenumărate rânduri reprezentanților Consiliului Concurenței să ridice convențiile

încheiate cu ocazia fiecărei oferte speciale între SC C.P.R. SRL și M. pe perioada

analizată, pentru o analiză cât mai temeinică, aceste documente deosebit de importante

în analiza cauzei nu au fost niciodată depuse de către părți sau ridicate de către

Consiliul Concurentei.

De asemenea, reclamanta

a susținut că M. a cumpărat produse de la SC C.P.R. SRL la un preț de lista redus

cu 7% față de prețul de achiziție SC P.T. SRL. Discounturile acordate de către SC

C.P.R. SRL pe facturi, în plus față de cele din contract, nu au fost verificate

și, bineînțeles, nici luate în considerare în raport și decizie. Ofertele speciale

includeau reduceri de 20-30% de la prețul de lista, reducerile fiind acordate în

preț, fără să mai fie nevoie sa se acorde discounturi suplimentare pe factura sau

la final de luna. Din punct de vedere contabil aceste reduceri nu au fost contabilizate

pe un cont de discounturi acordate pentru achiziție, motiv pentru care reprezentanții

Consiliului Concurenței nu au avut acces la aceste cifre.

A fost încălcat, de asemenea,

art. 6 lit. a) prin impunerea în mod unilateral a condițiilor de livrare și a cantităților

de produse ce trebuiau achiziționate.

În privința documentului

care a stat la baza amendării societății, reclamanta a arătat ca SC P.T. SRL nu

este parte a convenției din 5 aprilie 1999, nu a participat la întocmirea documentului

respectiv, în conținutul acestuia figurând ca parte SC G.P. SRL, iar pe pretinsa

semnătură a reprezentantului SC G.P. SRL societăți apare ștampila SC P.T. SRL; nu

a fost prezentat actul în original, ci numai o copie a acestuia certificată pentru

conformitate de către societatea SC L. SRL, societatea SC L. SRL, a susținut ca

nu deține originalul convenției și nu își explica cum l-a certificat; seful de serviciu

în cadrul Consiliului Concurenței și raportor al investigațiilor efectuate, ca urmare

a plângerii formulate, a susținut ca documentul respectiv a fost prezentat Consiliului

și de către SC C.P.R. SRL (dar pentru conformitate a semnat SC L. SRL).

A invocat, totodată, contradicții

între raport și decizie sau între anumite puncte ale aceleiași decizii.

Pârâtul Consiliul Concurenței

a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și

menținerea ca legală și temeinică a deciziei din 11 iulie 2005 a Consiliului Concurenței.

În ședința publică din

data de 8 martie 2006, SC C.P.R. SRL a depus cerere de intervenție în interes propriu,

față de capătul 4 de cerere din acțiunea reclamantei, admisă în principiu prin încheierea

din 5 aprilie 2006.

Prin cererea de intervenție,

SC C.P.R. SRL a invocat inadmisibilitatea capătului de cerere referitor la redeschiderea

investigației împotriva sa, calificată de către instanță ca o apărare de fond, în

ședința publică din 21 octombrie 2009, ulterior, față de Ordinului Președintelui

Consiliului Concurenței nr. 36/2007, prin care, la cererea reclamantei, s-a redeschis

investigația împotriva sa, invocând excepția lipsei de interes a reclamantei, excepție

la care, după anularea Ordinului nr. 36/2007, intervenienta a renunțat în ședința

publică din 10 iunie 2009.

Prin cererea înregistrată

la data de 12 iunie 2009, reclamanta a invocat excepția prescripției dreptului de

a aplica sancțiuni, invocând decizia nr. 2720 din 25 mai 2007, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul

nr. 25548/2/2005, prin care a fost admisă acțiunea SC C.P.R. SRL și exonerată aceasta

de la plata amenzii aplicate prin decizia din 11 iulie 2005, precum și decizia

nr. 386 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 10634/1/2006, la data de 23 ianuarie

2007, în cererea formulată de P., reținându-se prescrierea dreptului Consiliului

Concurenței de a aplica sancțiuni.

În ședința publică din

21 octombrie 2009, Curtea a pus în discuția părților oportunitatea disjungerii primelor

două capete de cerere vizând sancțiunea aplicată reclamantei, de cel de al patrulea

capăt de cerere referitor la redeschiderea investigației față de SC C.P.R. SRL,

față de opoziția părților dispunând unirea excepției prescripției dreptului de a

aplica sancțiuni cu fondul și luând act de renunțarea intervenientei la excepția

lipsei de interes în privința celui de al patrulea capăt de cerere.

În ședința publică din

8 septembrie 2010, pârâtul Consiliul Concurenței a invocat excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei în ceea ce privește capătul patru de cerere, referitor

la redeschiderea investigației, față de SC C.P.R. SRL.

Reclamantei i-au fost

respinse în mod succesiv cererile de administrare a probei cu expertiză.

În ședința publică din

26 martie 2012, intervenienta SC C.P.R. SRL a invocat excepția lipsei de interes

a reclamantei SC P.T. SRL în ceea ce privește capătul de cerere din acțiune referitor

la obligarea pârâtului Consiliul Concurenței la redeschiderea investigației în legătură

cu pretinsa nerespectare de către SC C.P.R. SRL a prevederilor art. 5 alin. (1)

lit. a) și lit. d), art. 6 lit. a), lit. b), lit. c), lit. g) din Legea nr. 21/1996,

arătând că au trecut mai mult de cinci ani de la momentul la care Consiliul Concurenței

putea constata o faptă anticoncurențială, astfel încât s-a împlinit termenul de

prescripție pentru stabilirea răspunderii contravenționale.

de instanța de fond.

Prin sentința nr. 4229

din 25 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția lipsei de interes a reclamantei SC P.T. SRL, în ceea

ce privește capătul de cerere din acțiune referitor la obligarea pârâtului Consiliul

Concurenței la redeschiderea investigației în legătură cu pretinsa nerespectare

de către SC C.P.R. SRL a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și lit. d), art.

6 lit. a), lit. b), lit. c), lit. g) din Legea nr. 21/1996, invocată de către intervenienta

în interes propriu SC C.P.R. SRL.

A respins acest capăt

de cerere, ca rămas fără interes.

A disjuns restul acțiunii

având ca obiect cererea reclamantei SC P.T. SRL formulată în contradictoriu cu pârâtul

Consiliul Concurenței, privind anularea deciziei Plenul Consiliului Concurenței

din 11 iulie 2005, în privința sa și exonerarea reclamantei de la plata amenzii

aplicate și a dispus formarea unui nou dosar pentru termenul stabilit pentru data

de 1 octombrie 2012.

Analizând cu prioritate

excepția lipsei de interes a reclamantei SC P.T. SRL în ceea ce privește capătul

de cerere din acțiune referitor la obligarea pârâtului Consiliul Concurenței la

redeschiderea investigației în legătură cu pretinsa nerespectare de către SC

C.P.R. SRL a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și lit. d), art. 6 lit. a), lit.

b), lit. c), lit. g) din Legea nr. 21/1996, instanța de fond a apreciat că excepția

este întemeiată, astfel încât a respins acest capăt de cerere, ca lipsit de interes,

disjungând restul acțiunii, având ca obiect cererea reclamantei SC P.T. SRL formulată

în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, privind anularea deciziei Plenul

Consiliului Concurenței din 11 iulie 2005, în privința sa și exonerarea reclamantei

de la plata amenzii aplicate, dispunând formarea unui nou dosar pentru termenul

stabilit pentru data de 1 octombrie 2012.

Prima instanța a apreciat

că reclamanta nu mai poate justifica un interes actual în susținerea acestui capăt

de cerere, în condițiile în care și termenul de prescripție de cinci ani, instituit

prin dispozițiile O.U.G. nr. 121/2003, s-a împlinit la data de 1 ianuarie 2010,

astfel încât pârâtul Consiliul Concurenței nu ar mai avea abilitarea legală de a

efectua investigația solicitată și de a aplica sancțiuni contravenționale.

Curtea de apel a avut

în vedere, în reținerea intervenirii prescripției dreptului Consiliului Concurenței

de a efectua o investigație și de a aplica sancțiuni, pe de o parte, dispozițiile

art. 58 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, republicată, iar pe de altă parte, considerentele

deciziei nr. 2720 din 25 mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 25548/2/2005, prin

care a fost admisă acțiunea SC C.P.R. SRL și exonerată aceasta de la plata amenzii

aplicate prin decizia din 11 iulie 2005, intrată în putere de lucru judecat, prin

care s-a stabilit prescrierea dreptului Consiliului Concurenței de a-i aplica intervenientei

sancțiuni pentru faptele reținute în cuprinsul deciziei.

De asemenea, judecătorul

fondului a apreciat că nu au relevanță argumentele reclamantei referitoare la interesul

de a-și preconstitui, prin decizia Consiliului Concurenței, temeiul declanșării

unei acțiuni în despăgubiri, întrucât, pe de o parte, acțiunea în despăgubiri, având

la bază presupuse practici anticoncurențiale, ce ar fi fost săvârșite de către intervenienta

SC C.P.R. SRL în perioada 2000-2004, nu este condiționată de existența unei decizii

a autorității de concurență, în mod greșit reclamanta afirmând că numai după constatarea

unei încălcări de către autoritatea de concurență, s-ar naște și dreptul său subiectiv

de a cerere despăgubiri, iar pe de altă parte, interesul privat derivat al reclamantei

de a-și preconstitui probe pentru o acțiune civilă în despăgubiri nu justifică interesul

în redeschiderea unei acțiuni publice, de către autoritatea de concurență, al cărei

obiectiv unic este de menținere și conservare a unui mediu concurențial.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta SC P.T. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs invocate

conform art. 304

1

C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii în ceea ce privește soluționarea

cauzei având ca obiect obligarea Consiliului Concurenței la redeschiderea investigației

în legătură cu pretinsa nerespectare a dispozițiilor Legii nr. 21/1996 de către

SC C.P.R. SRL, pe excepția lipsei de interes.

Recurenta arată că soluționarea

cauzei prin admiterea excepției lipsei de interes invocată de intimata-reclamantă

SC C.P.R. SRL este greșită și nelegală, atât în raport cu obiectul cauzei cât și

cu dispozițiile legale aplicabile.

Se arată că instanța de

fond în mod greșit nu a ținut cont de faptul că intimatul-pârât Consiliul Concurenței

a refuzat nejustificat punerea în exercitare a sentinței nr. 302 din 22 februarie

2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal, revocabilă conform deciziei nr. 37 din 11 ianuarie 2006 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sentință prin

care autoritatea era obligată să dispună declanșarea unei investigații având ca

obiect posibila încălcare a art. 5 și art. 6 din Legea nr. 21/1996 de către intimata-intervenientă

SC C.P.R. SRL pentru perioada 2000-2004.

Reclamantul arată că admiterea

excepției lipsei de interes cu privire la capătul de acțiune având ca obiect redeschiderea

investigației este nelegală în raport de dispozițiile art. 16 din decizia nr. 167/1958

și art. 2537 C. civ. deoarece termenului de prescripție de 5 ani, apreciat de prima

instanță ca împlinit la 1 ianuarie 2010 a fost interpretat prin introducerea unei

cereri de chemare în judecată, astfel că în mod greșit s-a apreciat ca prescris

dreptul autorității de concurență de a cerceta existența unor înțelegeri care constituie

fapte anticoncurențiale, în condițiile în care Consiliul Concurenței are interesul

stabilit prin lege de a descoperi faptele anticoncurențiale, chiar și în situația

în care dreptul de a aplica amenzi ar fi prescris.

Recurenta arată că admiterea

excepției de către instanța de fond reprezintă o îngrădire a dreptului de proprietate

al recurentei și a dreptului la un proces echitabil. Aceasta în condițiile în care

plângerea recurentei înregistrată la 8 septembrie 2004 nu a fost soluționată până

în prezent, iar în lipsa unei decizii a Consiliului Concurenței dreptul recurentei

la despăgubiri nu poate fi valorificat, fiind condiționat de existența unei decizii

a autorității de concurență.

Recurenta arată că în

cauză au fost încălcate dispozițiile art. 5 (1) lit. d) și art. 6 lit. c) din Legea

nr. 21/1996 de către intervenientă prin acordarea unor prețuri mai mici și discounturi

societății M. în raport cu SC P.T. SRL, invocându-se obligația intimatului și interesul

recurentei de a investiga pretinsele fapte anticoncurențiale săvârșite de intimată

în perioada 2000-2004.

În cadrul motivelor de

recurs recurenta invocă aspecte de nelegalitate ale deciziei Consiliului Concurenței

din 11 iulie 2005, în condițiile în care prin sentința atacată s-a disjuns acțiunea

recurentei, iar în privința cererii de anulare a deciziei Plenului Consiliului Concurenței

din 11 iulie 2005 și a cererii privind exonerarea recurentei de la plata amenzii

aplicată s-a dispus formarea unui nou dosar.

Recurenta solicită admiterea

recursului și în principal modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii

privind redeschiderea investigației Consiliului Concurenței privind nerespectarea

normelor de concurență de către intervenientă în perioada 2000-2004 și în subsidiar

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

La dosar intimații au

formulat întâmpinare în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat

în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente

ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

În mod corect, prin aplicarea

dispozițiilor legii speciale art. 58 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 republicată

în forma în vigoare la data începerii curgerii termenului de prescripție de 5 ani,

prima instanță a constatat că recurenta nu mai justifică un interes actual în ceea

ce primește aportul de acțiune, având ca obiect obligarea autorității de concurență

la redeschiderea investigației, termenul de prescripție fiind împlinit în anul 2010.

Prin sentința atacată

prim instanță a respins ca lipsit de interes capătul de acțiune având ca obiect

obligarea Consiliului Concurenței la redeschiderea investigației în legătură cu

pretinsa nerespectare de către intimata-intervenientă a prevederilor art. 5

alin. (1) lit. a) și lit. d) și art. 6 lit. a) și lit. b), lit. c) și lit. g) din

Legea nr. 21/1996 și a disjuns restul acțiunii având ca obiect anularea deciziei

din 11 iulie 2005 a Consiliului Concurenței și exonerarea recurentei de plata amenzi

dispunând formarea unui nou dosar.

Având în vedere disjungerea,

Curtea nu va reține aspectele de nelegalitate invocate în prezentul recurs având

ca obiect decizia din 11 iulie 2005 deoarece prima instanță nu a analizat, pe fond

legalitatea deciziei contestate și a soluționat cauza pe excepția lipsei de interes

în ceea ce privește capătul de acțiune referitor la obligarea Consiliului Concurenței

la redeschiderea investigației privind nerespectarea normelor de concurență de către

intimata SC C.P.R. SRL în perioada 2000-2004.

Excepția lipsei de interes

a fost justificată corect de prima instanță, având în vedere că era prescris dreptul

Consiliului Concurenței de a aplica sancțiuni cu privire la fapte ce s-ar fi petrecut

în perioada vizată de cererea recurentei, 2000-2004.

Aspectele de nelegalitate

care au legătură cu soluționarea acestui capăt de cerere nu sunt fondate.

Astfel, în cauză nu a

operat o întrerupere a termenului de prescripție de 5 ani prin introducerea unei

cereri de chemare în judecată, caz de întrerupere prevăzut de norma generală deoarece

în cauză, la data pronunțării sentinței erau aplicabile dispozițiile art. 59 alin.

(1) și alin. (2) din Legea nr. 21/1996, ca normă specială care se aplică cu prioritate

astfel „(1) Orice acțiune întreprinsă de către Consiliul Concurenței în scopul unei

examinări preliminare sau în scopul declanșării unei investigații în legătură cu

o anumită încălcare a legii va întrerupe cursul termenelor de prescripție prevăzute

la art. 58, întreruperea termenului de prescripție va avea efect de la data comunicării

acțiunii întreprinse de către Consiliul Concurenței, făcută către cel puțin un agent

economic sau o asociație de agenți economici care a participat la săvârșirea încălcării

legii.

(2) Acțiunile ce pot fi

întreprinse de către Consiliul Concurenței și care întrerup cursul termenului de

prescripție includ, în principal, următoarele: a) solicitări de informații, în scris;

b) ordin al președintelui Consiliului Concurenței de declanșare a unei investigații;

c) începerea procedurilor legale.”

Or, în speță, demersurile

legale ale Consiliului Concurenței în raport de pretinsele încălcări ale legii au

fost finalizate prin decizia Consiliului Concurenței din 11 iulie 2005, acestea

fiind singurele în măsură să întrerupă prescripția dreptului de a aplica sancțiuni,

nu și acțiunile unor terți (cum ar fi introducerea de către SC P.T. SRL a acțiunii

în anulare).

Nu este aplicabil cazul

general de întrerupere a termenului de prescripție, ca urmare a introducerii acțiunii

în anulare din cauza de față, pentru că în cauză este vorba despre prescripția dreptului

autorității de concurență de a contesta și sancționa presupusa faptă anticoncurențială.

Or fapta recurentei, în calitate de terț față de procedură, respectiv introducerea

unei acțiuni în instanță nu poate avea ca efect întreruperea prescripției unui drept

al altei persoane, respectiv dreptul Consiliului de a constata și sancționa posibilele

încălcări a art. 6 lit. c) din Legea nr. 21/1996.

În cauză nu poate fi reținută

ideea că dreptul autorității de concurență nu ar fi prescris deoarece faptele pretins

anticoncurențiale SC C.P.R. SRL ar fi continuat și după anul 2004. Aceasta deoarece

obiectul acțiunii și sesizării îl reprezintă fapte comise în perioada 2000-2004,

iar din 2004 nu au mai existat raporturi contractuale între recurentă și intimata

SC C.P.R. SRL.

În cauză în mod corect

s-a apreciat că nu mai există interesul Consiliului Concurenței în redeschiderea

investigației și corelativ nu există un interes actual și real al recurentei de

a solicita eventualele despăgubiri.

Susținerile în sensul

că în materia concurenței există interesul ca, și în situația în care s-ar constata

prescrierea dreptului de a aplica sancțiunea, să se analizeze, totuși, existența

faptelor anticoncurențiale, pentru stabilirea faptei cu titlu de exemplu sau drept

recidivă, sunt, pe de o parte, nefondate, iar pe de altă parte, irelevante pentru

analiza existenței interesului reclamantului în speța de față. Astfel, practica

judiciară în acest sens vizează o situație în care Consiliul a constatat o încălcare

și a aplicat o sancțiune care ulterior a fost invalidată de instanță, ca urmare

a constatării intervenției prescripției extinctive a dreptului Consiliului de a

aplica sancțiunea. În acel caz, Consiliul a solicitat instanței să se pronunțe pe

existența încălcării chiar dacă instanța aprecia că a intervenit prescripția dreptului

de aplicare a sancțiunii, interesul Consiliului fiind motivat de necesitatea reținerii

unei eventuale recidive pentru viitor. În cauza de față însă, chiar Consiliul a

constatat, prin decizia atacată de SC P.T. SRL, că nu există nicio încălcare a legii

concurenței prin prisma acuzațiilor SC P.T. SRL.

Așadar, Consiliul nu are

niciun interes la acest moment pentru redeschiderea investigației. Cu alte cuvinte,

interesul Consiliului ar fi existat dacă acesta ar fi dat o decizie de sancționare,

invalidată apoi de instanță prin constarea intervenirii prescripției, nu însă și

în situația în care de la bun început Consiliul a apreciat că faptele reclamate

nu se probează acesta din urmă trebuie să fie și actual. Or, în condițiile în care

Consiliul nu ar mai putea investiga vreo faptă și aplica vreo sancțiune, întrucât

acest drept este prescris, așa cum am arătat, nici interesul reclamantei cu privire

la pronunțarea unei decizii de sancționare care să justifice acțiunea sa în despăgubiri

nu se mai justifică, nemaifiind actual. Caracterul actual al interesului trebuie

să poată fi justificat de reclamant atât la data introducerii cererii de chemare

în judecată, cât și pe parcursul soluționării cauzei.

Pe lângă caracterul personal

și cel actual, interesul reclamantei ar mai trebui să fie și real (să existe). Or,

nu este întemeiată nici susținerea SC P.T. SRL în sensul că acțiunea sa în despăgubiri

ar fi condiționată de existența unei decizii a Consiliului de constatare a unor

încălcări de către subscrisa a legii concurenței. În acest sens sunt relevante prevederile

art. 61 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996 (fostul art. 64) potrivit cărora

„independent de sancțiunile aplicate în conformitate cu prevederile prezentei legi,

dreptul la acțiune al persoanelor fizice și/sau juridice pentru repararea integrală

a prejudiciului cauzat lor printr-o practică anticoncurențiala prohibită de lege

rămâne rezervat”, precum și prevederile potrivit cărora acțiunea în despăgubiri

poate fi intentată „atât înainte, cât și după emiterea unei decizii de sancționare

de către Consiliul Concurenței” „Cu alte cuvinte, independent de acțiunea administrativă,

care, în speță este blocată prin intervenția termenului legal de prescripție, SC

P.T. SRL avea rezervat dreptul de a obține despăgubiri, pe calea unei acțiuni judiciare

separate”.

Legea nu recunoaște deci

reclamantului un drept la investigarea cazului de către Consiliul Concurenței. Interesul

reclamantului nu poate fi dedus în speță din faptul că acesta ar beneficia, pentru

dovedirea pretențiilor sale, de mijloacele de investigație proprii autorității de

concurență (inspecții, solicitări de informații) în cazul redeschiderii investigației.

Astfel, legea prevede în mod clar faptul că autoritatea de concurență poate respinge

o plângere exclusiv în baza elementelor prezentate de reclamant, fără a acorda reclamantului

un drept de investigare a cauzei: „în cazul în care (...), plângerea nu motivează

suficient acuzațiile avansate, aceasta poate fi respinsă. Pentru a respinge o plângere

pe motiv că obiectul ei, reprezentat de comportamentul denunțat, nu încalcă regulile

de concurență sau nu intră sub incidența acestora, Consiliul Concurenței nu este

obligat să ia în considerare circumstanțele care nu au fost aduse în atenția sa

de către reclamant și pe care le-ar fi putut descoperi doar printr-o investigare

a cazului.”

Or, în speță, în mod corect

Consiliul Concurenței a concluzionat, că, pe baza elementelor prezentate de reclamant

nu s-au reținut fapte care să reprezinte încălcări ale prevederilor art. 6 din Legea

concurenței nr. 21/1396.

Aspectele de nelegalitate

privind nepunerea în executare a sentinței civile nr. 302/2005 a Curții de Apel

București, irevocabilă prin decizia nr. 37/2006 și pretinsa nesoluționare a plângerii

formulate de recurentă nu au legătură cu capătul de acțiune soluționat de prima

instanță pe excepția lipsei de interes ci cu fondul cauzei, respectiv cu cererea

având ca obiect anularea deciziei din 11 iulie 2005 și exonerarea recurentei de

la plata amenzii aplicate, cerere disjunsă prin sentința atacată în prezenta cauză.

Față de cele expuse mai

sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. va respinge recursul

ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de

fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC P.T. SRL împotriva sentinței nr. 4229 din 25 iunie 2012 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 mai 2014.