ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2326/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC P.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, anularea deciziei din 11 iulie 2005 a Consiliului Concurenței; exonerarea sa de la plata sumei de 1.500.000 RON, reprezentând amenda contravențională aplicată; suspendarea executării deciziei din 11 iulie 2005 a Consiliului Concurenței, respectiv suspendarea plății amenzii contravenționale până la judecarea definitivă și irevocabilă a cauzei și redeschiderea investigației efectuate de Consiliul Concurenței, în ceea ce privește încălcarea de către SC C.P.R.

SRL, în perioada 2000-2004 a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a), lit. d) și ale art. 6 lit. a), lit. b), lit. c), lit. f), cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în fapt, SC P.T. SRL, în perioada 1999-2004, în calitate de distribuitor, a derulat raporturi comerciale pe baze contractuale cu SC C.P.R. SRL, în calitate de furnizor. Raporturile comerciale au fost, însă, în perioada finala de derulare a contractului, profund afectate prin masuri discriminatorii și anticoncurențiale adoptate de către SC C.P.R. SRL, situație care a determinat însemnate pagube materiale și financiare societății, cât și dificultăți majore în derularea raporturilor financiare cu instituțiile statului.

A menționat că aceste aspecte au fost sesizate verbal și în scris reprezentanților SC C.P.R. SRL, solicitându-se înlăturarea acestor practici și respectarea dispozițiilor prevăzute în legea concurenței. Având în vedere incorectitudinile grave și repetate, cât și însemnatele prejudicii financiare suferite, la data de 8 septembrie 2004, reclamanta s-a adresat Consiliului Concurenței prin plângerea înregistrată. A susținut reclamanta că, inițial, reprezentantul desemnat din cadrul Consiliului Concurenței să preinvestigheze cauza, a solicitat retragerea plângerii, reprezentanții consiliului neintenționând să deschidă investigația împotriva societății SC C.P.R. SRL, dovadă în acest sens fiind adresa din 30 septembrie 2004 prin care consiliul a comunicat că nu sunt temeiuri care să justifice declanșarea investigațiilor.

Urmare a insistențelor repetate, Consiliul Concurenței a emis ordinul din 8 octombrie 2004 prin care s-a dispus efectuarea de investigații doar pentru o parte dintre faptele care au făcut obiectul plângerii (nu și pentru cele mai semnificative) și numai pentru anul 2004. Potrivit ordinului din 8 octombrie 2004, consiliul a hotărât conexarea plângerii formulate de către SC P.T. SRL împotriva lui SC C.P.R. SRL, cu cererea SC C.P.R. SRL de acordare a dispensei pentru contractele încheiate cu distribuitorii pe anul 2004 și a dispus începerea investigației pentru un posibil abuz de poziție dominanta a societății SC C.P.R.

SRL la încheierea contractelor cu distribuitorii pe anul 2004. Reclamanta a arătat că împotriva acestui ordin a formulat plângere la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ care, prin sentința nr. 302 din 22 februarie 2005, admițând plângerea, a decis emiterea de către consiliu a unui nou ordin, prin care să se dispună declanșarea unei investigații având ca obiect posibila încălcare de către SC C.P.R. SRL a art. 5 și art. 6 din Legea concurenței pentru perioada 2000-2004. Ulterior, Consiliul a emis ordinul din 21 martie 2005, prin care a dispus extinderea obiectului investigației și asupra posibilelor încălcări ale prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței, precum și stabilirea perioadei de analiza în cadrul investigației la nivelul anilor 1999-2005, atât pentru posibilele încălcări ale art. 5, cât și ale art. 6 din lege.

În condițiile în care societatea SC P.T. SRL a supus atenției consiliului încălcările legii concurentei de către SC C.P.R. SRL, prin decizia din 11 iulie 2005 s-a decis, printre altele, și sancționarea societății SC P.T. SRL cu suma de 1.500.000 RON (15 miliarde ROL). Cu toate că societatea SC C.P.R. SRL a refuzat să îi pună consiliului la dispoziție documentele solicitate, inspectorii de concurență nu s-au deplasat la sediul acesteia pentru a obține aceste documente. În decizie, însă, după efectuarea investigațiilor, consiliul a constatat ca nu se pot reține fapte care să reprezinte încălcări ale art. 6 din Legea concurenței. Totodată, Consiliul Concurenței nu a dat curs numeroaselor solicitări privind efectuarea unei expertize financiar contabile în cauză, raportorul lucrând strict pe cifre comunicate de părți și nu pe documente financiar contabile.

Reclamanta a susținut că societatea SC C.P.R. SRL a încălcat dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) și ale art. 6 lit. a), deoarece, prin înțelegere cu M., a livrat către aceasta societate produse cu un preț de vânzare cu 7% sub prețul de vânzare al lui SC C.P.R. SRL către ceilalți distribuitori, în contextul în care toate părțile erau actori pe aceeași piața relevanta, iar SC C.P.R. SRL impunea distribuitorilor pentru a supraviețui un preț minim de revânzare, care inevitabil nu putea fi decât mai mare decât cel oferit de M. În acest mod, SC C.P.R. SRL a abuzat de poziția sa dominantă, creând condiții inegale între acești actori. Astfel s-a creat posibilitatea modificării substanțiale a cotelor de piață pe aceste produse pe cele două canale de distribuție.

Cu toate că a sesizat și faptul că ofertele speciale au fost acordate de către SC C.P.R. SRL aproape în exclusivitate către magazinele cash&carry, încălcându-se astfel și dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. d) și ale art. 6 alit. c) din Legea concurentei, decizia nu sancționează societatea SC C.P.R. SRL, motivat de faptul că, deși societățile M. și SC P.T. SRL sunt concurenți pe aceeași piață relevantă, prestațiile lor sunt diferite, având în vedere că M. vinde atât către persoane fizice, cât și către persoane juridice, iar societatea SC P.T. SRL vinde doar către persoanele juridice. A mai arătat reclamanta că au fost încălcate art. 5 alin. (1) lit. d) și a art. 6 lit. c) și prin diferențierea care s-a făcut între clientul M. și clientul SC P.T.

SRL al lui SC C.P.R. SRL prin prețul de vânzare al produselor SC C.P.R. SRL către M. cu 7% sub prețul de achiziție al celorlalți distribuitori. Inexistența diferențelor dintre prestația M. în raport cu SC P.T. SRL nu putea induce acea diferență în mod legal. Deși s-a solicitat în nenumărate rânduri reprezentanților Consiliului Concurenței să ridice convențiile încheiate cu ocazia fiecărei oferte speciale între SC C.P.R. SRL și M. pe perioada analizată, pentru o analiză cât mai temeinică, aceste documente deosebit de importante în analiza cauzei nu au fost niciodată depuse de către părți sau ridicate de către Consiliul Concurentei. De asemenea, reclamanta a susținut că M. a cumpărat produse de la SC C.P.R.

SRL la un preț de lista redus cu 7% față de prețul de achiziție SC P.T. SRL. Discounturile acordate de către SC C.P.R. SRL pe facturi, în plus față de cele din contract, nu au fost verificate și, bineînțeles, nici luate în considerare în raport și decizie. Ofertele speciale includeau reduceri de 20-30% de la prețul de lista, reducerile fiind acordate în preț, fără să mai fie nevoie sa se acorde discounturi suplimentare pe factura sau la final de luna. Din punct de vedere contabil aceste reduceri nu au fost contabilizate pe un cont de discounturi acordate pentru achiziție, motiv pentru care reprezentanții Consiliului Concurenței nu au avut acces la aceste cifre. A fost încălcat, de asemenea, art. 6 lit. a) prin impunerea în mod unilateral a condițiilor de livrare și a cantităților de produse ce trebuiau achiziționate.

În privința documentului care a stat la baza amendării societății, reclamanta a arătat ca SC P.T. SRL nu este parte a convenției din 5 aprilie 1999, nu a participat la întocmirea documentului respectiv, în conținutul acestuia figurând ca parte SC G.P. SRL, iar pe pretinsa semnătură a reprezentantului SC G.P. SRL societăți apare ștampila SC P.T. SRL; nu a fost prezentat actul în original, ci numai o copie a acestuia certificată pentru conformitate de către societatea SC L. SRL, societatea SC L. SRL, a susținut ca nu deține originalul convenției și nu își explica cum l-a certificat; seful de serviciu în cadrul Consiliului Concurenței și raportor al investigațiilor efectuate, ca urmare a plângerii formulate, a susținut ca documentul respectiv a fost prezentat Consiliului și de către SC C.P.R.

SRL (dar pentru conformitate a semnat SC L. SRL). A invocat, totodată, contradicții între raport și decizie sau între anumite puncte ale aceleiași decizii. Pârâtul Consiliul Concurenței a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și menținerea ca legală și temeinică a deciziei din 11 iulie 2005 a Consiliului Concurenței. În ședința publică din data de 8 martie 2006, SC C.P.R. SRL a depus cerere de intervenție în interes propriu, față de capătul 4 de cerere din acțiunea reclamantei, admisă în principiu prin încheierea din 5 aprilie 2006. Prin cererea de intervenție, SC C.P.R.

SRL a invocat inadmisibilitatea capătului de cerere referitor la redeschiderea investigației împotriva sa, calificată de către instanță ca o apărare de fond, în ședința publică din 21 octombrie 2009, ulterior, față de Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 36/2007, prin care, la cererea reclamantei, s-a redeschis investigația împotriva sa, invocând excepția lipsei de interes a reclamantei, excepție la care, după anularea Ordinului nr. 36/2007, intervenienta a renunțat în ședința publică din 10 iunie 2009. Prin cererea înregistrată la data de 12 iunie 2009, reclamanta a invocat excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiuni, invocând decizia nr. 2720 din 25 mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 25548/2/2005, prin care a fost admisă acțiunea SC C.P.R.

SRL și exonerată aceasta de la plata amenzii aplicate prin decizia din 11 iulie 2005, precum și decizia nr. 386 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 10634/1/2006, la data de 23 ianuarie 2007, în cererea formulată de P., reținându-se prescrierea dreptului Consiliului Concurenței de a aplica sancțiuni. În ședința publică din 21 octombrie 2009, Curtea a pus în discuția părților oportunitatea disjungerii primelor două capete de cerere vizând sancțiunea aplicată reclamantei, de cel de al patrulea capăt de cerere referitor la redeschiderea investigației față de SC C.P.R. SRL, față de opoziția părților dispunând unirea excepției prescripției dreptului de a aplica sancțiuni cu fondul și luând act de renunțarea intervenientei la excepția lipsei de interes în privința celui de al patrulea capăt de cerere.

În ședința publică din 8 septembrie 2010, pârâtul Consiliul Concurenței a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în ceea ce privește capătul patru de cerere, referitor la redeschiderea investigației, față de SC C.P.R. SRL. Reclamantei i-au fost respinse în mod succesiv cererile de administrare a probei cu expertiză. În ședința publică din 26 martie 2012, intervenienta SC C.P.R. SRL a invocat excepția lipsei de interes a reclamantei SC P.T. SRL în ceea ce privește capătul de cerere din acțiune referitor la obligarea pârâtului Consiliul Concurenței la redeschiderea investigației în legătură cu pretinsa nerespectare de către SC C.P.R.

SRL a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și lit. d), art. 6 lit. a), lit. b), lit. c), lit. g) din Legea nr. 21/1996, arătând că au trecut mai mult de cinci ani de la momentul la care Consiliul Concurenței putea constata o faptă anticoncurențială, astfel încât s-a împlinit termenul de prescripție pentru stabilirea răspunderii contravenționale. 2. Soluția pronunțată de instanța de fond. Prin sentința nr. 4229 din 25 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei de interes a reclamantei SC P.T. SRL, în ceea ce privește capătul de cerere din acțiune referitor la obligarea pârâtului Consiliul Concurenței la redeschiderea investigației în legătură cu pretinsa nerespectare de către SC C.P.R.

SRL a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și lit. d), art. 6 lit. a), lit. b), lit. c), lit. g) din Legea nr. 21/1996, invocată de către intervenienta în interes propriu SC C.P.R. SRL. A respins acest capăt de cerere, ca rămas fără interes. A disjuns restul acțiunii având ca obiect cererea reclamantei SC P.T. SRL formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, privind anularea deciziei Plenul Consiliului Concurenței din 11 iulie 2005, în privința sa și exonerarea reclamantei de la plata amenzii aplicate și a dispus formarea unui nou dosar pentru termenul stabilit pentru data de 1 octombrie 2012. Analizând cu prioritate excepția lipsei de interes a reclamantei SC P.T. SRL în ceea ce privește capătul de cerere din acțiune referitor la obligarea pârâtului Consiliul Concurenței la redeschiderea investigației în legătură cu pretinsa nerespectare de către SC C.P.R.

SRL a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și lit. d), art. 6 lit. a), lit. b), lit. c), lit. g) din Legea nr. 21/1996, instanța de fond a apreciat că excepția este întemeiată, astfel încât a respins acest capăt de cerere, ca lipsit de interes, disjungând restul acțiunii, având ca obiect cererea reclamantei SC P.T. SRL formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, privind anularea deciziei Plenul Consiliului Concurenței din 11 iulie 2005, în privința sa și exonerarea reclamantei de la plata amenzii aplicate, dispunând formarea unui nou dosar pentru termenul stabilit pentru data de 1 octombrie 2012. Prima instanța a apreciat că reclamanta nu mai poate justifica un interes actual în susținerea acestui capăt de cerere, în condițiile în care și termenul de prescripție de cinci ani, instituit prin dispozițiile O.U.G.

nr. 121/2003, s-a împlinit la data de 1 ianuarie 2010, astfel încât pârâtul Consiliul Concurenței nu ar mai avea abilitarea legală de a efectua investigația solicitată și de a aplica sancțiuni contravenționale. Curtea de apel a avut în vedere, în reținerea intervenirii prescripției dreptului Consiliului Concurenței de a efectua o investigație și de a aplica sancțiuni, pe de o parte, dispozițiile art. 58 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, republicată, iar pe de altă parte, considerentele deciziei nr. 2720 din 25 mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 25548/2/2005, prin care a fost admisă acțiunea SC C.P.R. SRL și exonerată aceasta de la plata amenzii aplicate prin decizia din 11 iulie 2005, intrată în putere de lucru judecat, prin care s-a stabilit prescrierea dreptului Consiliului Concurenței de a-i aplica intervenientei sancțiuni pentru faptele reținute în cuprinsul deciziei.

De asemenea, judecătorul fondului a apreciat că nu au relevanță argumentele reclamantei referitoare la interesul de a-și preconstitui, prin decizia Consiliului Concurenței, temeiul declanșării unei acțiuni în despăgubiri, întrucât, pe de o parte, acțiunea în despăgubiri, având la bază presupuse practici anticoncurențiale, ce ar fi fost săvârșite de către intervenienta SC C.P.R. SRL în perioada 2000-2004, nu este condiționată de existența unei decizii a autorității de concurență, în mod greșit reclamanta afirmând că numai după constatarea unei încălcări de către autoritatea de concurență, s-ar naște și dreptul său subiectiv de a cerere despăgubiri, iar pe de altă parte, interesul privat derivat al reclamantei de a-și preconstitui probe pentru o acțiune civilă în despăgubiri nu justifică interesul în redeschiderea unei acțiuni publice, de către autoritatea de concurență, al cărei obiectiv unic este de menținere și conservare a unui mediu concurențial.

3. Recursul Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC P.T. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs invocate conform art. 304 1 C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii în ceea ce privește soluționarea cauzei având ca obiect obligarea Consiliului Concurenței la redeschiderea investigației în legătură cu pretinsa nerespectare a dispozițiilor Legii nr. 21/1996 de către SC C.P.R. SRL, pe excepția lipsei de interes. Recurenta arată că soluționarea cauzei prin admiterea excepției lipsei de interes invocată de intimata-reclamantă SC C.P.R. SRL este greșită și nelegală, atât în raport cu obiectul cauzei cât și cu dispozițiile legale aplicabile.

Se arată că instanța de fond în mod greșit nu a ținut cont de faptul că intimatul-pârât Consiliul Concurenței a refuzat nejustificat punerea în exercitare a sentinței nr. 302 din 22 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, revocabilă conform deciziei nr. 37 din 11 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sentință prin care autoritatea era obligată să dispună declanșarea unei investigații având ca obiect posibila încălcare a art. 5 și art. 6 din Legea nr. 21/1996 de către intimata-intervenientă SC C.P.R. SRL pentru perioada 2000-2004. Reclamantul arată că admiterea excepției lipsei de interes cu privire la capătul de acțiune având ca obiect redeschiderea investigației este nelegală în raport de dispozițiile art. 16 din decizia nr. 167/1958 și art. 2537 C. civ.

deoarece termenului de prescripție de 5 ani, apreciat de prima instanță ca împlinit la 1 ianuarie 2010 a fost interpretat prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, astfel că în mod greșit s-a apreciat ca prescris dreptul autorității de concurență de a cerceta existența unor înțelegeri care constituie fapte anticoncurențiale, în condițiile în care Consiliul Concurenței are interesul stabilit prin lege de a descoperi faptele anticoncurențiale, chiar și în situația în care dreptul de a aplica amenzi ar fi prescris. Recurenta arată că admiterea excepției de către instanța de fond reprezintă o îngrădire a dreptului de proprietate al recurentei și a dreptului la un proces echitabil.

Aceasta în condițiile în care plângerea recurentei înregistrată la 8 septembrie 2004 nu a fost soluționată până în prezent, iar în lipsa unei decizii a Consiliului Concurenței dreptul recurentei la despăgubiri nu poate fi valorificat, fiind condiționat de existența unei decizii a autorității de concurență. Recurenta arată că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 5 (1) lit. d) și art. 6 lit. c) din Legea nr. 21/1996 de către intervenientă prin acordarea unor prețuri mai mici și discounturi societății M. în raport cu SC P.T. SRL, invocându-se obligația intimatului și interesul recurentei de a investiga pretinsele fapte anticoncurențiale săvârșite de intimată în perioada 2000-2004.

În cadrul motivelor de recurs recurenta invocă aspecte de nelegalitate ale deciziei Consiliului Concurenței din 11 iulie 2005, în condițiile în care prin sentința atacată s-a disjuns acțiunea recurentei, iar în privința cererii de anulare a deciziei Plenului Consiliului Concurenței din 11 iulie 2005 și a cererii privind exonerarea recurentei de la plata amenzii aplicată s-a dispus formarea unui nou dosar. Recurenta solicită admiterea recursului și în principal modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii privind redeschiderea investigației Consiliului Concurenței privind nerespectarea normelor de concurență de către intervenientă în perioada 2000-2004 și în subsidiar casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

La dosar intimații au formulat întâmpinare în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În mod corect, prin aplicarea dispozițiilor legii speciale art. 58 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 republicată în forma în vigoare la data începerii curgerii termenului de prescripție de 5 ani, prima instanță a constatat că recurenta nu mai justifică un interes actual în ceea ce primește aportul de acțiune, având ca obiect obligarea autorității de concurență la redeschiderea investigației, termenul de prescripție fiind împlinit în anul 2010. Prin sentința atacată prim instanță a respins ca lipsit de interes capătul de acțiune având ca obiect obligarea Consiliului Concurenței la redeschiderea investigației în legătură cu pretinsa nerespectare de către intimata-intervenientă a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și lit. d) și art. 6 lit. a) și lit. b), lit. c) și lit. g) din Legea nr. 21/1996 și a disjuns restul acțiunii având ca obiect anularea deciziei din 11 iulie 2005 a Consiliului Concurenței și exonerarea recurentei de plata amenzi dispunând formarea unui nou dosar.

Având în vedere disjungerea, Curtea nu va reține aspectele de nelegalitate invocate în prezentul recurs având ca obiect decizia din 11 iulie 2005 deoarece prima instanță nu a analizat, pe fond legalitatea deciziei contestate și a soluționat cauza pe excepția lipsei de interes în ceea ce privește capătul de acțiune referitor la obligarea Consiliului Concurenței la redeschiderea investigației privind nerespectarea normelor de concurență de către intimata SC C.P.R. SRL în perioada 2000-2004. Excepția lipsei de interes a fost justificată corect de prima instanță, având în vedere că era prescris dreptul Consiliului Concurenței de a aplica sancțiuni cu privire la fapte ce s-ar fi petrecut în perioada vizată de cererea recurentei, 2000-2004.

Aspectele de nelegalitate care au legătură cu soluționarea acestui capăt de cerere nu sunt fondate. Astfel, în cauză nu a operat o întrerupere a termenului de prescripție de 5 ani prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, caz de întrerupere prevăzut de norma generală deoarece în cauză, la data pronunțării sentinței erau aplicabile dispozițiile art. 59 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 21/1996, ca normă specială care se aplică cu prioritate astfel „(1) Orice acțiune întreprinsă de către Consiliul Concurenței în scopul unei examinări preliminare sau în scopul declanșării unei investigații în legătură cu o anumită încălcare a legii va întrerupe cursul termenelor de prescripție prevăzute la art. 58, întreruperea termenului de prescripție va avea efect de la data comunicării acțiunii întreprinse de către Consiliul Concurenței, făcută către cel puțin un agent economic sau o asociație de agenți economici care a participat la săvârșirea încălcării legii.

(2) Acțiunile ce pot fi întreprinse de către Consiliul Concurenței și care întrerup cursul termenului de prescripție includ, în principal, următoarele: a) solicitări de informații, în scris; b) ordin al președintelui Consiliului Concurenței de declanșare a unei investigații; c) începerea procedurilor legale.” Or, în speță, demersurile legale ale Consiliului Concurenței în raport de pretinsele încălcări ale legii au fost finalizate prin decizia Consiliului Concurenței din 11 iulie 2005, acestea fiind singurele în măsură să întrerupă prescripția dreptului de a aplica sancțiuni, nu și acțiunile unor terți (cum ar fi introducerea de către SC P.T. SRL a acțiunii în anulare). Nu este aplicabil cazul general de întrerupere a termenului de prescripție, ca urmare a introducerii acțiunii în anulare din cauza de față, pentru că în cauză este vorba despre prescripția dreptului autorității de concurență de a contesta și sancționa presupusa faptă anticoncurențială.

Or fapta recurentei, în calitate de terț față de procedură, respectiv introducerea unei acțiuni în instanță nu poate avea ca efect întreruperea prescripției unui drept al altei persoane, respectiv dreptul Consiliului de a constata și sancționa posibilele încălcări a art. 6 lit. c) din Legea nr. 21/1996. În cauză nu poate fi reținută ideea că dreptul autorității de concurență nu ar fi prescris deoarece faptele pretins anticoncurențiale SC C.P.R. SRL ar fi continuat și după anul 2004. Aceasta deoarece obiectul acțiunii și sesizării îl reprezintă fapte comise în perioada 2000-2004, iar din 2004 nu au mai existat raporturi contractuale între recurentă și intimata SC C.P.R. SRL. În cauză în mod corect s-a apreciat că nu mai există interesul Consiliului Concurenței în redeschiderea investigației și corelativ nu există un interes actual și real al recurentei de a solicita eventualele despăgubiri.

Susținerile în sensul că în materia concurenței există interesul ca, și în situația în care s-ar constata prescrierea dreptului de a aplica sancțiunea, să se analizeze, totuși, existența faptelor anticoncurențiale, pentru stabilirea faptei cu titlu de exemplu sau drept recidivă, sunt, pe de o parte, nefondate, iar pe de altă parte, irelevante pentru analiza existenței interesului reclamantului în speța de față. Astfel, practica judiciară în acest sens vizează o situație în care Consiliul a constatat o încălcare și a aplicat o sancțiune care ulterior a fost invalidată de instanță, ca urmare a constatării intervenției prescripției extinctive a dreptului Consiliului de a aplica sancțiunea. În acel caz, Consiliul a solicitat instanței să se pronunțe pe existența încălcării chiar dacă instanța aprecia că a intervenit prescripția dreptului de aplicare a sancțiunii, interesul Consiliului fiind motivat de necesitatea reținerii unei eventuale recidive pentru viitor.

În cauza de față însă, chiar Consiliul a constatat, prin decizia atacată de SC P.T. SRL, că nu există nicio încălcare a legii concurenței prin prisma acuzațiilor SC P.T. SRL. Așadar, Consiliul nu are niciun interes la acest moment pentru redeschiderea investigației. Cu alte cuvinte, interesul Consiliului ar fi existat dacă acesta ar fi dat o decizie de sancționare, invalidată apoi de instanță prin constarea intervenirii prescripției, nu însă și în situația în care de la bun început Consiliul a apreciat că faptele reclamate nu se probează acesta din urmă trebuie să fie și actual. Or, în condițiile în care Consiliul nu ar mai putea investiga vreo faptă și aplica vreo sancțiune, întrucât acest drept este prescris, așa cum am arătat, nici interesul reclamantei cu privire la pronunțarea unei decizii de sancționare care să justifice acțiunea sa în despăgubiri nu se mai justifică, nemaifiind actual.

Caracterul actual al interesului trebuie să poată fi justificat de reclamant atât la data introducerii cererii de chemare în judecată, cât și pe parcursul soluționării cauzei. Pe lângă caracterul personal și cel actual, interesul reclamantei ar mai trebui să fie și real (să existe). Or, nu este întemeiată nici susținerea SC P.T. SRL în sensul că acțiunea sa în despăgubiri ar fi condiționată de existența unei decizii a Consiliului de constatare a unor încălcări de către subscrisa a legii concurenței.

În acest sens sunt relevante prevederile art. 61 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996 (fostul art. 64) potrivit cărora „independent de sancțiunile aplicate în conformitate cu prevederile prezentei legi, dreptul la acțiune al persoanelor fizice și/sau juridice pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat lor printr-o practică anticoncurențiala prohibită de lege rămâne rezervat”, precum și prevederile potrivit cărora acțiunea în despăgubiri poate fi intentată „atât înainte, cât și după emiterea unei decizii de sancționare de către Consiliul Concurenței” „Cu alte cuvinte, independent de acțiunea administrativă, care, în speță este blocată prin intervenția termenului legal de prescripție, SC P.T.

SRL avea rezervat dreptul de a obține despăgubiri, pe calea unei acțiuni judiciare separate”. Legea nu recunoaște deci reclamantului un drept la investigarea cazului de către Consiliul Concurenței. Interesul reclamantului nu poate fi dedus în speță din faptul că acesta ar beneficia, pentru dovedirea pretențiilor sale, de mijloacele de investigație proprii autorității de concurență (inspecții, solicitări de informații) în cazul redeschiderii investigației. Astfel, legea prevede în mod clar faptul că autoritatea de concurență poate respinge o plângere exclusiv în baza elementelor prezentate de reclamant, fără a acorda reclamantului un drept de investigare a cauzei: „în cazul în care (...), plângerea nu motivează suficient acuzațiile avansate, aceasta poate fi respinsă.

Pentru a respinge o plângere pe motiv că obiectul ei, reprezentat de comportamentul denunțat, nu încalcă regulile de concurență sau nu intră sub incidența acestora, Consiliul Concurenței nu este obligat să ia în considerare circumstanțele care nu au fost aduse în atenția sa de către reclamant și pe care le-ar fi putut descoperi doar printr-o investigare a cazului.” Or, în speță, în mod corect Consiliul Concurenței a concluzionat, că, pe baza elementelor prezentate de reclamant nu s-au reținut fapte care să reprezinte încălcări ale prevederilor art. 6 din Legea concurenței nr. 21/1396.

Aspectele de nelegalitate privind nepunerea în executare a sentinței civile nr. 302/2005 a Curții de Apel București, irevocabilă prin decizia nr. 37/2006 și pretinsa nesoluționare a plângerii formulate de recurentă nu au legătură cu capătul de acțiune soluționat de prima instanță pe excepția lipsei de interes ci cu fondul cauzei, respectiv cu cererea având ca obiect anularea deciziei din 11 iulie 2005 și exonerarea recurentei de la plata amenzii aplicate, cerere disjunsă prin sentința atacată în prezenta cauză. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC P.T. SRL împotriva sentinței nr. 4229 din 25 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2014.